Corina Băcanu: „Sunt un om cu un talent care schimbă, măcar câteva minute, ziua cuiva în bine”

Corina Băcanu este o voce care se aude până departe în social media. Are umor, scrie legat, tare, bine, ascuțit, sarcastic, știe să prindă miezul problemei și să-l facă firimituri.

„Oamenii care mă urmăresc pe pagină mă văd poate o porție de râs, o nebună sau o persoană iritantă”, spune ea.

Este copywriter, content creator la WOPA și asta se vede, se simte și se citește. Vă invit să o descoperiți și aici, în interviul de mai jos.

E o gură de aer.

Corina, ce te mână pe tine în luptă pe frontul „social media”?

Nu duc lupte, ci sunt aici să râd, să ajut și, în măsura în care un subiect pare sa deraieze, las o părere sau o opinie folosindu-mă de satira socială. Reacțiile oamenilor îmi arată că sunt mai mulți care gândesc ca mine, că sunt unii care abia atunci înțeleg cu adevărat subiectul și se repliază pe “adevăr” – așa că nu sunt într-o luptă cu ei, nici măcar nu încerc să conving pe cineva de ceva și în niciun caz nu impun idei cu valoare de adevăr absolut. De multe ori, îmi pun în față o oglindă în care ne vedem toți, fiecare cu luptele și demonii săi.

De câte ori postezi pe zi pe toate canalele tale?

Rar. Când am ceva relevant/amuzant/interesant de spus. Sunt zile, ba chiar și săptămâni câteodată, când nu postez nimic. Deviza mea este să tastez sau să vorbesc doar când chiar am ceva de spus. Ori asta este imposibil zilnic. Așa că tac. Nimicurile și prostioarele care umplu spațiile goale duc în timp la irelevanță.

Lucrezi mai mult cu acizi, decât cu baze… Acidul face mai bine?

Acizii sunt conducători de energie electrică, pe când bazele nu.

Deci satiră și umor, da, pentru că înverșunarea n-a convins aproape niciodată pe nimeni. Umorul smart însă… e o unealtă folositoare.

Textele tale amendează, ironizează și ajustează. Ai greșit vreodată în evaluarea pe care ai făcut-o unui om sau situații? Ai simțit că ai exagerat?

Textele mele sunt impulsive. Eu scriu la cald. Însă nu mi-am propus niciodată să schimb sau să ajustez ceva. Asta s-a întâmplat fără intenția mea. Probabil că cei peste 20 de ani de copywriting își spun cuvântul, scriu mereu bazându-mă pe cea mai valoroasă unealtă pe care ți-o pune la dispoziție advertisingul: insight-ul.

Acum, să definim “a greși”.

Contextele se schimbă. Ceva ce este perfect valabil azi, mâine poate părea exagerat. Zic eu că doar nimicul e constant. Restul, informații sau acțiuni sunt intr-o continuă transformare. Sunt detalii care pot apărea, informații sau influențe noi care să schimbe “adevarul” unei situații. Caz în care, nu las ceea ce poate părea după un timp greșeală sau exagerare să persiste, ci revin si ajustez.

În ultimii doi ani am ajustat și atracția mea către impulsivitate, de aceea lucrez cu un manager, o gagică cu peste 20 de ani de experiență în comunicare și PR de criză, care îmi dă peste degete când o iau pe câmpii. Cred că orice creator de conținut ar trebui să aibă alături încă un creier care să-l ghideze și să-l îndrepte. Și orice creator de conținut trebuie să fie conștient că poate avea zile proaste când o mizerie i se poate părea o idee bună. De asta este necesar să existe lângă tine acest om, acest profesionist, care să fie ancorat în realitate și în bun simt și să te împiedice să te faci de rahat.

Fata asta care mă “menegiuește” este investiția mea în mine. Așa cum medicii investesc în aparatură de ultimă oră, sportivii în echipamente ultimul răgnet, așa am și eu grijă de performanța mea, lucrând cu un profesionist.

Sigur, asta nu înseamnă că nu am greșit sau nu voi mai greși niciodată.

Ce este mai important: să ai dreptate sau să dai dreptate?

Să am oameni în jur alături de care să nu îmi pun problema asta. Să fiu înconjurată de persoane cu care pot relaționa ușor și lângă care pot renunța la orgoliu, oameni care mă respectă și pe care îi respect. Viața nu este despre dreptate, ci despre calitate.

Ești unul dintre copy cei mai aplaudați și premiați din Ro. Prin activitatea ta ai schimbat legea pensiei de invaliditate, ai avut un rol social important. Cum ți se pare acum societatea civilă, pentru ce mai luptă ea și, mai ales, cum?

Oamenii au obosit să lupte pentru cauze mari care necesită timp și răbdare, să țipe pe rețelele de socializare, să fie gazați și umiliți. Pentru ce? Pentru această justiție pentru care au ieșit în stradă și care nici acum nu a rezolvat “misterul 10 august”?

Pentru cei tot 900.000 de copii, aceiași ca acum 5-10-15 ani, care tot flămânzi se duc la culcare din cauza unei clase politice care nu se mai schimba niciodată? Pentru coduri fiscale care se modifică după putere și nu după ștampila de vot?

Nu se mai duc bătălii pentru legi sau ordonanțe. Însă oamenii luptă acum cu nedreptăți pe care le pot schimba repede, și chiar reușesc: cum sunt tratați copiii în locurile publice, cât tolerăm din limbajul toxic al unei persoane publice, cum stabilim limite între compliment și agresiune pe stradă etc. Oamenii luptă pentru chestii aparent mai mici. Dar cu impact social major. Nu mai ies în stradă pentru justiții strâmbe sau coduri fiscale aberante dar luptă în continuare la firul ierbii.

Această societate civilă este aceeași cu societatea de pe Facebook, de pildă?

Vedem la vot că nu. Bula nu e societatea civilă. Algoritmii fb ne lasă să trăim cu impresia că oamenii cu care interacționăm sunt lumea noastră toată. Și ce bine e. Până când se anunță rezultatul alegerilor.

Care social media ți se pare mai activă și demnă de urmărit? FB, Insta, Tik Tok… Apropo, ce crezi despre Tik Tok?

Eu sunt om de Fb și Insta. Și chiar și pe cea din urmă am adoptat-o greu. Am constatat totuși cu plăcere că lumea citește chiar și pe Insta, așa că am transformat Instagramul în mediul favorabil mie, nu am încercat eu să mă adaptez Instagramului.

Tik Tok-ul mi se pare cel mai creativ mediu care există la ora actuală. Din păcate, este pe măsură de periculos. Acolo este pepinieră de minți fragede care pot fi modelate și manipulate.

Însă, dacă am fi trăit într-o lume ideală, TikTok-ul era epicentrul ideilor creative.

De ce reclamele sunt așa de slabe? Că nu cred că suferim la capitolul creativitate…

Pentru că sunt foarte puțini marketing manageri care mai vor să riște.

Când vine o criză, marketingul este primul departament din care se taie bugete și pe care se pune o presiune enormă să performeze. Și primul care este scos în față la apel când săgetuțele din pie chart-uri o iau în jos.

Așa că oamenii preferă să play safe decât să fie trași la răspundere pentru crize care oricum nu se pot rezolva cu marketingul.

Niciun instalator nu se mai pricepe doar la țevi, ci și la fizică cuantică, nicio vânzătoare nu mai vinde doar ciocolată, ci booster de serotonină, nicio mămikă nu mai caută pediatrul, ci grupul de mămiki care să o îndrume cum să combată febra 40.

Mult hate peste tot. Ajută asta la schimbare în mod concret?

Când văd oameni care reacționează cu “haha” la titluri “un antivaccinist a făcut covid și a murit” mă gândesc serios că este inutil totul.

Un singur lucru vreau să zic referitor la hate: dacă oglinda în care ne privim este calibrată corect, o situație revoltătoare ne poate pune pe gânduri. De cele mai multe ori, condamnăm hate-ul cu hate, suntem parte din el și-l propagăm etichetat diferit. Cred că am uitat de feedback-uri constructive sau doar nu știm să le instrumentăm corect.

Social media a democratizat meseriile si priceperile

Cum s-a schimbat social media în ultimii ani? Ce rol ți se pare că a avut pandemia în acest sens?

Social media s-a transformat în justiție, în brigada specialiștilor și în corul moraliștilor. Niciun instalator nu se mai pricepe doar la țevi, ci și la fizică cuantică, nicio vânzătoare nu mai vinde doar ciocolată, ci booster de serotonină, nicio mămikă nu mai caută pediatrul, ci grupul de mămiki care să o îndrume cum să combată febra 40, per total social media a democratizat meseriile si priceperile. Ceea ce e ok până la urmă, ne-am întors la acest El Dorado în care supraviețuiește cel mai bun.

Cred că pandemia a scos toată frustrarea și neputința din noi. Și, în loc să meargă la psihoterapie, oamenii scriu pe facebook. Pentru că încă suntem țara “suntem ok cu toții, avem de toate” și unde “numa proștii suferă de șoc post traumatic”.

Pe de altă parte, pandemia ne-a forțat să ne dăm timp. Să vedem și să înțelegem diferit importanta lucrurilor și viteza cu care reacționăm la ele. Ne-a făcut mai anxioși, dar poate și mai conștienți la lucrurile simple, cu impact rapid si direct asupra persoanei. După pandemie, parcă vizăm mai degrabă situațiile la care simțim că putem crea un răspuns imediat, în defavoarea celor pentru care e nevoie să ne aliniem mai mulți și să ducem, eventual, o luptă în care ajungem să ne divizăm pe motive de agende personale, fix înainte de a obține un rezultat.

Dar, din fericire, nu toți. Mai e încă mâna aia de oameni care a avut timp să se descopere și să evolueze. Să privească pe geam și să decidă dacă merită sau nu să intre.

Ești mamă. Ți s-a întâmplat să ai momente proaste? Să nu dormi, să te enervezi, etc? Ce faci atunci când îți pierzi calmul?

Da. În fiecare zi. 

De fiecare dată când îmi pierd calmul mă conștientizez. Și îmi dau seama ce penibilă sunt așa furioasă că un copil mic nu poate fi adultul pe care i-l cer eu. Și îmi trece. 

Ai mult umor. L-ai moștenit de acasă? A venit de-a gata?

Umorul este 10% ADN, 90% muncă. Umorul este un mușchi care trebuie exersat. Sigur, cred că sunt oameni pe lume cărora le lipsește complet această genă însă dacă ea există, 90% este transpirație. Inspirația lovește rar.

Mulți se dau cine nu sunt pe internet. Unii vor să fie aristocrați, dar fără blazon, alții populari, dar fără succes. De ce ne facem de râs? Mai există simțul ridicolului? Unde?

La fel ca umorul, simțul ridicolului este o genă. Pe care o avem sau nu.

Însă spre deosebire de umor, el nu trebuie lucrat, fiindcă se adâncește pe măsură ce înaintăm în vârstă și devenim mai prezenți, mai conștienți, mai buni.

Așa că eu cred că simțul ridicolului îl ai sau nu. Unii nu.

Ești considerată un personaj al internetului. Tu cum te-ai defini?

Depinde cine mă consideră. De exemplu, colegii mei de la muncă mă știu drept “colega/ content director copywriter/ Corina.

Oamenii care mă urmăresc pe pagină mă văd poate o porție de râs, o nebună sau o persoană iritantă.

Eu mă consider mama fiului meu, iubita soțului meu, prietena prietenilor mei.

Mi-ar plăcea ca la un moment dat să dau petrecerea aia anii ‘80 în care să invit, în viața reală, cât mai mulți cititori. Ca toată lumea să mă perceapă așa cum mă și simt: un om care muncește, își crește copilul, cu un talent care schimbă, măcar câteva minute, ziua cuiva în bine.

Citește mai mult pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp