Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Coronavirus în România: între bășcălie și panică. „Taci c-am fentat și carantina asta, ce io-s mai prost? Să fie la ei, acolo”

Caz de coronavirus, Timișoara

Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Pe 6 februarie, când coronavirusul era departe de Europa și deci și mai departe de România, ziceam așa, despre o epidemie de norovirus trăită la bordul unui vas de croazieră în urmă cu 13 ani: Am scăpat atunci, cum sper să scap și acum: mă spălam pe mâini ca ratonul și evitam pe cât posibil să-mi ating fața cu mâna.

Nu sunt nici profet (deși numele mă califică), nici expert și în afară de o săptămână de Sanitarii pricepuți pe vremea lui Ceaușescu n-am absolut nicio competență medicală care să mă califice să dau vreun sfat. N-am făcut decât să spun ce mi s-a recomandat atunci, să evit infectarea cu un virus și la rândul meu am spus mai departe: spălați-vă pe mâini, nu vă atingeți fața cu mâna.

Suntem în 9 martie și de câteva zile, aceleași sfaturi sunt repetate ca o mantră, de voci din medicină (din fericire de data asta, celebre): dr. Vasi Rădulescu, dr. Gabriel Diaconu sau Vlad Mixich. Ce s-a întâmplat între timp în România? S-a trecut de la nepăsare și bășcălie, la panică, apoi din nou la nepăsare și bășcălie. Ce prevăd? Din nou, panică și din păcate, nimic bun în țara lui „avem tot ce ne trebuie”.

Să le luăm pe rând. La începutul lui februarie, Diamond Princess abia acosta și își începea pseudo-carantina. China era departe, departe însemnând pentru români „la ei, acolo”. A fost o vacă bună de muls pentru presă, destul de spectaculos să facă audiență, destul de departe să mimăm panica la TV. Mărturisesc păcatul, că pe la început am făcut și eu puțină bășcălie.

La primul caz de COVID-19 în România, au urmat cumpărăturile în exces. Dar cazul fiind și oltean și vindecat la trei zile, a urmat iar chirăiala și mișto-ul pe facebook. Acum a început să se îngroașe în Italia. Aproape 400 de morți până la ora asta (ca pe Diamond Princess, cifrele urcă). Românii se preling din carantină, tot românește, de parcă ar pleca mai devreme de la „servici” când nu-i vede șeful, vin în România via alte țări și merg pe burtă. Taci c-am fentat și carantina asta, ce io-s mai prost? Să fie la ei, acolo.

Îmi amintesc poveștile celor care au prins bombardamentele din al doilea război mondial în București. Erau chirciți în adăposturi, auzeau avioanele pe deasupra și ziceau: Pe Ploiești, Doamne, pe Ploiești. De ce? În Ploiești erau rafinăriile și bucureștenii cu frică de Dumnezeu îl rugau pe bunuțul să facă rafinăriile alea mai sexy să-i atraga pe piloți să-i omoare pe ploieșteni, nu pe ei. Să fie la ei, acolo.

Păi exact aici e problema. Că azi nu mai există „la ei, acolo”. Nu mai există „noi” și „ei”. „Aici” e „acolo” și invers. Toți suntem noi și oriunde e aici. Interdependența, ca și gravitația, e un principiu valabil pe tot globul și chiar pe pământul plat al antivacciniștilor.

Închipuiți-vă pâmântul ca o mare baie publică. Un onsen japonez în care ne îmbăiem toți. Dacă au același volum, oamenii de culori, orientări sexuale sau religii diferite varsă din bazin aceeași cantitate de apă. Dacă faci valuri, se vor întoarce la tine. Dacă râzi de un altul care se îmbăiază alături de tine că e murdar, asta nu te face mai curat, mizeria lui te va atinge mai devreme sau mai târziu. Dacă îți faci nevoile în apă, crezând că nu te-a văzut nimeni, o să te umpli și tu de rahat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Povestea nu e nouă. Ultima oară a început în 1917 şi s-a încheiat în 1920. E clar că experienţa de atunci contează în măsurile pe care le ia OMS-ul.
    • Like 0
  • Parerist check icon
    Unde se da laïc? :)
    • Like 0


Îți recomandăm

sediul PSD

Recunosc că m-am speriat când am auzit comparația cu „rozătoarele”, venind la suprafață în dezbatere publică din ultimele zile. Astfel de imagini pot aluneca ușor într-o formă de dezumanizare a adversarului, iar istoria ne-a arătat unde poate duce asta: când oponentul devine animal, devine și mai ușor de „eliminat”, precum am văzut în Germania nazistă și în Rwanda, unde etnicii Tutsi erau etichetați drept „gândaci” - iar ceea ce a urmat a fost cel mai cumplit genocid din zilele noastre. foto: Profimedia

Citește mai mult

Mika Häkkinen

Într-un moment în care antreprenoriatul nu mai înseamnă doar creștere accelerată, ci și echilibru, adaptabilitate și decizii mai conștiente, iar piața este invadată de cârți, podcasturi, traininguri și experți de toate feluri, apare o întrebare legitimă: de la cine mai înveți, cu adevărat? FOMO - The Festival of Modern Owners - vine cu un răspuns clar: de la oameni care au trecut deja prin presiune, succes, eșec, reinventare și care pot traduce aceste experiențe în idei aplicabile. Line-up-ul ediției din 2026 nu este construit doar în jurul notorietății, ci al relevanței.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Omul bicentenar / sursa foto: Profimedia

Andrew Martin, robotul android devenit om, nu caută să-și ”optimizeze” circuitele, ci solicită un ”downgrade” ireversibil. Într-o eră în care liderii tehnologiei (nu dăm nume) par să reducă dezvoltarea și învățarea umană la un soi de „consum de energie” pentru ”stocarea datelor”, lecția lui Andrew devine felinarul de care noi, oamenii, avem nevoie pentru a nu ne rătăci în propria creație.

Citește mai mult