Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Coronavirusul, cântecul lebedei negre: Europa şi restul lumii se găsesc acum în situaţia Chinei de la mijlocul lui ianuarie

Italia de Nord, coronavirus

Foto: Guliver Getty Images

Sentimentul pe care l-am avut când am închiriat o maşină şi m-am plimbat într-o primăvară prin oraşele Toscanei a fost cel al unui city-break în rai. Colinele verzi, viţa-de-vie, măslinii răzleţi, pinii trufaşi care străjuiau câte un drum ce şerpuia până la vreo vilă cochetă amintind de castelele de odinioară, sătucele uitate prin câte o vale însorită, capodopere ale bunului-gust şi arhitecturii italiene, San Gimignano cu „zgârie-norii” săi medievali şi restaurantele pe terasele cărora sporovăiau italieni eleganţi şi turişti care nu se mai puteau opri din fotografiat, eleganţa pieţelor cărămizii ale Sienei, aveam impresia că mă trezeam în fiecare dimineaţă într-un platou hollywoodian unde se turna câte o capodoperă bucolică a anilor ’60, când lumea voia să uite de ameninţarea nucleară şi să viseze în sălile de cinema. Şi, pentru prima dată când m-am întors din străinătate pe străzile unei Timişoare imperfecte, am avut un sentiment de uşurare: aici mai aveam un rost, mai erau atâtea de făcut, că patru zile de melancolie şi dolce far niente au epuizat nevoile mele de melancolie.

Acum Florenţa, Siena, Milano, Veneţia, Roma sunt aproape pustii. Carabinierii patrulează pe străzi şi opresc maşinile care circulă dintr-un oraş în altul pentru a verifica dacă nerespectarea carantinei – adică prezenţa în afara locuinţei proprii - este justificată. După ce săptămâni la rând s-a glumit pe seama virusului şi nimeni nu dorea să renunţe la cinele cu prieteni şi îmbrăţişările dese şi teatrale, acum anxietatea a cuprins Italia. O ţară care îşi respecta bătrânii şi le asigura o viaţă tihnită, acum se vede nevoită să îşi recunoască neputinţa în a le salva vieţile. Medicii se plâng că nu au suficiente paturi la terapie intensivă, nici aparate de ventilat şi trebuie să îşi asume alegerea între cei cărora le asigură tratamentul corespunzător fiindcă au şanse de supravieţuire şi cei cărora li-l refuză şi le pecetluiesc soarta.

Astăzi am simţit o parte din anxietatea colegilor italieni când am văzut un aeroport „Otopeni” atât de gol, încât mi-a amintit de peliculele americane care prezintă invazii extraterestre sau molime devastatoare, după ce am avut impresia că sunt binecuvântat cu un zbor privat, atât de puţini erau cei care mai îndrăzniseră să-şi cumpere bilete, şi ele neaşteptat de ieftine pentru compania naţională. La birou, colegii instalaseră la secretariat o masă pe care se găsea un dezinfectant şi patru reguli sanitare scrise cu litere mari. Dacă săptămâna trecută niciunul din şefii italieni nu era preocupat de evoluţia coronavirusului, astăzi am primit pe email un set de reguli – patru pagini ! - care să limiteze contagiunea.

Epidemie, pandemie sau oricum am denumi motivul anxietăţii prezente, experţii sunt de acord că nu va conduce la un număr cumplit de morţi. De altfel, autorităţile italiene au comunicat, astăzi, situaţia la 9 martie pe grupe de vârstă a celor infectaţi şi a decedaţilor. Peste 75% dintre persoane diagnosticate cu Covid19 sunt trecute de 51 de ani (unul dintre focarele lombarde a fost un spital în care erau internaţi mulţi pacienţi cronici, de vârstă înaintată). Dintre aceştia, 583 sunt membri ai personalului medical. De asemenea, dintre cei aproape 400 de morţi, 56% sunt trecuţi de 80 de ani, majoritatea dintre aceştia având afecţiuni cronice a cel puţin trei organe. 

Nu este un argument liniştitor, dar, cel puţin, putem avea grijă să îi expunem cât mai puţin pe părinţii noştri, ei având riscul major de complicaţii morbide. Rămâne problema procentului ridicat de pacienţi care necesită internarea la terapie intensivă şi pentru care noi nu suntem pregătiţi. Iată o explicaţie pentru depăşirea mortalităţii de 2,5% stabilită pentru Wuhan (oare cât de corecte sunt raportările chineze?).

Medicii italieni prognozează că două săptămâni de carantină vor însemna reducerea numărului de persoane îmbolnăvite. De altfel, numărul persoanelor diagnosticate în Codogno, epicentrul epidemiei italiene, unde se instalase carantina încă din 23 februarie, a intrat pe un trend descendent. După numeroase victime şi măsuri draconice, China a trecut de „punctul culminant” al epidemiei şi acum raportează un număr zilnic de îmbolnăviri mai mic decât unele ţări europene.

Europa şi restul lumii se găsesc acum în situaţia Chinei de la mijlocul lui ianuarie. Va mai urma o perioadă de ştiri alarmante, de îmbolnăviri numeroase, de morţi. Din păcate, va trebui să trecem şi prin această dramă, oricâte măsuri vom lua, însă esenţial este cum vom supravieţui, ca societate, acestei drame.

Dacă am invăţat cu adevărat ceva din ceea ce au greşit China şi Italia, vom limita pierderile de vieţi şi numărul de îmbolnăviri. Dar trebuie, în primul rând, să ne reamintim că nimic nu valorează mai mult decât viaţa semenilor noştri, nici preţul petrolului, nici cotaţiile bursiere şi, mai ales, obiceiurile noastre sociale la care va trebui să renunţăm o vreme, sperăm, cât mai scurtă. Şi, în al doilea rând, cu cât vom glumi pe seama coronavirusului şi ne vom considera imuni sau, mercantil, vom amâna decizii dure de teama consecinţelor economice, cu atât mai mulţi părinţi şi bunici ne vom îngropa, ceea ce va lungi viaţa epidemiei şi efectele sale economice vor fi cu adevărat dezastruoase.

Ne putem plânge că civilizaţia noastră occidentală, aşa cum o ştim, se va face praf de la un insignifiant coronavirus şi vom continua să ne plimbăm prin malluri, să ne înghesuim în restaurante şi să ne pupăm teatral. Însă tot din Italia, de acolo de unde ne vin aceste îmbrăţişări contagioase, unde s-a pus capăt Evului mediu şi a strălucit Renaşterea, vin veştile îmbucurătoare: guvernatorul Lombardiei a cerut pentru regiunea sa, cea mai afectată de epidemie, măsuri şi mai dure de carantină, inclusiv stoparea activităţii economice şi a transportului. Două-trei săptămâni de blocaj nu vor ucide Italia, chiar dacă e vorba de regiunea cu cel mai mare PIB per capita, dar a continua cu măsuri aparent drastice, dar insuficiente, va însemna un cost economic mult mai mare.

Drama de acum poate continua o vreme îndelungată şi va schimba cu totul lumea aşa cum o ştim. Depresiunea economică de care nu vom putea în vreun fel scăpa, va fi urmată de haos, reconfigurarea raporturilor de putere internaţionale, ascensiunea unor lideri „providenţiali” – a se citi autoritari -, războaie şi mult mai mulţi morţi. Sau, dacă vom înţelege această dramă ca pe o lecţie, dacă suntem suficient de cutremuraţi în umanitatea noastră de morţii pe care îi numără autorităţile zi de zi (numai în Italia 169, fără morţii Lombardiei, necomunicaţi la timp pentru conferinţa de presă zilnică de la ora 18), vom vedea că mai avem multe de făcut, inclusiv în acea minunată şi plictisitoare Toscană transformată în câteva săptămâni într-un decor post-apocaliptic.

Să ne gândim că numai un şoc ne putea scoate din frumuseţea traiului tihnit şi individualist de până ieri. Acum va trebui să luptăm pentru vieţile noastre şi nu o vom putea face cu arma în mână, aşa cum o făcuseră străbunii, ci cu înţelepciune şi responsabilitate din partea fiecăruia, aşa cum nu am făcut-o niciodată de-a lungul istoriei. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult