Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

COVID-19. Jurnal de medic de la firul ierbii: vești bune pentru români de pe front. „Organizarea din spitale nu e perfectă, dar e cea mai completă văzută în 30 de ani”

Monitorizare coronavirus

Foto: Guliver Getty Images

Telegrafic. De la firul ierbii – adică acolo unde se execută, nu unde se decide. Despre lucrurile bune!

1. Organizarea în spitale. Nu e perfectă. Dar e departe cea mai completă văzută în ultimii 30 de ani. Circuitele medicilor, pacienților și a celor potențial infectați sunt regândite și ameliorate zilnic. Pe baze științifice! Nu cum se făcea înainte de COVID când „circuitul bolnavilor” era din păcate mai degrabă o bifă pe un formular plictisitor. Se fac zilnic instruiri cu medicii privind felul în care trebuie reacționat în fața diferitelor cazuri. Instruiri la care se participă, nu se butonează telefonul! Nu e ideal, dar este mult mai bine.

2. Dotarea în spitale. Zilnic se aduc transporturi variate. De unde sunt, de unde se pot obține. Pentru că nu prea sunt ușor de găsit. Au apărut și oamenii cu suflet mare care ne întreabă cu ce pot să ajute! Ce ne trebuie? Aproape orice! De la măști (care sunt de unica folosință!), la biocide, de la respiratoare, la pamperși pentru pacienți, de la mănuși, la viziere. Vreți să ajutați? Atunci sunați la spitale! Dacă puteți ajuta altfel (cu distribuție de hrană și medicamente, cu transport la domiciliu, cu catering etc), atunci sunați la primărie. Dacă nu aveți altă variantă, atunci lăsați un mesaj și vă pun în legătură cu spitale sau cu universitatea!

3. Oamenii se organizează să depășească penuria acolo unde ea există. La Universitatea de Medicină studenții au imaginat o linie de producție ad hoc pentru vizierele care lipsesc! Alte grupuri organizează activități de telemedicină sau de monitorizare la domiciliu a pacienților. Se vorbește de linii de testare PCR dezvoltate în timp record cu rezolvări tehnice incredibile. Sunt oameni care nu stau pe loc zilele astea. Si nici vorbă să le fie ușor, cu toate restricțiile din carantină. Dar rezolvă și merg înainte!

4. Străzile sunt din ce în ce mai goale. Și asta e foarte bine! Este clar că oamenii respectă mai serios carantina. Nu trebuie să disperăm dacă nu vedem scăderea ratei de creștere a numărului celor infectați în două zile. Dacă o vom vedea ducându-se în jos în două săptămâni va fi un lucru foarte bun. Dar trebuie să-i aplaudăm pe acei români care fac efortul să nu iasă din case!

5. Filtrele poliției sunt mai multe și mai profesioniste. Primul filtru mi-a luat buletinul și declarația pe proprie răspundere în mână și după ce le-a inspectat mi le-a pus înapoi pe bord. Greșit! Nu trebuie să ne atingem. Azi am văzut cum cereau actele să le fie arătate, dar nu le atingeau. Eu le-am lipit pe geam și au fost mulțumiți. O părere: în loc de declarațiile pe proprie răspundere poate Poliția elimină aceste hârtii și introduce o declarație pe care să o dai pe loc, înregistrată de polițist pe camera sa video. Zero contact. Zero hârtie.

6. Armata e pe stradă. Nu că ar fi cazul să tragă cu tunul după cineva, ci pentru a transmite un mesaj de ordine. De seriozitate. „Dragi români nu e de glumit!”. E un lucru bun.

7. Magazinele au marfă suficientă cu mici excepții. Se organizează să restrângă posibilitatea de infectare. Am fost azi la un mare magazin și am trecut cu căruciorul printr-un filtru termic, peste un covor dezinfectant îmbibat cu soluție de clor, casierele aveau toate mănuși, măști și viziere! Am găsit pește proaspăt, fructe și legume de bună calitate, munți de hârtie igienică și spirt, carne variată, produse congelate. Nu am găsit făină și mălai. Dar dimineață au fost. Dacă s-ar extinde programul și noaptea pentru a spația clienții ar fi excelent. Dar nici așa nu e rău. Nu trăiești în magazine senzația apocalipsei!

8. Organizarea centrală în ariile medicale. Din nou – nu e perfectă. Dar e de departe cea mai completă și mai pragmatică pe care am văzut-o. Domenii extrem de diferite primesc instrucțiuni de adaptare la situația actuală: transplantul (cine s-ar mai fi gândit la asta acum?!), studiile clinice (adică acelea pentru care se aștepta cu lunile o aprobare din lipsă de personal), etc.

Închei ca de obicei răspunzând global unui calup de întrebări: NU – inhalațiile cu abur cald și ingestia de băuturi fierbinți nu s-au dovedit că ajută în această infecție, NU – nu îmi pasă acum că se fac mari afaceri cu achizițiile, este o stare de urgență și am nevoie de măști și biocide, nu de contestații la licitații; după ce ne liniștim vom face curățenie. NU – măștile cusute acasă nu sunt dovedite că au aceleași proprietăți cu cele industriale, dar multe organizații de protecție sanitară din lume recomandă că mai bine le folosim pe ele decât nimic. Și DA – și această pandemie va trece.

Mulțumesc și eu tuturor ce sunt uniți și responsabili!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Imensa parte a medicilor, mai ales cei peste 50 de ani, nu au si nici nu au vreodata responsabilitatea ca apartin unei comunitati. Comportamentul lor se rezuma la "sunt in spital pana la 12.00" "ne vedem la cabinetul privat dupa amiaza". Sunt convins ca nu vreau sa ajung pe mana acestor idioti in halate albe!
    • Like 1
    • @ Marian Androne
      In orice situatie dar mai ales in conditiile de fata a declara ca "imansa parte a medicilor" este formata din idioti nu va face cinste.
      • Like 3
    • @ Florian Berghea
      - dar voua, cu cabinete particulare, care luati salariu piperat de la stat, si chiuliti de la prezenta si munca la serviciu, ca sa tarati pacientii in cabinetele voastre, ce va face cinste ?? - si-apoi, d-ta, mister Berghea, ce esti ?? - politruc PNL sau medic ?? - daca medic, asta-nseamna ca ai la baza scoli si studii cu tonele, dar nu prea se constata treaba, dac-ar fi sa ne luam dupa cum te exprimi(sau numai tastezi) - ce-nseamna formularea agramata ("Dar e departe cea mai completă văzută în ultimii 30 de ani") - contine o inghitire de cuvant, o greseala gramaticala de grad de comparatie, iar la urma o minciuna gogonata !! - si ce-ar spune cuvantul "imansa" din raspunsul catre nea Androne, care, in general are dreptate, cel putin in ce-i priveste pe destui medici mai "vechi" din sistemul de stat, care se comporta cu pacientii si cu medicii mai tineri, de parc-ar fi stapani pe soarta lumii !! - da, cam bati a politruc PNL, care pnl-isti cu-ai lor prim. Orban si pres. Klaus si-al lor guvern n-au facut nimic in primele doua luni si jumatate ale anului, spre a contracara cat de cat iminenta epidemie criminala in zbor direct spre Romania, in schimb s-au vanzolit cat au putut cu viitoarele alegeri, nu-i asa ?? - le vor pierde - vad pe net, daca nu-i ceva falsificat de presa, cum Orban zice la microfon, cu noul ministru al sanatatii la dreapta lui, >>"de asemenea, am discutat masuri pentru a creste riscul de infectare in spitale a cadrelor medicale si a pacientilor" !!!<< - pe astia ii lauzi "tu" cum ca au randuit prin spitale "cea mai completa organizare vazuta in ultimii 30 de ani" ?? - mah baiatu' eu zic sa treci din randul contributorilor in cel al comentatorilor, ca acolo nu se vede chiar asa de "pe fatza" .......
      • Like 0
  • Articol comandat spre slava absolut nemeritată (dimpotrivă, a) PNL ! Nu mi-aș fi putut închipui că obsesia deșănțată pentru alegeri locale în două tururi și pentru alegeri parlamentare anticipate să determine (prin ele însele !) o asemenea schimbare de situație (iluzorie în fapt). În plus, lipsa de experiență și preocupare în domeniul administrației a fostului ministru (altfel un profesionist adevărat) nu putea avea un rezultat performant ”pe teren”. De la data exploziei virusului în China au avut timp suficient să se ocupe procurarea celor necesare dar onor guvern-pnl s-a uitat în oglindă până în martie și pe urmă ne uităm că prețurile au crescut de câteva ori ? ”N-am găsit rezerve” (la ce să găsești că doar nu avea cine să știe ce epidemie -pandemie avea să urmeze ! ”Ciocul” PNL (fost PDL) a exersat cu sârg propaganda părtinitoare politic, așa că nu ne mai mirăm de acest ”deja vu” ! De apreciat este doar efortul fostului (și actualului) PDL-ist de a edita asemenea articol (propagandistic). (Preventiv : nu am fost și nu sunt psd-ist !).
    • Like 0
    • @ Ion Filip
      Va inselati: sunteti. Pentru ca vedeti politicul in toate,
      • Like 2
    • @ Ion Filip
      Nu e articol de propaganda. Este un articol care incearca sa prezinte si lucruri pozitive, ca sa nu innebunim cu totii. E simplu.
      • Like 3
    • @ Ion Filip
      Aplicand aici grila dumneavoastra politica sunteti in eroare. Administratia centrala este de o culoare, primaria este de alta culoare, managerii de spitale au toate culorile. Iar marile retele de magazine cam de ce culoare ar fi?
      • Like 2
  • Mulțumim pentru acest articol , deci se poate . Vedeți un munte de bani sau de aur nu valorează acum nimic , ce să facem cu el , ne trebuie pempărși , mâncare , echipamente de protecție în spitale sau cabinete medicale. Lăudabil puterea de organizare , deci avem oameni competenți și care se pot descurca cu resurse minime , iar cadrele medicale se instruiesc sistematic , mi se pare ceva fantastic , asta ne lipsea implicarea , abnegația ( vedeți banii nu rezolvă totul ) , populația a înțeles gravitatea situației , uite românii nu sunt șmecheri , miștocari ci responsabili , civilizați cu simțul civic ridicat , bravo. Eu am avut totdeauna un respect deosebit pentru acest popor cu o imagine atât de proastă în lume , dar lumea neștiind zbuciumul , lupta pentru a supraviețui ca națiune , nu poate să înțeleagă comportamentul social al românilor , care are o caracteristică aparte , dar iată că în vremuri grele aduce la suprafață adevăratele valori ale românilor care latini fiind nu se aseamănă cu comportamentul pe timp de criză absolut iresponsabil al francezilor , italienilor , spaniolilor și ce să vezi al americanilor. De astfel de articole avem acum nevoie și nu despre ce se va întâmpla după , atunci vom vedea , iar dacă acești oameni vor coordona și după, activitatea economică nu trebuie să ne facem griji. Greșeli sunt peste tot în lume , nimeni nu a fost pregătit pentru așa ceva , mai puțin Germania dar aici este altă poveste , dar e important că oamenii reușesc să rezolve problemele greșit gestionate . Încă odată mulțumesc pentru articol.
    • Like 5
    • @ Gyorgy Adorjan Szabo
      Incerc sa fiu echilibrat si pragmatic. Articolul trebuie citit in nota mizeriei in care a fost tinut sistemul medical acesti 30 de ani. Acum tindem spre un normal - foarte bine - dar acum vedem cat trebuie sa recuperam. Tot ce am lasat nerezolvat acum explodeaza in fata zi dupa zi. Ca un exemplu: in spitalele din vest, halatele personalului medical sunt considerate echipament de protectie. Ele sunt achizitionate de spital, spalate si dezinfectate de spital. La noi problema halatelor a inceput sa se puna (in unele spitale numai) abia de cateva luni. "Da ce domnu doctor? Nu aveti bani de halate? Doar de aia v-am crescut salariile !" mi-a raspuns un sef din zonele superioare ale administratiei centrale. Iata cum aceasta atitudine ironica explodeaza in fata celui ce a avut-o. Pornim de foarte de jos. Dar macar am pornit!
      • Like 6
    • @ Florian Berghea
      Sunt conștient de faptul că lipsurile sunt mari și știu și de ce s-a ajuns în situația asta , dar probabil că acesta este punctul de unde mai jos nu se poate iar traiectoria dezvoltării sistemului medical și poate a societății românești în ansamblul ei va trece pe o linie crescătoare . Sper din tot sufletul ca efortul d-voastră depus să nu fie uitat și pe mai târziu situația în domeniul sănătății să se schimbe radical în bine. Succes.
      • Like 0
    • @ Gyorgy Adorjan Szabo
      daca n-ai un munte de aur (sau macar de bani) cu ce cumperi cele necesare?
      si eu as vrea sa faca donatii la spitale, dar cu cumpar materialele alea?
      stiti pe cineva care la da gratis?
      • Like 0
    • @ Munteanu Mongolul Mircea
      După cum am mai scris , în general banii sunt hatilrtii sau metale de în anumit format care au o anumită valoare. Acești bani sunt produse că și oricare altele , în vreme de criză statul are datoria de a asigura materialele produsele de care comunitățile au nevoie pentru a depăși această criză , iar într-o economie de piață liberă , față de o economie centralizată controlată , chiar dacă este împotriva logicii monetare , trebuie produși și împărțiți acești bani în societate cât de echitabil se poate . După criză acești bani pot fi retrași treptat de pe piață în funcție de nivelul la care economia ajunge care într-o piață liberă , dacă apelăm iarăși la logică , ar trebui să crească foarte repede față de economia centralizată, datorită faptului că pe piață există o grămadă de produse lipsă , cum ar fi articole vestimentare , mobilier de orice fel , aparate casnice etc. Desigur am mai putea tăia firul de păr în patru la nesfârșit și tot nu-i dăm de capăt , dar simplu primii pași sunt :.
      - o protecție socială ridicată ( generează încredere în organizațiile statului )
      - plasarea de comenzi pentru echipamente medicale , de la îmbrăcăminte până la aparatură , întreprinderilor , atelierelor care au utilaje necesare pentru producția în masă a acestor comenzi și punerea la dispoziție a brevetelor de producție pe perioada de criză .
      Cam aceste lucruri trebuiesc luate în considerare cât mai rapid.
      • Like 0
  • Sunt teribil de frustrat pentru ca vad ca si dumneavoastra spuneti, dar si la ProTV am auzit, ca exista spirt suficient. ProTV reclama pretul mare (5.95 sticla de 0.5 litri), dar eu am gasit pentru angajati 12 sticle la un magazin satesc cu 13 lei sticla de 0.5. Si am fost fericit pentru ca de 10 zile in Bistrita nu exista niciun pic de spirt. Si am lansat 3 comenzi pe net la care sunt dus cu vorba. Apropo: la 9.99 lei sticla de 0.5 litri. Nu stiu care e explicatia, dar frustrant e putin spus. Mi se pare strigator la cer ca in provincie sa nu gasesti nimic. In ultimele doua saptamani nu mai fac altceva decat sa caut alcool, dezinfectanti pe clor, manusi, masti, sapun lichid, etc. Slava Domnului, suntem intr-o industrie care nu are de suferit (deocamdata) dar daca nu ne putem proteja angajatii putem fi siguri ca asta se va incheia in curand.
    • Like 2


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult