Dragoș Sprânceană, „omul lui Ciolacu”, „emisar la Mar-a-Lago”/ sursa foto: captură Digi24
După ce s-a rățoit la ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, acuzându-l că e „un diplomat de modă veche” și că nu e „în dinamica diplomației”, premierul Marcel Ciolacu ne-a arătat fața diplomației de modă nouă, care e pe feșăn cu sclipici și silicon. După ce a scrutat riguros, ca-ntr-un proces de guvernanță corporativă, toată floarea manosferei din sălile de bronzat, cluburile de fițe și saloanele de epilat, dl. Ciolacu s-a oprit la dl. Sprânceană, pe care l-a însărcinat direct să se ducă la Mar-a-Lago să-i spună lui Donald Trump „adevărul despre România”.
Văd că se întreabă unii ce-l califică pe dl. Sprânceană să fie „diplomat de modă nouă”? Le răspund fără ezitare: dl. Sprânceană e tot atât de calificat să fie diplomat, pe cât de calificat e dl. Ciolacu să fie premier.
Acum, după ce „mesajul” a fost trimis, „crecă” este clar de ce dl. Ciolacu e un risc de securitate națională și de ce trebuie să plece de urgență. Pentru că „noua dinamică” impusă de cuplul Ciolacu-Sprânceană politicii externe a României este vechiul curluntrism care a fost la cosmetică.
Carevasăzică, „omul lui Ciolacu” dezvăluie, în interviul dat aseară la Digi24, că le-a transmis americanilor „să ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța, deoarece avem un președinte interimar care nu va mai conta într-o lună sau o lună și jumătate”.
Nici nu știu dacă la Marcel Ciolacu e sabotaj deliberat al politicii externe a României, „întoarcerea armelor” sau covrigărie de Buzău translatată în relațiile internaționale. Până la urmă nici nu mai contează. După ce a făcut praf economia și programele cu fonduri europene, meșter cârmaciul s-a băgat să vorbească și limbajul diplomației, chit că pentru el și româna e o limbă străină.
Oalele sparte le plătim cu toții.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cam asta-i nivelul lui Ciolanu. Din nefericiare pentru Romania, pzd poate face guvern cu cine vrea el: ori pnl, ori aur. Mai "rentabil" pentru ciolanu ar fi HAUR, dar il mananca Simion la nicul dejun si-l rontaie madam Sosoaca-Gavrila la suplimentul de la 10!
Tara trista, plina de umor!
De-aia e bine ca de diplomație să se ocupe diplomații, de covrigi covrigarii, iar de basculante și camioane patronii de autobaze..
Cine să „reglementeze” normalitatea de care avem atâta nevoie? Ciolacu?
Altfel, dacă musiu (Sic !) Crin pierde, Marcel e pe făraș..
Una peste alta, nu abandonați muzele, domnule Francisc. Ar fi o pierdere.
Fără muzică, viața ar fi o greșeală, spunea Nietzsche.
Despre poezie, nu știu..
Nu e pentru prima oară când sper ca România să-și găsească calea. Am sperat și în 1996, și în 2004, și în 2014. Cea mai mare dezamăgire mi-a „produs-o” Klaus... Nu vreau să mă spăl pe mâini (ca Pilat din Pont, ar fi tardiv!) spunând că pe Iohannis l-am ales de ambele dăți doar în turul doi, când variantele se numeau Victor Ponta și Viorica Dăncilă…
Acum, că „bătălia” votului s-a terminat, cine ne mai dă „turu‘ doi înapoi”? Mâine la Cotroceni urmează prima repriză de „consultări” între noul președinte și partidele reprezentate în Parlament. De câtă „diplomație” trebuie să dea dovadă Nicușor Dan ca să împace în același timp și capra, și varza și lupul?
(fac o paranteză citând niște gânduri vechi de 7 ani:
Arbitrul fără fluier…
-cronica unui meci pierdut-
În timp ce o parte dintre spectatori huiduie copios, meciul PSD împotriva Justiției devine tot mai aprig. Se pun tălpi, se intră cu picioarele, se depășește orice limită a bunului simț…
Observatorul federal nu poate interveni decisiv în meci. Din înaltul tribunei oficiale el poate doar să facă observații pertinente legate de (ne)respectarea regulilor jocului. Urmate, desigur, de sancțiuni drastice… Nici nu vreau să mă gândesc la o eliminare din liga UE.
Cel care ar trebui să țină meciul în limite rezonabile e arbitrul de centru, fiindcă pentru asta a fost „delegat”. Din păcate jucătorii i-au furat fluierul din gură și-acu’ fluieră a pagubă din degete, încercând să dreagă busuiocul.
Ca să-și recâștige o brumă din autoritatea pierdută, îi cheamă pe jucători la consultări, cu scopul declarat de a media poziții ireconciliabile. Dar nu pe toți în același timp, ci pe rând, ca să evite riscul unei încăierări generale. Adică „arbitrează” o echipă și pauză. Apoi altă echipă și iar pauză...
Asta da mediere! Cine l-a împiedicat să arate cartonașul galben atunci când situația o impunea? Iar noi, cei din peluze, suportăm consecințele. Nu toți, căci unora le place jocul subversiv al protagoniștilor.
Poate că data viitoare vom avea mai multă grijă în alegerea arbitrului și a jucătorilor reprezentativi. Sper...)
Nu abandonez muzele, ci ele nu mă mai bagă în seamă. Nu e o pierdere pentru nimeni necitirea rimelor mele. Am scris cândva o „poezie”
Fără nume...
Mă ocoleşte muza în noaptea asta tristă,
Să pun de-o poezioară nu pot în nici un chip.
De parcă-alerg zadarnic pe-o dună de nisip
În care nici o rimă la oază nu există...
De parcă e aievea, sau poate mi se pare,
Pe ţărmul neputinţei c-am naufragiat.
Înaltele talazuri de vorbe-au înecat
Şi ultima fărâmă-n nădejdea în schimbare.
Şi sufocat de spuma cuvintelor în plus
Nu izbutesc să aflu din adevăr un strop,
Înghit învolburarea minciunilor, potop
Ce cade în cascade de sus, de-atât de sus...
Ce conjuncturi astrale căderea mi-o propagă
În groapa disperării în care mă înec ?...
De ce dreptatea doare şi adevărul sec
Mereu e pentru unii doar un motiv de şagă?
și încă una:
De-aş putea...
(altă poezie)
Motto: Într-o lume plină de zgomote
Tăcerea e un strigăt ce nu-l aude nimeni...
De-aş putea face pereţii
Să-nţeleagă graiul meu
Un discurs le-aş ţine-n noapte
Despre lucruri care dor:
Deznădejdi, singurătate
Şi speranţe care mor
În acest sfârşit de secol
Fără nici un Dumnezeu...
Aş rosti atunci durerea
În cuvinte-amăgitoare
Ca un cântec de sirenă
Ce te gâdilă-n urechi...
Adevăruri travestite
În minciuni atât de vechi
Încât, otrăvită, limba
De otrava lor mă doare...”
Mă opresc aici, mi-am atins limitele. Mâine am treabă...