Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
Lagărele de tortură cărora le spunem în cuvinte neîncăpătoare „azilele groazei” developează, pe lângă tratamentele inumane la care erau supuși cei internați, imaginea fidelă a risipei fondurilor publice.
Da, acolo ajung parte din banii din taxele și impozitele colectate de la firme și cetățeni, ca să alimenteze structuri ale statului stăpânite de clanuri. Membrii acestora nu numai că-și iau salarii, sporuri și apoi pensii, dar se organizează încât să dreneze zeci de mii de euro prin entități private ce ar trebui să presteze servicii în interes public, așa cum sunt azilele din Voluntari.
Rețeta e simplă, se vede limpede în instituțiile care au legătură cu familia Firea-Pandele. Politizare de sus până jos, sinecuri, organizări după modelul clanurilor mafiote- nași, fini, frați, surori, consilieri, șoferi pe post de „oameni buni la toate”, indivizi care ocupă fotoliile în instituții și scaunele la petreceri, botezuri și nunți în restaurante.
Împart, direct sau indirect, interesele, banii, influența.
Trebuie doar să ne uităm la primăria București, Ministerul Familiei, BTT (toate trei sub conducerea Gabrielei Firea în ultimii 10 ani) și la Ministerul Muncii sau primăria Voluntari. Despre investigația realizată de echipa „România, te iubesc” la BTT, numirile politice din instituție, legăturile de rudenie și lipsa totală de transparență, puteți citi aici.
Subiectul modificării Codului Fiscal din cauza deficitului pe care le înregistrează bugetul de stat în 2023 (venituri supraestimate, colectare sub așteptări, cheltuieli nesăbuite) a picat cum nu se poate mai prost pentru clasa politică, dar deschide oportunitatea unei dezbateri cinstite.
Practic, după ce ne-au oferit un exemplu monstruos despre modul în care sunt organizate instituțiile finanțate din banii noștri ca să nu vadă | să nu controleze | să pactizeze cu infractorii, după ce vedem în toată splendoarea instalarea pe toate pozițiile a unor clanuri prin numiri politice, guvernanții ne spun că au nevoie de bani ca să finanțeze... cheltuielile statului. Pe holurile Guvernului circulă nenumărate drafturi și liste cu TVA mai mare, impozite pe dividende de 16%, scăderea plafonului pentru IMM plătitoare de impozit pe venit.
Gura... președintelui adevăr grăiește. Klaus Iohannis a declarat, de la summitul NATO din Vilnius (citat de economedia.ro) că „sunt anumite măsuri care pot fi puse în practică fără ca românul de rând să aibă impresia că vine cu bani de acasă pentru buget (...) Vom vedea până la urmă care din aceste măsuri rămân în picioare, promisiunea coaliției a fost că nu cresc impozite și taxe”.
Nu poți să nu te întrebi ce magie vor face politicienii pentru a ne scăpa de senzația acută, amară că noi, contribuabilii, venim cu bani de acasă pentru buget, cum spune președintele, iar statul îi dă cu ochii închiși diferitelor clanuri precum Pandele-Firea, numiților politic fără concurs, pensionaților la 45 de ani, specialilor cu zeci de mii de lei pe lună pensie, sutelor de mii de funcționari care refuză digitalizarea și te tratează de sus, indivizilor care ar trebui să verifice centre precum azilele din Voluntari și de fapt sunt pe mână cu infractorii. Cum poate statul să ceară mai mult? Ce argumente poate aduce ca să fie credibil?
Înainte de a vorbi despre creșterea taxelor și impozitelor, politicienii ar trebui să se întoarcă la întrebări simple, cu răspunsuri, desigur, nu la fel de simplu de găsit, scris și rostit.
Ce fel de stat avem de 30 de ani?
Unul unde avuția publică în toate formele sale este împărțită inechitabil, în exces unora, prea puțin altora. În unele situații, averea aceasta este chiar jefuită de indivizi ajunși sus și apropiații lor.
Cum arată societatea în păturile sale?
Foarte bogați (relativ puțini la număr), bogați cu averi inexplicabile, din surse de venit opace, o clasă de mijloc slab capitalizată (dar tot timpul expusă riscurilor de toate felurile), mulți săraci, de toate vârstele.
Cum arată România din punct de vedere al dezvoltării socio-economice?
Zone care concurează la PIB per capita și productivitate cu regiuni foarte dezvoltate din Europa. La capătul celălalt- județe, orașe și comune foarte sărace. Efectul? Ultimele s-au deșertificat din mai toate punctele de vedere- demografic, al investițiilor și chiar al perspectivelor de orice fel.
Cum arată România din punct de vedere al accesului la servicii de bază pentru cetățean?
Urbanul mare are acces relativ acceptabil la servicii de educație și sănătate. Urbanul mic, dar mai ales oamenii din rural au acces limitat sau zero la școli și spitale. Efectul? Elevii se înjumătățesc într-o generație de la pregătitoare la bacalaureat, dispar pur și simplu pe drumul anilor de învățământ. Intră 300.000 în clasa întâi și ies 150.000. „Pierduții” sunt cetățenii care nu vor avea nicio șansă în fața provocărilor viitorului, de la inteligența artificială, la învățarea continuă pentru noi competențe. Milioane de actuali și viitori analfabeți funcțional, mase de manevră pentru manipulare și victimele perfecte ale teoriilor conspiraționiste, acești oameni vor avea permanent nevoie de sprijin pentru a supraviețui. O populație bolnavă, needucată, care nu aude, nu înțelege, nu știe ce înseamnă prevenția și este în primul rând vulnerabilă la adicții.
Cum arată România din punct de vedere al dreptului la liberă circulație?
Dreptul tău de a te deplasa există, este alegerea ta ca individ să faci 12 ore de la București la Satu Mare sau 16 ore cu trenul, dintr-o extremă în alta a țării. Ori să stai în coloană 3 ore la final de week-end, în Comarnic. În practica de zi cu zi, România este ca un organism cu multiple fracturi- există regiuni, județe, localități care sunt condamnate la sărăcie pentru că sunt private de infrastructură de orice fel. Efectele? Pârjol demografic, oameni în vârstă vulnerabili, abandonați cu anii și de copiii din străinătate sau București, dar și de autorități. Cetățeni care au muncit o viață iar astăzi nu au parte de servicii sociale de bază. Copii care nu merg la școală sau abandonează cursurile. Se culcă flămânzi seara, iar șansele lor sunt amputate din start. Profesorii nu vin să le predea, investitorii nu merg să bage bani și know-how. Acolo se ajunge greu, nu există forță de muncă, viitorul nu se vede.
Înainte de orice heirup legat de creșterea taxelor și impozitelor, politicienii ar trebui să se întrebe ce fel de stat vrem să construim și pe ce fundamente. Pot fi echitatea și bunul simț principalele valoari care trebuie să stea la baza construcției? Echitate în ceea ce privește colectarea taxelor, echitatea în ceea ce privește împărțirea resurselor, egalitatea de șanse în accesul la școală, echitate în ceea ce privește accesul la servicii cum este sănătatea, o relație corectă, echilibrată între un stat puternic, ferm, dar minim invaziv și plătitorii de taxe, respectiv angajații, profesiile liberale sau afacerile private.
În cuvântul echitate se află aproape toate răspunsurile la toate problemele, fie că au soluție pe termen scurt, mediu sau lung.
- Echitate în cheltuirea bugetelor- de ce să-și facă de cap un stat supraîncărcat, un balaur cu milioane de capete, din banii colectați de la cetățeni și mediul de afaceri? De ce statul nu se abține niciodată, nu cumpănește, nu echilibrează, ci doar se extinde și toacă fondurile fără noimă și măsură, adăugând gaură după gaură în finanțele țării? Iar când cheltuielile nu mai pot fi acoperite, se împrumută la dobânzi amețitoare și crește impozitele?
- Echitate în distribuția fondurilor publice - desființarea categoriilor de speciali, indiferent de natura lor, este obligatorie, oricât de tare se zbat și-și smulg cămașa de pe ei magistrații, aleșii sau retrașii la pensie din diverse structuri. De asemenea, pensionarea anticipată mai devreme de un stagiu fix pentru toți ar trebui să fie imposibilă.
- Echitate în taxare- de pildă, cum poți vorbi despre creșterea impozitului pe dividende, dacă nu elimini facilitățile pentru industria de IT? Categoria cu cele mai mari venituri din România nu plătește impozit pe venit- este această practică una echitabilă? E greu de crezut că industria ar cădea și nu s-ar mai ridica, la fel cum e dificil de presupus că singurul avantaj competitiv al României în această industrie pe plan mondial îl constituie o facilitate fiscală care se întinde de aproape două decenii. După aproape 20 de ani, aceasta nu mai este facilitate fiscală, este nedreptate fiscală.
- Echitate în colectare- lupta pe bune împotriva evaziunii fiscale- de ce să crești cota de TVA dacă de 30 de ani colectezi cel mai puțin din UE? Unii plătesc totul. Alții nu plătesc deloc. În acest caz, Guvernul ne transmite un mesaj: proștii care plătesc azi 19% vor plăti din toamnă sau de la anul 22%, iar șmecherii care nu plătesc deloc azi nu vor plăti deloc nici din septembrie și nici din 2023. Pe alte categorii de taxe, impozite și contribuții, echitatea s-ar traduce într-o regulă simplă- toți ar trebui să plătească la fel, eventuale facilități ar trebui acordate pe programe clare și limitate ca timp. De ce să amorsezi astăzi o bombă care va exploda peste niște ani (scutirea la Pilon II a angajaților în construcții- adică salariații de azi nu vor avea pensie mâine). La fel în agricultură și alte domenii. Impozitul pe proprietate- este echitabil să plătești 1 leu (20 de eurocenți) pe metrul pătrat pe zi sub formă de impozit local la un apartament din mijlocul Bucureștiului, în timp ce un cetățean dintr-un oraș mai sărac plătește la fel?
- Echitate în dezvoltare- regiunile ar trebui să beneficieze de dreptul de a pleca de la aceeași linie de start. Comunitățile ar trebui susținute să se ajungă din urmă unele pe altele. Ce investitor din București sau din Vestul Europei ar veni să investească masiv în Vaslui, dacă un transport de marfă peste graniță din vest durează 24-36 de ore cu tirul? De ce și-ar deschide o făbricuță la Bârlad sau Botoșani, dacă pentru a-și veghea și susține afacerea, pierde câte jumătate de zi la fiecare drum - nu are nici autostradă, nici tren cu viteză decentă, nici avion.
- Echitate în relația stat-privat/ cetățean- există comune care nu se susțin din niciun punct de vedere, nici demografic, nici economic, nici din perspectiva nevoii de a oferi servicii publice locuitorilor. De ce e nevoie de primărie și consiliu local, servicii și direcții într-o localitate cu o mie de persoane?
Creșterea taxelor și impozitelor ar trebui făcută numai după o dezbatere amplă cu societatea, care a cărei finalitate este definirea scopului pe care statul român îl are atunci când modifică legislația fiscală.
Faptul că un ministru care și-a dovedit pe deplin (in)competența a anticipat eronat veniturile și a greșit cheltuielile pe 2023 nu ar trebui să reprezinte un argument suficient pentru a crește la întâmplare fiscalitatea, fără o analiză atentă cu privire la impactul unor astfel de măsuri.
Orice creștere, orice modificare ar trebui să vină la pachet cu strategii pentru cercetare, inovare, investiții. Închid facilitatea de scutire de la plată a impozitelor pe venit în IT, însă aloc din banii colectați 30% pentru tot ce înseamnă research & develompent, mai ales în zona inteligenței artificiale, de exemplu.
Tai dintr-un loc, mut ce-am tăiat ca să aduc copiii la școală. Fiecare copil câștigat în bancă zi de zi este o victorie pentru viitor.
Tai cheltuielile alocate UAT-urilor de la centru, dar le încurajez să indexeze cu măcar 20-40% impozitele și taxele locale care nu au crescut de ani buni (proprietate, auto etc).
Îmi propun să cresc TVA de la 19 la 22% numai atunci când reușesc să colectez măcar cât media europeană taxa pe valoare adăugată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Totuși, legat de facilitățile acordate IT-iștilor, este aproape sigur că aceste facilități au oprit o bună parte din IT-iști în România. Faptul că veniturile în IT sunt mult mai mari decât în alte domenii, compensează cumva contribuția IT-iștilor la bugetul de stat, chiar și numai din TVA-ul pe care îl plătesc ulterior, pentru produsele și serviciile pe care le consumă. IT-iștilor le trebuie doar un mic bobârnac ca să își caute de lucru pe meleaguri vestice. Și cu asta ce-am făcut?
Cât despre echitatea în colectare, de ce un apartament din centrul Bucureștiului sau al Clujului, ar trebui taxat mai mult decât unul aflat la periferie, unde aerul este mai curat și iarba mai verde? Cine ar trebui să stabilească criteriile pentru diferențierea taxelor pe proprietate? Aș da oricând un apartament din mijlocul betoanelor pe unul de unde se vede pădurea. Sunt multe alte variabile, pe lângă amplasarea proprietății (vechimea construcției, materialele folosite, gradul de rezistență, nivelul mediu al poluării etc.), deci e un subiect discutabil.
Despre echitatea în dezvoltare, startul nu mai poate fi egal pentru toți, având în vedere diferențele majore existente la ora actuală. Și nu, nu trebuie ca investitorii să se ducă neapărat în zone slab dezvoltate. Pentru acestea trebuie să se găsească mijloace locale de dezvoltare (agro-industrie, turism, exploatarea resurselor naturale etc.). De exemplu, investiția într-un mega-hub industrial la Vaslui, chiar dacă ar exista o autostradă către Vest, nu ar avea sens în lipsa forței locale de muncă, înalt calificate. În loc să gândească cineva dezvoltarea uniformă a tuturor regiunilor (cum era gândită pe vremea comuniștilor – industrializare în fiecare județ, cu orice preț), mai bine s-ar adapta dezvoltarea fiecărei regiuni la specificul resurselor naturale locale și la abilitățile forței de muncă ale fiecărei zone. Se cheamă strategie de dezvoltare. Acum, “strategia” e destul de simplă: cine nu emigrează, se înghesuie în marile orașe iar localități întregi se depopulează. Zeci de mii de indivizi au plecat din zonele agricole ca să devină paznici sau parcagii în marile orașe. Ăsta e trendul.
De 30 și ceva de ani, avem același sistem putred de privilegiați (clasa politică și clientela aferentă, care populează toate instituțiile statului, centrale și locale.) Cine îi va disloca pe acești nemerituoși favorizați din fotoliile lor? Mulțimile revoltate, ca în 1789, în Franța, care au făcut terci nobilimea și clerul? Nu! Trăim totuși într-o democrație din care ghilotina lui Robespierre sau țeapa lui Vlad nu mai pot face parte. Atunci, cine? Cele șase sute de mii de bucureșteni ieșiți în februarie, 2017, în Piața Victoriei? Nici măcar! A fost doar un val de ură stârnit de PSD în tentativa de a-și scăpa șeful de pușcărie. Nu văd cine le-ar mai putea retrage, cu forța, privilegiaților privilegiile. Iar cu vorba bună și legală a democrației, nici atât. Votul îi mai schimbă pe unii cu alții, dar la fel de păcătoși. Vor vrea insă politicienii, magistrații, militarii să renunțe la statutul special de pensionare și să accepte doar criteriul contributiv? Nu, de ce ar face-o? "Libertate, egalitate, fraternitate" e un slogan vetust, de care privilegiatul societății de azi, fie nu are habar, fie nu-i pasă. Odată pătrunși în sfera ghiftuiților din banul public, de ce ar mai vrea să plece de acolo?
Dar indifernta si nepsarea este inca prezenta in mintile multor semeni ai nostri !