Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Cristian China-Birta: „Ce ne facem domle, cu influencerii ăștia?”

chinezu -

El este Chinezu. Bine, Cristian China-Birta, acesta este numele lui, de care se leagă o mare parte a succesului social media în România.

Este om de agenție (Koopertiva 2.0) este blogger, influencer, soț, tată. Are umor și o naturalețe a comunicării care te face să uiți, în timpul interviului, ce întrebare voiai să-i mai pui:) Îl oprești cu greu, fiindcă povestea curge firesc, mintea îi merge brici și are mereu zâmbetul pe buze. Nu judecă oamenii, l-am atras în capcane de acest gen să văd cum „scapă”, nu face mișto de nimeni, aruncă doar, fără răutate, adevăruri care nu dor, ci deschid minți.

Și el, și Cabral, și mai sunt câțiva au fost modelele mele încă de pe vremea când mi-am cumpărat domeniul, prin 2008, și am visat să-mi fac blog, deși nu aveam timp să fac asta, conducând revista VIVA! 24 de ore din 24. Dar citeam și invidiam în sensul pozitiv, desigur, felul în care Cristian China-Birta își crea blogul.

Acum, el a scris o carte de marketing digital, „Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, care se adresează, de fapt, tuturor celor care sunt curioși să înțeleagă lumea în care trăim, felul în care comunicăm (sau ni se comunică) informațiile și, mai ales, de către cine.


Și cartea păstrează tonul tău plin de umor?

Da, dar nu până la capăt, că aici, în comunitatea noastră, lumea mă cunoaște, dar după o discuție cu editorul meu, am înțeles că prin carte voi ieși în afara acestei „bule” și voi ajunge și pe la unii care vor întreba pe bună dreptate: „cine o fi și ăsta, mă?” Deci am mai redus puțin turația motoarelor…

Noi știm cine sunt influencerii, mă rog, ce știm. Dar crezi că oamenii știu cine sunt și că aceia pe care îi urmăresc sunt „influenceri”?

Eu nu cred că știu. Poate multă lume știe despre discuția asta despre influenceri, cine e și cine nu, dar mă întreb cui îi pasă? Adică tu te uiți în gura cuiva că-ți place de el, că este influencer sau nu, e irelevant. Cum era discuția de pe vremuri la sondajele de genul: „citiți bloggeri?” „Nu.” „Dar pe Cabral?” „A, daaa!”

Este exact ca în „supermarketul digital” de care îți spuneam, când îți iei produse de undeva. Ce contează că e blog, e site, e influencer, că e micro sau nano? Oricum, pe definiția mea, ca om de agenție, influencerul este persoana digitală care, pe baza unui contrat, a unui brief și a unei sume, livrează beneficii pentru brandul care plătește. Klaus Iohannis este un influencer la nivel modial, sau în România, dar pentru mine, ca agenție, nu este. Ce, eu pot face campanii cu dumnealui? „Domnule Iohannis, cât mă costă o postarea pe social media?” Deci asta recomand eu, ca brandul, sau agenția care vrea să activeze un influencer, să se uite bine și să se întrebe: pot să mă duc la el să fac un contract și să obțin niște beneficii? Da, sau nu.

Trebuie separate deci apele și trebuie să ne ferim de generalizări. E ca în povestea aia veche, când zice unul că toți românii sunt cerșetori. De ce? Că a văzut cinci.

Așa și aici, vezi patru care pupă colacul de la wc pe nu știu ce provocare și zici, ia uite, domne, influencerii ăștia cum sunt. De fiecare dată când cineva vorbește cu dispreț despre influenceri, îl rog să-mi spună unul care nu-i place, că eu îi voi răspunde cu cinci care sunt faini și care sigur îi plac. Și de fiecare dată nimeresc.


Nu sunt foarte mulți influenceri în „supermarketul” ăsta digital?

Dacă e să vorbim după definiția pe care o dau eu, adică acel om cu care faci un contract și obții niște beneficii ca brand sau agenție, atunci cred că sunt cam la 1500, între care cu 500 poți lucra ca lumea. Sigur, poate or fi mai mulți, dar cu ce ne ajută astfel de statistici?

Ce tratează de fapt cartea ta, ce aduce nou?

Pe scurt, este un manual despre cum să accesezi această resursă numită influencer, începând de la întrebarea fundamentală pe care foarte multă lume o pune mult prea târziu: „merită, sau nu merită, să facem o campanie cu influenceri?” De aici pleacă totul, de la o analiză preliminară prin care să îți dai seama dacă merită sau nu să lucrezi cu influenceri, fiindcă la final este posibil să afli că nu merită și atunci îți vei putea aloca banii în altă parte.

Și pe urmă, cum îi cauți cum îi alegi pentru compania ta? Că doar nu cauți pe Google: „un influencer bun pentru mine”. Nu. Sunt anumite metode. Pe urmă cum faci contractul cu ei, apoi cum îi plătești, deci o grămadă de tips and tricks, inclusiv cum să vorbești pe mail cu ei, adică lucruri practice. Și toate astea le-am scris din experiența mea. Nu am vrut să scot o carte oricum, de aceea am dat-o unor prieteni care lucrează în alte domenii decât marketingul digital și care, după ce au citit manuscrisul, absolut toți mi-au zis că au înțeles în sfârșit ce e cu influencerii ăștia.

Apoi, chiar oameni din industrie mi-au zis că anumite capitole sunt relevante pentru domeniul noastru de activitate. Uite, am un capitol despre ce înseamnă să bați palma pe termen lung cu un influencer. Că vine clientul și zice, „eu nu vreau numai o campanie la tine, eu vreau 10, pe un an de zile, deci fă-mi o reducere”. Și influencerul zice „nu-ți fac nicio reducere, te costă cu 50% în plus”.

Cum? De ce? Simplu: dacă semnez pe un an de zile cu tine, brand, mă blochezi pe categorie, nu mai primesc alte contracte. Că din categoria ta de produse, eu nu mai pot semna cu nimeni. Și mai vine încă un preț suplimentar provenit din faptul că, după ce un an de zile mă asociez cu tine și piața mă știe așa, mai durează încă un an din inerție în care piața tot cu tine mă va asocia. Deci ar trebui să-ți cer 200%, nu 150%. Cu alte cuvinte, nu numai că la 10 campanii nu-ți cer mai puțin, ci dimpotrivă, cer mai mult. Cam așa e…

Marcăm cu (P), sau nu?

Discuția asta este foarte lungă, de aceea nici nu am abordat-o în carte.

:))))))

Da, că ziceam că această carte este un manual aplicat, nu o dizertație.

Am făcut peste 2000 de campanii cu influenceri. Știi câți dintre clienți au pus problema dacă să fie sau să nu fie P? Niciunul. Sunt legi pentru publicitate, discuția e delicată. O să scriu o carte separat pe acest subiect, dar știi când? Când o să reușesc să schimb ceva în domeniul ăsta. Deocamdată voi avea o dezbatere cu Petrișor Obae despre acest subiect în care el, care reprezintă presa, susține marcarea parteneriatelor, iar eu cred că lucrurile sunt nuanțate, cu influencerii nu e așa.

Influencerul e, într-un fel, toată revista, că ziceai de reviste. El, când face o reclamă, o pune pe el, nu pe un colț de pagină. Și să mă lase presa și jurnaliștii cu codul lor deontologic cu tot, că atunci când o să respecte ei codul, o să lămurim și noi ce e cu publicitatea, pe mine nu mă interesează codurile deontologice, ci legile care să zică clar ce și cum, în rest, codul deontologic, e aici, la sufletul fiecăruia.

„Orice decizie ai lua, să fii mândru de ea”

Inflencerul care este și jurnalist este mai expus, totuși, că nu poți prezenta știri și să faci publicitate la ceva ce contravine cu ceea ce spui oficial…

Aici e o altă discuție. Din punct de vedere legal, jurnalistul, când e la el la tv, funcționează într-un anumit fel. Când iese de acolo, funcționează în alt fel, asta dacă nu are un contract cu televiziunea în care să se stipuleze că nu face nimic fără ca televiziunea să știe.

Pe zona de brand personal, evident că am văzut niște neconcordanțe între ceea ce spune și cum este vedeta la tv și cum este în social media. Și aud asta, că „pe contul meu de social media fac ce vreau, că e contul meu privat”.

Nu e! Nu e! Au fost cazuri judecate în instanță în care s-a decis că nici măcar profilul tău secret de Facebook, în care ai un singur prieten, nici acela nu este secret, pentru că are potențialul ca prietenul să facă un screenshot sau să dea mai departe ce zici tu. Deci din punct de vedere legal, tot ce pui tu în social media este public. E cu atât mai grav, cu cât ce faci tu la știri sau la televiziune și ce zici acolo sunt total diferite față de ce faci și ce zici în social media și asta arată că nu ai înțeles nimic din ceea ce înseamnă construcția la nivel de brand personal.

Tu pentru ce pledezi? Pentru bun simț, pentru autenticitate, pentru ce?

Ieri dimineață m-am trezit pe la 6 și, ca să nu deranjez prin casă, mi-am pus niște căști în urechi și am ascultat un audiobook: Marco Trombetti, „Despre start up”. Și, la un moment dat el a zis un lucru care mi-a plăcut mult și pe care poate nu l-aș fi ales ca răspuns la întrebarea asta, dacă mi-o puneai înainte. Deci Marco Trombetti a zis: „În business, zice el , dar și în viață, adaug eu, că e la fel, orice decizie ai lua, să fii mândru de ea.”

Și, de fapt, mi-am dat seama că el a spus unul din lucrurile care mă caracterizează, care e chiar un principiu de viață: să fiu mândru de deciziile pe care le-am luat. Deci pentru asta pledez: orice decizie iei, să fii mândru de ea. Pentru că în asta stau și corectitudinea și bunul sinț și o grămadă de alte lucruri.

Tu ai fost mereu așa de aproape de oameni, de deschis, de entuziast?

Fac parte din generația care era în liceu când a venit Revoluția, învățasem un mod de a fi în comunism, după aia am renegat tot ce știam, ca să decopăr altele feluri de comunica. Pe urmă, am făcut o pauză în care mi-am propus să fiu ăla serios, cu cravată și costum, dar… nu eram eu. Nu mă simțeam „adevărat”, așa că am renunțat, și în 2006 m-am apucat de blog, abiase vorbea despre asta… Lucram atunci în marketingul politic și căutam tehnici de scriere a discursului politic și am dat de blogul cuiva care le zicea cam direct, folosind un limbaj liber.

Și m-a uimit, nu mai citisem așa ceva, eu eram obișnuit să citesc presa și siteuri scrise într-un limbaj serios, dar mi-a plăcut lejeritatea acelui om, m-am regăsit în ea. Mi-a plăcut că omul era deștept și argumentat și vorbea așa liber și atunci am început să studiez cum e asta și mi-am dat drumul la blog. Pe urmă, mi-am dat seama că vine social media din urmă și am pariat totul pe domeniul ăsta, deși oameni serioși din presă îmi ziceau că social media e o modă care va trece, iar eu eram siderat că ei nu văd cum se va schimba întreg ecosistemul comunicării datorită ei. Și pe urmă, tot ei au venit la mine să mă întrebe cum e cu blogul, cum să-l facă, că nu mai merge treaba.

Îți lipsesc evenimentele?

Da! Păi uite și cartea asta, nu o lansam eu cu bere multă?

Înainte de pandemie ajunsesem la un soi de suprasaturație, la oboseală. Toată lumea ne invita la evenimente… Dar ce le regret acum! M-aș duce și la o lansare de radieră, pe cuvânt, aș sta cu oamenii acolo, aș pune întrebări celor de la brand, „nu vă supărați, cât șterge radiera asta, ce planuri de viitor aveți, ce cifră de afaceri?:))” Pe cuvânt…

Să nu subestimăm niciodată puterea absolut pantagruelică a omului de a consuma conținut. Asta este o regulă fundamentală din punctul meu de vedere atunci când se discută cu „of” despre apariția a încă unei rețele sociale.

Bloggerii sunt amenințați de apariția acestor noi rețele sociale, cum sunt Tik Tok, Clubhouse, etc?

Nu, de fiecare dată când ni s-a părut că se întâmplă asta, doar ni s-a părut. Doar că ne-am cernut, ca să zic așa, și au rămas numai aceia care au avut și o strategie de business în spate. Eu m-am monitorizat și, din blog, din 2012 încoace, în fiecare an am câștigat cam la fel, cu mici diferențe de două sau trei sute de euro.

Citiți mai multe pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult