Toni Grecu: „Oamenii care au simțul umorului sunt mai deschiși spre speranță și spre partea pozitivă a vieții”

Umorul s-a mutat în online în perioada asta. Mult, în festival, cum spune Toni Grecu, nume sinonim cu umorul românesc de după 90. Toni Grecu a început să producă clipuri în stilul caracteristic, pentru mediul online, cu subiectele din pandemie. Și-a reactivat talentul, inspirat fiind de absurdul, ineditul prezentului ciudat pe care îl trăim.

Toni Grecu, cât de serioasă e treaba asta cu umorul?

Depinde cum vrei s-o iei… Umorul e un gen periferic. Se consumă ușor, pentru că lumea are impresia că se face ușor, e un gen care se alterează foarte rapid, probabil, dintre toate, el este cel mai perisabil. O glumă o auzi o dată și râzi, o doua oară râzi mai puțin, a treia oară zici băi, ce-i asta?

Nu-i ca muzica, nu-i ca teatrul, nu-i ca filmul, e… altceva… Și, din această cauză, cei care fac umor trebuie să fie foarte prolifici și trebuie să producă pe bandă rulantă, ca să se mențină în formă. Dacă se rezumă la niște glume care se repetă la nesfârșit, ies repede din schemă și nu prea ajung să facă o carieră în acest domeniu, dacă vorbim despre profesioniști. Altfel spus, pentru cei care sunt pasionați de umor din perspectiva spectatorului, lucrul se schimbă. Vorba lui Shakespeare, contează urechea care ascultă, nu gura care spune.

Fiecare glumă este înțeleasă diferit de fiecare spectator în parte. Nu râdem toți la fel. Și, mai ales dacă vorbim despre umorul politic, fiecare înțelege gluma în funcție de simpatiile pe care le are. Cel mai important, până la urmă, ca să nu mai batem câmpii, este să-l ai. Pe el, pe umor. Că, dacă nu-l ai, ești un trist care pierzi timpul pe fața pământului fiind o murătură. Și, decât să fii o murătură, mai bine te lași păgubaș.

Cine are umor din start, din naștere, e un om care se adaptează mai ușor la situații, la probleme, socializează mult mai ușor, are performanțe mai bune. Nu e condiție, firește, așa se întâmplă de multe ori… Îmi place când aud tinere domnișoare care, la întrebarea ce fel de bărbat ți-ai dori, nu există ca, între calitățile trecute, să nu fie simțul umorului în primele două, trei.

Bărbatul ideal, pentru toate femeile de pe pământ, înainte de a se mărita este ăla care are simțul umorului. Sigur, nu se pune niciodată întrebarea invers, dacă domnișoara are și ea simțul umorului, pentru că degeaba are soțul, dacă nu are soția! E o problemă de potrivire, că dacă soțul are umor și soția e posacă, e un dezastru. Dar și dacă sunt doi cretini care râd în continuu, iar e dezastru.

Umorul e un mecanism bun pentru om prin care își poate regla bunul simț și starea în relație cu ceilalți. Dacă ai umor, ai măsură! Dacă ai măsură, ai bun simț. În general, oamenii cu umor se feresc să fie penibili, ridicoli și astfel dau o șansă mai mare bunului simț.

Și la tine cum e? Soția are umor?

Cred că suntem undeva într-o zonă bine temperată: când are ea umor, nu am eu, când am eu, nu are ea, deci ne completăm. Sigur, exagerez, dar ea are un tip de umor mai „jurnalistic”, că asta îi este și meseria, iar eu am un umor mai artistic.

Care este ultima glumă bună pe care ai auzit-o?

Ooo, sunt glume nesfârșită în această perioadă, dar ultima este că „iese Arafat și spune că „aspirina săracului” vindecă covidu. Să vezi atunci panică…” și mai e una care zice că „s-au bucurat ungurii de autonomie, cât s-au bucurat Geoană de președinție.”:)))

Atunci când oamenii trăiesc în panică, în frică, umorul funcționează ca un mecanism de protecție…

Ies multe glume în perioade grele, de ce?

Pentru că atunci când oamenii trăiesc în panică, în frică, umorul funcționează ca un mecanism de protecție. Și asta se vede excepțional de bine pe net. E festival de umor! În carantina asta a fost un festival internațional de umor, că nu vorbim numai de români. Au venit glume de peste tot și unele au fost excepționale! Și chiar pe subiectul pandemiei, un subiect dur altminteri, un subiect care ne-a înspăimântat de ne-a ținut pe toți în casă. Când s-a mai întâmplat așa ceva?

Ți-ai fi imaginat acum 2 luni de zile că se va întâmpla pe fața pământului așa ceva? Și cu toate că este un subiect foarte dur, generează umor. De ce? Pentru că așa este construit omul, să facă haz de necaz, asta ajutându-l să treacă mai ușor peste probleme.

Umorul te ajută să-ți mai reglezi un pic adrenalina în corp, pentru că, dacă ești mereu în palpitații, ești terminat! Dar, dacă mai spui o glumă, dacă mai râzi un pic, dacă nu iei totul în foarte serios, e bine. Că dacă e să ne luăm după tot ce se vede la programul de știri, e clar că e sfârșitul lumii, și dacă îl și trăiești la cea mai mare intensitate, mai bine îți pui singur ștreagul de gât. Dar nu e chiar așa! Nu e chiar așa cum se vede la știri! Nu este! Trebuie să ne mai dăm o șansă, iar umorul și speranța merg mână în mână! Oamenii care au simțul umorului sunt mai deschiși spre speranță și spre partea pozitivă a vieții. Oamenii fără umor sunt mai posaci și trăiesc la maximă intensitate orice mesaj negativ.

Te-am văzut reactivat în această perioadă pe Mediafax, ai făcut materiale inspirate din absurdul pe care îl trăim…

Asta m-a și determinat! Contextul acesta este așa de special, că e și păcat să nu faci ceva din el, mai ales că umorul proliferează în situații de genul acesta. Și, mai mult decât atât. Sunt oameni care au nevoie de asta, au nevoie de un pic de destindere, de altceva decât de frică și știri despre moarte și boală. Nu m-aș fi gândit niciodată că voi face filmulețe scurte cu mine, la mine în casă, de unul singur. Home made total! Fără niciun ajutor din partea nimănui! Sunt operator, sunetist, recuziter, luminist, director de imagine, regizor, sunt autor, coautor și, bineînțeles, interpret. Și tehnologia ne ajută, este extraordinar! Vreau să aduc un imn de slavă celor care au inventat smartphone-ul, internetul și, în general, spațiul virtual. Ne-ar fi fost mult mai greu fără asta. Am fi fost niște amărâți închiși în case și cu asta, basta. Mai rămânea să avem pe tv un tovarăs comunist și să vedem coruri și emisiuni eroice și ne întorcem cu totul în comunism, exact de unde am plecat. Noi, în pandemia asta, ne-am întors un pic în comunism, recunoști asta, nu?

Cine are umor din start, din naștere, e un om care se adaptează mai ușor la situații, la probleme, socializează mult mai ușor, are performanțe mai bune.

Da, da…

Statul ăsta în case așa, nu îți amintește de ceva?

Ba da, de izolarea de atunci…

Exact! Care nu era o izolare cu armată, ci una de conjunctură, că nu aveai ce face, nu aveai unde să te duci! La televizor nu aveai ce să vezi, nu exista internet, nu exista nimic, era întuneric și frig, era o sărăcie îngrozitoare, la restaurant nu aveai ce căuta! Ce să mănânci? Șnițele alea care erau îmbibate în uleiul rânced? Uite că am ajuns la șnițele…:)

Revenind, am gustat un pic, ne-am reamintit un pic de perioada aceea, când nu se dădeau amenzi dacă încălcai regula, atunci dacă greșeai, dispăreai! Poate exagerez un pic acum, dar comunismul a fost pentru noi o pandemie mult mai gravă decât asta de acum și de care nu ne-am vindecat, din nefericire. Americanii, italienii, francezii au văzut și ei cum este, de asta virusul ăsta nu a făcut mari ravagii prin Estul Europei, pentru că aici a dat cu nasul de miros de comunism. Și nu i-a plăcut! Nu i-a plăcut deloc! Așa cum nici refugiații nu au vrut aici. Nu au vrut nici în Bulgaria, nici în România… Așa și Covidul… A zis, lasă-i pe ăștia, că ăstia au trecut prin ce au trecut, nu le venim de hac așa ușor. Am și citit articole din care am sesizat un pic de invidie din partea vesticilor, occidentalilor față de Estul Europei referitor la rezultatele Covidului de aici.

Cum te uiți acum la spectacolele Divertis al cărui lider erai?

Nu prea am timp să mă uit în spate, decât așa… din când, în când… E o întrebare la care pot să răspund 2 zile fără să mă opresc din vorbit, pentru că sunt multe lucruri despre care se poate discuta din acest punct de vedere. Pentru că au fost niște vremuri irepetabile, care ne-au adus multă satisfacție, multe bucurii. E foarte greu să compar ce a fost în perioada respectivă cu ce se întâmplă acum, mai ales că trecem printr-o pandemie și o revoluției vieții pe pământ. Perioada Divertis a fost foarte frumoasă, o perioadă în care eu, împreună cu ceilalți colegi din trupă, am realizat, practic, lucruri imposibil de repetat la nivel de grup.

O societate normală la cap, știe să râdă de propriile vicii, metehne, neajunsuri, iar autoironia este un semn de educație și cultură. Nu oricine o practică.

Bancurile, glumele sunt semne ale unei societăți sănătoase?

Eu cred că da. O societate normală la cap, știe să râdă de propriile vicii, metehne, neajunsuri, iar autoironia este un semn de educație și cultură. Nu oricine o practică. Anglo-saxonii sunt cei mai autoironici, de asta și sunt ce sunt. De asta eu nu prea aș vrea să fiu chinez, de exemplu. Nu cred că mi s-ar potrivi, nu aș vrea!:) Chinezii fac glume fizice, mai mult, iar autoironia le lipsește, cum să râzi de marele popor? Că dispar imediat! Nu!

Există un umor care se duce și unul care rămâne?

N-aș împărți lucrurile așa. Există un umor de consum, care e bazat pe partea asta mai banală a vieții, a relației dintre oameni și pe zona erotică, la care râd oamenii tineri, pentru că e hormonal. Umorul implicat social și care are consistență mai mare, e cerebral și se adresează oamenilor care sunt trecuți prin școală, care au responsabilități, care au niște pretenții de la guvernanți, de la oamenii cu care se înconjoară… Umorul este poate cel mai stratificat dintre genurile artistice. Fiecare strat social are genul lui de umor specific, iar atunci când un umor face să râdă oameni din mai multe categorii sociale, atunci avem de-a face cu megatalente, cu super profesoniști.

Cum te privesc comedianții tineri de azi?

Am contacte strânse cu mulți dintre ei, îmi sunt colegi cu care mă împac foarte bine, Sunt oameni minunați, mă refer la generația următoare mie, nu vorbesc despre cei foarte tineri, cu aceia nu prea am contacte, nu îi cunosc bine. Dar cu cei de 28, 30 de ani mă împac foarte bine.

Simțul umorului e ca și vinul, pe măsură ce trece timpul, devine mai rafinat. Nu mai râzi chiar la orice.

Te privesc ca pe un mentor, ca pe un dinozaur?

Nu nu am nici față, și nici atitudine de dinozaur…. Eu mă adaptez, nu fac mari figuri, nu îmi fac postament… Nu. Eu apreciez mult umorul proaspăt, care are consistență. Nu-mi place umorul ieftin, dar asta ține de gust. Simțul umorului e ca și vinul, pe măsură ce trece timpul, devine mai rafinat. Nu mai râzi chiar la orice.

Ce relație ai cu vârsta ta?

O relație de prietenie, deși în anumite momente suntem în contradicție, pentru că voința o ia înaintea putinței. Dar încercăm să păstrăm o relație bună, să nu o ia unul, înaintea celuilalt. Eu îi înțeleg cu ușurință pe cei mai tineri, tocmai pentru că nu sunt închis într-o bulă strâmtă de unde privesc superior pe cei care vin din urmă. Psihologic vorbind, vârsta mea e mai mică decât cea biologică.

Cea mai virală întrebare acum, cea care este pe buzele tuturor este ce se va întâmpla de acum încolo? Cum vom trăi? Ce se va întâmpla? Tu ce crezi?

Am citit dimineață un articol foarte intersant scris de un jurnalist german faimos care punea problema raportului lumii cu China și raportul U.E cu China. Lucru destul de rar, când vorbim despre Germania care de obicei e reținută, nicidecum tranșantă. După lectura asta mi-am dat seama că lumea e la un moment de redefinire. Vom trăi diferit politic, economic și social, spiritual, cultural. U.E trebuie să se definească în perioada imediat următoare, așa cum spunea jurnalistul respectiv, să decidă cu cine merge mai departe, cu America sau cu China. Iar așa cum se va defini U.E, așa ne va fi și nouă viața în România. Avem de ales între a fi parteneri cu o democrație imperfectă ca cea a Americii de azi, sau cu o dictatură perfectă ca cea a Chinei de azi. Ce vrem noi, românii? Ce alegem din astea două? Eu cred că răspunsul nostru e limpede și clar, îl putem da imediat.

Noi am avut dictatura perfectă unde „totul era minunat”, dar de fapt era o mare minciună. Și nu cred că noi mai vrem acolo. Concluzia noastră este că, în perioada următoare, viața noastră se va raporta la alt gen de jaloane. Vom avea o nouă „religie”: sănătatea. Prevenția, sănătatea, lifestyle vor fi pe locul întâi. Până acum 2 luni de zile vorbeam de conceptul de green: clima, pământul, mediu. Da, vreau să trăiesc într-un mediu bun, dar vreau să trăiesc sănătos. Pe mine mă intersează chestia asta cu sănătatea, și pe noi toți. Asta va schimba inclusiv raporturile dintre noi. Nu ne vom mai pupa, îmbrățișa, nu vom mai intra cu toți în aceeași piscină, nu vom mai merge în dușurile comune de la sport, chiar dacă vom avea voie. Nu, paranoia va fi mare. Până vom uita. Dacă virusul ăsta va dispărea, noi vom uita totul ușor, ușor și vom reveni la ce am fost, dar vom păstra experiența asta în noi. Distanța socială nu va dipărea prea repede și ne va transforma.

Ce se va întâmpla în showbiz? Ce se va întâmpla cu artiștii?

Nu știu… Eu am citit despre un fetival Shakespeare care se ține de obicei în Utah, undeva, și la care nu s-a renunțat. Numai că, într-o sală de 750 de locuri, au luat decizia să lase să intre 75 de oameni! Sigur, ei își permit, fiindcă au sponsori, vin banii, nu se bazează pe bilete, dar marea majoritatea a artiștilor trăiește din bilete! Nu poți avea 75 de oameni într-o sală de 750. Că artistul pleacă mai flămând decât a intrat!

Cred că după pandemie tot globul ăsta pământesc, lovit acum, se va ridica și va fi foarte bine, va fi minunat, pentru că așa merge lumea în sinusoida asta. Va fi bine. Chiar începând de mâine.

Și atunci?

Nu știu, Contează foarte mult dacă va avea loc un val doi, sau nu, în toamnă. Dacă va veni valul doi și va reveni spaima asta, va fi rău pentru toate domeniile. Dacă valul doi va fi domolit, va fi mai bine, dacă nu se va opri din nou economia. Dacă se va opri, atunci din pandemie vom da în foame, ceea ce va fi mai cumplit, pentru că foamea aduce după ea haos și haosul aduce moartea,

Uite, acum ne-am pierdut umorul… Noi, ca artiști, suntem cei mai loviți, noi ăștia care facem spectacole. Nu avem nicio posibilitate de ne face meseria, pentru că „publicul” a devenit o noțiune interzisă. Sunt artiști care au cărți de muncă, îi ajută statul, dar sunt artiști care nu au! Aceia ce fac? Le-a dispărut, practic, munca!

Rămâne onlineul.

Sigur, da, așa e. Dar spectacolul cu public, căldura umană, energia oamenilor, nu le simți în fața unui calculator. Eu întrezăresc o rază de speranță, dar ea trebuie să vină și din zona asta medicală, specialiștii trebuie să decidă cât de mare va putea fi deschiderea, în funcție de evoluția virusului, dar sunt pozitiv, eu nu cred că va mai fi un val doi, nu se va mai închide economia, ne vom reveni ușor, ușor, unii mai încet, unii mai rapid și… cu Dumnezeu înainte în corul european.

Ce poate ieși totuși bun din tot răul acesta?

Pesimiștii spun că va fi și mai rău, fiindcă va ieși la suprafață răul din om. Eu nu cred. Cred că după o pandemie ca asta, după un dezastru, în general, este ca o pădure care arde. O pădure care arde lasă loc unei păduri proaspete și pline de energie. După un incediu de pădure, natura înflorește. Într-o țară unde a fost un război mare, după ce se termină războiul și vine pacea, societatea și țara aceea înfloresc. Așa cred că și după pandemie, tot globul ăsta pământesc lovit acum, se va ridica și va fi foarte bine, va fi minunat, pentru că așa merge lumea, în sinusoida asta. Va fi bine. Chiar începând de azi.

Citiți mai multe pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp