Am citit zilele astea zeci de articole despre școală. Despre sistem. Despre manuale. Despre cum copiii noștri nu au de niciunele. Despre mai marii noștri aleși pe „genunche”. Articole pertinente cele mai multe, juste, frustrări adunate în zeci de ani de involuție în unul dintre cele mai importante aspecte: educația.
Ne revoltăm impacientați la fiecare început de an școlar pentru ca mai apoi s-o luăm de la capăt, precum câinele care latră, dar nu mușcă. Nimic nu se schimbă. Sistemul e corupt. Sistemul e de vină. Sistemul să ajute, să facă, să dreagă. Uităm că, de fapt, sistemul suntem chiar noi, complici la fel de vinovați ca cei care ne dictează, prin acceptarea tacită pe care o dăm an de an, încă unui pas înapoi educației. E ușor să arăți cu degetul, să critici, să dai întotdeauna vina pe alții, fără să-ți vezi propria vină. Tu ce-ai făcut ultima oară ca să schimbi sistemul?
Alina este învățătoare la o școală de stat din București. Are în grijă copii de clasa a treia. Părinte la rândul ei, a stat de-a lungul anilor de ambele părți ale baricadei. Am întrebat-o despre așteptările ei la început de an școlar și despre cum se implică părinții în educația copiilor.
„Preventiv, am refuzat să mai creionez așteptări”
Sfârșitul verii 2017 a venit cu o sumedenie de schimbări impuse de minister, mai mult sau mai puțin plăcute. Pentru părinți, pentru elevi, dar mai ales pentru profesori. Am fost curioasă să știu cum vede un profesor ședința cu părinții de la început de an. Din băncile clasei, în calitate de părinte, nu se vede întodeauna roz: „Am luat legătura cu comitetul de părinți al clasei încă dinainte de începerea școlii, spune Alina. Am inventariat împreună resursele și, recunosc, am cerut ajutor. Nu este corect ca totul să cadă în sarcina (și bugetul) profesorului de învățământ primar și preșcolar. Sunt colege care plătesc din buzunar printuri color, și se strâng câteva sute de lei, atunci când clasa nu este dotată cu imprimantă color. Nu spun că nu sunt și exagerări, însă materiale didactice nu se dau gratuit.”
Alina a avut noroc, părinții de la clasa ei au colaborat, dar nu se întâmplă întotdeauna la fel. De asta, poate: „Preventiv, am refuzat să mai creionez așteptări, din partea tuturor. 1 septembrie se anunța sumbru și o singură săptămână pentru pregătirea anului școlar a fost cam puțin.” Dar ce fac, până la urmă, părinții? Cum se implică ei în educația propriilor copii? Și cum se vede asta de la catedră?
„Părintele ar trebui să înțeleagă în primul rând rolul pe care îl are din patru în patru ani, atunci când alege primarul. Școlile sunt în sarcina primăriilor locale, și acestea ar trebui să asigure toate cele necesare. Dacă la școală nu există imprimantă, video-proiector, în unele părți lipsește și creta!, părintele este cel care ar trebui, prin intermediul asociațiilor constituite, să pună câteva întrebări. Cum să folosești manualul digital, dacă nu ai cu ce să le proiectezi copiilor aplicațiile?” Da, ne întrebăm. În barbă, unii pe alții, mai pe la colțuri și cam atât.
„Deocamdată nu am cunoscut părinți care să meargă la școală fără să se gândească cât au de dat”
„Ne aflăm într-un cerc vicios, spune Alina. Avem profesori cu bun simț, care nu au de ales decât să ceară sprijinul părinților pentru a nu fi nevoiți să lucreze ca acum un secol. Avem părinți care vor să facă totul pentru copilul lor, dar sunt exasperați de cheltuielile de început de an. Chiar și așa, deocamdată nu am cunoscut părinți care să meargă la școală fără să se gândească cât au de dat.”
A dispărut respectul pentru omul de la catedră”
„Revenind la relația profesor-elev și ceea ce poate face părintele, pot spune că a dispărut acel respect cultivat în familie pentru omul de la catedră. Nu poți avea o relație funcțională dacă cei doi implicați nu se respectă reciproc. Și, dacă acasă părinții vorbesc, de față cu copilul, despre „ce mai cere și aia”, relația are de suferit. Dragi părinți, detașați-vă emoțional și luați decizii eficiente. Sunteți în dialog cu omul de la catedră, nu în război cu el. Iar dreptatea nu stă niciodată numai în dreptul lui. Profesorii sunt și ei oameni și au slăbiciunile lor. Dar asta nu înseamnă că trebuie să le acceptați. Doar gândiți și este suficient!”
Ce mai pot face părinții: „Să înceteze să alerge după note și calificative”
„Să înceteze să discute pe la colțuri. Să își asume, susțină și argumenteze părerile în ședințe și întâlnirile de la școală. Să renunțe la ideea că, dacă ai dat niște bani, ai scăpat de efort. Implicarea în educație înseamnă și însoțirea clasei la un muzeu, sprijin în organizarea diverselor activități ce necesită mai mulți adulți în preajma copiilor. Nu în ultimul rând, să înceteze să alerge după note și calificative, și să renunțe la a condiționa actul didactic. Luați poziție, nu acționați în turmă și nu vă mai gândiți la ce zice lumea.
Părintele ar trebui să delimiteze susținerea copilului în învățare de excesul de ajutor. Totul ar trebui să înceapă cu renunțarea la acele amenințări, încă de la grădiniță, că școala e un fel de bau-bau, unde toată bucuria copilăriei se stinge. Ar trebui să renunțe la a umple lăzi cu păpuși și mașinuțe, și a investi în cărți. Ar trebui să petreacă timp de calitate cu copilul și să înțeleagă că, pe lângă toate drepturile sale, copilul are și îndatoriri. Mi-ar plăcea ca părinții să-și încurajeze copilul să fie corect, să-și accepte greșelile, să aibă curajul să întrebe atunci când nu înțelege, iar când nu știe să facă tema, să-l încurajeze să întrebe din nou.
Părinții sunt, de multe ori, orbiți în a lua cele mai bune decizii. Îmi pare rău că interesul scade pe măsură ce copilul crește. Și, vorbind la modul general, mă deranjează pretenția părinților de a lăsa copilul în grija școlii și a programului de after-school și de a-l lua gata „educat” și pregătit pentru viață. Rar întâlnesc părinți echilibrați... din ce în ce mai mulți sunt în extreme. Ori nu se preocupă, ori se preocupă excesiv.”
Acest ultim sfat, dragi părinți, este poate cel mai important. Școala nu te învață. Școala nu te face om. Școala te ghidează, dar este insuficient ajutorul pe care copilul îl primește de acolo. Este absolut inadmisibil, degradant și periculos să plasezi întreaga responsabilitate a educației copilului tău pe școală. Este impardonabil să dai mereu vina pe alții, să aștepți să facă „cineva” pentru tine, fără să faci niciun pas în direcția schimbării. „Cineva” să ducă gunoiul, noi îl ascundem sub preș.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Scoala e pe atat de scumpa pe cat vrem noi, dar educatia nu se face la scoala ci acasa.
1. Mentalitatea corpului de profesori. Sunt atacati pentru orice, sunt blamati pentru orice (vedeti comentariile de mai jos sau din orice alta discutie pe net) si automat ca au dezvoltat, individual si colectiv, o atitudine defensiv-agresiva.
2. Salariul - sa numaram steagurile coane Fanica - un profesor titular, de liceu, cu aproximativ 10 ani vechime, definitivat si grad II, diriginte se ridica undeva la 2000-2100 net. Daca asta vi se pare mult...
3. Orele de lucru - in afara de orele curs mai sunt si orele de pregatire a lectiilor (proiecte, corectari de teze/etc, planificari si inca 1000 de alte hartii/dosare ce li se cer). Un profesor care isi face treaba si se implica depaseste 40 de ore pe saptamana. Norma de lucru lunara variaza de la 160h la 184h (in functie de luna)
4. Atitudinea elevilor/parintilor. Cu bune si cu rele, profesorul este blamat ca Gigel a luat 3 la istorie dar el a auzit de Traian doar A3. Parintele nu il ia la rost pe Gigel ca nu stie diferenta intre primul si al doilea razboi mondial, se tipa la profesor ca nu i-a dat calificativul potrivit. Iar elevii....sunt elevi dedicati, dornici sa invete, sa rupa cartea si sunt si loaze cu telefoane cat 2 salarii de profesor, generatia "mi se rupe, frate! mi se cuvine!".
4. Sistemul - ca este corupt asta o stie toata lumea. Incepand de la minister si intrand in inspectorate. Daca DNA-ul/procuratura ar deschide investigatii pe bune ar avea de treaba 1000 de ani de acum incolo.
5. Politica - nu are ce cauta in Invatamant. La fel ca si in Armata, Politie, SRI, DNA. Invatamantul trebuie sa fie impartial si echidistant.
Solutii:
1. depolitizarea imediata si reala a invatamantului.
2. stabilirea unui procent din PIB alocat invatamantului. Acest procent sa nu fie alterat de partidul aflat la guvernare.
3. orice post sa fie ocupat doar prin concurs (real si nu facut ca o licitatie cu dedicatie)
4. adaptarea continutului si metodelor de predare lumii in care traim si in care vom trai.
5.....lista continua
E greu sa schimbi un invatamant bazat pe stilul de acumulare nelimitata de cunostinte intr-unul creativ chiar si presupunand ca ai avea o baza materiala serioasa. Nu spun ca insusirea de cunostinte nu are rostul ei dar nu trebuie sa devina scop ci mijloc.
Scoala nu trebuie sa fie un concurs de "cine stie castiga", trebuie sa ajute la formarea de cetateni si nu banci de date. In era digitala problema este rezolvata. Sigur ca problema copiilor superinzestrati trebuie tratata altfel si trebuie sa i se acorde maxima atentie.
Aici ar fi interesant de detaliat ce a vrut să spună doamna învățătoare: ce face un părinte care se ocupă excesiv de educația copiilor lui? Aș dori să știu cam ce înseamnă asta.
Și vă rog, corectați răspunsul dvs.: părinți, nu prinți. :)
Einigkeit und Recht und Freiheit, eh?
"Unitate, lege și libertate..."
Te duci la câte o ședință cu părinții și nu mai apuci să discuți nimic esențial de câțiva dintr-ăștia.
La polul opus se afla cei pe care nu prea ii interesează sau sunt chiar inerți. Lasă că merge și așa! L-am adus la școală, faceț-l om! De aia sunteți plătiți!
Da, și din experiența trăită cu copii mei înclin să cred ca dispare un echilibru în care trebuie să știi până unde să te implici tu și de unde intervine rolul școlii. Sau invers, când e cazul să te apleci mai mult înspre educația propriului copil, lăsând alte preocupări deoparte. Dar, na, dacă ar exista ceva mai mult echilibru în toate din țara asta, am fi Danemarca, probabil :})
Mai degrabă cred că veți vedea introducerea de noi materii și angajarea de și mai mult personal. Asta văd că este tendința. Numărul celor angajați de stat nu a scăzut deloc, nici nu s-a oprit, dimpotrivă, a crescut. Văd asta de 10 ani, fără excepție, la toate instituțiile publice cărora le trec periodic pragul!
Ar fi foarte simplu să se eficientizeze și învățământul: în afară de câteva materii (matematică, română, informatică, educație fizică), s-ar putea preda câte două specializări de către profesori: istorie+geografie, fizică+chimie, engleză+altă limbă, religie+altceva, etc. Dar asta ar presupune deranjarea confortului „sistemului” actual, și nu se dorește asta, nici în învățământ și nici într-un alt domeniu, pentru că vezi doamne, pierd voturi „tătucii-politrucii”!