Într-o clasă obișnuită din România anului 2025, luminată cald, cu ghirlande din hârtie colorată, beteală, cu bradul verde împodobit într-un colț, iar deasupra tablei o stea mare din carton aurit, dirigintele își așază catalogul pe catedră. În fața lui, părinții aplecați peste bănci sau cocoțați pe scăunelele mici ale copiilor, se pregătesc să deschidă discuția care, an de an, se repetă în aproape toate școlile din țară. Mulți dintre ei au retrăit emoțiile copilăriei prin ochii propriilor copii, însă nu întotdeauna bucuria este reflexul principal.

Absolvirea facultății ar trebui să fie un moment de triumf, o lansare la apă a unei nave pregătite să înfrunte oceanul profesional. În realitate, pentru zeci de mii de tineri, este momentul în care realizează că au primit o vâslă, dar nava lipsește, iar oceanul este plin de rechini. foto: Profimedia

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Primul și cel mai important pas este educația financiară.

Când ceasul arăta miezul nopții, în ziua în care universitățile din Ivy League anunțau rezultatele, stăteam în fața laptopului și dădeam refresh la fiecare website în parte.

Elevii – obișnuiți cu figura severă a pedagogului tradițional – nu știu dacă să râdă, să se teamă sau să aplaude.

Un exemplu care ne arată că o parte din politicieni nu înțeleg întotdeauna în ce lume trăiesc este denumirea dată vacanței școlare din februarie. Ea este cunoscută și sub numele de „vacanță de schi”.

Am intrat în învățământ fără să am toate răspunsurile, cu inima sus și cu o convingere: că voi fi respectat dacă îmi voi face treaba cu seriozitate și cu drag de copii. Am crezut, ca mulți alții la început, că dacă muncești, dacă ești implicat, dacă aduci valoare reală într-o clasă, lucrurile bune vor veni în timp, nu material, ci în recunoaștere. Realitatea sistemului m-a întâmpinat nu cu neîncredere, ci cu tăcere. Foto: Profimedia

Mesajul pe care l-ar transmite oricărui tânăr aflat la început de drum este tocmai acesta — încrederea că succesul nu este rezervat doar celor care pornesc cu certitudini și planuri bine conturate, ci poate fi atins și de cei care își descoperă treptat propriul potențial.

Copiii nu merg deloc cu bucurie la școală, ci obligați și forțați. Anxietatea și fobia școlară, care afectează peste 30 % dintre elevi, după unele studii, nu se tratează la psiholog sau la psihiatru. foto: Inquam Photos/Octav Ganea