Un AVC. Nu știu când s-a întâmplat. Dar știu de ce.

Educația. Un cuvânt. O idee. O faptă. Poate chiar mai mult de atât, o decizie. Educația a fost întotdeauna o mare forță, mult mai puternică decât orice armă de foc. E impresionant să ne gândim că din sânul educației pleacă toate: societatea, evoluția, supraviețuirea. Foto: Profimedia

Minciunile, odată rostite, capătă o „viaţă a lor”, definesc o realitate paralelă care se cere a deveni coerentă; drept care odată ce am spus o minciună ajungem să spunem multe altele doar pentru a o camufla pe prima. foto Profimedia

Într-o școală primară dintr-un oraș de provincie, o învățătoare cu peste cincisprezece ani de experiență a ajuns, în ultimele luni, ținta unor critici constante venite din partea unor părinți. Urmăresc situația ei de ceva timp. Aseară mi-a scris. Totul a început aparent banal, cu nemulțumiri legate de teme și ritmul de lucru la clasă. Însă, treptat, discuțiile s-au mutat în grupurile de părinți de pe rețelele sociale, unde tonul a devenit tot mai agresiv. foto: Profimedia

Vă expun o situație concretă, reală, cu verdict clar din partea polițiștilor din județul Olt. foto Profimedia / imagine cu titlu ilustrativ

Din 1998, de când m-am mutat în București, tata îmi trimite mărțișoare de 1 martie, cu acea consecvență care valorează cât un milion de cuvinte.

Tot mai des auzim că „nu mai există respect ca înainte”. Formula pare banală, dar în spatele ei se ascunde o realitate vizibilă în multe spații ale vieții cotidiene: în școli, în instituții, în trafic, pe rețelele sociale, chiar și în familie. Nu este vorba doar despre politețe sau despre formule de adresare, ci despre o schimbare mai profundă, e despre felul în care ne raportăm unii la alții și la reguli.

Trăim într-un paradox continuu. Ne plângem de calitatea sistemului de învățământ, arătăm cu degetul spre ministere și reforme eșuate, însă refuzăm să privim în oglindă. Săptămâna trecută, o întâlnire crucială despre viitorul educației în era AI, organizată de Digital Nation și moderată de Florin Negruțiu, a pus pe masă un adevăr incomod, dar necesar: nu doar statul este responsabil de educație.

Ca ministru al educației și cercetării, mi s-a cerut adesea să mă exprim și asupra unor fenomene psihosociale actuale pe care le analizam anterior ca psiholog. Am refuzat acest lucru, pentru a evita o interferență a rolurilor și pentru a nu genera un context în care analiza să fie percepută greșit și/sau distorsionată politic. Acum pot face o primă analiză succintă a situației psihoculturale actuale a țării, cu gândul că poate fi de folos oamenilor țării, inclusiv celor aflați temporar în diverse poziții de conducere instituțională. foto: Profimedia

Foarte puțini acceptă adevărul: Eminescu a trăit mult sub limita confortului: salarii mici, chirii schimbate, haine modeste, mâncare puțină, depresii neînțelese, nopți nedormite, un job (la „Timpul”) care l-a stors de energie. E greu să fii geniu când nu ai bani de lemne de foc. Și totuși, el scria. foto: Profimedia