Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Cu SRI la psiholog

coruptie - foto: Getty

Acum câteva luni, ni s-a spus că trebuie să implicăm serviciile în activitatea ANAF, ca ţara să poată încasa taxele de la marii contribuabilii care au înţelegeri cu funcţionarii ANAF. Ok. Dar, în acelaşi timp, ştim că SRI poate opera companii în economia românească. Nu ştim în ce domenii, nu ştim în ce scop, dar o face. Dar mai știm ceva: SRI putea și până acum să facă asta, pentru ca atunci când vorbim de sume mari în economie, e vorba tot de siguranța națională. 

În aceste zile s-a decis, undeva în biroul lui Nicușor Dan, că vom implica întregul aparat al SRI în lupta anticorupţie. Am mai avut probe adunate de SRI. La momentul schimbării legii, după o îndelungată luptă politică între Traian Băsescu şi partidele din USL (PSD şi PNL, cu susţinerea UDMR), ni s-au prezentat o grămadă de argumente care arătau că s-a greşit, că s-au comis abuzuri. Ni se spunea că democrația a fost trunchiată. Avem chiar şi decizii ale înaltei jurisprudenţe care au demontat mai multe cazuri începute pe probe de la SRI, eliberându-i pe mulți dintre cei prinși cu banii prin buzunare sau prin cimitire. Acum e ok, sau găsim iar o portiță de scăpare a lor pe viitor? Întreb !

Acum o lună, Nicușor Dan recunoştea că serviciile sunt mult prea implicate în viaţa politică şi economică a ţării. Se ştia asta în spaţiul public de mult timp. Acum însă, vine şi o confirmare la nivel înalt.

Şi totuşi: serviciile nu au şef de peste doi ani, iar de cinci luni Nicușor Dan este preşedinte. SRI nu mai are rapoarte validate în Parlament de câţiva ani. Nu există control civil sau parlamentar funcţional asupra activităţii lor. Adică e stat în stat. 

Ce ar trebui să înţeleg eu, ca cetăţean? Că avem instituţii incapabile şi pline de şefi incompetenti: ANAF, Curtea de Conturi, DNA, parchetele locale, DIICOT. Şefii acestor instituţii rămân, totuşi, numiţi politic (mai scapă câte unul aici şi acolo la parchetele locale). Dacă aceste instituţii funcţionează de-a dreptul prost — dacă sunt pline de angajaţi şi şefi care fac pact cu hoţii — nu ar trebui să începem reforma tocmai de aici?

Să le scoatem de sub tutela politică. Şi totuşi, avem zero proiecte legislative susţinute de coaliţia de guvernare în acest sens. Zero dosare și zero implicare din partea serviciilor. Pentru ca și astea sunt oricum tot de siguranță națională. Și atunci, dacă serviciile au tăcut până acum, își vor schimba brusc atitudinea de mâine? De ce?

Sau, alternativ, să îi dăm SRI-ului un cadru legal clar ca să „curăţe” aceste instituţii. Nu ar fi mai bine să avem instituţii funcţionale în câţiva ani, decât să aducem servicii netransparente să facă treaba în locul lor? Nu ar fi mai sănătos să construim un ANAF performant, transparent şi responsabil?

În acelaşi timp, tocmai s-a confirmat că serviciile sunt deja mult prea implicate în viaţa economică, fără control. Adică: nu au transparenţă minimă, nu au un şef legitimat, nu au proceduri de raportare şi control funcţionale — şi tot ele ar urma să reglementeze sau să „corecteze” viaţa economică în care s-au implicat prea mult? Să fim serioşi: chiar crede cineva că SRI nu are INFORMAŢII despre aceste reţele? Bineînţeles că are.

Tot liderii ţării ne-au spus că serviciile au „dat-o în bară” la capitolul securitate naţională, fiind depăşite sau nepăsătoare faţă de ingerinţele străine, în special ale Rusiei. Atunci ce le califică acum să primească noi atribuţii, dacă principala lor responsabilitate — siguranţa naţională — rămâne neîndeplinită sau în urma priorităţilor?

Alegem mereu varianta militarizării statului, şi mai mult, chiar când deja avem un stat prea militarizat. Se vede peste tot: jurnalişti importanţi cu activitate în servicii; antreprenori şi diverşi „intermediari” cu legături dubioase; o mare parte din clasa politică cu studii la academiile de informaţii; şefi de universităţi, institute de sondare, instituţii şi companii de stat care au legături cu servicii, sau soţiile şefilor de la SRI angajate prin diverse „departamente secrete” (cazul ANCOM).

Când serviciile sunt deja atât de prezente în viaţa noastră, iar rezultatul este o situaţie „maronie”, chiar credeam că ele nu sunt implicate în proasta gestionare? Ba da — sunt implicate. Atunci ce le recomandă să primească şi mai multă putere? Poate doar faptul că, de acolo, nu poţi trage pe nimeni la răspundere.

Înainte de a lăsa SRI să preia atribuţii administrative şi economice, avem nevoie urgentă de:

- control parlamentar şi civil efectiv asupra serviciilor;

- transparenţă reală (rapoarte validate, proceduri publice acolo unde e posibil);

- depolitizarea instituţiilor care trebuie să fie în slujba cetăţeanului;

- reforme legislative care să întărească instituţii publice, nu să le înlocuiască prin intermediul unor structuri netransparente.

Altfel, riscăm să schimbăm doar numele celor care administrează haosul şi să consolidăm un stat în care nimeni nu răspunde pentru greşeli. Ca și până acum!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Autorul Mihai Răzvan Moraru are o poziție irefutabilă! Dacă Nicușor Dan ar fi pus problema așa cum o pune autorul și ar fi comunicat un atare conținut, nu ar fi existat comentarii nici la televiziuni, nici pe rețele, nici în instituții ( ar fi fost dar multe laudative). Îmi pun întrebarea de ce doar autorul și nu și președintele pot prezenta cu claritate o chestiune care, iată, poate fi expusă fără să genereze întrebări?
    • Like 2
  • Asta este o chestiune foarte delicata si din pacate nu va fi niciodata alba sau neagra. Serviciile prin natura lor opereaza in zona gri si acolo o sa ramana in ciuda virginelor noastre oripilate. Puterea acumulata de corupti in ultimii 30 de ani este enorma si controlul lor asupra media , justitiei si politicienilor este aproape total. Norocul nostru , este lipsa de convergenta ( inca) a acestor forte obscure, caci in Romania nici la furat , nu se pot impaca hotii intre ei.
    Nu ai cum sa lupti impotriva astora cu ce avem acum in dotare.
    MAGA-iotii nostri suveranisti care in principiu militeaza pentru distrugerea coruptiei , pe cat de amorezati sunt de administratia Trump , pe atat de oripilati sunt de interventia serviciilor in probleme de securitate nationala. La americani e bine ca FBI este principala arma in lupta impotriva coruptiei sau ca Trump arunca garda nationala pe strazi in lupta cu criminalitatea, dar la noi cand vine vorba ca o structura militarizata, SRI sa-i caute pe ei la oua , devin mai progresisti decat Soros.
    Realitatea este ca la noi au fost prinsi corupti , numai in perioada in care DNA si SRI a luptat impotriva coruptiei ajutata de FBI cu tehnica operativa si informatii. Dar asta a fost o poveste reala si imperfecta si noua ne plac numai povestile nemuritoare si ireale. Din punctul meu de vedere , SRI nu are ce sa caute in lupta anticoruptie deocamdata. SRI are nevoie de un SEF destoinic si fara partizanat politic ( f important) , care sa inteleaga institutia, sa faca niste reforme serioase si dupa aia mai stam de vorba. La fel si la DNA si parchetul general.
    Astea din punctul meu de vedere sunt examenele pe care trebuie sa le treaca Nicusor Dan pentru al doilea mandat.
    Desi parafrazandu-l pe Tatulici , evolutia lui Nicusor Dan este extrem de modesta pana acum, ca fost iubitor de matematica inteleg exact nevoia lui de analiza , inainte de a incepe rezolvarea problemei. Numai prostii , se apuca sa rezolve o problema inainte de a fi inteles-o pe deplin.
    • Like 2
  • Toată mascarada, de fapt MASKIROVKA pe față, cu "protocoalele" a fost riposta cooperativei corupte de infractori=politicieni și nu numai, sub atent ocrotire a caracatiței de corupți din așa zisa justiție, plus circul din latrine și restul de presă vândută pe ruble, euro și dolari, vedem ce au ajuns guițăTV și VoceaKremlinului(fostă SOV)...
    Lupta a fost cruntă, câțiva(Varanu, Năstase) au ajuns la Bahaus până și-a revenit din pumni Cooperativa și a pompat miliarde în șpăgi și politicieni corupți, la rândul lor niște javre de infractori(Ponta, Dragnea, Căcărău, Joianus etc...) dedicați distrugerii oricărei idei de justiție corectă și mai ales a DNA, reușită prin izgonirea Codruței!
    Acum spaima cea mai macabră a infractorilor hAUR-pesedenele se va întoarce, plus niște protocoale aduse la zi cu serviciile!
    Jigodiilor se întoarce roata...., tiktok-tiktok, dacă nu apare șeful vostru pe tanc, mă tem că ați sup...o!....din nou
    • Like 3
  • Am văzut ziariste la DIGI care erau să -și dea duhul de revoltă pe această problemă O încălaare flagrantă a deontologiei jurnalistice. De altfel erau subjugate de „oratorul, omul de cultură???? etc) Crin . Ca și în legea cu antisemitismul, nimeni ori nu a citit argumentele, nuanțele și ideea de bază a discursului președintelui ori preferăm să o ținem ca Ion cu fluierul că în primul caz suntem antisemiți, legionari și acum că suntem de acord cu poliția politică - o aberație când oricine poate să debiteze toate tâmpeniile din lume- politice, sociale etc. Personal am constatat că mulți penali au scăpat pe bandă rulantă de ani grei de pușcărie când au fost eliminate elemente incriminatorii aduse de SRI: Cred că este obligatoriu, nu numai onest să facem diferența între un serviciu secret în totalitarism și în democrație.
    • Like 1

Îți recomandăm

Ciolacu și Grindeanu

PSD-ul refuză să mai fie progresist. A fost destul progres acolo ca să vină și timpul unei stagnări binemeritate, nu? Nu se poate nici cu progresul constant! Iar rezultate au tot fost și au culminat în vremea lui Ciolacu, când PSD-ul chiar a progresat serios și a reușit să vâre cel mai adânc ghearele în fondul de rezervă, oferind o imagine clară și definitorie a ceea ce poate însemna o guvernare pesedistă determinată. Foto: George Călin/Inquam Photos

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cabana perfectă:

Cine nu s-a visat măcar o dată într-o cabană de munte cu vedere la pădure, cu miros de lemn proaspăt și liniștea aceea curată, ruptă de agitația orașului? Chiar dacă nu trăim permanent la altitudine, putem aduce atmosfera aceea în propriul nostru spațiu- fie că e o casă de vacanță, fie un apartament urban care vrei să respire mai mult aer de natură. Stilul de cabană modernă e o combinație rafinată între confort rustic și funcționalitate contemporană, o invitație de a trăi mai simplu, dar cu gust.

Citește mai mult