Cultul Câinelui Plecat

Foto: Julius Fekete / Panthermedia / Profimedia

Căldură mare. Peisaj cu blocuri gri din beton. Personajele Grundeanu și Vaselinoiu stau de vorbă. Unul dintre ei, într-un tir intelectual energizat de bere și semințe, proclamă: „presa este câinele de pază al democrației”, urmat de un „dom’le!” și o interjecție. Pornind de la asta, așa cum presa este câinele de pază al democrației, educația este câinele de pază al civilizației. Fără educație, suntem niște ființe bipede și violente, mult mai periculoase decât restul animalelor. Fiind ceva așa de important, educația are nevoie de o instituție care să se asigure că educația există și să o reglementeze. Școala, ea este, de fapt, câinele de pază al civilizației. Doar că al nostru a plecat, și în loc să facem ce știm cu toții că se face atunci când pleacă un câine, adică în secunda doi să punem altul în locul lui, noi i-am urcat amintirea pe piedestal și am început să ne închinăm la ea, transformând, într-un mod specific dâmbovițean, falimentul într-o religie. Nu poți să propui ca școala să se mute un milimetru mai încolo fără să fii linșat de masele de inși cu convingeri de neclintit care zbiară, asemenea unor maimuțe pornite la atac, idei de genul „Școala-i școală!”, „Ai carte, ai parte!”. Plus, dacă suferi de păcatul originar, adică ești tânăr, atunci când spui asta, vei afla, în cazul în care nu știai deja, că „un copil cuminte nu vorbește neîntrebat!” 

Acest zeu, Câinele Plecat, la care se închină mulți dintre concetățenii noștri, cere sacrificiu. Se hrănește cu lichid cefalorahidian de la oameni cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. Pentru asta, părinții, pentru că ei sunt cei mai credincioși dintre enoriași, se pornesc într-o veritabilă cruciadă pentru cucerirea scării de bloc, peste care vor încăleca cu plodul în brațe, arborând de antena care prinde telenovele carnetul de note, apoi își vor azvârli copilul direct în cap, pentru a împlini dorința Câinelui Plecat. Cu materia cenușie proaspăt asfaltată, progenitura va merge la facultate, musai de Drept sau Medicină, ferească Câinele Plecat de derbedei care vor să dea la Actorie, Filosofie, Litere, sau alte meserii pe care Congregația pentru Dogmă, recte banca din fața porții, le dezaprobă cu fluturări orizontale de batic. Asta în cazul în care nu se suie înapoi pe bloc și mai sare o dată, de data asta în calitate de student la o facultate de manageriat administrarea gestiunii. Iar în imaginea acestui balamuc, clerul, format din știm-noi-cine și știm-noi-unde-au-biroul, privește mândru, frecându-și mâinile, calendarul de pe peretele scorojit care arată luna decembrie. Din turnul de fildeș nu se vede ce e jos. Iar jos e asta:

SCENA I

Profesorul intră în sală, vizibil tulburat, și le spune elevilor că urmează o inspecție, pronunțând apăsat cuvântul. Evenimentul impune o pregătire anume, așa că niște elevi sunt aleși pentru a răspunde întrebărilor pe care le va pune profesorul. Alții vor fi aleși pentru a adresa întrebări. Ambele seturi sunt discutate în prealabil pentru a nu se crea confuzii în timpul inspecției, „la care va participa și domnul director!”

SCENA II

În urma unei altercații între doi elevi, unul dintre ei s-a ales cu piramida nazală spartă. Directoarea îi spune mamei victimei să declare poliției că fiul ei a căzut pe scări. 

SCENA III

Lecție de istorie, se vorbește despre Vechiul Testament. Profesoara menționează un detaliu, „Matusalem a trăit cel mai mult, 200 de ani!” Un elev din ultima bancă ridică mâna și, înainte de a-i fi dat cuvântul, întreabă: „doamna profesoară...care 200?!” Profesoara, pe același ton sigur, răspunde „Așa e, am înjumătățit eu.” Elevul, neștiind cum să reacționeze fără să fie acuzat de impertinență, completează: „Păi...n-ați înjumătățit, că a trăit 969 de ani...”

SCENA IV

Discuție între două cadre didactice. Primul urmează să susțină un examen, așa că îl întreabă pe al doilea, care va fi corector, dacă răspunsul x este corect pentru exercițiul y. Cel întrebat ridică discret din umeri, apoi schimbă subiectul.

SCENA V

Urmare a unei decizii judecătorești, abțibildurile cu sigla primăriei trebuie îndepărtate de pe plexiglasul care desparte elevii. Femeia de serviciu îi roagă pe elevi să le dezlipească. „Crede ei că face ceva, tot(numele partidului) câștigă!” spune ea. Ulterior, elevii lipesc unele peste altele abțibildurile și fac un disc pe care îl pasează de la unul la altul. În același timp, ministerul anunță că școlile sunt sigure din punct de vedere epidemiologic.

SCENA VI

Vizită de la primarul de sector, care vine să inaugureze o sală de mese pentru elevii înscriși în programul after-school și alte câteva mici renovări, printre care dozatoare de săpun lichid. A fost pentru prima și ultima dată când dozatoarele respective au avut conținutul necesar.

SCENA FINALĂ

Elevii de clasa a XII-a completează formularul prin care proba de competență lingvistică la limba străină este echivalată cu mediile din clasele IX-XII de la una dintre cele două limbi, la alegere. Șefa clasei (care ulterior a terminat a doua din liceu) este sfătuită de un coleg să aleagă limba franceză, pentru că a avut media 10 pe linie, adică B2. Colegul îi spune că asta ar putea cântări mult la un interviu de angajare. „Da, dar dacă mă întreabă ceva, eu nu știu nimic!”

Așa cum am văzut mai sus, ca în orice spațiu totalitar, apare falsul. Astfel, în spatele paginii de carnet cu mediile care flutură falnic pe bloc, se află un proces ciclic de tip IN-OUT. Adică elevul nu mai reține nimic imediat după ce predă lucrarea sau închide gura. Dar ce contează? Profesorul scrie nota în catalog și își ia leafa, părintele se laudă la vecinii de scară și întreține imaginea copilului minune, iar la subsolul blocului, femeia de serviciu se întreabă ce e cu seringile de pe jos. N-are cum, zice ea, la noi sunt numai copii cuminți, care învață!

Pe partea cealaltă, profesor fiind, dacă te pune ălălalt (adăugați ce inamic doriți, Soroș, Bilgheitz, Demonul Impertinenței, Satan zis și „E prea multă libertate!” etc) să spui că programa pe care ești obligat s-o urmezi este atât de proastă, încât pare făcută de unul care a luat în serios școala românească, ești condamnat de cucoanele care se mândresc cu meseria lor multimilenară de frecătoare la picior de lemn. Asta ca să nu mai spun că, dacă ești tânăr și vrei să te faci profesor, felicitări! Trebuie să studiezi o tonă pentru examen, doar ca să afli mai târziu că nu are nicio legătură cu ce vei preda la catedră, dar de ce să aibă?! (a se vedea programa examenului de titularizare pentru catedra de engleză, spre exemplu)

Despre asta este vorba, asta înseamnă școala românească. Nici mai mult, nici mai puțin, decât aflarea în treabă, iar cea mai bună dovadă stă în faptul că aproape jumătate dintre elevii care termină 12 clase de școală de-aia care e școală, se uită la un text simplu și nu înțeleg nimic. Acești oameni nu sunt inutili pentru țara lor, nu, ei sunt periculoși, pentru că sunt victimele directe ale dezinformării, manipulării și altor viruși care pot veni bine-mersi din afară sau dinăuntru. Scenariul sună cunoscut, parcă? Păcat că nu s-a făcut un studiu legat de analfabetismul funcțional din rândul părinților, cei care au făcut școală când „școala era școală, nu ca acum!”(observați contradicția!) Dezbateri, proiecte, româniieducate, comitete și comiții, istericale pe ecranele televizoarelor. Toate astea și ce să vezi, în continuare scoatem analfabeți funcțional pe bandă rulantă și ne mirăm după.

„Ce-i de făcut?”, vorba unuia după a cărui statuie plâng enoriașii Câinelui Plecat. O întrebare foarte bună, îi invit pe știm-noi-cine și pe știm-noi-unde-au-biroul să răspundă, că de-aia sunt plătiți. Un lucru îl știu sigur: orice se va face, se va face de dragul de a se face, iar noi vom continua să sacrificăm generații peste generații, peste generații, peste generații pe altarul Câinelui Plecat, în speranța că ne va da acces la paradisul unde copiii cuminți nu vorbesc neîntrebați.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp