Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cum a ajuns Tulcea să aibă un festival de blues, la care vin nume mari ale muzicii. Cristian Antonescu, fondator Dichis’n’Blues: Poți merge în alte țări să-ți vezi pe viu muzicienii preferați, dar parcă ai vrea să-i aduci la tine acasă

Cristian Antonescu

La începutul toamnei, între 1 și 3 septembrie, va avea loc la Tulcea un festival de blues și jazz, la care vin nume mari ale muzicii. Pe scena ediției din acest an a Dichis’n’Blues, cea de-a șasea, vor urca, în cele 3 zile de festival, artiști internaționali precum Curtis Salgado, Mike Zito, Albert Castiglia, precum și trei trupe românești, Teodora Enache – Brody, Berti Barbera & Nicu Patoi și trio-ul lui Florin Giuglea. 

„Poți merge în alte țări să-ți vezi pe viu muzicienii preferați, dar parcă ai vrea să-i aduci la tine acasă, să se mire și ei câtă lume îi ascultă într-un loc de care altminteri habar nu aveau”, spune, într-un interviu pentru Republica fondatorul festivalului, Cristian Antonescu. În cursul anilor, la ce blues-ul românesc a dat mai bun. Interesantă este reacția americanilor când primesc invitația de a cânta în acest loc îndepărat din România. „Sigur, e o uimire la început. Probabil consultă Google Maps și mereu ni se cere adresa web pentru a consulta arhiva. Dar când observă că aici au cântat bunăoară, Billy Branch ori Kenny Neal (multiplu nominalizați Grammy), îndoielile se risipesc. Din 2023 va fi și mai simplu: unde au fost și Curtis Salgado ori Mike Zito, nu poate fi rău. Unii muzicieni mi-au mărturisit că galeria foto i-a convins să accepte invitația noastră. Unii muzicieni mi-au mărturisit că galeria foto i-a convins să accepte invitația noastră. Și nu e vorba, firește, despre frumusețile Tulcei, ci despre publicul de la Dichis: entuziasmul, bucuria oamenilor, figurile lor senine și fericite sunt molipsitoare”, povestește Cristian Antonescu.

Cum a început Dichis’n’Blues și ce puteți găsi la ediția din acest an aflați din interviul de mai jos.

Cum a început pasiunea dvs pentru blues?

Nici nu mai știu. Dar dacă te-ai trezit pe lume cu Rolling Stones, Beatles, Armstrong și Bach, nici nu prea ai cum să nu ajungi la blues. Odată ajuns acolo, te simți bine, te scalzi în toate-blues și afli că, de fapt, cam tot ce e mai sus, mai puțin muzica clasică, desigur, vine din blues.

Cum spunea Willie Dixon - “The blues is the roots, the rest is the fruits.”

Așadar, nu mai știu cum a început. Doar mi-e clar că altfel nu prea se putea și că e foarte bine așa. Blues face bine la cap, e un mediu cald, calm, generos, fără isterii, fandoseli ori excese vinovate. Cu blues te simți bine, nu-ți trec prin cap blestemății, ți se pare că oamenii sunt toți OK. Nu-ți dorești decât ca starea aceasta să nu te părăsească vreodată. Nu ți-ar trece prin cap să cucerești țări, ci doar inimi. Ai arunca peste orașe doar cu wați prietenoși, nu cu bombe. Și nici nu te-ai încumeta să-ți minți publicul.

De ce v-ați decis să o împărtășiți și cu alții, printr-un festival?

De obicei, când te bucuri de ceva frumos, simți nevoia de a da și altora bunul acela. E foarte plăcut să asculți singur muzică bună, dar parcă vrei să fiți mai mulți în starea aceea. Nu cred că asta e generozitate, dar e frumos: dai altora, pentru că împărtășind ți-e ție mai bine. Poate e doar un egoism bun.

Plus că vrei să îți apropii cât mai mult binele acela, firește. Poți merge în alte țări să-ți vezi pe viu muzicienii preferați, dar parcă ai vrea să-i aduci la tine acasă, să se mire și ei câtă lume îi ascultă într-un loc de care altminteri habar nu aveau. 


Când trăiești într-un oraș mic, nu strălucitor și la capăt de lume, îți trebuie aer. Trebuie să respiri cumva și-ntr-un fel, care să te țină bine pe picioare

Cum e să organizezi un astfel de festival într-un oraș precum Tulcea? Care sunt avantajele/ dezavantajele?

Identific un singur avantaj, care se leagă de întrebarea anterioară: când trăiești într-un oraș mic, nu strălucitor și la capăt de lume, îți trebuie aer. Trebuie să respiri cumva și-ntr-un fel, care să te țină bine pe picioare. Și-ți creezi supape: n-ai concerte în oraș? – le organizezi tu. Citești un scriitor și-ai vrea să-l întâlnești? – îi propui să vină și să-și lanseze cartea la tine în târg. Vrei să te bucuri de vorbe inteligente? – Faci o serie de Dialoguri cu Dichis și-o inaugurezi cu Cristian Tudor Popescu. Ceea ce am făcut.

Așadar, un astfel de oraș te-ar putea îngropa rapid. Dar, daca ești claustrofob, trebuie să faci festival, ca să ai de ce te agăța. Astfel, avantajul e că neavând opțiuni, ești împins să le creezi.

Ba nu, mai e un avantaj: tu crezi că-ți satisfaci prin asta doar un moft al tău. Ești mulțumit chiar și așa. Dar descoperi că la eveniment vin sute de oameni din orașul tău. Se bucură la fel ca tine, plătesc bilete, zâmbesc a bine și întreabă când e următorul astfel de happening. Și-așa ajungi să cobori într-un mod sănătos în ochii tăi: nu, nu erai (așa cum ai crezut) singurul mișto de aici, ia uite câți suntem, de fapt. De unde Dumnezeu au apărut oamenii ăștia din ce cartiere vor fi coborât până la festivalul cu dichis. Deci nu ești singur, te-ai mai liniștit. Și, cel mai probabil, și ei trăiesc aceeași revelație. Nu-s singuri nici ei!

Dezavantajele sunt, firește, mult mai multe, de la cele financiare, la cele legate de mici orgolii de anvergură municipală, cum le numesc eu. Nu e ușor să ai un festival de calibru într-un oraș cu economie mediocră. Nu e ușor să convingi că un festival de muzici înseamnă plusvaloare pentru oraș în forme multiple, unele insesizabile, dar perfect reale.

Mă rog, n-aș vrea să insist pe dezavantaje pentru că prefer să mă uit la avantaje. Și pentru că, de vreme ce am reușit cu colegii mei să facem un festival foarte bun aici, se cheamă că dezavantajele nu își meritau acest nume. Să le zicem, mai degrabă, provocări. (Vorba lui Donato, când pic eu un pic deprimat – măi, dacă era simplu, făceam toți festival). 

În fiecare an am putea face o lista nominală cu primii 3-400 de spectatori, pentru că îi știm de anul trecut.

Dincolo de ce se întâmplă pe scenă, Dichis’n’Blues înseamnă pentru spectatori o experiență. Ce poți face pe lângă concerte?

Noi am plănuit de la început mai mult decât festival. Dichis’n’Blues a fost mereu o stare bună pentru oameni, chiar atunci când, din rațiuni financiare, concertele nu erau dintre cele mai spectaculoase. Dar a fost mereu e experiență, dovadă este faptul că cine ajunge vreodată aici, revine în fiecare an. În fiecare an am putea face o lista nominală cu primii 3-400 de spectatori, pentru că îi știm de anul trecut. Asta e foarte încurajator!

Dar anul acesta, experiența de la Dichis este foarte bogată: pregătim un program bun, rotund, divers, pe întreg parcursul zilelor de festival. Vor fi întâlniri cu scriitori grei, vor fi seminarii despre capodopere și despre opere furate, vom avea lansări de carte, cred că și teatru, avem tot soiul de laboratoare pentru copii (de muzică, de artă plastică), niște prieteni plănuiesc un atelier de robotică si programare pentru copii mai deștepți ca mine (eu, care nu prea înțeleg despre ce e vorba aici, dar îmi place teribil entuziasmul stârnit în rândul puștilor de idee). Așadar, felurite chestii pentru diverse vârste și cele mai surprinzătoare așteptări.

În plus, experiența culinară va fi una desăvârșită. Gastronomic vorbind, ne vom situa în zona gătelilor tradițional nord dobrogene (dada, există așa zonă culinară!), trecute, însă, printr-un filtru fin. Ne placem să o numim ”bucătărie aleasă pe sprânceană”. Trebi lipovenești, machidonești, tătărăști, poate și turcești. Bunăoară: nu avem aripioare de pui, dar ne dăm în vânt după berbecuț la plită. Iar vinurile vor completă perfect acest strașnic delir. 

Vorbiți-ne, vă rog, despre lineup-ul din acest an și despre cel mai recent nume confirmat, cel al Teodorei Enache-Brody.

Chiar cu Teodora aș prefera să încep, pentru că, deși sunt extraordinar de încântat de lineup-ul acestei ediții, care propune mari nume ale muzicii americane și prezențe în premieră în România, Teodora Enache-Brody este, pentru mine, cea mai mare surpriză

Bun, știam că putem să aducem la Tulcea artiștii despre care voi povesti mai jos, m-am bucurat extraordinar cănd am putut să-i anunțam, dar recunosc că nu aș fi crezut că vom putea aduce un recital al Teodorei Enache-Brody. Nu știu de ce nu credeam: poate că nostalgia, poate că după ce vezi o minune de recital la Festivalul George Enescu, ti-e greu să-ți imaginezi că vei vedea același artist pe plajă, la Tulcea. Ascultam a 327 oară, cred, Pathetica făcută de Teodora și Călin Grigoriu. Și-am zis: ce-ar fi? Am scris. Pe lângă actul artistic deplin, Teodora Enache este un profesionist desăvârșit și un om cald. Mi-a răspuns rapid și emoționant. Am stabilit repede tot, a zis că vine, că a cucerit-o numele festivalului și simte că aici e loc bun pentru muzică serioasă. N-aș fi crezut acum 25 de ani, când o ascultam în fiecare duminică seară în Lăptărie cu Johhny, că voi putea mijloci așa întâmplare. Dar, iată că!

Curtis SALGADO – un nume imens al muzicii. O legendă de blues și soul. Îl recomand personal și entuziast pe Curtis Salgado drept un muzician rar, dedicat, carismatic și inspirațional – spunea despre el John Belushi acum mulți ani. Între timp, Curtis Salgado este de 10 ori câsâștigător al Blues Music Awards și de-a dreptul o pagină importantă în istoria blues.

Superchitaristul american Mike ZITO vine pentru prima dată în România, într-o formulă extinsă, de Big Band. Multiplu câștigător al Blues Music Awards, Mike este unul dintre muzicienii cei mai apreciați astăzi de publicul din Statele Unite, precum și un preferat al presei de profil.

Albert CASTIGLIA, discipol al lui Mike Zito, de asemenea o premieră pentru România. Artistul cu 30 de ani de carieră muzicală este un fenomen al curentului blues-rock.

În afara acestei ofensive americane de mare calibru, contingentul românesc se completează cu binecunoscuții Berti Barbera și Nicu Patoi, un duo clasic în blues-ul românesc, precum și cu foarte talentatul, autodidactul și rigurosul muzician Florin Giuglea.

Și veștile nu se opresc aici, decât pentru moment. Vor mai fi nume, care urmează să fie anunțate.

Unii muzicieni mi-au mărturisit că galeria foto i-a convins să accepte invitația noastră. Și nu e vorba, firește, despre frumusețile Tulcei, ci despre publicul de la Dichis: entuziasmul, bucuria oamenilor, figurile lor senine și fericite sunt molipsitoare

Care este reacția artiștilor când primesc invitația de a cânta la Dichis’n’Blues?

Despre artiștii români pot să vă spun că toți îsi doresc să fie pe afișul festivalului nostru. În cursul anilor am avut aici tot ceea ce blues-ul românesc a dat mai bun.

Interesantă este reacția americanilor: sigur, e o uimire la început. Probabil consultă Google Maps și mereu ni se cere adresa web pentru a consulta arhiva. Dar când observă că aici au cântat bunăoară, Billy Branch ori Kenny Neal (multiplu nominalizați Grammy), îndoielile se risipesc. Din 2023 va fi și mai simplu: unde au fost și Curtis Salgado ori Mike Zito, nu poate fi rău.

Unii muzicieni mi-au mărturisit că galeria foto i-a convins să accepte invitația noastră. Și nu e vorba, firește, despre frumusețile Tulcei, ci despre publicul de la Dichis: entuziasmul, bucuria oamenilor, figurile lor senine și fericite sunt molipsitoare, nu pot decât să îi determine să vină aici. Până la urmă, toți cunosc Delta Mississippi, dar nu era normal ca în carieră lor să nu ajungă, măcar o dată, în Delta Dunării.

Câteva detalii „tehnice” - de unde pot fi achiziționate biletele, cât costă, unde te poți caza?

Biletele sunt deja în vânzare, costă 250 de lei un abonament pentru toate cele trei zile de festival. Ele sunt pe iabilet.ro și în rețeaua iabilet.

Cazări sunt în Tulcea (doar că se rezervă în ritm alert – un hotelier mi-a spus că s-au rezervat 10 camere la el pentru dichis’n’Blues) când noi încă nu anunțaserăm nici un nume de pe lineup, ci doar perioada festivalului. E reconfortant să vezi asta.

Info la zi, și în perpetuu update, pentru aceste treburi organizatorice sunt la noi pe site: www.danubedeltablues.ro Dacă te lași dus de blues, ajungi la Tulcea, în Delta aDunării. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult