Sari la continut
Prevenție

Ritualul coborâtului nedureros din pat, dimineața, când te trezești, explicat de coregrafa Judith State: „Corpul, săracul, are nevoie de ceva mai mult timp decât mintea să se ia în posesie pe el însuși”

Când sunt sănătoși, oamenii nu-și conștientizează propriul corp, nu se gândesc la felul în care merg, nu-și pun problema posturii. Fiecare zi deschide o nouă relație cu propriul corp, începând de la primele clipe de după trezire, când încercăm „să ne luăm corpul în posesie”. O dansatoare profesionistă, Judith State, și un psihoterapeut, Gabriel Cicu, deschid o conversație necesară, în secțiunea de prevenție a platformei habits by Republica, despre greutățile inutile pe care le punem pe propriul corp și despre libertatea pe care ți-o aduc mișcarea și dansul. 

Prin urmare, „dansează ca și cum nu te privește nimeni”. Toți știm aceste cuvinte, dar când e ultima dată când chiar ați dansat? Dansul e o formă de mișcare eliberatoare. Prin dans ne întoarcem la ce e mai primar și neșlefuit din noi. La autentic.

Pentru Judith State, câteva lucruri sunt clare:

Prin dans ne putem detașa de tumultul lumii.

Prin dans ne putem înțelege mai bine problemele.

Prin dans putem duce o viață activă.

Prin dans ne putem cunoaște mai bine corpul.

Vă invităm să ascultați conversația dintre cei doi sau să o citiți mai jos.

Judith State, într-un dialog cu psihoterapeutul Gabriel Cicu. Interviul, pe scurt:

  • Despre relația cu dansul: „În ciuda greului, spun despre dans că este relația mea cea mai lungă și cea mai complicată, este love-hate relationship. Pentru că este spațiul în care am dus cele mai puternice lupte cu mine însămi, m-am chinuit cel mai mult”.
  • Despre relația cu corpul: „Sunt surprinsă să aud de multe ori lucruri la care nu m-aș fi gândit niciodată, de la oameni care nu au neapărat o viață foarte activă din punct de vedere fizic. De genul că nu se gândesc la felul în care merg, sau nu se gândesc la corpul lor. Este un dat pe care îl luăm în seamă mai degrabă atunci când avem o problemă fizică, suntem bolnavi, mergem la doctori și cam atât. Da, este o relație foarte intimă și dacă înveți cumva să fii atent la ea îți spune foarte multe lucruri”.
  • Despre creștere: „În timpul pe care l-am petrecut dansând și învățând, am simțit întotdeauna că am de recuperat. Am de recuperat ceva ce am simțit eu că am pierdut în urmă în Liceul de Coregrafie, apoi picând la examenul de treaptă de la Liceul de Coregrafie, apoi descoperind internetul și văzând de fapt că lumea dansului este infinit mai largă decât ce credeam eu că înseamnă dansul aici, în bula noastră foarte mică, și chestia asta m-a lovit puternic în dinți la 23 de ani, deci deja eram mare. Și o conștientizare din asta foarte dureroasă că până acum eu de fapt n-am făcut mare lucru, iată ce lume se deschide în fața mea, în care dansul înseamnă atât de mult, mai mult decât credeam eu că înseamnă, și că timpul este deja pierdut, și am luat atunci decizia să nu ma mai lamentez, să încep să învăț”.
  • Despre semnalele pe care ți le dă corpul: „Vin după aceea la curs și îmi spun Băi, eram în supermarket și, cum stăteam la coadă, îmi conștientizam postura corpului și îmi puteam da seama că tot timpul stau preponderent de piciorul stâng și că asta face să mă dezaliniez pe diagonală și că mă doare umărul".
  • Despre „luarea în posesie a corpului” dimineața: „Mă dau jos din pat folosind minim forța musculară, adică încerc să nu-mi încordez deloc mușchii, pentru că oricum abia m-am trezit și corpul, săracul, are nevoie de ceva mai mult timp decât mintea să se ia în posesie pe el însuși (...) Și atunci mă întorc frumos pe o parte, adică nu mă ridic din forța abdomenului. Nu, mă întorc frumos într-o parte, îmi las greutatea, îmi las picioarele jos din pat și atunci această greutate îmi activează restul corpului, îmi împing frumos mâinile, încerc să depun minim efort și depun minim efort”.

Interviul, pe larg:

Cum simți tu legătura dintre ceea ce faci cu atâta frumusețe - dans, mișcare - și binele tău, bunăstarea ta psihică, mentală?

Faptul că îmi place foarte mult ceea ce fac este sursa principală a bunăstării. Atunci când muncim, chiar dacă în condiții grele, dacă muncim la ceva ce este aproape de sufletul nostru, respirăm prin toți porii. Ne ajută foarte mult să fim mulțumiți, să fim liniștiți, să fim bine dispuși, și asta nu mai este un secret. Am fost cu toții puși în situația de a face lucruri care nu ne plac și atunci timpul devine altfel. 

Judith State: Dansul e relația mea cea mai lungă și cea mai complicată, este love-hate relationship

Tu lucrezi cu corpul. Noi spunem în lumea noastră, a PSI-ului, că în corp sunt foarte multe lucruri, în toate zonele, atât în psihologie, psihiatrie, cât și înțelepciunile vechi spun că în corp se înmagazinează traume, tensiuni.  Cum arată „plăcerea de a lucra cu corpul”, așa cum o numești tu?

Oarecum paradoxal, pentru că este o muncă ce te costă foarte tare. Pe mine m-a costat și mă costă în continuare, mă doare și la propriu, și la figurat. Nu este neapărat ceva ușor. Dacă spun frumos, spun împlinire, bucurie și poate tendința mentală este să te duci cu gândul spre toate lucrurile cu plus pe care aceste cuvinte ți le pot inspira. În ciuda greului, spun despre dans că este relația mea cea mai lungă și cea mai complicată, este love-hate relationship. Pentru că este spațiul în care am dus cele mai puternice lupte cu mine însămi, m-am chinuit cel mai mult. De foarte puține ori am simțit că răzbesc și că se întâmplă să ajung acolo unde îmi doresc, dar, în același timp, da, este și unul dintre puținele lucruri care-mi aduc o satisfacție maximă.

Spui că este relația ta cea mai lungă, dar îmi sună că este relația ta și cea mai intimă cu tine însăți...

Îmi este foarte greu să mă separ de corp... Simt că sunt foarte în legătură cu corpul meu, mă simt și norocoasă pentru asta. Sunt surprinsă să aud de multe ori lucruri la care nu m-aș fi gândit niciodată, de la oameni care nu au neapărat o viață foarte activă din punct de vedere fizic. De genul că nu se gândesc la felul în care merg, sau nu se gândesc la corpul lor. Este un dat pe care îl luăm în seamă mai degrabă atunci când avem o problemă fizică, suntem bolnavi, mergem la doctori și cam atât. Da, este o relație foarte intimă și dacă înveți cumva să fii atent la ea îți spune foarte multe lucruri.

Atelierul Body Talks, de la Sala Studio a Teatrului Mic. (Foto: Iustin Andrei Surpanelu)

Tu ai un dar, îl folosești în mod natural.

Nu știu dacă îl folosesc în mod natural sau dacă această naturalețe a venit pentru că am început deja de la o vârstă foarte fragedă să îl folosesc. Atunci da, mi-a devenit obicei. Și nici nu-mi pot imagina viața altfel, adică fără să mă mișc. Și da, e din „demult-uri", nu? O minte sănătoasă, într-un corp sănătos. Deci legătura dintre cele două este evidentă și foarte clară. Cu toții cred că, după ce alergăm sau ieșim, ne plimbăm, mergem puțin, automat ne simțim un pic mai bine pentru că se activează altfel totul în corp în momentul în care te miști. Apoi, când te miști mai aplicat, este ceva ce eu ador: surpriza pe care mi-o face corpul de fiecare dată. Chiar dacă anii au trecut peste mine pot să ajung din nou într-un punct în care suflul meu este sus. De multe ori sunt într-un punct în care mă simt antrenată, îmi e bine din punct de vedere al anduranței, al mobilității și mă gândesc, OK, dacă fac acum o pauză cu siguranță nu o să mai pot reveni la forma asta și am revenit, și am revenit, și am revenit; adică corpul are o resursă și o abilitate de a se regenera și de a fi acolo, prezent, mult mai mare decât noi ne putem imagina.

Când mă mișc mai aplicat este ceva ce eu ador: surpriza pe care mi-o face corpul de fiecare dată. Chiar dacă anii au trecut peste mine pot să ajung din nou într-un punct în care suflul meu este sus. De multe ori sunt într-un punct în care mă simt antrenată, îmi e bine din punct de vedere al anduranței, al mobilității și mă gândesc, OK, dacă fac acum o pauză cu siguranță nu o să mai pot reveni la forma asta și am revenit, și am revenit, și am revenit; adică corpul are o resursă și o abilitate de a se regenera și de a fi acolo, prezent, mult mai mare decât noi ne putem imagina.

Judith State

Ce trebuie să învățăm din asta? Cum să fim în contact cu trupul nostru? Prin dans?

Cu siguranță prin dans. Știu cum mă simt eu când dansez pentru mine, pur și simplu când dansez fără scop, adică nu mă pregătesc pentru ceva, sau nu urmează să dansez undeva. Pur și simplu intru în studio și petrec timp între patru pereți cu corpul și mă simt foarte bine. Apoi știu cum mă simt la cursuri, atunci când predau și știu feedback-ul pe care îl primesc de fiecare dată după cursuri de la majoritatea celor care trec pragul atelierelor. Mulți dintre ei sunt la punctul zero în întâlnirea cu dansul și de foarte multe ori vin și-mi spun că orele petrecute în acea sală, cu acei oameni care au împărtășit același spațiu, aceeași energie, transpirație între ei, au fost terapeutice. Da, da, cred asta pentru că reușești la un moment dat să te detașezi un pic de zumzet, de gălăgia pe care o avem, eu cel puțin o am aproape în permanență, în timpul vieții in general. În timp ce dansezi, te poți detașa. Ne putem decabla de la tumultul acesta al lumii și să ne recablăm la noi, să ne reconectam.

Este ca și cum intrăm înainte de dans cu toată tensiunea în corp și o lăsăm acolo, nu?

Da, este chiar un lucru pe care îl spun pentru că în copilărie, mai ales, la ora de balet, dacă se întâmpla să ai o problemă sau să te doară ceva, auzeam foarte des de la profesori că problemele le lăsăm la ușă în momentul în care începem să dansăm. Și mie îmi place să spun exact opusul, că nu lăsăm problemele la ușă, ci absolut tot ce ne macină, tot ce ne trăiește, tot ce crește, se dezvoltă în noi, îl luăm cu noi în sala de dans și de-acolo începem să lucrăm cu acele instrumente și prin ele.

Corpul îți vorbește.

Aș putea să o numesc intuiție. Acel prim gând, prim sentiment, prima senzație pe care o am vizavi de orice situație pe care o trăiesc, de o propunere pe care o primesc sau de un lucru pe care aș vrea să-l fac. Cum zic americanii „you feel it in your guts". Și e ceva ce se simte, și cred că cu toții simțim lucrul ăsta, dar nu neapărat îl conștientizăm. De multe ori creierul, că el este acolo partenerul meu de drum foarte ager, de multe ori îmi găsesc un fel de justificări, foarte logice și foarte coerente pentru a nu face așa cum am simțit de fapt să fac, și după aceea mi se demonstrează că ar fi fost mai bine să nu îmi ascult creierul. Deci da, am o intuiție în general bună, și cred că asta vine din corp. 

Dansul tău este mult intuitiv sau este învățat?

Să știi că abia acum, în ultima perioadă, a început să fie intuitiv. E o relație chinuitoare așa, și destul de dură la mine, cea cu dansul; și nu o să intrăm în discuția asta acum pentru că nu am avea timp, dar foarte pe scurt. În timpul pe care l-am petrecut dansând și învățând, am simțit întotdeauna că am de recuperat. Am de recuperat ceva ce am simțit eu că am pierdut în urmă în Liceul de Coregrafie, apoi picând la examenul de treaptă de la Liceul de Coregrafie, apoi descoperind internetul și văzând de fapt că lumea dansului este infinit mai largă decât ce credeam eu că înseamnă dansul aici, în bula noastră foarte mică, și chestia asta m-a lovit puternic în dinți la 23 de ani, deci deja eram mare. Și o conștientizare din asta foarte dureroasă că până acum eu de fapt n-am făcut mare lucru, iată ce lume se deschide în fața mea, în care dansul înseamnă atât de mult, mai mult decât credeam eu că înseamnă, și că timpul este deja pierdut, și am luat atunci decizia să nu ma mai lamentez, să încep să învăț, dar tot timpul a fost așa în mintea mea, o cursă nebună să recuperez anii și absolut tot ce simțeam că aveam de recuperat din cutia mea mică și foarte strâmtă, în care trăisem până atunci. Și atunci am încercat și stilul ăsta, și stilul ăsta, și stilul ăsta; îmi plăceau foarte mulți coregrafi, încercam să fac asemenea și foarte rar îmi puneam de fapt problema „eu în toată chestia asta cum sunt de fapt", dar cred că nu aș fi ajuns să-mi pun întrebarea aceasta dacă nu făceam acest drum, deci fiecare etapă mi-a deschis o altă ușă către ceva, și atunci într-un final și mă bucur că am făcut-o, am ajuns să mă întreb și să-mi pun problema că „bun, am acumulat bagaj, bagaj, bagaj, limbaj; dar cât de mult sunt eu și mă regăsesc în lucrurile alea?” Bineînțeles că dacă le făceam, le făceam pentru că îmi plăceau foarte mult, și le admiram, le apreciam, mă făceau să mă simt bine. Dar am încercat să iau așa cu peria, și să încep să șlefuiesc, să văd ce rămâne din toate lucrurile acestea, să văd cât de mult m-am format și sunt eu, dincolo de forma pe care am împrumutat-o de la toate cursurile, toți profesorii pe care i-am avut în timp.

Dansul poate fi o experiență catarthică?

Da, o mărturisire de sine în primul rând, pentru că de fapt despre asta este vorba, te regăsești în măsura în care reușești să te pui acolo.

Cum poate beneficia un spectator cu adevărat de un spectacol de dans?

Cred că momentul în care pășești într-o sală de cinema, într-o sală de spectacol, într-un muzeu, într-o sală de concert, reușești să deschizi o ușă potențial deschizătoare de un drum spre tine însuți.

Are vreo particularitate dansul?

Prima e tocmai că mesajul nu este mijlocit de nimic. Este corp acolo în mișcare și, dacă stai aproape de un dansator, își mișcă părul de pe față în momentul în care se învârte lângă tine sau aleargă pe lângă tine. Simți podeaua vibrând, este corp, este foarte palpabil.

Judith State (Foto: Liviu Șerban)

Când se transmite către public, se transmite cu o forță aproape materială cumva.

Da, și este omul acolo, este omul cu energia lui, și acest schimb este foarte direct în momentul ăla. La fel cum de altfel se întâmplă și cu muzicianul care stă în fața ta, altfel te simți când ești la un concert live. Prin dans sunt norocoasa martoră a ceva care mă atinge foarte profund, mă emoționează. Mi se pare una dintre cele mai puternice căi de a deschide ochii.

Vin după aceea la curs și îmi spun „Băi, eram în supermarket și, cum stăteam la coadă, îmi conștientizam postura corpului și îmi puteam da seama că tot timpul stau preponderent de piciorul stâng și că asta face să mă dezaliniez pe diagonală și că mă doare umărul".

Judith State

Practicarea dansului ne ajută?

Cu siguranță. Ajută omul care nu a mai dansat, omul care cochetează cu ideea de a se mișca și chiar dacă nu la un nivel profesionist. Și mă ajută și pe mine. Este un schimb atât de frumos care se întâmplă în sală, la curs! Sunt acolo în postura celui care-i învață pe ceilalți ceva, dar de fiecare dată plec cu buzunarele doldora de lucruri pe care le învăț de la participanți, pentru că de foarte multe ori vin cu niște întrebări la care eu nu m-aș fi gândit niciodată. Căutând să răspundem împreună, ajung și la concluzii pe care în trecut nu le-am dibuit sau nu le-am decorticat și este fenomenal. Plus că deschiderea cu care abordează de obicei neprofesioniștii cursurile de dans pe mine mă uluiește și mă inspiră de fiecare dată.

Cu fiecare curs se creează ceva în sala de dans și asta se întâmplă datorită energiei cu care vin mai ales cei care nu au mai fost, cu această energie a începutului, cu entuziasmul. Chiar își pun corpurile la propriu la bătaie, plus emoțiile lor, pentru că vorbim despre cum le simțim și fac legături între exerciții sau între momentele de improvizație și situațiile din viețile lor. Vin după aceea la curs și îmi spun „Băi, eram în supermarket și, cum stăteam la coadă, îmi conștientizam postura corpului și îmi puteam da seama că tot timpul stau preponderent de piciorul stâng și că asta face să mă dezaliniez pe diagonală și că mă doare umărul".

Luarea în posesie a corpului dimineața: ritualul coborâtului din pat după Judith State

Există sănătate mintală fără luarea în posesie a corpului?

Fără luarea în posesie a corpului? Tu mi-ai mai spus asta și mi-a rămas expresia asta. Având tot timpul raportul ăsta atât de strâns, de tot una cu corpul, nu pot să-mi închipui că nu. Și sunt conștientă de el (de corp, n.n.) din primul moment în care deschid ochii, felul în care cobor din pat, felul în care fac anumite lucruri.

Cum faci asta, cum arată acest dat jos din pat?

De exemplu, ce încerc să fac și fac de fapt de fiecare dată și este și un exercițiu pe care îl fac la curs: nu se numește „datul jos din pat", dar seamănă cu unul dintre exercițiile de la curs. Mă dau jos din pat folosind minim forța musculară, adică încerc să nu-mi încordez deloc mușchii, pentru că oricum abia m-am trezit și corpul săracul are nevoie de ceva mai mult timp decât mintea să se ia în posesie pe el însuși.

Deci dimineață ne trebuie un timp, să-i dăm corpului un timp să se pună în mișcare.

Și atunci mă întorc frumos pe o parte, adică nu mă ridic din forța abdomenului. Nu, mă întorc frumos într-o parte, îmi las greutatea, îmi las picioarele jos din pat și atunci această greutate îmi activează restul corpului, îmi împing frumos mâinile, încerc să depun minim efort și depun minim efort.

Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț. Foto: Marius Șumlea, Facebook Judith State

Mi-ai spus ceva foarte valoros mai devreme și mi-a rămas în minte. Că a cunoaște, a lucra cu corpul e muncă și uneori doare. Ce spun durerile?

Spun, spun foarte multe. Pe de-o parte e o durere concretă, fizică, și aș putea să îți numesc exact segmentele care dor și punctele care dor. Ce este absolut minunat e că, în momentul în care dansezi, și momentul în care corpul este încălzit, deci toate balamalele sunt unse bine, nu mai simt absolut nimic din toate astea. Și apoi evident dacă îi aloc timpul necesar după, și nu fac asta de fiecare dată, să mă întind și să las să-și revină în timpul lui necesar, atunci e mai puțin dureros. De foarte multe ori mă doare spatele în zona asta în care acumulăm tensiuni cel mai puternic. De foarte multe ori stau și am senzația că sunt relaxată și mă gândesc la umeri și am senzația că-mi coboară cu zece centimetri.

E o durere concretă, fizică, și aș putea să îți numesc exact segmentele care dor și punctele care dor. Ce este absolut minunat e că, în momentul în care dansezi, și momentul în care corpul este încălzit, deci toate balamalele sunt unse bine, nu mai simt absolut nimic din toate astea.

Judith State

Toți simțim asta, nu? Se lucrează atât de mult la calculator, în zona aceasta.

Da, da. De multe ori sunt surprinsă când îmi dau seama că eram cu umerii aproape în lobul urechilor.

Și asta e tensiune, anxietate și presiune.

Da, pe de-o parte durerea fizică, și apoi cea emoțională, cea psihică, vocea critică vizavi de lucrurile pe care le fac în dans, care pare că devine parcă din ce în ce mai puternică. Am și zis că acum, cu trecerea timpului, o să mă înțeleg, o să devin mai înțeleaptă. E drept că am acceptat-o, și acum, împreună cu această voce, suntem cumva mână în mână și cred că mă și ajută.

Îmi spui un obicei de-al tău, de zi cu zi, un ritual?

Cred că sunt multe lucruri mici pe care le fac în fiecare zi. Primul este fix asta cu trezitul, coborâtul din pat. Beau în fiecare dimineață fără excepție apă pe stomacul gol. Este unul dintre primele lucruri pe care îl fac după ce mă dezmeticesc, mă spăl. Îmi iau câteva momente asumate de liniște în care să nu vorbesc.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bunica din partea tatalui s-a stins la 94 ani,far sa stea la pat mult timp,dar,toata viata se scula la 5-6 dimineata,la pranz daca avea timp se odihnea,apoi,pana seara la 22 miscare miscare si iar, miscare pt.ca munca nu se termina niciodata.
    • Like 0


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult