Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cum a bătut-o LuLu pe LaLa

Oricât aș detesta creatura portocalie de horror SF ajunsă la Casa Albă, sfidarea aruncată lui Trump de Hollywood în această noapte câștigă detașat la categoria „Cel mai penibil moment din istoria Oscarurilor”.

Dacă încurcătura de hârtii produsă de venerabilul ușor buimac Warren Beatty, care a dus la inutilele discursuri de victorie ale producătorilor lui LaLa Land nu s-ar fi întâmplat, ea trebuia regizată, ca la „Cântarea României”: „Tovarăși, LaLa o fi cea mai bună, dar premiul i-l dăm lui LuLu, pentru că el a fost și bolnav când era mic”.

LuLu, Lumina Lunii (Moonlight,) este un film politically correct mediocru, băltind călduț, fără vreo idee originală, dar cu un actor de culoare la modă. Mahershala Ali. Povestea devenirii, Bildungsromanul, unui tânăr minoritar defavorizat, fără tată, fiu al unei mame drogate, e o adunătură de clișee și mișcări snob-sofisticate ale aparatului de filmat. „Meritul” peliculei constă în faptul că respectivul tânăr e negru și, pe deasupra, și homosexual, ca să fie rețeta bogată. De altfel, întreaga echipă de realizatori și actori a Luminii Lunii este alcătuită exclusiv din african-americans.

Deci, nu s-a întâmplat așa cum declara purtătorul de cuvânt al Casei Albe, „Președintele nu va lua niciun Oscar”, căci Donald Trump a primit Oscarul cel mare peste ochi. (Și încă unul, Oscarul pentru film străin, acordat lui The Salesman [Vânzătorul], pe care nu l-am văzut, dar știm sigur că regizorul, iranian, Asghar Farhadi, a fost pe lista neagră a celor interziși la viză în SUA și a protestat împotriva decretului lui Trump).

Cu prețul unei nedreptăți înfiorătoare. LaLa Land, unul dintre cele mai bune filme nominalizate vreodată la Oscar (14 categorii), „o minunăție, un film clasic încă de la premieră, un favorit irezistibil la Oscar”, cum scriam la premiera în România, a câștigat premiile pentru regie, Damien Chazelle, imagine, Linus Sandgren, cea mai bună actriță, Emma Stone, muzică originală și Melodie originală, Justin Hurwitz, scenografie, David Wasco, și ar fi trebuit să mai ia, după părerea mea, și montajul de imagine și sunet. Chiar dacă a fost pur și simplu deposedat de Oscarul pentru Cel mai bun film, LaLa Land va rămâne în istoria mare a cinemaului, în vreme ce LuLu va avea, poate, un paragraf în istoria politică a Statelor Unite.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult