Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Cum a cântat Coldplay în deschidere la Babasha în a doua seară. Lecție de manipulare a maselor cu talentatul domn Chris Martin

Chris Martin - Babasha

Ce a făcut joi seara Chris Martin cu mulțimea de pe Arena Națională este o operă de artă. O armată de alchimiști de criză trebuie să fi scris în detaliu rețeta unui show care a cristalizat huiduielile în aplauze și ura în iubire. A ajutat, desigur, și flerul unui om deștept, Chris Martin de la Coldplay, care a oferit, așa cum remarcă fostul jurnalist Răzvan Mitroi, o lecție impresionantă de psihologie a maselor. Dar ceva mă face să cred că o fabrică profesionistă de făcut bani, precum turneul „Muzica Sferelor” (cu venituri per show care ajung la 5,77 milioane de dolari și venituri totale de 617,8 milioane de dolari), nu lasă nimic la voia întâmplării. Cu atât mai mult cu cât miercuri noaptea a apărut o criză, într-un loc numit Bucharest, Romania, incident care i-ar fi afectat emoțional pe membrii trupei, după cum aveau să mărturisească aceștia la concertul de a doua seară.

Huiduielile pe care le-a provocat pe Arena Națională cântărețul român de manele Babasha - invitat să cânte pe scenă în numele incluziunii și al toleranței față de o cultură a minoritarilor - au schimbat fața show-ului de a doua zi.

Ironic pentru o trupă uriașă precum Coldplay, dar senzația a fost că toate eforturile lui Chris Martin din timpul concertului s-au concentrat doar pentru introducerea în final a momentului de manele (gen muzical pe care a spus că îl iubește, la fel cum îi iubește pe maneliști și, în general, pe toți oamenii). În cel de-al doilea concert Coldplay de la București, punctul culminant al Muzicii Sferelor a însemnat Babasha, ceea ce trebuie să recunosc că a fost destul de amuzant. Să cânte Coldplay în deschidere la un manelist român nu e o situație pe care să o vezi prea des.

Așadar, dl. Martin s-a străduit o oră întreagă să pregătească terenul pentru venirea lui Babasha pe scenă. A întrerupt propriul spectacol de mai multe ori ca să încălzească inima mulțimii pentru momentul cel mai important.

Răzvan deconstruiește aici scenariul comunicării de criză, așa cum l-a văzut pus în operă pe Arena Națională:

1. Vorbește simplu și direct, spune cât de mult te-a afectat la nivel personal ce s-a întâmplat cu o seară înainte.

2. Publicul are întotdeauna dreptate, acceptă că huiduielile au fost legitime.

3. Dă satisfacție mulțimii, dă-i o supapă să descarce tensiunea, dă-i gratuit cele 5 minute de ură (Chris Martin ne-a invitat să huiduim 5 minute).

4. Nu certa publicul, înțelege-i aspirațiile și slăbiciunile, fii empatic (Chris Martin a invitat pe scenă trei spectatori aleși „aleatoriu”, unul dintre ei având un afiș comemorativ cu Colectiv, s-a cântat „pentru Colectiv”).

5. După ce ai cucerit oamenii, după ce i-ai convins că ești „de-al lor”, poți să le vinzi orice, inclusiv o manea (care și ea a sunat diferit față de prima seară, după ce trupa Coldplay s-a întrebuințat să-i facă o orchestrație specială).

Aplauze, public în delir, succes pe toate planurile. Pentru Chris Martin și creierele din spatele show-ului, probabil că a fost unul dintre cele mai grele spectacole din turneul lor cu 107 concerte. Mulțimea nu are un creier al ei, precum individul, dar mulțimea poate simți. Un om cu creier poate manipula inima mulțimii, o poate face să urască sau să iubească, alegând pastila potrivită, în dozajul potrivit. În prima seară, Coldplay a greșit dozajul. În a doua seară, a găsit formula perfectă pentru acest tip de public. Măiestria lui Chris Martin a făcut ca totul să pară atât de ușor și de natural, încât mulțimea nici nu a priceput de ce în 24 de ore a trecut de la huiduieli, la aplauze și urale.

Dacă mai stătea puțin, sunt convins că dl. Chris Martin ne-ar fi convins și că furtuna care s-a prăvălit peste București după concert, transformând zeci de mii de bucureșteni în paparude ude, e de fapt un mesaj de la Dumnezeu să ne apucăm de înot.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Adevăratul test de inteligență pentru mulțime (inclusiv comentatori) a fost în a doua zi. Din păcate, manipularea a reușit a doua zi, dar asta nu este atributul unui creier deștept sau talentat, ci arată limitele celor care au apreciat a doua zi.

    Chiar dacă în prima zi au trecut testul, limita superioară se vede în a doua zi, când apelul la logica primară dispare, inferența logică chiar de la o zi la alta este un hop mult prea mare, mai ales că nu oferă concluzia care prinde la mase. Deci da, asta e limita superioară, de aceea Ion Creangă e academician în această țară și nu din primul, ci din al doilea val, 1948.
    • Like 0
  • Oare Chris Martin înțelege cuvintele manelelor, când spune că îi plac? Am văzut azi, de curiozitate, pentru prima dată, un clip cu Babasha. "Am la tine-abonament/Să te iubesc permanent [...]". Mi se pare la fel de toxic ca traficanții de droguri sau de carne vie. Am urmărit și secvența din 14 iunie, de pe stadion și se poate distinge că fluierăturile pentru manelistul Babasha au fost emise și la al doilea concert, doar că au fost filtrate de inginerii de sunet.
    Adevărata manipulare este să credem că publicul a pus botul la manelele lui Babasha.
    • Like 6
  • Da, domnule Negruțiu! Aveți dreptate!
    Fac un rezumat la spusele dumneavoastră:
    Într-adevăr, mașina de făcut bani Coldplay nu lasă nimic la voia întâmplării. Cu atât mai mult cu cât miercuri noaptea a apărut o criză, într-un loc numit Bucharest, Romania. Recte, huiduielile. Iar pentru o trupă uriașă precum Coldplay, nu dădea bine.
    Așa că toate eforturile lui Chris Martin din timpul concertului (al doilea) s-au concentrat doar pe dregerea busuiocului, recte introducerea în final a momentului de manele (gen muzical pe care a spus că îl iubește, la fel cum îi iubește pe maneliști și, în general, pe toți oamenii; Oare?)
    Domnule Negruțiu, nu a fost doar o senzație. Chiar ăsta a fost scopul. Trebuia să iasă bine din clenci. Iar dacă a fost cu urale, și mai bine.
    Este adevărat: AU făcut-o profesionist.
    Dar mie, pe undeva, mi-a lăsat un gust amar.
    • Like 7
  • Mihai check icon
    La primul concert a socat audienta si aceasta a reactionat natural. La al doilea a pregatit terenul si audienta a inghitit pastila care de dat aceasta era glazurata. Asa face si Bruxelles-ul cand ne baga ideologia lor pe gat, mai un fond mai o subventie si deja dansam cum ne canta ei.
    • Like 3
  • Valentin check icon
    Își mai amintește cineva de piesa lui Groan Bregovic cu Florin Salam? Piesa lui Babasha n-a fost rea și cei de la Coldplay au procedat foarte bine.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Au fost două piese, nu una, rezultatul colaborării Bregovici-Salam (a avut colaborări și cu Gypsy Kings pe același album, cu artiști rromi din mai multe țări europene, era un mesaj la mijloc, total diferit de cel din situația de față) dar eu, chiar fără să mă pricep, cu greu le pot numi manele - dar am rămas cu „fratele Goran” . Nu prea am văzut nicio asemănare cu piesa și situația actuală, ce înseamnă „piesă bună” când e vorba de manele? Merg pe mâna regretatului Johny Răducanu
      • Like 0
  • andrei andrei check icon
    cum poate sa spuna ca ii iubeste pe oameni daca prin promovarea manelelor ca muzica reprezentativa pentru romani jigneste milioane de oameni?
    • Like 9
  • test
    • Like 0
  • Ovidiu check icon
    "Cântărețul român de manele Babasha - invitat să cânte pe scenă în numele incluziunii și al toleranței față de o cultură a minoritarilor"
    Aceasta se numește discriminare pozitivă, Este un tratament preferential aplicat unor minoritati... inclusiv rasiale. Deci, pe scenă nu urcă arta cu cei mai buni dintre artiști, pe scenă e adus un reprezentant al unei subculturi a unor minoritari, criteriul fiind toleranța și incluziunea. Adică, să le dăm dom'le și lor o șansă, să-i includem, să îi tolerăm, chiar dacă sunt doar niște amatori dintr-o minoritate etnică. E un punct de vedere. Mai e și criteriul cantității, care n-are legătură cu calitatea artistică. Dacă gloata internaută prin numărul masiv de vizionări și like-uri îl validează pe Babasha, ca un manelist de mare popularitate, nu înseamnă că personajul are și calități artistice de top. Omul ăla, de la Coldplay care l-a promovat, nonconformist, desigur, poate că tocmai asta a căutat, să șocheze. Și a reușit. De două zile încoace, "mirifica" noastră presă a uitat de biata Clotilde, doamna mereu aflată în conflicte cu restul lumii și cu record de plângeri depuse la procuratură, focalizând acest minor incident de pe un stadion, în care, în prima seară, un manelist fu huiduit, iar în următoarea, ovaționat.
    • Like 8
  • Suntem salvați! publicul (același din prima zi sau altul,) a aplaudat frenetic manelistul fluierat în prima zi. Concluzia : nu suntem, doamne ferește, în nici un caz
    ,în nici un fel anti. Și în plus , înțeleg, adorăm mneaua.
    • Like 4
  • Flor check icon
    As pleca de la ceea ce sociologul Barbu Mateescu afirma zilele trecute: „Dacă la o problemă complexă există o soluție simplă și clară, această soluție este falsă”. Chris Martin a reusit cumva sa ne faca sa depasim o criza de moment, dar asta nu inseamna ca problema in sine nu va ramane in societate si dupa plecarea trupei...Si, culmea, nu e o chestiune care se va rezolva pe forumuri, prin inclestarea pasiunilor si ascutirea sabiilor. A auzit cineva vreo reactie din partea vreunei institutii a statului? Nu...acesta este inert, nici macar nu stie ce ar trebui sa faca...in afara de a se auto-perpetua, fara sa ofere propriu-zis nimic. De fapt, el este cel care da tonul... La noi trebuie sa vina Chris Martin pentru a se plasa in postura de mediator intre cele doua Romanii, una care isi doreste o viata civilizata si lupta pentru asta, si una care se inversuneaza sa pastreze status-quo-ul...
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult