Până acum câțiva ani, prin Teleorman rareori a pășit vreun jurnalist de la București. De altfel, și oamenii din țară se fereau să nu facă vreo confuzie între Alexandria Teleormanului și Alexandria Egiptului. Decenii la rând, acest județ se dezvolta separat de lume. Și lumii nu-i păsa deloc. A venit, însă, ziua în care județul acesta sărac, cu aspect de colivie, a început să conteze. Pentru că din rândurile lui s-au ridicat și s-au încumetat să conducă țara întreagă niște indivizi care, într-un alt spațiu geografic, ar fi putut vinde fără probleme semințe la o tarabă. Și atunci ochii lumii s-au îndreptat către Teleorman cu o mare doză de curiozitate.
Deloc întâmplător, vorbim despre unul dintre cele mai sărace județe din țară, cunoscut mai ales pentru oamenii lui răi. Da! Chiar așa era etichetat județul acum câțiva ani: ca locul acela din sudul României, unde răutatea devenise un mod de a supraviețui sărăciei.
După ce el a ajuns să fie atât de bine reprezentat în sferele de putere ale țării, ochii presei centrale au privit cu mai multă atenție acest loc. Și au văzut mai mult decât sărăcie. Au văzut o insulă de comunism într-o țară democratică. Și au scris despre dictatorul care a condus-o cu o mână de fier ani întregi, au scris despre spălarea creierelor și, mai ales, despre Sindromul Teleorman. Un derivat al Sindromul Stockholm. Așa a aflat și presa internațională despre acest fenomen inedit. Și, de doi ani încoace, jurnaliști străini ajung pe meleagurile burnasiene și relatează ceea ce văd cu ochii măriți de suprindere. Anul trecut, o jurnalistă din Franța constata cu stupoare că lucrurile pe care le-a văzut în Teleorman nu pot fi valabile decât în Teleorman. Și, în felul ei, ea a înțeles că e necesar ca acest județ să fie cunoscut, tocmai pentru ca nicăieri în lume să nu se mai întâmple abuzurile pe care le-a descoperit, mai mult din întâmplare, în el.
Prin iarnă, o echipă de la Euronews a descoperit și ea Teleormanul, cu intenția de a înțelege cazul Belina. Dar a înțeles mult mai mult de atât: durerea oamenilor și rezistența lor la durere. Au plecat impresionați. Nu de povestea insulei, ci de drama pescarilor de acolo. În aceeași perioadă, jurnalistul Reinhard Veser, redactor politic la ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung, a descoperit în Teleorman că fiecare om care trăiește și plânge pe aceste meleaguri e legat, cumva, de Liviu Dragnea. Prin recunoștință sau prin ură. A scris despre asta și, înainte de a pleca, a mărturisit că nu va uita niciodată ce-a văzut în Teleorman.
Cu doar câteva zile în urmă, jurnaliștii Darko Jakovljievic și Daniel Dzyak ai televiziunii naționale germane ARD au ajuns în Teleorman, cu gândul de a face un reportaj despre corupție în județul unuia dintre principalii corupți ai României, care este, în același timp, și unul dintre cei mai influenți politicieni de la noi. Dorința lor era aceea de a găsi în Teleorman indivizi care să se lupte cu fenomenul corupției. Au căutat oameni aflați în conflict cu autoritățile, situații în care persoane particulare s-au confruntat cu acte de corupție etc. Dar ajunși în județ, cei doi au descoperit lucruri mai izbitoare decât cele pe care și le-au propus inițial. Au văzut conacul de la Alexandria al lui Liviu Dragnea, în care, deși nimeni nu locuiește, se investesc constant bani, în timp ce la numai două străzi de el se află un spital oncologic, în care bolnavii de cancer se luptă nu doar cu adversarul din interiorul lor, ci și cu frigul, canicula, lipsa tratamentelor sau a sângelui.
Au văzut apoi clădiri dintr-un cartier deloc periferic al Alexandriei, în care au descoperit întregul bazin electoral al PSD redus la o scară de bloc. În celebrele B-uri, jurnaliștii germani au găsit frica, mizeria și Sindromul Stockholm, toate puse laolaltă, ca într-un tablou monstruos. Acolo au reușit să înțeleagă faptul că, oricât de grea le-ar fi viața din cauza unor politicieni care nu-și fac treaba și care nu au alte interese decât acelea personale, oamenii îl iubesc pe Liviu Dragnea. De ce? Pentru că PERSONAL, acum 9 ani el le-a plătit niște facturi și le-a dus niște mâncare. Erau consternați. Întrebarea lor era simplă: „Dar de 9 ani încoace, Liviu Dragnea v-a mai ajutat cumva?” Iar oamenii răspundeau: „Nu... Dar totuși... Acum 9 ani...” Așa a descoperit poporul german faptul că teleormănenii sunt ași la recunoștință. Și n-au mai fost surprinși de nimic altceva ulterior. Nici măcar insula Belina nu i-a mai lăsat fără cuvinte, așa cum a făcut-o celebrul cartier B al Alexandriei. După ce l-au vizitat, cei doi jurnaliști străini au simțit nevoia să se așeze și să reflecteze. Și la câteva ore după acest episod, amintirea B-urilor revenea. De altfel, o reacție similară a avut și Reinhard Veser, la vederea acelui cartier. Spunea cu ochii plini de emoție: „Am fost prin multe țări din lumea a treia. M-am plimbat prin zone foarte sărace. Dar așa ceva n-am mai văzut într-o țară din Uniunea Europeană!”
Cu alte cuvinte, Belina n-a mai însemnat o mare descoperire pentru jurnaliștii germani. Știau povestea. Aflaseră deja detaliile ei principale din presa românească și se întrebau doar cum e posibil ca un om să fi făcut toate astea într-un județ și nimeni să nu fi reacționat la timp pentru a-l opri.
Teleormanul a devenit un loc aproape turistic pentru presa internațională. În Teleorman, jurnaliști francezi, germani sau englezi au avut posibilitatea de a simți comunismul într-o formă foarte specială a lui. Pentru ei, a vizita Teleormanul a fost ca și cum ar fi vrut să trăiască vreme de câteva zile într-o insulă de comunism, încremenită în timp, într-o țară care se vrea a fi democratică. Din păcate, nici Bucureștiul nu le-a oferit surprize mai plăcute. Cameramanul echipei a fost lovit în seara de 10 august și gazat. La fel ca și restul jurnaliștilor care au avut curajul de a relata din primele linii ale acelei seri-simbol din istoria recentă a României. Au plecat cu speranța că poate lucrurile nu vor rămâne așa. Cu evidența necesității unor demisii. Și cu teama că poate normalitatea nu-și mai are locul în țara asta… Au plecat cu gustul amar al unei țări care încă se mai luptă cu ea însăși. Și cu amintirea unei insule de comunism situate undeva, mai la sud…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mai ales pasajul asta:
“Au văzut conacul de la Alexandria al lui Liviu Dragnea, în care, deși nimeni nu locuiește, se investesc constant bani, în timp ce la numai două străzi de el se află un spital oncologic, în care bolnavii de cancer se luptă nu doar cu adversarul din interiorul lor, ci și cu frigul, canicula, lipsa tratamentelor sau a sângelui."