Cum am ajuns să o cunosc pe Naomi Kawase. Complicatul drum al unei femei excepționale, din Nara, Japonia, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării

Vreau să fiu complet sinceră: dacă nu aș fi cunoscut-o pe Miruna Berescu, directorul festivalului ANONIMUL, nu aș fi auzit niciodată de Naomi Kawase. Sau poate că aș fi auzit ani mai târziu. Dacă nu aș fi ajuns la Festivalul de Film Independent ANONIMUL, nu aș fi văzut niciun film realizat de regizoarea japoneză și nici nu aș fi întâlnit-o niciodată în persoană.

Pentru că, oricât de mult iubesc filmul și oricât de multe filme am văzut până la vârsta mea, nu sunt suficiente. Iar filmele și cineaștii noncomerciali au intrat în viața mea destul de târziu. Cultura cinematografică se dobândește în timp, cu răbdare, pasiune, perseverență și prietenii potriviți care să îți arate direcția și să îți facă recomandări, așa cum s-a întâmplat în cazul meu.

De ce am început cu o mărturisire, de altfel nu tocmai comodă pentru statutul meu de cinefilă? Pentru că este ok să nu le știi pe toate sau, mai bine zis, să îți dai seama că nu știi aproape nimic. În lumea iubitorilor de film asta nu reprezintă niciun pericol; înseamnă doar că ai în față o lungă aventură în care descoperi și te bucuri de cineaști geniali și de capodoperele lor ca un copil la care a venit prima dată Moș Crăciun.

Ce știu acum, după a cincea zi de ANONIMUL și după ce am văzut 3 filme regizate de Naomi Kawase

Naomi Kawase este unul dintre cei mai importanți regizori ai ultimelor decenii. În 1997 a câștigat Premiul Camera d’Or la Cannes cu filmul „Suzaku”, devenind, la 27 de ani, cel mai tânăr regizor care câștigă această distincție. Este cel mai important regizor în viață al Japoniei și cineastul care a fost selectat cu 8 filme la Cannes. Este, de altfel, unul dintre regizorii extrem de apreciați de către organizatorii festivalului de pe Croazetă, care au recomandat-o Comitetului Olimpic Internațional în momentul în care aceștia au cerut o recomandare de regizor care să realizeze filmul Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020 care s-au ținut în 2021. Ca să înțelegeți cât de impresionant este modul de lucru al regizoarei japoneze, aflați că materialul brut pe care a lucrat pentru acest proiect a fost de 5.000 de ore filmate. Din aceste mii de ore a rezultat un film în două părți a câte 2 ore în care, în mod neașteptat, Kawase surprinde emoție în locul medaliilor de aur, umanitate înainte de performanță, povești extraordinare în rândul sportivilor olimpici care au participat, de altfel la o ediție extraordinară a Jocurilor Olimpice care s-au ținut în condiții cu totul atipice din cauza pandemiei de coronavirus.

Emoția, delicatețea cu care spune o poveste, cadrele care relevă foarte multe fără ca personajele să rostească vreun cuvânt, lumina, culorile pe care le surprinde, toate sunt aparte în filmele lui Naomi Kawase.

Din taifun, la ANONIMUL. Regizoarea japoneză este invitata specială a ediției aniversare a Festivalului de Film ANONIMUL. După luni în care echipa festivalului a pus la punct fiecare detaliu pentru venirea ei în luna august la Sf. Gheorghe, în Delta Dunării, prognoza meteo a dat tot planul peste cap. Un taifun a anulat mii de zboruri în Japonia, inclusiv pe cel programat pentru ca Naomi Kawase să ajungă în România. În prima zi a festivalului ANONIMUL, nimeni nu știa dacă invitata specială a ediției va putea ajunge. Cuvântul dat e mai presus de orice în cultura japoneză, așa că Naomi Kawase nici nu s-a gândit să renunțe. Din Nara, orașul în care locuiește, la Osaka, apoi Tokyo, Paris, București, Murighiol și, într-un final, Sfântu Gheorghe. O zi jumătate de călătorie, până în capătul celălalt de lume, pentru a se întâlni cu noi, cei de la festival.

Ieri am petrecut o oră cu Naomi Kawase în cadrul unui masterclass în care ne-a vorbit despre cum își alege poveștile, cum lucrează la filmele ei și ce relație are cu actorii pe care îi alege.

A fost o conversație fascinantă din care am aflat că pentru a construi o poveste emoționantă așa cum o face ea, îți trebuie o gândire pur matematică. „Privesc filmul ca pe o problemă de matematică în care spectatorul găsește cheia, nu neapărat o rezolvare. Eu nu dau răspunsuri la final. Eu dau doar o direcție, sperând ca spectatorul să își găsească singur răspunsurile.”

În privința lucrului cu actorii, regizoarea a recunoscut că are câteva reguli: din momentul în care actorii sunt selectați în proiect, nu mai sunt strigați pe numele lor reale, ci pe numele personajelor. Ei petrec timp împreună și în afara filmărilor, pentru ca personajele din film să aibă experiențe care să le lege. Pe platourile de filmare, toată aparatura este ascunsă pentru ca actorii să uite că sunt filmați și să intre cât mai bine în pielea personajelor. De asemenea, toate scenele sunt filmate în ordinea cronologică, pentru ca actorii să treacă în mod natural prin stările care sunt prevăzute în scenariu. Și, foarte important, actorii nu trebuie să mai lucreze la niciun alt proiect cât timp lucrează cu Naomi Kawase.

„Îmi doresc ca filmele mele să miște sufletul. E important ca publicul să se regăsească, iar oamenii care gândesc: “pe mine nu mă înțelege nimeni” să conștientizeze că nu sunt singuri”, a spus Naomi Kawase în încheierea masterclass-ului de la Sfântu Gheorghe.

La ediția care marchează două decenii de existență a Festivalului de Film Independent ANONIMUL, Naomi Kawase va primi trofeul pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale. Pe care îl merită din plin.