Foto: Inquam Photos
Acum doi ani și două luni m-am trezit cu popriri pe conturi, din senin. Aveam de plătit chiria dar, mai ales, încercam să-mi plătesc ciorba și ostropelul pe care voiam să le mănânc la prânz. Ca să-mi folosesc banii din cont, am plătit și abia apoi am aflat de ce. Tatăl meu m-a sfătuit generos să nu-mi pun statul în cap și până și prietenii avocați sau juriști mi-au spus că un proces este de anduranță. Dar eu am pornit la drum crezând că va fi simplu și se va termina cu scuze din partea instituțiilor. A durat peste doi ani și 12 termene care m-au dus la Judecătorie, Tribunal și la Curtea de Apel și m-am simțit puțin ca în The Good Fight.
Totul pentru că în 2011 am primit de la ING mai puțin de 9 lei ca dobândă promoțională pe un cont de studentă și pentru care s-a plătit oricum impozit peste 4 lei. Statul l-a considerat venit independent nedeclarat și mi-a cerut cotizații raportat la salariul minim pe economie, deși eu eram deja studentă la zi și angajată. În total, am plătit cam 1.000 de lei pentru acei 8.74 lei, pe care mi i-am recuperat după 2 ani și 2 luni.
Cu excepția unui termen de la Curtea de Apel, m-am reprezentat singură și o prietenă m-a ajutat să redactez întâmpinările. Am redescoperit procese greoaie și niște instutuții care se pun pe ele în centru, nicidecum cetățeanul care devine inamic atunci când sesisează o greșeală.
Sunt sigură că doar cu vorba bună nu mi-aș fi recuperat banii, deci acest proces a fost necesar pentru mine, deși sistemul de justiție este sufocat și mă simt vinovată că l-am încărcat. Cred că din această experiență ar fi ieșit toată lumea mai câștigată dacă ANAF și CNAS și-ar fi recunoscut greșeala.
Sunt câteva lucruri pe care le-am învățat și care mi-ar fi făcut mai simplă alegerea de a porni sau nu acest proces.
Dorm mai bine știind că nu am plecat capul. Am cheltuit cam 800 de lei cu procesul, din care am recuperat 500. A meritat? Da, dar doar pentru că am vrut să nu las lucrurile așa. Raportat la timpul consumat, am pierdut minim 50 de ore, timp prețios pentru mine. Dar la fel este dreptatea.
Există părți ale sistemului încremenite în anii ’90 și altele mai... actuale.
Exceptând faptul că Judecătoria și Tribunalul m-au lăsat să văd că se ceartă între ele pe care să îmi judece dosarul (sau mai degrabă care să nu), experiența mea cu sistemul de justiție a fost chiar plăcută. Am putut trimite și primi online toate documentele, inclusiv actele de la dosar și mi-a răspuns mereu cineva la telefon.
Cu totul diferită este situația la ANAF. Fii pregătit/ă să comunici cu ANAF în (aproape) cel mai absurd mod cu putință – formularul de contact de pe site. Formularul permite atașarea doar a unui singur document de maxim 5MB - dacă ai mai multe documente de atașat, completează cate un formular pentru fiecare document și notează numere de înregistrare pentru fiecare. Asta dacă primești, desigur. Eu am făcut cerere prin formular în care am cerut iarăși număr de înregistrare.
Adevărul faptic nu garantează mereu adevărul judiciar. În lipsa unor întâmpinări bune și a unor probe la dosar, niciun judecător nu îți va da dreptate doar pentru că este vizibil că ai dreptate. Eu am crezut de câteva ori că voi pierde pe procedură și atunci am plătit un avocat sau m-am sfătuit cu câțiva prieteni juriști. Deci dacă nu vrei un crash course în contencios administrativ, ia pe cineva specializat aproape. Și fii pregătit/ă (și) să pierzi.
Nu te felicită nimeni pentru că-ți ceri drepturile. Din păcate, am simțit în permanență că am primit prezumția de vinovăție. Banca mi-a spus că nu-mi oferă consultanță juridică atunci când am rugat-o să îmi dea o adeverință din care să reiasă că dobânda nu este purtătoare de alte taxe pe lângă impozitul deja plătit la sursă sau măcar clauza aferentă din contractul nostru. Când am întrebat Judecătoria dacă dosarul meu este la ei, așa cum apărea pe portalul public, mi-au răspuns cu număr de înregistare și cu răspuns la “petiția” mea prin care mă anunțau că nu oferă consultanță juridică. Mai bine de o lună, Judecătoria și Tribunalul m-au trimis de la una la alta, spunând că cealaltă se ocupă de caz.
Logica nu se aplică mereu. Eu m-am judecat pentru anularea unei decizii de impunere care a fost în paralel anulată de instituția care a emis-o. Însă aceeași instituție a făcut apel atunci când judecătorul a decis anularea documentului deja anulat, argumentând că, de fapt, nu există motive de anulare și că decizia este valabilă doar pentru că nu am ripostat atunci când decizia a fost emisă. Despre care ar fi trebuit să aflu prin telepatie, desigur, pentru că despre această datorie am aflat abia când s-a instaurat popirea. Pare absurd de complicat? Așa mi s-a părut și mie.
În plus, am aflat că trebuie să verific periodic secțiunea dedicată datornicilor de pe site-ul primăriei. Este un mijloc de comunicare invocat în instanță din cauza căreia aproape că am pierdut procesul.
---
Până la o reformă reală, tot ce putem face este să consumăm de zeci de ori mai mult efort pentru a ne fi respectate niște drepturi. Costul resemnării poate că va fi mai mare. Deci revoltați-vă și cereți-vă drepturile. Fiți însă pregătiți de un drum lung și anevoios. Cu fiecare răzvrătit, vom netezi drumul pentru ceilalți, inclusiv pentru funcționarii care știu că bine este altfel, dar nu au curaj să nu respecte șefii. Micile abuzuri trebuie să înceteze – nu așa aducem bani în vistieria statului. Iar scuzele, scuzele sunt binevenite.
Cronologie
Final de martie 2017 – primesc SMS în care sunt anunțată că poprirea s-a produs. Încerc să aflu detalii și primesc frânturi de informații de la ANAF, CNAS și ING
Aprilie 2017 – plătesc suma poprită. Se vor mai aplica penalități chiar și după aceea.
Aprilie 2017 – pornesc un proces pe contencios administrativ și depun actele la Judecătoria Brăila. Cer susținere de la ING sau măcar clauza contractuală care demonstrează că dobânda nu era purtătoare de alte taxe în afară de impozit. Fără succes.
Septembrie 2017 – după 2 amânări, Judecătoria Brăila declină soluţionarea cauzei și împarte dosarul în 2 părți, una către Tribunal
Decembrie 2017 – Tribunalul Brăila anulează decizia de impunere emisă în 2014 de CNAS. Decizia fusese anulată de CNAS în paralel, după ce am scris o cerere funcționarilor CNAS.
Mai 2018 – CNAS și ANAF fac recurs la Curtea de Apel, care respinge recursul de la primul termen. Nu par să observe că decizia este anulată prin decizia lor internă.
Mai – Septembrie 2018 - CNAS și ANAF consideră decizia Curții neclară, aceasta nespecificând exact cât trebuie să plătească cele două pentru cei 500 de lei care trebuie returnați pentru onorariu. Au loc alte două termene pentru clarificare. Banii sunt plătiți abia după 4 luni și multe cereri.
Octombrie 2018 – Februarie 2019 – este neclar dacă dosarul este judecat în continuare de Tribunalul Brăila sau de Judecătorie, fiecare anunțând că cealaltă parte judecă dosarul.
Martie 2019 – Judecătoria Brăila preia dosarul în februarie, amână preț de 2 termene și admite contestaţia la executare în luna martie.
30 MAI 2019 – sunt returnate integral sumele plătite către stat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sfatul meu, pentru viitor, cautati, gasiti si trageti in procese inclusiv cei care pun semnatura si/sau parafa. Asa schimbati ceva. Altfel, exact cum a zis un domn mai sus/jos, e frectie la picior de lemn.
In rest, va recomand sa creati comunitati de oameni abuzati de Stat in care sa formati parti comune. Veti descoperi impactul asupra Statului cand nu unul, ci 100 fac parte comuna intr-un proces.
Succesuri in tara asta bananiera in care mai bine nu existi pentru sistem!
Ei vor sa le deschizi usa cu capu' si sa rezolve ei... daca si cat binevoiesc.
Celor care nu aţi ajuns în astfel de stabilimente (şi nici nu vă doresc) vă spun că imedat ce aţi trecut pragul aţi păşit în Lumea lui Kafka. Absurdul este la el acasă. Totul este în beneficiul statului şi împotriva cetăţeanului.
Pe de altă parte, m-au îngrozit condiţiile în care lucrează judecătorii şi ceilalţi angajaţi. Camere mici, prost aerisite, înghesuială, stive enorme de dosare. Judecătorii (când m-am prezentat eu) aveau pe masă două teancuri cu dosare. Pe cuvânt de onoare, mi-a fost ruşine c-am venit pentru o rovignetă.
Da, trebuie dati afara toti, pana la unul. Apoi pus anunt de angajare. Iar comisiile de examen sa fie facute din nemti - adica din aia care nici nu stiu romaneste.