Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum am devenit medic. „Mi-am păstrat umilința și am știut că trebuie să am răbdare, să cresc, să acumulez, să mă formez...”

Încep cu scurta-mi poveste a devenirii:

Întrebat ce vrea să se facă atunci când va fi mare, micul Vasi răspundea: doctor. Dar nu era răspunsul lui, ci o inoculație de conjunctură, așa cum se întâmplă mereu. Timpul a zburat și răspunsul s-a păstrat același, indiferent de părerea celorlalți. Vasi creștea și devenea tot mai stăpân pe răspuns. Îi plăceau oamenii și voia să îi ajute, să schimbe lumea, să facă tot mai multe lucruri. Anii s-au risipit ca un fum și Vasi, cu multe greutăți, a intrat la medicină, unde s-a luptat cu și mai multe obstacole. A terminat medicina și abia apoi a aflat ce înseamnă relația medic – pacient, poveștile, mulțumirile, adevăratele bube ale sistemului, moartea. A devenit puternic și, chiar dacă la un moment dat a simțit că nu mai poate, a mers totuși mai departe. Se înseninează când vede oameni salvați, are în el o satisfacție aproape poetică atunci când iese din spital după o gardă grea, absoarbe în continuare poveștile pacienților și devine mai bun, mai ales ca om. S-a mai temperat, știind că nu poate schimba lumea deodată. A început să se schimbe pe el cu influențe cât mai veritabile, pentru că numai așa va putea face lucruri frumoase, în fiecare zi.

În clipa asta, Vasi, care nu mai e deloc mic, stă pe un fotoliu și se gândește la răspunsurile care erau mereu aceleași. E fericit că a luptat și a reușit să concretizeze evoluția și să finalizeze pozitiv întrebările vechi, devenind chiar răspunsul. Grozav sentiment.

Cât de greu e să devii medic?

Mulți sunt terifiați de ideea de a deveni medic, considerând întreaga meserie ca fiind mult prea grea. Problema apare la vizualizarea produsului finit, ignorând etapele intermediare. Nimeni nu ajunge medic peste noapte.

Să ne imaginăm că vrem să practicăm săriturile cu schiurile. Ne luăm un echipament potrivit, ne ungem tălpile schiurilor cu cea mai bună ceară, ne facem încălzirea și ne trezim puși în fața unei mari provocări. Versantul de lângă noi are construite patru trambuline: una de 15 metri, una de 50, una de 85 și alta de 130 de metri. Vedem un profesionist cum se lansează de pe cea mai înaltă, prinde o viteză mare, se desprinde perfect, trece aproape paralel cu solul, în acel V Boklöv cu schiurile, controlează bine poziția, depășește punctul de construcție al trambulinei și aterizează la 141 de metri, chiar cu telemark la contactul cu zăpada. Ne dorim, firește, același lucru. Dar ni se pare totul mult prea greu, din moment ce nu am făcut asta niciodată. Dacă ne-am arunca de pe cea mai înaltă trambulină, mai mult ca sigur am greși ceva, chiar fatal. Cu o umilință obligatorie și mobilizatoare, trebuie mai întâi să învățăm să schiem, apoi să folosim trambulina cea mai mică până ne înățam cu ea, apoi pe următoarea și tot așa.

Viața cere acumulare etapizată. E valabim în orice domeniu. Medicina nu e grea. Un medic se pregătește pas cu pas și ajunge apoi să fie în elementul lui, să ia decizii corecte, să salveze vieți în chestiuni care cer acțiuni în câteva secunde. Medicul acela poartă în spate mii de ore de pregătire, de învățare graduală. El sare de pe trambulina de 130 de metri chiar în camera de gardă. Și aterizează perfect, cu telemark.

Eu am devenit stăpân pe mine învățând mult teoretic și practic. Ca rezident, mi-am întins neuronii la maximum în gărzi puse la câteva zile, prin marile spitale din capitală. Am îndrăznit mereu să mă bag aproape de pacient, să îl întorc pe toate părțile, să arunc o idee. Am avut mult curaj. M-am bazat de multe ori pe intuiție. Când am realizat că am uitat ceva, am revenit mereu la cărți. M-am dus ca voluntar prin alte secții și nu mi-a păsat că trăgeau toți de mine. Am stat lângă medici minunați. Am avut privilegiul de a sta lângă profesori uriași. Mi-am păstrat umilința și am știut că trebuie să am răbdare, să cresc, să acumulez, să mă formez. Nu am forțat lucrurile. După rezidențiat, nu mai ai coordonatorul deasupra ta, ești tu cu pacientul și apelezi la toate cunoștințele teoretice și practice pentru a-l face bine. Dar ai îmblânzit deja mare parte din domeniu, totul e mult mai ușor acum.

Acceptați asta, dacă vreți să deveniți medici. Nu vă speriați. Nu vă doriți prea mult deodată ci acceptați evoluția lentă, echilibrată, logică. Îmbrățișați asta și în oricare alt domeniu al vieții. Vă va prinde al naibii de bine.

Articol publicat pe site-ul autorului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Frumoasa marturisirea de credinta, pentru profesia de medic si pentru orice alta profesie. Sa fii "umil", inseamna sa fii cu ochii larg deschisi spre aproapele tau, spre domeniul in care evoluezi.
    • Like 0
  • check icon
    Dupã ce vati"intins neuronii la maximum", vi s-au scurtcircuitat sinapsele si a rezultat acest articol penibil ,ca o telenovela!(sunt medic, stiu ce. vorbesc!)
    • Like 0
  • check icon
    "Umilinta" inseamna ca de fapt trebuie sa inveti. Dupa aceea iar inveti (din carti, din jur, de la tine ...) si tot asa; in momentul in care crezi ca nu mai ai ce invata, ai terminat cu umilinta, ai devenit trufas si esti terminat!
    • Like 2


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult