Trăim în era vitezei. Totul e pe repede înainte, informaţiile sunt consumate dintr-o înghiţitură, viaţa însăşi trece pe lângă noi ca un Shinkansen. Avem tot mai puţină răbdare şi cerem tot mai multe de la cei din jurul nostru. Suntem exigenţi cu oamenii şi probabil înzecit când vine vorba de lucruri. Poate cele mai mari aşteptări şi totodată şi pretenţii le avem de la gadget-ul pe care am ajuns să-l punem în buzunar înaintea cheilor de la casă.
Smartphone-ul, începutul şi sfârşitul tuturor problemelor noastre, primul pas în drumul către a fi cyborgi funcţionali. Ce vrem însă de la un smartphone? Ce contează pentru mine e valabil şi pentru tine? Pot doar să-ţi povestesc cum am trăit 3 zile alături de un Samsung Note8 şi cum m-am împrietenit eu cu el şi el cu mine. Şi am să fac asta în două feluri.
O dată, într-un tweet. Pentru cei grăbiţi, aşa ar arăta senzaţia pe care mi-a lăsat-o Note8 în fix 140 de caractere:
Display incredibil, camera foto impecabilă, viteză şi funcţii care îţi simplifică viaţa. Samsung Note8 e un smartphone pentru „oameni mari”.
Acum, mai pe larg.
Lucrez în lumea digitală de peste 6 ani. M-am obişnuit ca telefonul să fie asistenta pe care n-am avut-o niciodată. Vreau să pot nota uşor, să îmi planific întâlnirile, să meargă rapid şi să nu se blocheze niciodată. Şi vreau să mă pot baza pe camera lui foto. Să se deschidă uşor, să se adapteze la medii fără prea multă lumină şi să nu mă facă de râs pe Instagram.
Viteză. N-a clipit o dată. L-am pus să facă de toate, l-am trecut din apeluri în browser, din browser în aplicaţia de e-mail, le-am lăsat pe toate în background şi am deschis Netflix-ul. N-a fost o secundă în care să îmi lase senzaţia că gâfâie. A trecut uşor dintr-una în alta şi mi-a arătat că îşi foloseşte procesorul cum trebuie atunci când ai nevoie de el. Şi când am uitat prea multe aplicaţii în background, m-a anunţat singur că le trece în stand-by, să nu-mi omoare bateria. Ca să nu mai zic ce senzaţie excelentă îţi dă face recognition, deschizându-ţi telefonul dintr-o privire, rapid, fără butoane şi pattern-uri desenate public.
Bine, bine, dar ce ştie să facă? Păi ce zice şi numele. Să ia notiţe. Vorba lui Creangă „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu …”. Eu am nevoie să notez. Motiv pentru care încă mă car cu o agendă şi cu un pix peste tot. Mi-am pierdut de ceva timp încrederea că voi mai încerca vreodată să scriu cu „pixul” pe vreun ecran. Note8 însă mi-a arătat că tehnologia a avansat mult mai rapid decât m-aş fi aşteptat. Cu Stylus-ul din dotare, am reuşit să scriu mai curat decât în toate agendele ultimilor ani. Mi-am putut lua notiţe şi când ecranul era stins, fără să mai deschid vreo aplicaţie. Mi-am notat uşor, în toate culorile. Am salvat capturi de ecran, am desenat pe ele şi le-am trimis mai departe colegilor.
Ştie multi-window. Am putut să mă uit la o prezentare de machine-learning pe Youtube şi să îmi iau notiţe în acelaşi timp. Am putut să port o conversaţie pe Skype şi să scriu un mail. Să mă uit la datele din Google Analytics în Real-Time şi să completez coloane de KPIs în Excel. Genial!
Bixby. Din tot ce citesc în ultima vreme, sunt tot mai convins că pe comenzile de voce se va da o mare bătălie în viitorul digital. Iar Bixby se descurcă mai mult decât onorabil ca asistent. L-am folosit pentru a downloada automat aplicaţii, pentru a-mi programa întâlniri şi pentru a trimite mailuri. A reacţionat corect până şi la “Post the last picture I took on Instagram”. Am încercat asta şi cu Siri. S-a plâns că Instagram n-o lasă.
Şi că tot veni vorba de Instagram. Camera foto. Recunosc, sunt poate un pic prea pasionat de fotografie. Atât de pasionat încât car kilograme întregi de echipament în toate vacanţele. Uneori şi după mine la birou. Niciodată nu am fost mulţumit de camera unui telefon, din 5 motive majore: sharpness, culori, bokeh, night-photos şi zoom. La primele două, Note8 este absolut 1 la 1 cu DSLR-ul meu de-acasă. Bokeh-ul e peste tot ce am văzut eu la telefoane, şi datorită funcţiei de la Live Focus care îţi permite să “decupezi” un obiect de fundal. Zoom-ul e rezolvat printr-o a doua cameră de pe spatele telefonului ce face rapid un switch către un 2x. Cât despre pozele de noapte, o să las aici concluzia unui prieten: “Arată mai bine proiecţiile astea în pozele tale decât au arătat pe viu.” Aveţi mai jos câteva poze scoase direct din telefon, fără niciun pic de procesare. Inclusiv un selfie, nu sunt fan, dar mi-a plăcut ideea de a declanşa poza ridicând o mână. Foarte sharp şi camera de selfie.
Mi-a plăcut mult cât de customizabile sunt toate opţiunile. Există un “performance mode” care setează luminozitatea ecranului, rezoluţia şi alte feature-uri în funcţie de ce vrei să faci: jocuri, video streaming şi un “high performance”. Ultima opţiune oferă o intensitate atât de mare a display-ului încât cred că ai putea ţine prezentări direct de pe el.
Funcţia de power saving vine şi ea în trepte, ceea ce e excelent atunci când nu eşti foarte convins la ce vrei să renunţi când eşti pe ultimii 20% din baterie. Un alt feature care mi-a plăcut e că te anunţă în minute cât timp a mai rămas până când telefonul va fi încărcat complet. Ah, până şi lanterna e în trepte!
Samsung Note8 e top of the line. Fără îndoială, un smartphone pentru oameni mari, şi la propriu şi la figurat. E un telefon pe care îţi place să îl ţii în mână, e drept mai mult decât în buzunar unde intră cu greu. E un device pe care poţi face orice şi pe care e păcat să nu îl foloseşti la capacitatea lui maximă. Îţi va scuti timp, te va ajuta să te organizezi mai bine, să poţi face mai multe lucruri în acelaşi timp cu aceeaşi lejeritate cu care ai face-o pe un laptop. Dacă nu chiar şi mai bine. Şi toate astea la pachet cu o cameră foto care, pe mine unul, m-a făcut pentru prima dată să nu plâng după DSLR-ul lăsat acasă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.