Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cum mi-am regăsit sinele la REVUP și aproape mi-am uitat parola de la Netflix

regăsire sine

Anunțul unei revelații

În urmă cu puține zile, în mijlocul unei conversații animate și a unei mese pe cinste, unul dintre prietenii noștri a rostit acea propoziție care anunță inevitabilul:

Eu cred că mă retrag, mâine am un eveniment important.

Tăcere. Suspiciune. Presimțirea unei revelații.

Naș? Nuntă? Pelerinaj la Sfântul Munte? Nimic din toate astea. „E REVUP.”

Reacția noastră a fost pe măsura enunțului: o clipă de confuzie, urmată de o investigație colectivă cu telefoanele în mână, ca niște detectivi dintr-un roman prost cu dezvoltare personală.

Pagina oficială ne-a asigurat rapid că e vorba de o organizație comunitară care „connects minds” și „shapes a great tomorrow”. Un fel de Prometeu corporatist care fură focul gândirii critice și îl înlocuiește cu LED-uri inspiraționale.

Despre speakeri „bazați” și gânduri neverosimile

Prietenul nostru ne-a liniștit: „Speakerii sunt bazați”.

Asta însemna, desigur, că nu sunt luați de val, ci îl generează. Vor slobozi – da, cuvântul îi aparține și ne-a cucerit – adevăruri, concepte și sinapse modelate artizanal, direct în creierul celor care „vin cu mintea deschisă și inima pregătită”. Sau invers, după caz.

Ajungem, inevitabil, la una dintre vedetele afișului: doamna M.H. Se descrie drept expertă în comunicare, coach, trainer – aproape un arhanghel al mindsetului reformat.

Am căutat-o pe YouTube. Primele secunde dintr-un podcast ne-au năucit și iluminat în același timp:

Eu îi determin pe oameni să gândească gânduri pe care nu le-au mai gândit.

Aici, am oprit. Nu din lipsă de respect. Din respect pentru propriii noștri neuroni, care începuseră să tremure sub presiunea noii gândiri.

IKEA spirituală cu lavandă LinkedIn

REVUP nu e doar un eveniment. E un ritual. Cu bilete vândute din timp, speakeri cu biografii parfumate a lavandă LinkedIn și sponsori care „reprezintă eleganța discretă și lucrurile bine făcute”.

Un amestec de IKEA spirituală și balsam motivațional.

Și totuși, ce ne atrage? Poate grandoarea ambalajului. Banalele adevăruri – „ai grijă de tine”, „nu lăsa trecutul să-ți decidă viitorul” – reîncălzite în PowerPoint-uri cu fundaluri galactice.

Poate ne place să fim tratați ca niște prunci ai revelației, convinși că self-leadershipul nu e doar o diureză interioară, ci calea spre iluminare.

Eu nu judec. Doar notez, cu pixul critic ușor tremurat. Poate, dacă aș fi rămas să ascult tot podcastul, aș fi ajuns și eu să gândesc gânduri pe care nu le-am mai gândit.

Sau, măcar, să mă întreb de ce gândurile vechi sunt atât de proaste încât au nevoie să fie evacuate de la prima cafea cu o doamnă coach.

În fond, într-o lume în care orice banalitate poate deveni „mindset iconic”, poate că singura salvare e să ne păstrăm simțul umorului. Și să ne ferim de spațiile în care se intră cu pantofi comozi și se iese cu personalitatea remodelată ca un burete stors.

Experiența revelatorie de la REVUP

Am ajuns la REVUP puțin înainte de ora 9:00, așa cum scria pe biletul meu elegant, printat pe hârtie reciclabilă cu semințe de busuioc.

Afară, un grup de participanți se fotografia entuziast lângă un panou cu textul: „Think Big. Speak Soft. Glow Quietly”.

Mi-am dat seama că nu mă pregătisem suficient spiritual pentru acest eveniment, întrucât venisem cu o cafea to-go și cu o atitudine ușor sarcastică.

Greșeală.

Ritualul începe

Primul impact a fost olfactiv: o combinație subtilă de palo santo, optimism difuz și parfum de citat motivațional abia evaporat.

Sala – iconică, firește – avea o luminozitate filtrată și scaune așezate în cercuri neregulate, pentru a sugera libertatea gândirii. În centrul fiecărui cerc, o cutie cu creioane de culori și un bilețel:

„Draw your intention”.

Eu am desenat o cafea.

Primul speaker a urcat pe scenă și ne-a privit intens timp de 17 secunde fără să spună nimic. Apoi a rostit, cu vocea tremurată:

Începeți să fiți. Atât.

Sala a aplaudat. Eu am tușit.

Întâlnirea cu doamna H.

Doamna M.H. a intrat în ritm de percuție tribală și s-a așezat pe un bean bag. Ne-a privit matern, ca o verigă pierdută între Oprah și un consultant HR de la o bancă.

Ce ați gândit ultima dată și n-ați spus? – a întrebat.

Cineva din spate a rostit: „Că îmi e foame”.

Ea a zâmbit larg:

Foamea e un mesaj. Dar și un mindset. Să ne ascultăm corpurile.

A urmat o meditație ghidată în care ne-am imaginat că suntem fiecare o stare de agregare diferită.

Eu am fost vapori. Cineva din stânga mea a plâns. Altul a comandat un smoothie.

Ceaiul, spirala și îmbrățișarea

La pauză, am primit ceai de păpădie și biscuiți cu mesaj:

You are enough. But also not too much.

Am simțit o ușoară confuzie ontologică, dar am băut ceaiul.

După prânz, am asistat la un panel despre „Neuroplasticitate și creștere exponențială în viața de zi cu zi”. O doamnă a prezentat un grafic în care se intersectau o spirală a bucuriei cu o săgeată a intenției.

Cineva a întrebat dacă poate aplica modelul și la sală. Altul a exclamat: „Asta e! Mi-am dat seama de tot”.

La final, am fost invitați să ne îmbrățișăm câte 3 minute în tăcere cu o persoană necunoscută. Am făcut-o.

Bărbatul cu care am fost repartizat mi-a spus la sfârșit că nu va mai mânca gluten. Nu știu dacă din cauza îmbrățișării sau a revelației.

Concluzie: mindset, ceai și chakre

M-am întors acasă epuizat, dar altfel. Mai prezent. Mai hidratat. Mai convins că e nevoie de încă un eveniment ca REVUP pentru a înțelege complet ce tocmai am trăit.

A doua zi, mi-am șters sarcasmul din contul de Facebook și am postat o poză cu un citat din Haraga peste un apus:

Gândește gânduri care te gândesc pe tine înapoi.

Și uite-așa, dintr-un simplu participant, m-am trezit înscris la programul de mentorat „LeadYourCell”, în care afli cum să conduci fiecare celulă din tine cu blândețe și viziune.

Abia aștept să vă spun cum a fost.

Dar numai după ce-mi deschid chakrele 5 și 7, că mi-au rămas blocate de la trafficul de dimineață.

Notă a autorului

Acest text nu e un atac, ci o invitație la zâmbet. Un pamflet despre marketingul revelației și gândurile care se gândesc pe ele însele, scris cu admirație pentru puterea sugestiei și cu ușoară invidie pentru cei care reușesc să îmbrace banalul în aur metaforic și să-l vândă sold out. Dacă v-ați regăsit în acest text – fie ca vapori, fie ca spirale ale bucuriei – e perfect. Dacă v-ați simțit ușor iritați, și mai bine: înseamnă că funcționează.

Iar dacă ați uitat parola de la Netflix în timp ce citiți asta, s-ar putea să fie primul pas spre iluminare. Sau spre o pauză binevenită.

În orice caz: începeți să fiți. Atât.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Nicușor Dan AP

Tudor Postelnicu, Ministru de Interne de tristă amintire al lui Nicolae Ceauşescu (1987-1989) şi fost şef al Securităţii comuniste (1978-1989), nu a rămas în istorie prin cine ştie ce ispravă, ci printr-o vorbă memorabilă rostită în timpul uneia din şedinţele procesului intentat, în 1990, foştilor demnitari comunişti: „Am fost un dobitoc”, a grăit acesta în încercarea de a se debarasa de trecutul nu tocmai onorant. Cu toţii facem alegeri proaste în viaţă. Foto: Profimedia

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu---

Privesc reportajele care relatează despre cei 100.000 de oameni din Prahova stând la cozi cu bidoanele să ia apă. Dacă ar fi fără sonor și cuvinte scrise pe ecran, aș putea să cred că sunt din Ucraina. De o săptămână în România se petrece o criză umanitară tipică distrugerilor provocate de război – dar încă fără război. România arată de parcă în toate instituțiile statului ar fi plantați sabotori profesioniști. De fapt, e vorba de impostori amatori. Amatori de bani mulți, câștigați fără să miște un deget – poate altă parte a corpului.

Citește mai mult