Cum n-am ajuns preoteasă, teroristul din curte și alte întâmplări

Foto: Brandy McKnight / Panthermedia / Profimedia

Săptămâna aceasta am văruit, am pus în pământ, am luat bătaie în fiecare zi și azi am încasat-o la piață.

Luni am scos totul din casă să dau cu var. Seara târziu a venit un tractor să discuiesc în grădină.

Marți: de dimineață a venit un om să îmi curețe soba. A venit alt om cu calul, să îmi facă rânduri în grădină. Am fugit ca la maraton de la spălat funinginea din casă, la pus cartofi și ceapă în grădină.

Miercuri și joi - văruit.

În fiecare zi din săptămână, pe lângă muncă, bătaie cu cocoșul. E un prost mare, cu gâtul gol, cu penaj roșu cu negru, cu privire de ucigaș în serie și a înnebunit, căci până acum a fost normal. M-am dus luni să iau ouăle din cuibar. Călcam alandala, că eram obosită. Erau două găini în el. Le-am ferit să iau ouăle și m-am trezit cu namila în spate. Cu ouăle puse în poală nici nu mă puteam apăra. În plus după văruit, doar de război mai aveam nevoie. M-a ciupit prostul de mâini, de am numai vânătăi. În zilele următoare m-am dus cu grijă și pregătită de fugă, dacă începe ostilitățile. El era pus pe război. Mă privea ca Bruce Lee, când lua poziția de luptă. Eu, cea care m-am dus doar cu gândul la fugă, dacă mă atacă, m-am înarmat cu ce am putut. Odată l-am lovit cu niște ciucălăi de porumb în cap. El nu s-a dat și iar m-a ciupit. Meci nul.

În altă zi i-am dat peste cap cu ligheanul de plastic, cu care am dus grăunțe găinilor. Nu a reușit să mă ciupească. Ieri, când am dus un braț de lucernă, cârâia și înălța gâtul de parcă întreba ce am adus găinilor. Nu părea pus pe atac. Chiar am crezut că e pacifist. Arunc lucerna. Se aruncă și el fără veste peste mâinile mele. Nu a reușit să mă ciupească. Aveam picioarele antrenate de la văruit - știți exercițiile sus-jos de o mie de ori când dai tavanul sau pereții - și i-am aplicat câteva lovituri destul de bune. Am învins eu, dar nu mă pot împăca deloc cu ideea că a devenit brusc atât de agresiv. L-am crescut eu. Mi-a ciugulit făină din palmă. Era cât o gâgâlice și mă jucam cu el, ținându-l în pumni ca pe o comoară. Era singurul cu gâtul gol dintre toți puii de anul trecut.

...Ei, parcă nu ai mai pățit să te atace cineva, care ți-a ciugulit din palmă! începe și inima să îmi dea lecții și să facă filozofie de viață cu mine, dar i-am spus să o lase mai moale sau pe altă dată. Nu când dau cu var și văd numai culori, bidinele și cârpe de șters în fața ochilor mei.

...

Am uitat să vă spun cum am făcut pereții. I-am vrut mov. Am amestecat colorantul cu varul. A ieșit prea rece. Am pus un pic de portocaliu și a ieșit un mov deschis cald. Îmi place. E ceva creat de mine. Nici mov-mov, nici roz-roz... Mov cald... E faină de tot! Două prietene mi-au spus: Ce culoare caldă!

...

Și aseară târziu, fericită că am terminat de mâzgălit pereții, fug să încui poarta, să închid găinile și să mă încui în casă. Știam că dacă mă pun pe pat, mi se întrerupe filmul, așa că mă grăbeam să termin treburile. Și mă duc senină, fericită de movul-roz al pereților mei să închid găinile. Intraseră la culcare. Știam că sunt intrate, că era târziu. M-am dus nepăsătoare și liniștită. Nici vorbă să mă pregătesc de război.

...E la culcare, nebunul! mi-am spus.

Văd o găină pe cuibar. Dau să o alung, dar cârâie a cloșcă și își înfoaie aripile. O iau să o duc în culcuș. Nu ajung. Am văzut o pată roșie, turbată, înfoiată sărind pe mine direct din coteț. Cu găina în brațe nu am putut reacționa deloc. Mi-a făcut o gaură în genunchi, atât de tare a lovit.

Am venit în casă. Mi-am ridicat pantalonul la piciorul stâng. Curgea sânge. Am contabilizat toate loviturile de pe mâini și picioare și am tras concluzia că el a câștigat săptămâna aceasta de ostilități declanșate neprovocat. Eu am să câștig la Paști, când am să-l fac borș.

Azi de dimineață am intrat în ocol, pusă pe fapte mari și hotărâtă să nu îl mai las să învingă. Am un joc de picioare, de când dau cu var și lupt cu el, de cred că ajung karatistă. Am câștigat eu, dar trebuie să recunosc că nu am fost atât de bună la joc de picioare, cum m-am crezut. De bază a fost tot ligheanul, cu care am dus grăunțe, pe care l-am folosit pe post de scut în fața ciocului, ghearelor și pintenilor nemiloși. Când am putut, i-am dat și unul peste cap și profitând de momentul lui de buimăceală, am fugit iute din ocol.

După războiul cu cocoșul, a început războiul cu stomacul. Am uitat să mai gătesc săptămâna aceasta. Am mâncat doar pâine cu câte ceva. Mi-am zis să mă duc la piață, că tot e zi de târg la noi vinerea. Aveam nevoie și de niște semințe de pus în grădină și mai luam și câte ceva de mâncare.

Mă salut cu toată lumea. Râd cu gura până la urechi. E starea mea de la movul pereților, de la galbenul narciselor, de la primăvară. Nu spun nimănui că m-a bătut cocoșul de m-a fript și că am vânătăi pe mâini și pe picioare. Îi las să creadă că totul în viața mea e mov cald.

Mă duc la domnii - o familie întreagă, soț, soție și băiat - care vând de toate. Îi salut râzând. Îmi răspund la fel. Aleg plicurile de semințe de la băiat și i le plătesc. Iau și patru morcovi mari, că îmi amintesc că ai mei din beci s-au terminat. Doamna îmi indică să merg la soțul ei, să îmi cântărească, că ea avea mulți clienți. Mă duc. Pun morcovii pe cântar. Exact un kilogram. Îmi cere patru lei și râde că aș fi putut fi preoteasă.

Păcatul mă pune să îi răspund râzând:

- Săracul popă, ce bine că a scăpat!

Și când râdeam și eu și domnul cu cea mai mare poftă, intervine soția și îmi taie macaroana:

- Și credeți că popa vă lăsa așa, de capul dvs?! Vă făcea vreo zece copii!

M-am vestejit de am uitat de movul de pe pereți. Lumea din jur râdea cu poftă. Eu consideram că mi-am luat-o.

Mai cer una alta și ignor chicotelile. Plătesc tot și pun în sacoșă cumpărăturile. Ultimul produs cumpărat era o caserolă de ciuperci de cultură. Un bărbat întinde mâna spre ele și mă întreabă:

- Cum se gătesc astea?

Ca să fac oamenii să nu mai râdă, încep să explic eficient:

- Curățați trei cepe potrivite de mari. Le tocați mărunt și le puneți în ulei, dar să nu se prăjească tare, doar să se moaie. Adăugați ciupercile tăiate felii. Atenție: Nu spălați ciupercile! Le curățați de coajă și pământ, dar nu le spălați! Sug multă apă și iese o fleașcă. Deci puneți ciupercile peste ceapă la foc mare. Amestecați. Puneți piper, sare și, când sunt moi bine, adăugați un sfert de pahar de vin alb.

Omul face ochii mari:

- Vin?!

- Da, vin! Lăsați să fiarbă până scade tot lichidul. Dacă e nevoie, mai puneți doar un pic de apă. Adăugați usturoi zdrobit. Doi-trei căței. Amestecați. Puneți pătrunjel verde tocat și opriți focul. E cea mai bună rețetă de ciuperci testată de mine.

Am terminat de explicat. Serioasă, sobră. Gesticulând. Omul rădea și eu am realizat că avea o poftă de rețetă de la mine de murea! Aiurea! Îi râdeau ochii și tot la zece copii se gândea. Aud și niște chicoteli în spatele meu.

Degeaba m-am străduit să spun rețeta de mâncare. Oamenii se gândeau tot la rețeta cu... zece copii.

Am salutat și am plecat râzând. Bineînțeles că toată familia de comercianți râdea cu poftă.

...

Am venit acasă. Am terminat curățenia. Am făcut borș cu fasole. Trebuie să mă duc îndată să închid găinile, dar nu am curaj. Mă așteaptă acolo un terorist cu penaj roșu ca focul și negru ca noaptea.

O să iau cu mine mătura...

Mâine fac ciuperci...

E primăvară și viața e frumoasă!

Cu culori de var inventate, cu flori nebune, cu cocoși bătăuși, cu oameni râzând... E viață...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp