Cât timp am condus grupul TechAngels, între 2023 și 2026, am vrut să încercăm ceva nou: să pornim colaborarea cu sectorul public și să deschidem canale de dialog. Să renunțăm la atitudinea „vom construi cum vrem noi, unde vrem noi" și să întrebăm: ce putem face împreună pentru ca lucrurile să meargă mai bine? Verdictul e încă neclar, rezultatele au fost mixte.
Ecosistemul de startup-uri din România nu are nevoie de lozinci de la sectorul public. Sau de la cel privat, dacă e să fiu sincer. Are nevoie de viteză, predictibilitate și un mediu legal și financiar care să înțeleagă cum cresc de fapt companiile de tehnologie.
Intervenția publică corectă poate fi catalitică. Piața VC din România a beneficiat de instrumente finanțate din fonduri europene, de capital de la instituții specializate în dezvoltare și reconstrucție (capital DFI = “development finance institutions”) și de programe precum JEREMIE și Recovery Equity Fund of Funds (REF România, parte din PNRR). Programele UE și ale guvernelor locale au reprezentat 53% din capitalul angajat în activitățile de fundraising PE și VC din România între 2018 și 2024, conform Băncii Mondiale.
Dar intervenția publică greșită poate încetini rundele, poate deruta investitorii, poate face fondatorii să își înregistreze compania în altă parte și poate transmite celor mai bune companii că drumul spre scalare trece printr-o altă jurisdicție.
Deci alegerea este simplă: ajuți sau te dai la o parte.
EU Inc. ar putea fi una dintre cele mai importante reforme europene pentru startup-uri din ultimii ani
Pe 18 martie 2026, Comisia Europeană a prezentat EU Inc., un set unic de reguli corporative propus pentru a se aplica în toată Uniunea Europeană, ca parte a unui regim mai larg numit „al 28-lea regim". Ideea este clară si potențial transformatoare: creezi o companie în mai puțin de 48 de ore, cu un cost mai mic de 100 de euro, fără capital social minim, printr-o interfață unică la nivel european.
Nu este un detaliu administrativ minor.
Pentru un fondator român, dreptul societar nu este o problemă teoretică. Afectează fundraising-ul, încrederea investitorilor, stock options pentru angajați, guvernanța, viteza de execuție, recrutarea în alte țări, și dureroasa întrebare: este nevoie să „flip-uiești" compania într-o altă jurisdicție înainte ca investitorii serioși să vrea să discute, adică să muți sediul central al companiei și proprietatea intelectuală într-o altă jurisdicție?
Europa are o problemă de fragmentare. Comisia însăși descrie peisajul actual ca fiind compus din 27 de sisteme juridice naționale și mai mult de 60 de forme juridice pentru companii, cu procese de înregistrare nedigitalizate, care durează uneori săptămâni sau luni. EU Inc. este o tentativă de a reduce această fragmentare fără a forța fiecare stat membru să-și rescrie întregul drept societar.
România ar trebui să fie unul dintre cei mai fermi susținători ai acestei reforme. Nu pentru că Bruxelles-ul știe întotdeauna mai bine. Ci pentru că fondatorii români suferă disproporționat din cauza fragmentării juridice. Nu suntem Germania, Franța sau Olanda. Nu avem o piață internă uriașă, o bază de capital domestic consistentă sau un brand de drept societar în care investitorii străini să aibă imediat încredere. O formă europeană credibilă de companie ar reduce fricțiunea pentru fondatorii care vor să construiască din România, dar să vândă, să angajeze și să ridice capital din toată Europa.
EU Inc. ar însemna pentru fondatorii români ceea ce Delaware Inc. înseamnă pentru fondatorii americani din statul Arkansas.
EU Inc. nu va fi suficient prin el însuși
Trebuie să fim atenți să nu confundăm simplificarea juridică cu transformarea ecosistemului.
EU Inc. poate facilita pornirea de afaceri și operarea lor peste frontiere, poate reduce nevoia de acrobații juridice, poate ajuta fondatorii să rămână în Europa mai mult timp. Dar nu va crea magic capital de creștere, apetit pentru risc sau competență globală de go-to-market.
Raportul European Investment Bank despre așa numitul „scale-up gap” (lipsa de finanțare pentru companii în faza de expansiune rapidă) este tranșant: la zece ani de activitate, scale-up-urile din UE atrag cu 50% mai puțin capital decât cele din San Francisco, iar mai mult de patru din cinci runde de scale-up din UE implică un investitor lead sau unic din afara UE, față de doar 14% în San Francisco. Același raport arată că fondurile europene de venture capital atrag doar 5% din capitalul global de VC, față de 52% în Statele Unite și 40% în China.
Aceasta este problema reală a Europei. Producem talent. Avem centre de cercetare puternice. Fondatorii de aici sunt excelenți. Din ce în ce mai mult, producem și companii „investibile”. Dar atunci când cele mai bune companii au nevoie de capital serios de scale-up, prea des ele depind de investitori străini, de burse străine sau de cumpărători străini.
Nu e nimic greșit cu capitalul străin. Investitorii străini buni aduc rețele, disciplină, credibilitate și acces la piețe mari. România ar trebui să-i primească cu deschidere. Dar dependența nu este același lucru cu deschiderea. Un ecosistem sănătos poate atrage capital din exterior, mobilizând în același timp capital domestic și european la scară mare.
Astăzi, suntem prea dependenți, în întreaga Europă.
Problema de scalare a fondatorului român
Fondatorii care construiesc din România se confruntă cu o provocare pe mai multe niveluri.
În primul rând, piața internă este relativ mică pentru majoritatea companiilor care primesc finanțare de tip venture. Asta înseamnă că fondatorii serioși trebuie să gândească internațional de timpuriu. E sănătos, dar crește complexitatea: procesele de vânzări, politica de prețuri, customer success, setup legal, taxe, protecția datelor, recrutare și așteptările investitorilor devin rapid probleme ce traversează granițele.
Apoi, nu există suficient capital de creștere local. Capitalul de early-stage s-a îmbunătățit semnificativ, dar rundele de Series A, B și C rămân mult mai dificile. Concluzia EIB despre rundele de scale-up conduse de investitori străini se aplică foarte direct României: cu cât compania devine mai mare, cu atât e mai probabil ca mare parte din capitalul decisiv să vină din afara țării.
În al treilea rând, avem în continuare prea puțini operatori care au scalat global din România. UiPath a ajutat enorm, dar o singură companie nu poate crea toată expertiza de care avem nevoie. Avem nevoie de mai mulți oameni care au construit echipe globale de vânzări, funcții de enterprise customer success, canale de parteneri, echipe de securitate și conformitate, organizații de finanțe și HR, precum și echipe de guvernanță și pregătire pentru IPO.
Nu în ultimul rând, administrația publică operează adesea pe timeline-uri incompatibile cu companiile sprijinite cu venture capital. În investițiile în tehnologie, timpul este un factor critic, iar TechAngels a avertizat că incertitudinea privind durata procesului de screening al investițiilor din România poate duce la pierderea finanțărilor sau la relocarea investițiilor în alte jurisdicții.
Aceasta este realitatea incomodă: fondatorii nu pleacă pentru că nu le place România. Pleacă atunci când parcursul către construirea unei companii globale este prea lent, prea incert sau prea scump din România.
Ce pot face autoritățile române
Există lucruri concrete pe care statul român le poate face dacă vrea mai multe companii de tehnologie și fonduri VC mai puternice. Niciunul nu presupune ca guvernul să aleagă câștigătorii. Mai degrabă să elimine fricțiunea, să mobilizeze capital și să creeze reguli predictibile.
Aș începe prin a spune că România ar trebui să devină un susținător activ al EU Inc. și să se pregătească să-l facă util local din prima zi. Asta înseamnă registre digitale care să funcționeze cu adevărat, instanțe capabile să soluționeze rapid litigii de drept societar și procese administrative care să nu recreeze complexitatea națională sub o etichetă europeană. Comisia a solicitat explicit maximizarea digitalizării interacțiunilor dintre companii și autoritățile publice și a cerut statelor membre să ia în considerare instanțe judiciare specializate pentru litigiile EU Inc.
În al doilea rând, România ar trebui să reformeze regulile fondurilor de pensii private, astfel încât economiile românilor pe termen lung să poată sprijini inovația domestică pe termen lung. Trebuie făcut prudent, cu selecție profesionistă de fonduri și limite de risc clar definite. Dar este absurd ca un ecosistem să spună că vrea unicorni, în timp ce cele mai mari rezervoare de capital autohton nu pot participa semnificativ la fonduri de venture capital, de creștere și de private equity.
În al treilea rând România ar trebui să continue și să scaleze logica de fond-de-fonduri care a funcționat deja. Guvernul României a alocat 400 de milioane euro din PNRR unui fond numit Recovery Equity Fund of Funds gestionat de către EIF. EIF a comunicat că programul a aprobat 347.5 milioane de euro finanțare pentru 20 de fonduri locale. Nu este o teorie. Este un instrument funcțional. Întrebarea este cum să-l continuăm în următoarea fereastră de buget al UE și cum să-l completăm cu capital de creștere.
Ca o continuare logică a ideii de mai sus, România ar trebui să creeze un instrument serios de co-investiție în faza de creștere. Nu un program de granturi. Nu o mașinărie de comunicate de presă. Un vehicul gestionat profesionist, finanțat în principal cu bani de la EIF, EBRD și alte instituții credibile, un fond care să poată co-investi între 10 si 30 de milioane de euro per companie, alături de investitorii VC de Series A/B/C care conduc rundele. Scopul nu este înlocuirea capitalului străin, ci să prevenim situația ca România și antreprenorii români să-și asume toate riscurile, în timp ce exportăm integral toate beneficiile.
Screeningul investițiilor trebuie să devină mai inteligent. TechAngels a propus aprobarea tacită atunci când termenele legale sunt depășite, proceduri de fast-track pentru investitorii cu risc scăzut din UE și NATO, mecanisme de pre-confirmare și un regim Safe Harbor pentru tehnologiile fără aplicații cu utilizare duală sau militară. Nu este o cerere de slăbire a securității naționale, ci una de a distinge între riscul strategic real și software-ul comercial obișnuit.
Poate cel mai important, și minimul a ceea ce trebuie făcut: România ar trebui să nu mai schimbe regimurile fiscale și de stimulente în moduri care fac planificarea pe termen lung mai dificilă. Fondatorii și investitorii pot trăi cu reguli imperfecte. Ceea ce nu pot tolera este incertitudinea permanentă.
Ce nu ar trebui să facă sectorul public
Sectorul public nu ar trebui să încerce să devină fondatorul sau investitorul care conduce runda de investiții.
Nu ar trebui să creeze programe care optimizează absorbția de fonduri, nu rezultatele companiilor. Nu ar trebui să forțeze startup-urile să petreacă luni pregătind aplicații pentru bani care ajung prea târziu. Nu ar trebui să confunde politica de inovație cu sponsorizarea de evenimente. Nu ar trebui să trateze orice companie de tehnologie ca pe o potențială amenințare de securitate în mod implicit. Nu ar trebui să proiecteze reguli fără oameni în cameră care să fi strâns și investit capital, angajat ingineri, vândut software sau pierdut bani într-un startup.
Dacă sectorul public nu poate ajuta fondatorii să se miște mai repede, măcar să nu-i încetinească.
Fraza asta poate părea dură, dar o spun constructiv. România are o oportunitate istorică. Avem talent tehnic. Avem exemple de succes global. Avem mai multe fonduri locale decât înainte. Avem organizații de investitori de tip angel care funcționează ca în străinătate. Avem instrumente europene care pot fi utilizate inteligent. Avem fondatori care nu mai trebuie convinși că ambiția globală le este permisă.
Statul nu trebuie să creeze ambiție. Trebuie să înceteze să o taxeze cu fricțiune.
Scenariul optimist
Rămân optimist, deoarece direcția este corectă.
România a trecut deja de la aproape zero venture capital la un ecosistem vizibil. World Bank descrie volumele de investiții VC ca de aproape 100 de ori mai mari decât acum un deceniu și indică exemplul UiPath, talentul tehnic local, rețelele diasporei, precum si debutul finanțării fondurilor locale de Venture Capital si Private Equity drept catalizatorii din spatele transformării (World Bank Blogs).
Progresul este real. Dar nu ar trebui să confundăm viteza de la începutul cursei cu viteza maximă.
Faza următoare este mai grea. Necesită legi mai bune, fonduri mai mari, operatori mai experimentați, ambiție mai mare a fondatorilor, mai mult capital domestic și un sector public care să înțeleagă că viteza nu este un lux în tehnologie. Este parte din produsul pe care îl dezvolți.
EU Inc. poate ajuta România să fie mai competitivă. Capitalul de creștere poate ajuta companiile românești să rămână independente mai mult timp. Reforma fondurilor de pensii poate conecta economiile românilor la inovația românească. Un screening mai inteligent poate proteja securitatea națională fără să sufoce tehnologia civilă. Un comportament mai bun al sectorului public poate face ca fondatorii să simtă că a construi din România este un avantaj, nu un compromis.
Dacă reușim, România nu va produce doar startup-uri locale. Va produce companii globale.
Acesta este scopul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.