Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Cum să crești un copil responsabil și recunoscător într-o lume imperfectă?

Ca părinți, vrem întotdeauna să facem tot ce e mai bine pentru copiii noștri, ca ei să crească și să ajungă adulți sănătoși, fericiți, responsabili și conștienți de sine.

În fiecare zi, părinții au sarcina de a lua tot felul de decizii, mici sau mari, care influențează foarte mult felul în care micuții se dezvoltă. O nimica toată, nu? Așa că, este de înțeles când stresul, timpul, vina și oboseala îi fac pe părinți să recurgă la strategii nepotrivite pentru a rezolva anumite probleme și a îndeplini anumite nevoi. Cu timpul însă, aceste strategii nefolositoare se acumulează și duc la dezvoltarea unor atitudini și comportamente pe care nu le-ar dori de la copilul lor. Printre acestea se numără și sentimentul pe care îl au unii copii, că totul li se cuvine și că au dreptul la tot ce primesc. 

Foto: Guliver Getty Images

Fă Testul de Parenting Gottman și află "Ce stil de părinte ești?"

În ultimii ani, mulți oameni care au sau nu copii au afirmat că există o creștere în rândul micuților cu astfel de atitudini. Toată lumea cunoaște cel puțin un astfel de copil, care crede că totul i se cuvine. Acești copii nu se deranjează să dea o mână de ajutor, cred că lumea se învârte în jurul lor, spun poate prea des „Vreau acum” și rareori exprimă recunoștință sau empatie.

Cauzele unui astfel de comportament?

Și, chiar dacă e ușor să dai vina pe alți factori, această creștere se poate datora în mare parte alegerilor pe care le fac părinții. Pe lângă faptul că le oferim prea multe lucruri, contribuie foarte mult și lipsa unor elemente importante de care copiii au nevoie, ca îndrumarea și înțelepciunea.

Există mulți părinți care s-au săturat de felul în care se comportă copiii și de atitudinea lor "că totul li se cuvine". Acest comportament îi frustreaza și îi derutează pe părinți, pentru că simt că au fost mereu alături de copilul lor și i-au oferit tot ce și-a dorit. Dar chiar asta poate fi problema. 

Părinții din ziua de azi sunt de multe ori prea permisivi. Există o teamă de a le spune nu copiilor, de a-i înfuria sau de a le oferi șansa să dea greș. De asemenea, există și sentimentul că e de datoria părinților să-și facă fericit copilul tot timpul. 

Aceste atitudini pot duce la diminuarea setului de limite și reguli și la prezența unui părinte mult prea săritor, gata oricând să rezolve orice problemă. Prin urmare, copiii chiar pot ajunge să creadă că lumea se învârte în jurul lor și că regulile și consecințele nu se aplică și în cazul lor.

Ca părinți, este important să ne amintim că deciziile noastre influențează ce fel de copil creștem. Dacă ne dorim unul responsabil, care să nu creadă că totul i se cuvinte, iată ce trebuie să facem.

1. Învață-l ce este empatia!

Empatia este o abilitate importantă pe care copiii trebuie să o învețe. Când îți ajuți copilul să-și dezvolte empatia, îl ajuți să înțeleagă, să respecte și să prețuiască credințele și opiniile celor din jur. Când este capabil să vadă lucrurile din altă perspectivă, va putea și el să își privească altfel propriile nevoi și dorințe.

2. Învață-l ce este răbdarea!

Tehnologia poate fi utilă în multe domenii, dar ne poate face și să ne obișnuim prea repede să fim satisfăcuți pe loc. Mulți copii au deja probleme cu răbdarea, astfel încât această creștere a disponibilității și instantaneului informației și resurselor poate hrăni mentalitatea de tip „vreau acum, primesc acum”. Ca părinți, este important să îi învățăm pe copii cât de valoroasă este răbdarea.

Cum să faci asta? Creeaza limite și oferă oportunități copiilor ca să aștepte cu nerăbdare anumite lucruri. De exemplu, poate nu le vei da voie să își pună cercei în urechi până la 13 ani sau să primească jocuri video până la 10 ani. La scară mai mică, poți crea un program, astfel încât copilul tău să aștepte până după ce își face temele sau după cină pentru a se juca.

Tot ce vrem să transmitem este că nu putem întotdeauna să primim ce ne dorim, atunci când ne dorim. 

3. Învață-l care este valoarea banilor!

Suntem cei mai fericiți când și copiii noștri sunt fericiți. Și ce-i bucură mai mult decât să primească ce vor atunci când vor? Chiar dacă îți va fi greu să reziști tentației de a-ți răsfăța copiii cu tot felul de lucruri, este important să îi înveți valoarea banilor. Doar așa îi vei ajuta să înțeleagă că nu totul li se cuvine. Iată două sfaturi despre cum ai putea să faci asta:

Pune-i să economisească bani încă de când sunt mici!

Copiii ar trebui să aibă anumite responsabilități în casă, fără să fie plătiți pentru ele. Totuși, îi poate ajuta și le poate oferi un sentiment că sunt răsplătiți dacă le propui activități opționale care să le permită să strângă bani. Asta îi poate învăța că trebuie să muncească pentru fiecare ban. De asemenea, le poate oferi libertatea financiară de a economisi și a cumpăra anumite lucruri pe care și le doresc. Acest gen de activități îi va responsabiliza și le va oferi un sentiment de mândrie atunci când le duc la bun sfârșit

Oferă-le o alocație pentru cumpărături!

De câte ori ai văzut copii plângând și țipând prin magazine pentru că își doreau o jucărie? E vina lor? Nicidecum. Chiar și adulții sunt dezamăgiți atunci când nu-și permit să cumpere ceva ce își doresc. Copiii nu au învățat încă să gestioneze astfel de emoții puternice și au tendința să-și comunice dezamăgirea prin lacrimi și țipete. Puteți evita o astfel de situație oferindu-i copilului vostru o mică sumă de bani atunci când mergeți la magazin și sansa de a decide singuri cum să îi cheltuie (sau să-i economisească). Procedând astfel, îl încurajezi să fie independent și responsabil atunci când ia propriile decizii și, de asemenea, previi mentalitatea de tip „dacă vreau, primesc”. Este important și să facilitezi o discuție despre luarea deciziilor și rezolvarea problemelor pe măsură ce decid cum să-și cheltuiască mai bine banii.

4. Insuflă-i simțul responsabilității!

Există multe moduri prin care îți poți învăța copilul să fie responsabil. Iată câteva exemple:

  • Dă-i sarcini casnice potrivite pentru vârsta lui
  • Încurajează-l să participe la activități extrașcolare
  • Înscrie-l în programe de voluntariat
  • Permite-i să ia deciziile potrivite pentru vârsta lui
  • Oferă-i independența de care are nevoie la vârsta lui
  • Nu exagera cu lucrurile pe care le faci pentru el
  • Așteptările trebuie să fie pe măsura vârstei
  • Cere-i socoteală pentru ceea ce face și pentru alegerile pentru care optează
  • Încurajează-l să-și ia angajamente, să termine tot ce începe și fii pregătit să-i răspunzi adecvat dacă trebuie să rupă un angajament
  • Învață-l diferența dintre privilegii și drepturi 

5. Învață-l să fie recunoscător!

Este foarte important ca cei mici să recunoască și să aprecieze lucrurile, oamenii și oportunitățile pe care le au. Poți face asta dacă devii un model de comportament amabil și respectuos și dacă dai ceva înapoi societății.

Îl poți învăța pe copilul tău cum să-și lărgească perspectiva despre lumea în care trăiește oferindu-i șansa să dea ceva înapoi. O metodă bună prin care poți face asta este să îl înscrii ca voluntar și să donați lucruri pe care nu le mai folosiți celor nevoiași.

6. Folosește-te de limite și pune toate regulile în aplicare!

Când alegi să fii prea permisiv cu copilul tău, este posibil să contribui la o atitudine de tipul „totul mi se cuvine”. Copiii au doar de câștigat dacă li se impun reguli și limite. Chiar dacă te simți mai bine pe moment și reușești să eviți o ceartă atunci când îți dai acordul pentru ceva, în cele din urmă s-ar putea să faci totul în dezavantajul copilului tău. Este important pentru copii să treacă prin dezamagiri și frustrări pentru a-și dezvolta capacitățile necesare de a face față anumitor situații. Când regulile nu sunt puse în aplicare, cei mici vor înțelege că au voie să facă ce vor, după propriile lor reguli.

Ca părinți, vrem să ne protejăm copiii, să-i facem fericiți și să-i creștem astfel încât să fie pregătiți pentru lume. Aceste dorințe pot duce uneori la strategii de creștere a copiilor care, deși par bune la momentul respectiv, s-ar putea să îi facă pe cei mici să creadă că totul li se cuvine.

De aceea, este important să ne amintim că jucăm un rol foarte important în dezvoltarea copilului și dacă acesta se va transforma într-un adult responsabil, bun și conștient de ce îl înconjoară sau într-unul care crede că are dreptul la tot și toate.

Dacă urmezi câteva dintre aceste sfaturi, vei putea să îți ajuți copilul să prețuiască lucrurile potrivite și să se descurce în viață. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult