La nivel inconștient voi începe să mă compar cu ceilalți și voi face tot ce pot să fiu și eu „în rândul lumii” și pentru asta va fi nevoie să îl depășesc pe „cutare”. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Nu în ultimul rând, masca îi poate face să accepte că toți suntem vulnerabili și nu mai suntem în control. Trăim vremuri dificile, în care ne temem cu toții de un virus nou, foarte contagios cu efecte destul de necunoscute. Masca este obiectul care demonstrează că viața noastră nu mai e la fel și mulți nu pot accepte asta. (Foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu)

De-a lungul timpului, am fost de ambele părți ale baricadei. (Foto: Guliver Getty Images)

Problema o reprezintă chiar „emanciparea” femeilor. Un concept care, oricum, sună azi prost pentru că e folosit adesea peiorativ. (Foto: Guliver Getty Images)

Încrederea și confortul nu prea fac casă bună împreună. Încrederea în sine vine abia după ce ne permitem întâlnirea cu multe emoții și sentimente nu tocmai plăcute. Iar dacă ne imaginăm că în viață totul ar trebui să vină simplu și ușor, s-ar putea să ne sabotăm singuri (fără să fim conștienți de asta). (Foto: Guliver/ Getty Images)

Țineam ochii strâns închiși, prefăcându-mă că dorm, ca să adoarmă și el. (Foto: Guliver Getty Images)

Am văzut familii în care membrii acestora nu își spun mai nimic deși se văd des. Nu vorbesc despre ei, despre problemele lor, despre nemulțumirile lor, ci numai despre realizările lor, de parcă viața ar fi numai despre asta. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Bilețelul fetiței arată că ea are încredere în mama ei. Altfel nu i l-ar fi scris, dacă s-ar fi gândit că nu primește ajutor și dacă și-a pierdut speranța. (Foto: Guliver/Getty Images)

Pe mine nu mă poate minţi nimeni. Când eram copil, până în zece ani, am fost pipăită în lift de un vecin bătrân. Mi-a fost frică să o spun până la douăzeci şi ceva de ani. Eram sigură că nu mă va crede nimeni. Ne naştem cu frică. (Foto: Alexandra Măceșanu Facebook)

Copiii care se nasc azi au mai puţine şanse să-şi mai vadă părinții, altfel decât pe Facetime, după ce împlinesc vârsta maturității şi părăsesc casa natală. (Foto: Guliver Getty Images)

Frica este universală – dacă nu iei acest examen în condițiile pe care deja ți le-ai impus singur, după atâția ani de școală românească, nu ești bun. Nu meriți. Ce se întâmplă dacă nu obții rezultatul care trebuie? Nu îți poți imagina. Rațional, știi că nu pățești nimic, că nu îți ia nimeni mâncarea din farfurie, știi că mama și tata nu te vor da spre adopție. La nivel de trăire emoțională însă, ești înspăimântat, fiindcă știi că vei dezamăgi. (Foto: Inquam Photos)

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Pe cântarul vânzătoarei se afla o tavă cu sărățele, fetița a luat una de acolo, neștiind că aceea nu aparține părinților, ci unei alte persoane. (Foto: Guliver Getty Images)

Atunci când vine pe lume un prunc, universul întreg se bucură. Când un prunc moare, totul îngheață. (Foto: Liviu Florin Albei/ Inquam Photos)

Sunt mamă de 5 luni și jumătate. Mai exact, din 14 noiembrie 2018. La ora 12:44 a venit pe lume Maria. Un pic înainte de termen și cu oareșce complicații, dar cu bine și sănătoasă.

Atena Boca, fondatoarea comunității de sprijin pentru mame „La primul bebe”, este singura româncă selectată de Facebook pentru a face parte din programul Community Leadership 2018, din peste peste 6000 de aplicaţii internaționale. „Comunitatea de mame a început din nevoia mea de a nu mă simți singură și incompetentă, după ce am născut”, a povestit ea în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24.

Nu susțin că toți experții în parenting promovează corect ceea ce arată cercetările sau studiile experimentale. Dar nici nu este înțelept să-i dăm științei în cap, doar pentru că un cititor nu a procesat în mod corect o informație sau pentru că o anumită recomandare de parenting nu s-a potrivit, într-un anumit moment, unui anumit comportament în care s-a implicat copilul. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Să comparăm un copil care face o fișă la școală, folosindu-și o parte foarte limitată a creierului și a corpului, cu un joc în care își folosește întregul creier și întregul corp - limbă, emoții, activitate fizică, interacțiune socială etc. Cel de-al doilea mod construiește conexiuni cerebrale”, spune Lawrence Cohen. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mi-ar spune pur și simplu „puiuț”, chiar și în prag de 40 de ani. Și eu aș închide ochii și aș simți cum Soarele răsare cu încredere la orizont. (Foto: Guliver Getty Images)

A fi însărcinată în România arată precum un brav act de curaj. (Foto: Guliver Getty Images)

E o gravă criză care se adâncește cu fiecare femeie ce ajunge disperată la doctor pentru inseminări artificiale și fertilizări in vitro, în speranța că trupul ei va înflori. Cum s-a ajuns aici? (Foto: Guliver Getty Images)

„Nu o să fie un pămpălău așa ca mine. O să îl învăț să fie un bărbat adevărat”. (Foto: Guliver Getty Images)

Am crescut știind că am fost un copil care nu dormea în timpul zilei, fiind o reală problemă pentru oricine trebuia să stea cu mine. De cele mai multe ori, ai mei erau indisponibili, așa că odată ce am împlinit trei ani, bunica mea s-a mutat cu noi ”ca să mă crească”. Înainte de asta, rămâneam uneori la vecinii noștri, care aveau doi copii de vârste apropiate. (Foto: Guliver/Getty Images)

– Şi care consideri că este cea mai mare frică a părinţilor? – Cum care, aceea de a nu greşi în raport cu copiii lor. (Foto Guliver/Getty Images)

Orașul – a doua casă pentru copii sau un bun de consum? (Foto: Guliver Getty Images)

Un parenting sănătos începe în inima părintelui și se continuă în fiecare moment în care copilul este copleșit de emoții, când e trist, supărat sau panicat. Esența parentingului este să fim alături de copii într-un mod specific, unul în care acesta să se simtă văzut, auzit și sprijinit. (Foto: Guliver/Getty Images)

Am înțeles că a crește un copil poate fi cel mai mare salt evolutiv din viața unui om. Am înțeles că atunci când ești prezent cu adevărat, conectat cu copilul tău, mai presus de orice tehnici și metode de parenting, crești odată cu el. (Foto: Guliver Getty Images)

Apele s-au învolburat din nou pentru că tăticul-erou stă bine cu poezia, dar nu și cu punctualitatea. Mai întârzie un pic, motiv pentru care mămicile care au venit să-și recupereze copiii de la școală primesc misiunea de a o reține cât mai mult pe doamna învățătoare. (Foto: Guliver Getty Images)

De expresia „drac de copil” sunt sigur că ați auzit. (Foto: Facebook Leroy Merlin Romania)

Nu poți face comunicare non-violentă cu propriul copil sau cu alt adult atâta timp cât tu nu ai trăit într-o relație experiența relaționării non-violente chiar și în momente critice sau de diferend major. Poți spune cuvinte, dar ele nu sunt formule magice. Mesajele noastre sunt întotdeauna însoțite de trăirea emoțională pe care o avem la momentul vorbirii, iar calitatea trăirilor noastre se alterează doar prin experiențe relaționale sănătoase. (Foto: Guliver Getty Images)

În mod paradoxal, pentru cea mai importantă ”meserie” din lumea asta, cea de părinte, nu ai nevoie de nici o patalama, de nici o acreditare, nimeni nu trebuie să te declare apt să fii părinte, să crești copii, să-i educi, sau să-i pregătești pentru viață. (Foto Guliver/Getty Images)

Mulți părinți din celebra generație cu cheia la gât se hotărăsc foarte greu să-și lase copilul singur pe străzi, în drumul spre școală. (Foto: Guliver Getty Images)

Te vei face mare alături de o generaţie de copii crescuți, o parte de bunici, o parte de banii furnizaţi de părinţii care nu au avut timp pentru ei. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

La ce se putea gândi o femeie? „La modă” înseamnă „la modă” din punct de vedere vestimentar, bineînțeles. (Foto: Guliver Getty Images)

- Puteți face acum sau altădată. De făcut oricum trebuie să faceți, altfel următorul atelier vă va costa dublu, am continuat eu zâmbind. (Foto: Guliver Getty Images)

Fii așadar adultul care va ieși din copilul pe care-l crești. Vrei să ai un copil civilizat? Nu arunca gunoiul pe jos. Vrei să ai un copil respectat? Crește-l într-un mediu în care cei din jur sunt respectați. Respectă-i pe cei de lângă tine. Vrei să ai un copil căruia îi place să citească? Citește tu zilnic. (Foto: Guliver Getty Images)

„Simțim cum crește furia în noi și ne stăpânim cu greu, sau deloc, tonul vocii, expresia facială, cuvintele și corpul”, spune psihologul de la Diana Stănculeanu, de la organizația Salvați Copiii. Aproape întotdeauna, enervare părinților pe copiii lor are la bază, spune ea, o teamă: teama că ei nu sunt părinți suficienți de buni, iar copiii vor eșua și vor avea o viață grea. (Foto: Guliver Getty Images)

Așa au fost crescuți. Când țipă, când nu se potolesc, când suntem obosiți și exasperați, îi liniștim „cu desene” sau „cu telefonul”. (Foto: Guliver Getty Images)

Un om își ținea calul liber în jurul casei. Întrebat fiind de ce nu-i construiește un țarc, omul a răspuns: „Când l-am construit pe primul, calul a sărit gardul și a fugit în pădure”. (Foto Guliver/Getty Images)

În fiecare zi, părinții au sarcina de a lua tot felul de decizii, mici sau mari, care influențează foarte mult felul în care micuții se dezvoltă. O nimica toată, nu? Așa că, este de înțeles când stresul, timpul, vina și oboseala îi fac pe părinți să recurgă la strategii nepotrivite pentru a rezolva anumite probleme și a îndeplini anumite nevoi. Cu timpul însă, aceste strategii nefolositoare se acumulează și duc la dezvoltarea unor atitudini și comportamente pe care nu le-ar dori de la copilul lor. (Foto: Guliver Getty Images)

Sună teribil de naiv și comun, dar omul este cu mult mai mult decât mintea lui. Copiii învață, prin abuzul pe care îl dăm judecându-le doar productivitatea, să se uite pe sine, să nu își simtă spiritul. (Foto: Guliver Getty Images)

Îmi aduc aminte ca și când ar fi fost ieri de panica primului copil (la mine au fost doi deodată, dar panica aia de la început e aceeași, indiferent cu câți copii te întorci acasă de la maternitate). Ca tot omul organizat, am cumpărat dinainte zeci de cărți de parenting. (Foto: Guliver Getty Images)

„Schimbarea pornește din interior către exterior. Eu ca adult trebuie să văd cum pot să mă comport diferit, astfel încât și comportamentul copilului să se schimbe. Parentingul înseamnă o strategie prin care părintele își permite să crească, este despre noi adulții, nu despre copii”, spune psihologul Gaspar Gyorgy. (Foto: Guliver Getty Images)

Atunci când ne distrăm și ne jucăm ne însușim multe lecții prețioase. Da, am formulat corect, noi cu toții. Pentru scurt timp, putem și noi adulții să redevenim copii fără să fie capăt de lume. Avem nevoie să ne amintim că este în regulă să lași deoparte controlul, masca de adult resonsabil și să te distrezi. (Foto: Guliver Getty Images)

Un program de tabără nu e sejur cu familia, iar starea de fericire permanentă a copilului, de distracție și ușurință nu sunt singurele ținte. Ne trebuie mai ales momentele de "greu", din care copiii să iasă triumfători pe cont propriu, ajutați discret din spate. (Foto: Guliver Getty Images)

Bună, sunt Delia, și timp de mai bine de patru ani, am crezut că e bine să mă prezint așa: doar mama lui Luca. (Guliver Getty Images)

Cei mai puternici declanșatori ai fricilor noastre sunt copiii. Atașamentul puternic trezește, de regulă, și cele mai grozave instincte de protecție. Ne temem în permanență pentru siguranța și fericirea lor, căci așa suntem programați genetic să îngrijim și să ne îngrijorăm, să protejăm și să procreăm, să supraviețuim și să supra-reacționăm.

La baza comportamentului irațional al fiecărui copil stă sentimentul de deconectare. Acesta este cauzat de de un fel de durere pe care o simte: regret, frică, furie, frustrare etc, care îi poate întuneca abilitatea de a simți dragostea părintelui, atenția lui, crede expertul în parenting Ravid Aisenman Abramsohn. (Foto: Guliver Getty Images)

Un copil de până la 3 ani nu ar trebui, potrivit specialiștilor să stea deloc în fața ecranelor, un copil între 6 și 9 ani ar trebui să petreacă maximum o oră pe zi la televizor tabletă sau calculator, iar un copil între 9 și 12 ani, maximul două ore. În realitate însă, aceste perioade sunt mult depășite în fiecare zi, iar lor li se adaugă timpul în care televizorul merge în fundal chiar dacă copilul face alte activități

Când acceptăm emoțiile, sentimentele copilului, acesta învață că viața emoțională nu este periculoasă, nu este rușinoasă, ci că este un dat universal care poate fi gestionat. Oricine a simțit așa ceva și chiar există un nume pentru respectivul moment. Copilul se simte astfel înțeles și acceptat, învățând că nu este singur în fața valului de emoții puternice.

Oamenii sunt mai mult de niște simpli ocupatori de slujbe, împlinirea personală nu vine doar din meseria pe care o ai, visele prin definiție se raportează la ceva ce nu există, slujbele pot fi schimbate, iar la o întrebare prost formulată ai dreptul să nu răspunzi.

Ni se sugerează direct sau indirect că dacă vrem să aibă copilul succes este important să facă: balet, dans, karate, engleză, franceză şi lista poate continua cu câte opţionale dorim să adăugăm – fiecare furnizor vine cu o ofertă foarte tentantă şi de nerefuzat – iar noi, părinţii, credem că cu cât copilul va avea un portofoliu mai mare cu atât succesul lui va fi asigurat. Nici pe departe! (Foto: Guliver Getty Images)

Studiile din ultimii ani ne încurajează să adoptăm stilul de parenting pozitiv în educația copiilor. Foarte mulți însă, cred că acest stil presupune o anumită pasivitate, o libertate totală a copilului să exploreze și să facă orice fără a exista consecințe. Acest mod de a proceda ar însemna o lipsă a punerii limitelor, cu consecințe serioase în experiența de viață a adultului. (Foto: Guliver Getty Images)

Îmi amintesc destul de clar puținele momente ale copilăriei când îmi adunam curajul strop cu strop pentru a rosti, cu mare efort, câteva dintre cele mai dificile cuvinte: „Iartă-mă, îmi pare rău!” Spuneam cu greu aceste cuvinte și adesea îmi păreau o idee proastă, imediat ce le rosteam, din cauza unor replici de genul: „Dacă îți părea rău cu adevărat nu făceai ce ai făcut!”

Pendulând grațios între „cum a fost azi la școală“ și „puișor, nu te cert, vreau doar să discutăm“, părinții de astăzi lovesc aprig în stilul de parenting al anilor ’80 și privesc blând către un viitor pe care îl construiesc zilnic alături de „puișorii“ din dotare. (Guliver Getty Images)

Când un omuleţ de cinci ani jumate te întreabă serios „Tati, Dumnezeu s-a născut înaintea dinozaurilor?” nu ai cale de scăpare. (Guliver Getty Images)

Citim despre cum să fim mai buni lideri la muncă, despre cum să ne motivăm angajații, despre cum să fim mai eficienți. Cu alte cuvinte, credem că putem deține controlul în toate aceste domenii, dacă ne educăm, dacă aflăm mai multe, dacă citim. Dar nu căutăm activ informații despre cum ar trebui să selectăm un partner de viață, de pat, de crescut copiii. (Foto Guliver/Getty Images)

Data viitoare când copiii vor fi pur și simplu copii – adică ființe lipsite de experiență – vom face bine să ne gândim dacă și față de un adult ne-am comporta așa cum ne comportăm cu ei, dar și să ne întrebăm ce mesaj de adâncime, ce durere, ce nevoie ascunde cu adevărat „obrăznicia“ celor mici. (Foto Guliver/Getty Images)

Mărturia unei mame care face homeschooling: „Când citim, facem și istorie, pentru că plasăm în timp evenimentele, facem legături cu alte cărți, facem și geografie, facem legături cu viața noastră actuală, după care ne gândim că am putea face legătura și cu un muzeu”.

Copiii care se reîntorc la școală după vacanța de vară se tem, adesea, de două feluri de separare. Prima este despărțirea fizică de părinți, cu care vor ajunge, în multe dintre cazuri, să petreacă și mai puțin timp decât înainte. Cea de-a doua este separarea emoțională.

Copiii care au alături părinți mereu îndoiți, neliniștiți, în căutare și cântărire comparativă cu restul lumii par mereu să-și epuizeze bateriile înainte de vreme. (Foto: Guliver Getty Images)

„Eu nu vreau să duc o luptă. Sunt nevoită să o fac (...) Le-am simțit mișcările, am plâns când le-am văzut prima oară bătăile inimii, nu pot să îi iubesc mai puțin acum”

Pentru a înţelege ce li se întâmplă copiilor gândiți-vă la următorul scenariu. Vă luaţi concediu, dar şeful dvs. nu vă permite să plecaţi fără să vă asumaţi că va trebui să lucraţi cel puţin o oră din timpul dvs. liber pentru serviciu. Cum credeţi că ar arăta concediul dvs.? Cât de uşor v-ar fi să vă deconectaţi? Cât de relaxaţi aţi fi?

În sălile de clasă am văzut copii care, pur și simplu, adoră să învețe când sunt în fața un iPad, de exemplu. Există nenumărate instrumente pe care profesioniștii în educație le pot folosi și copiii sunt entuziasmați să învețe dacă stau în fața unui calculator - și învață repede! (Foto: Guliver Getty Images)

Școala este primul contact al oricărui copil cu societatea, iar pentru copiii supradotați de cele mai multe ori reprezintă prima experiență de marginalizare. Orice copil supradotat trebuie să facă față unei contradicții greu de gestionat pe cont propriu, fără sprijin specializat. (Foto: Centrul Gifted Education)

Nemulțumirea nu pune stăpânire pe un individ, familie sau cultură peste noapte. Iluzia perfecțiunii se construiește în timp și în culisele acesteia se ascunde multă rușine, subjugare emoțională, suferință, neîncredere și lipsă de speranță. (Foto: Guliver Getty Images)

Fiecare experienţă „de a fi împreună” pe care i-o oferim copilului nostru este ca o picătură de ceară. Împreună, toate aceste picături vor forma lumânarea care îi va oferi copilului lumina de care are nevoie pentru a se descurca în viaţa de adult.

„Îl iau acasă la Brașov. L-am lăsat săptămâna trecută la bunici, a stat tot timpul în casă și s-a plictisit. Nu sunt parcuri în Sighișoara, n-are ce face copilul aici.” Aceste vorbe pe care mi le-a strecurat o veche prietenă vara trecută pe strada copilăriei noastre purtau în ele amărăciunea blasfemiei. (FOTO: Niculae Ardelean)

Vârsta la care începe educația financiară a copiilor este puternic corelată cu succesul financiar pe care aceștia îl vor avea mai târziu în viață, spune psihologul Gaspar Gyorgy. (Foto Guliver/Getty Images)

Avem, fiecare, în noi un copil invizibil, spune psihologul Gaspar Gyorgy. Este o parte a sinelui care a suferit în perioada copilăriei de pe urma unor neajunsuri, a unor nevoi nesatisfăcute, a unor părinți care n-au putut să fie cu adevărat prezenți atunci când a fost nevoie de ei

Înstrăinarea copilului de unul dintre părinţi, în special de cel care pleacă din casă, reprezintă unul dintre factorii de risc care afectează foarte profund şi pe termen lung dezvoltarea copiilor.

Am auzit prima dată acum 10 ani că fac parte din generația X și că nu trebuie să îmi fac griji, e normal să nu mă prea înțeleg cu generația Y. (Foto: Guliver Getty Images)

Martorii bullying-ului, care sunt de obicei ceilalţi copii, se simt în secret uşuraţi că nu sunt ei ţinta şi tind să evite agresorul, nefiind dispuşi să intervină (Foto: Guliver Getty Images)

Winston Churchill spunea că nu ar trebui să irosim o criză bună, iar în unele cercuri politice şi economice asta a devenit o regulă de aur pentru cei care doresc să pună pe agenda publică o anumită tematică. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Jurnalista Gabriela Lupu a spus sâmbătă povestea abuzurilor pe care le-a suferit în copilărie din partea propriilor părinți. Mărturia sa le-a dat curaj și altora să vorbească despre rănile neînchise încă ale unei copilării traumatizante (Foto: Guliver Getty Images)

Pentru că din cauza faptului că orice aş face tot „un rahat” sunt m-a făcut să îmi doresc cu disperare să fiu iubită până acolo încât am acceptat nedrept de multă vreme în viaţa mea un bărbat abuziv. (Inquam Photos/ Marius Dumbrăveanu)

„Sunt părinți care și-au pălmuit copilul o dată sau de două ori, care au o toleranță mai redusă la frustrare. Aceștia ar trebui să primească îndrumare pentru a oferi grijă într-un fel care răspunde nevoilor copilului. Cred că un număr uriaș de părinți vor să facă ce este mai bun pentru copiii lor, dar unii nu reușesc”

În generală, am asistat de nenumărate ori la pedepsele fizice aplicate de doamnă dirigintă: 20 de linii la palmă date cu muchia şi cu mare sete. Aţi văzut vreodată cum arată mâinile unui copil bătut la palmă? (Foto: Guliver Getty Images)

Steinar Lone: „Nici părinții mei, nici eu nu am primit niciodată o pedeapsă fizică. Bunicul meu din partea tatălui s-a născut în anul 1875, iar bunica, în 1877, și ei nu au pedepsit niciodată copiii fizic” (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Avem o cultură educaţională care promovează un stil de educaţie bazat pe pedepsă şi pe critică. În România zilelor noastre, copiii încă sunt loviţi de către părinţi atunci când se comportă nepotrivit. Patru din zece părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor şi 6 din 10 copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor (Foto: Guliver Getty Images)

Dacă nu mă înşel, Norvegia a fost prima ţară din lume care a introdus o lege a copilului. Era anul 1900. Prin comparaţie, în jurul anului 1900 noi eram ocupaţi cu pregătirea şi implementarea răscoalei ţărăneşti de la 1907, care a fost înfrântă de guvern prin uciderea unei părţi a populaţiei rurale.

Mi-e greu să accept că nu îmi pot înțelege copiii. Ei fac parte dintr-o altă lume, necunoscută, stranie

Părinţii au impresia că jucăriile reprezintă cadoul ideal pentru copii, de Crăciun. Această percepţie este parţial greşită pentru că între o jucărie şi o experienţă cu părintele, cei mai mulţi dintre copii vor alege ultima variantă, cu condiţia ca experienţa de relaţionare dintre copil şi părinte să fie una de calitate (FOTO: Guliver Getty Images)

Despre copiii de la țară îmi povestesc, cel mai adesea, profesorii lor. Că sunt greu de urnit. Că au probleme de atenție, de logică, de motivație (FOTO: Pixabay.com)

Îmi ridic copilul pe umeri, iau ranița cu Fulger McQueen în spate și caut un loc în front. Cizmele mi se afundă în pământ, iar bățul de la steagul micului soldățel în obraz. „Încet, mami, că îmi scoți ochii! Vezi ceva?” (FOTO: INQUAM PHOTOS/George Călin)

Dacă atunci când ne vedem copilul exprimăm în cuvinte bucurie, contribuim în mod direct la formarea convingerilor copilului că el este o persoană valoroasă şi demnă de a fi iubită