În perioada actuală din ce în ce mai mulţi copii aleg o cale profesională care implică studii universitare. Unii dintre ei locuiesc într-un oraş care este şi centru universitar şi rămȃn în casa părintească pe perioada studiilor, în timp ce alţii se mută în alt oraş sau chiar în altă ţară dacă sunt admişi într-un program universitar în străinătate. foto: Getty Images

Simt că fug de la un copil la altul, că strâng micul dejun, apoi o culc pe bebe, apoi calmez fetița mijlocie, apoi pregătesc sandvișuri pentru parc, în timp ce sunt întreruptă ca să o asist pe fetiță de trei ori pe minut.

Cu sare în păr, nisip prin mașină, urme de bronz și piele arsă ne apropiam de București cu cei 3 copii pe bancheta din spate, după 5 zile la mare. Drumul a fost liniștit, băiețelul (5 ani) a ascultat muzică cu noi, iar fetele (3 ani, respectiv bebe de 10 luni) au dormit majoritatea drumului.

Eram de 12 ani împreună și credeam că am învățat să comunicăm foarte bine unul cu altul. Apoi au apărut copiii.

La 7 ne începem ziua, unii mai obosiți decât alții, dar suntem obișnuiți. Urmează o zi plină, cu multă familie și prieteni, la botezul lui bebe. La petrecere, cineva mă întreabă: „Și cum dorm copiii? Încă dorm cu voi? Când o să învețe să doarmă singur, măcar băiatul?!”

Cu o voce tremurată, a zis: „O să mă iubești și când ești în stele?”

Un tip de iubire parentală care, cu cele mai bune intenții din lume, produce exact opusul a ceea ce-și propune. Nu e vorba de părinți nepăsători sau absenți, ci de părinți foarte prezenți, mult prea prezenți. Cei care rezolvă conflictele copilului cu colegii înainte ca el să aibă șansa să încerce singur. Cei care sună profesorii la primul semn de dificultate. Cei care nu pot suporta să-și vadă copilul dezamăgit, frustrat, sau că a greșit ceva. Cei care știu întotdeauna mult mai bine decât medical, profesorul, antrenorul etc. foto: Profimedia

Problema este că, atunci când am pus limite în familie, am simțit că apare și un conflict interior: încerc să-mi protejez copilul, fără să-mi pierd părinții.

Dacă observi schimbări care te îngrijorează legate de copilul tău, care par că nu trec, acela este semnalul tău de alarmă să îți pui pălăria de detectiv și să afli ce anume a declanșat un sentiment puternic și o schimbare în copilul tău — un sentiment pe care încearcă să ți-l comunice așa cum știe în momentul acela (prin furie, comportamente „urâte”). Oare se simte deconectat de tine? Oare ceva îl supără la grădiniță sau în relație cu altcineva?

Unul dintre prieteni mi-a spus că vrea să îi dea fiului un salariu de câteva mii de euro dacă vine și muncește pentru el. Și am întrebat și eu, ca un om simplu: păi dacă tu îi dai atât pentru o muncă care nu valorează atât și nu e ăsta prețul corect pe piață, ce va face când cineva o să îi ofere 1000 de euro sau poate mai puțin pe același job? Foto - Profimedia Images