Dacă observi schimbări care te îngrijorează legate de copilul tău, care par că nu trec, acela este semnalul tău de alarmă să îți pui pălăria de detectiv și să afli ce anume a declanșat un sentiment puternic și o schimbare în copilul tău — un sentiment pe care încearcă să ți-l comunice așa cum știe în momentul acela (prin furie, comportamente „urâte”). Oare se simte deconectat de tine? Oare ceva îl supără la grădiniță sau în relație cu altcineva?

Într-o școală primară dintr-un oraș de provincie, o învățătoare cu peste cincisprezece ani de experiență a ajuns, în ultimele luni, ținta unor critici constante venite din partea unor părinți. Urmăresc situația ei de ceva timp. Aseară mi-a scris. Totul a început aparent banal, cu nemulțumiri legate de teme și ritmul de lucru la clasă. Însă, treptat, discuțiile s-au mutat în grupurile de părinți de pe rețelele sociale, unde tonul a devenit tot mai agresiv. foto: Profimedia

A devenit un laitmotiv faptul că, într-un proces terapeutic, se ajunge inevitabil la felul în care am fost crescuți de părinții noștri. foto Profimedia

Dacă te-ai întrebat măcar o dată: „Oare ce i s-ar potrivi cu adevărat copilului meu?” - nu ești singur(ă). Unii copii sunt atrași de știință, alții de creativitate, unii vor rezultate și structură, iar alții sunt motivați de oameni, impact și sens. De multe ori, direcția potrivită nu e despre „ce e la modă”, ci despre cum gândește copilul tău și ce îl motivează cu adevărat. De aceea am creat un quiz simplu și util

De cele mai multe ori, scufundarea în muncă si material este pentru părinte o surdină pentru propriile dureri din trecut, încă neclarificate. Foto: Dmitriy Shironosov/ Panthermedia/ Profimedia

Părinții sunt cei care aduc coerență sau haos în mediul de hrănire parental. Prin acțiunile lor, ei hotărăsc cât de ecologic este habitatul familial în care cresc copiii și cât de hrănitor este cocktail-ul de comportamente și valori pe care îl administrează prin educație și model personal. Această dimensiune este peste gene (epigenetic) și are potențialitatea de a face suprascriere pe echiparea naturală a copilului. Foto: Max4e Photo/ Alamy/ Profimedia

Iată 4 variante, fiecare dintre ele fiind, de fapt, modelul după care conținem sau eliberăm energia apelor vii, libere şi năvalnice ale primei copilării. Foto: Tatyana Tomsickova/ Alamy/ Profimedia

Principala problemă cu care se confruntă părintele căruia îi pasă este cea a frustrării ce se poate acumula în adolescent, confruntat cu un anturaj cu o mai mare libertate din partea familiei. Este frustrarea că prietenii lui pot ieși noaptea în oraș până la ore mici, frustrarea că amicul X are pachet de țigări cumpărat de propria mamă, că ceilalți pot merge în cluburi și la festivaluri fără nicio restricție. Este întrebarea „eu de ce nu, când toți ceilalți au voie?”. În atare situație, care provoacă o reală suferință, părintele ar trebui în primul rând să știe că există și anturaje care sunt altfel, copii care sunt altfel, la fel ca ai lui. Foto: Antonio Guillen Fernández/ Panthermedia/ Profimedia

Toți copiii trec prin suferință, indiferent de cât de buni părinți le suntem; respingere, pierdere, umilință, frică, nesiguranță, neputință - toate sunt forțe catalizatoare pentru autonomie și stimă de sine. Se pot ridica din ele doar dacă au învățat să nu fugă imediat din disconfort. Foto: Sergiy Tryapitsyn/ Panthermedia/ Profimedia

Un anumit nivel de intensitate sau de detașare sunt asociate, în mintea copiilor, cu neadunarea de sine. Adulții prea intenși - fie prin explicații apăsate, fie prin iubire pătimașă, fie prin anxietate, fie prin furie justificată sau exaltare teatrală - sunt, pentru percepția copiilor, oameni mari care nu știu să stea între propriile granițe, care se toarnă peste cel de lângă ei. Foto: Wavebreak/ Profimedia