Eram de 12 ani împreună și credeam că am învățat să comunicăm foarte bine unul cu altul. Apoi au apărut copiii.

La 7 ne începem ziua, unii mai obosiți decât alții, dar suntem obișnuiți. Urmează o zi plină, cu multă familie și prieteni, la botezul lui bebe. La petrecere, cineva mă întreabă: „Și cum dorm copiii? Încă dorm cu voi? Când o să învețe să doarmă singur, măcar băiatul?!”

Un tip de iubire parentală care, cu cele mai bune intenții din lume, produce exact opusul a ceea ce-și propune. Nu e vorba de părinți nepăsători sau absenți, ci de părinți foarte prezenți, mult prea prezenți. Cei care rezolvă conflictele copilului cu colegii înainte ca el să aibă șansa să încerce singur. Cei care sună profesorii la primul semn de dificultate. Cei care nu pot suporta să-și vadă copilul dezamăgit, frustrat, sau că a greșit ceva. Cei care știu întotdeauna mult mai bine decât medical, profesorul, antrenorul etc. foto: Profimedia

Dacă observi schimbări care te îngrijorează legate de copilul tău, care par că nu trec, acela este semnalul tău de alarmă să îți pui pălăria de detectiv și să afli ce anume a declanșat un sentiment puternic și o schimbare în copilul tău — un sentiment pe care încearcă să ți-l comunice așa cum știe în momentul acela (prin furie, comportamente „urâte”). Oare se simte deconectat de tine? Oare ceva îl supără la grădiniță sau în relație cu altcineva?

Într-o școală primară dintr-un oraș de provincie, o învățătoare cu peste cincisprezece ani de experiență a ajuns, în ultimele luni, ținta unor critici constante venite din partea unor părinți. Urmăresc situația ei de ceva timp. Aseară mi-a scris. Totul a început aparent banal, cu nemulțumiri legate de teme și ritmul de lucru la clasă. Însă, treptat, discuțiile s-au mutat în grupurile de părinți de pe rețelele sociale, unde tonul a devenit tot mai agresiv. foto: Profimedia

A devenit un laitmotiv faptul că, într-un proces terapeutic, se ajunge inevitabil la felul în care am fost crescuți de părinții noștri. foto Profimedia

Dacă te-ai întrebat măcar o dată: „Oare ce i s-ar potrivi cu adevărat copilului meu?” - nu ești singur(ă). Unii copii sunt atrași de știință, alții de creativitate, unii vor rezultate și structură, iar alții sunt motivați de oameni, impact și sens. De multe ori, direcția potrivită nu e despre „ce e la modă”, ci despre cum gândește copilul tău și ce îl motivează cu adevărat. De aceea am creat un quiz simplu și util

De cele mai multe ori, scufundarea în muncă si material este pentru părinte o surdină pentru propriile dureri din trecut, încă neclarificate. Foto: Dmitriy Shironosov/ Panthermedia/ Profimedia

Părinții sunt cei care aduc coerență sau haos în mediul de hrănire parental. Prin acțiunile lor, ei hotărăsc cât de ecologic este habitatul familial în care cresc copiii și cât de hrănitor este cocktail-ul de comportamente și valori pe care îl administrează prin educație și model personal. Această dimensiune este peste gene (epigenetic) și are potențialitatea de a face suprascriere pe echiparea naturală a copilului. Foto: Max4e Photo/ Alamy/ Profimedia

Iată 4 variante, fiecare dintre ele fiind, de fapt, modelul după care conținem sau eliberăm energia apelor vii, libere şi năvalnice ale primei copilării. Foto: Tatyana Tomsickova/ Alamy/ Profimedia