Merg la Mall pentru că trebuie. Iar azi trebuie. Dudu, fiul meu, e la vârsta "îmi cumperi ceva bun?" iar astăzi a venit rândul iepurilor vii – "Dar vreau doi!" mi-a spus despărțind arătătorul și degetul din mijloc. (Foto: www.mircea-radu.ro)

Pe parcursul celor 12 ani de învățământ am fost mereu convinsă că fac eu ceva greșit. Din moment ce toată lumea trata sistemul ca pe o normalitate, cine eram eu să mă opun? Însă, la cinci ani de la terminarea liceului, mi-am dat seama că tocmai asta ar fi trebuit să fac. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Atunci când analizăm mai profund cererea părintelui, ne dăm seama că părintele are o dificultate de a înțelege ce se întâmplă cu copilul lui, așadar are o dificultate de a-l ajuta...Și atunci mă întreb? Cine are de fapt o problemă? Copilul sau părintele? (Foto: Guliver Getty Images)

La întoarcerea de la grădiniţă, acelaşi semafor, de această dată în sens invers. Două doamne şi un domn pornesc pe roşu, copilul se întreabă dacă va veni un poliţist să le dea amendă. Văd în ochii ei că efectiv aşteaptă să vadă efectele transgresiunii celorlalţi, după ce am venit cu explicaţia cu poliţistul. (Foto: Guliver Getty Images)

Copiii au nevoie să fugă. Au nevoie să întâlnească pericole pentru a învăța să se apere. Au nevoie să-și facă bube în genunchi și-n coate. Au nevoie să dea piept cu bacterii pentru a primi seturi competente de anticorpi, apărare imună pe măsură. Au nevoie de interacțiune cu ceilalți copii și cu natura. Au nevoie să viseze. Au nevoie să încerce și să greșească. (Foto: Guliver Getty Images)

Ce faci tu, dragă statule, cu CAS-ul meu de 25% din concediul medical care mi se cuvine, dacă fix atunci când am nevoie de tine îmi bagi mâna în buzunar? De ce, pentru că am avut îndrăzneala să devin mamă, trebuie să mă tâlhărești? (Foto: Bogdan Buda/Inquam Photos)

De-a lungul experienței mele de profesor, am întâlnit adesea copii inteligenți și silitori, cărora nu le place să se mândrească cu realizările lor, să își prezinte proiectele în public. Pe de altă parte, există o a doua categorie de copii, gata să profite de slăbiciunea primilor și să cucerească audiența cu ușurință și fără urmă de remușcare. Ba, mai mult de atât, să își asume meritele celorlați, fără a depune vreun efort. (Foto: Guliver Getty Images)

Pericolul se află mult mai aproape de noi decât am crede. Acesta se poate ascunde în umbra unui vecin de bloc; în spatele privirilor prietenoase ale unui părinte la care ne-am lăsat copilul în vizită; în comportamentele extrem de favorizante pe care le manifestă un antrenor, profesor, educator, îngrijitor față de copilul nostru; și în multe altele locuri aparent sigure. (Foto: Guliver Getty Imges)

Am observat în primele zile că, lăsați singuri la masă, unii copii mor de foame cu bucata de carne în față. Începând o discuție cu ei, am primit răspunsuri de genul: “Nu-mi place să mănânc cu mâna.”, “Nu vreau să mă murdăresc.”, “Nu pot să-mi tai carnea.”, “Nu am forță.”, “Mama îmi taie acasă carnea mare”. (Foto: Guliver Getty Images)

Tata i-a scris atunci, în prima zi de școală, ceva pe un carton pe care apoi l-a înrămat și l-a pus lângă biroul ei. Pe carton scria, cu litere caligrafice, următoarele:... (Foto: Guliver Getty Images)

Mă consumam ca timp și energie pentru carieră, proiecte, obiective, lucruri care prin natura lor fictivă sunt incapabile să-ți dea un răspuns emoțional. Puneam suflet, primeam bani. Într-o notă mai melodramatică, faustiană, pot spune că-mi vindeam sufletul. (Foto: Guliver Getty Images)

Suma de bani pentru cadoul doamnei se anunță pe grupul creat pe WhatsApp, iar cele mai vocale mămici și în general organizatoarele chetei au grijă să anunțe că se va face totuși o listă cu cei care participă și care, evident, va fi înmânată doamnei. (Foto: Guliver Getty Images)

Și mie mi-e dor de fiica mea! Așa de dor că…aș vrea să mă doară ceva! Să simt ceva fizic, în afară de lipsa de aer în piept și ghiontul acela în stomac când mă gândesc la ea! Că atât avem, eu și tată-su, pe ea! (Foto: Guliver Getty Images)

- Puteți face acum sau altădată. De făcut oricum trebuie să faceți, altfel următorul atelier vă va costa dublu, am continuat eu zâmbind. (Foto: Guliver Getty Images)

Ionuţ, un băieţel de 7 ani, era lovit mereu pentru că era ‘rău’ ca foamea. Era un copil drăgălaş tare, un pic ruşinos, dar cu privire vioaie pe sub gene lungi. L-am întrebat pe loc dacă ar vrea să îmi dea un pupic. Şi-a şters gura moşcoşită cu dulceaţa de dimineaţă şi mi-a dat cel mai bun pupic din câţi ar putea să fie. I-am mai cerut unul şi încă unul şi copilul, generos, mi-a dat. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

- Dă-mi brief-ul, mi-a spus el. - Habar n-am ce e un brief, însă o să îți scriu pe scurt povestea din spate, viziunea din spatele numelui și ce vreau să fac cu această asociație. (Foto: Guliver Getty Images)

Fii așadar adultul care va ieși din copilul pe care-l crești. Vrei să ai un copil civilizat? Nu arunca gunoiul pe jos. Vrei să ai un copil respectat? Crește-l într-un mediu în care cei din jur sunt respectați. Respectă-i pe cei de lângă tine. Vrei să ai un copil căruia îi place să citească? Citește tu zilnic. (Foto: Guliver Getty Images)

„Luați loc, vă rog...” Sunt ultimele cuvinte pe care un părinte le aude înainte ca lumea să înceapă să se prăbușească. Speranțele se năruie, visurile se șterg, zilele sunt înghițite de griji, iar singurele lucruri stabile rămân un munte de suferință și un scaun. Pe acel scaun, aflat lângă patul copilului bolnav de cancer începe să își ducă viața părintele. Pe acel scaun se străduiește să fie puternic, în timp ce se luptă cu o mie de gânduri negre, cu spaima, durerea, epuizarea.

Așa au fost crescuți. Când țipă, când nu se potolesc, când suntem obosiți și exasperați, îi liniștim „cu desene” sau „cu telefonul”. (Foto: Guliver Getty Images)

A început școala. Și cu ea o grămadă de griji și de întrebări. Și dacă grijile și întrebările tale sunt despre „unde parchez lângă școală”, „cum o fi doamna cea nouă” sau chiar și „ce mă fac cu manualele” ești dintre cei mai norocoși. Chiar dacă grijile sau întrebările sunt despre „nu are școala aviz de funcționare”, tot nu sunt ieșite din normă.

În fiecare zi, părinții au sarcina de a lua tot felul de decizii, mici sau mari, care influențează foarte mult felul în care micuții se dezvoltă. O nimica toată, nu? Așa că, este de înțeles când stresul, timpul, vina și oboseala îi fac pe părinți să recurgă la strategii nepotrivite pentru a rezolva anumite probleme și a îndeplini anumite nevoi. Cu timpul însă, aceste strategii nefolositoare se acumulează și duc la dezvoltarea unor atitudini și comportamente pe care nu le-ar dori de la copilul lor. (Foto: Guliver Getty Images)

Adolescenţii ajung să îşi caute sensul în afara familiei lor, în alţii, în ceilalţi care probabil nici nu îi cunosc, care probabil nici nu le cunosc valorile sau principiile de viaţă. Când, de fapt, cercetătorii ne arată atât de clar că dacă ne dorim să avem un sens, că dacă ne dorim să contribuim la ceva măreţ, acel ceva este…familia noastră! (Foto: Guliver Getty Images)

Ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat că pregătește o nouă lege a educației. „Prin programul de guvernare, anul viitor, în septembrie, vom înainta Parlamentului un nou proiect de lege a educaţiei naţionale, o lege aplicabilă şi dezbătută în Parlament. Actuala lege a educaţiei naţionale a fost angajată prin răspundere şi vedem că deja a fost modificată în peste o treime din corpul ei”, a declarat acesta la RFI. (Foto: Alexandru Bușcă/Inquam Photos)

Sunt o mamă de copil care începe pe 11 Septembrie clasa 0. Și doar cu câteva zile înainte de a începe școală, simt că încep să urăsc acest sistem unde-mi voi trimite copilul, de bunăvoie, pentru cine știe câți ani? (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

La final am rămas cu una dintre mămici care ştiam că e vecină cu Sânziana şi am întrebat-o dacă ştie ceva de ea. Răspunsul mi-a dat întreaga lume peste cap – chiar în acea seară, o seară de joi, Sânziana se căsătorea cu un băiat cu 5 ani mai mare ca ea. M-am aşezat pe scaun şi nu-mi venea să cred ce aud. M-am gândit cam un sfert de oră ce să fac: să merg la nuntă şi să le spun părinţilor că nu e bine ce fac, să merg acasă? (Foto: Guliver Getty Images)

Sună teribil de naiv și comun, dar omul este cu mult mai mult decât mintea lui. Copiii învață, prin abuzul pe care îl dăm judecându-le doar productivitatea, să se uite pe sine, să nu își simtă spiritul. (Foto: Guliver Getty Images)

Îmi aduc aminte ca și când ar fi fost ieri de panica primului copil (la mine au fost doi deodată, dar panica aia de la început e aceeași, indiferent cu câți copii te întorci acasă de la maternitate). Ca tot omul organizat, am cumpărat dinainte zeci de cărți de parenting. (Foto: Guliver Getty Images)

Se numește Dana și are 31 de ani. Dana are o relație stabilă de 6 ani și nu-și dorește copii. Pe Dana o întreabă foarte des prieteni, cunoscuți, rude, când are de gând să-și bage mințile-n cap și să facă și ea un copil. (Foto: Guliver Getty Images)

„Schimbarea pornește din interior către exterior. Eu ca adult trebuie să văd cum pot să mă comport diferit, astfel încât și comportamentul copilului să se schimbe. Parentingul înseamnă o strategie prin care părintele își permite să crească, este despre noi adulții, nu despre copii”, spune psihologul Gaspar Gyorgy. (Foto: Guliver Getty Images)

Atunci când ne distrăm și ne jucăm ne însușim multe lecții prețioase. Da, am formulat corect, noi cu toții. Pentru scurt timp, putem și noi adulții să redevenim copii fără să fie capăt de lume. Avem nevoie să ne amintim că este în regulă să lași deoparte controlul, masca de adult resonsabil și să te distrezi. (Foto: Guliver Getty Images)

Un program de tabără nu e sejur cu familia, iar starea de fericire permanentă a copilului, de distracție și ușurință nu sunt singurele ținte. Ne trebuie mai ales momentele de "greu", din care copiii să iasă triumfători pe cont propriu, ajutați discret din spate. (Foto: Guliver Getty Images)

Bună, sunt Delia, și timp de mai bine de patru ani, am crezut că e bine să mă prezint așa: doar mama lui Luca. (Guliver Getty Images)

Fiecare părinte are un vis, acela de a se uita la copilul său devenit adult şi de a spune: „Mă bucur că am putut să fiu un ghid potrivit pentru tine!” (Foto Guliver/Getty Images)

Cei mai puternici declanșatori ai fricilor noastre sunt copiii. Atașamentul puternic trezește, de regulă, și cele mai grozave instincte de protecție. Ne temem în permanență pentru siguranța și fericirea lor, căci așa suntem programați genetic să îngrijim și să ne îngrijorăm, să protejăm și să procreăm, să supraviețuim și să supra-reacționăm.

La baza comportamentului irațional al fiecărui copil stă sentimentul de deconectare. Acesta este cauzat de de un fel de durere pe care o simte: regret, frică, furie, frustrare etc, care îi poate întuneca abilitatea de a simți dragostea părintelui, atenția lui, crede expertul în parenting Ravid Aisenman Abramsohn. (Foto: Guliver Getty Images)

În politică înveți să ascunzi totul despre tine de teamă ca adversarii să nu folosească împotriva ta rușinile compromițătoare. Politicianul se transformă într-un animal de pradă care nu mai are rușine de nimic, poate nici măcar de propria mamă. (Foto: Guliver Getty Images)

Când acceptăm emoțiile, sentimentele copilului, acesta învață că viața emoțională nu este periculoasă, nu este rușinoasă, ci că este un dat universal care poate fi gestionat. Oricine a simțit așa ceva și chiar există un nume pentru respectivul moment. Copilul se simte astfel înțeles și acceptat, învățând că nu este singur în fața valului de emoții puternice.

Oamenii sunt mai mult de niște simpli ocupatori de slujbe, împlinirea personală nu vine doar din meseria pe care o ai, visele prin definiție se raportează la ceva ce nu există, slujbele pot fi schimbate, iar la o întrebare prost formulată ai dreptul să nu răspunzi.

Copilul e un om neafectat de tirania lui „trebuie“, nepervertit de societate, nealterat de neîmplinirile părinților, de dorințele și așteptările lor. Copilul e, într-un anumit sens, un ideal, o formă de sine pe care ar fi grozav dacă am putea-o păstra și în viața adultă. Copilul are impurități perfecte. (Foto: Guliver Getty Images)

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, spune că datele EUROSTAT arată că anul trecut s-au născut mai mulți copii români în diaspora decât în țară, fiind pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. UPDATE: EUROSTAT nu confirmă informația

Ni se sugerează direct sau indirect că dacă vrem să aibă copilul succes este important să facă: balet, dans, karate, engleză, franceză şi lista poate continua cu câte opţionale dorim să adăugăm – fiecare furnizor vine cu o ofertă foarte tentantă şi de nerefuzat – iar noi, părinţii, credem că cu cât copilul va avea un portofoliu mai mare cu atât succesul lui va fi asigurat. Nici pe departe! (Foto: Guliver Getty Images)

Studiile din ultimii ani ne încurajează să adoptăm stilul de parenting pozitiv în educația copiilor. Foarte mulți însă, cred că acest stil presupune o anumită pasivitate, o libertate totală a copilului să exploreze și să facă orice fără a exista consecințe. Acest mod de a proceda ar însemna o lipsă a punerii limitelor, cu consecințe serioase în experiența de viață a adultului. (Foto: Guliver Getty Images)

Îmi amintesc destul de clar puținele momente ale copilăriei când îmi adunam curajul strop cu strop pentru a rosti, cu mare efort, câteva dintre cele mai dificile cuvinte: „Iartă-mă, îmi pare rău!” Spuneam cu greu aceste cuvinte și adesea îmi păreau o idee proastă, imediat ce le rosteam, din cauza unor replici de genul: „Dacă îți părea rău cu adevărat nu făceai ce ai făcut!”

După câteva minute am ieșit din magazin, eu sporăvăind veselă cu soacra și soțul cu căruțul în fața noastră. După câțiva pași soțul întreabă: „Nu ar trebui să o luăm și pe fiică-ta din magazin?”. Brusc mă uit în căruț unde eram convinsă că o văd pe Clara dar, surprize, surprize: căruțul gol. (Foto: Virgil Simionescu/Inquam Photos)

Gesturi mici, priviri, tonul vocii, atingeri, atitudini, emoții, sunt ca niște bule de dialog din revistele de benzi desenate și ele transmit mesaje despre noi, despre alții, despre lume. Privite de undeva dintr-o perspectivă exterioară, aceste bule formează bagajul mental, emoțional și spiritual colectiv al unei societăți

Cum ar arăta așadar, în educație, varianta organică? Simplu - ar fi construită în jurul naturii copiilor: ar fi dinamică, s-ar baza pe dorința lor înnăscută de cunoaștere, ar avea la bază pasiunile lor și s-ar îndrepta spre îndeplinirea viselor lor cele mai îndrăznețe. (Guliver Getty Images)

Dacă limitele au fost prea lejer setate în copilărie, dacă acestea au fost inconsistente sau aproape absente, părinții fiind prea permisivi sau neglijenți, copilul nu a reușit să înțeleagă ce se așteaptă de la el. În spatele comportamentului unui copil aparent "scăpat de sub control" de fapt este copilulul care se simte fără control din cauza lipsei de limite. (Foto: Guliver Getty Images)

Pendulând grațios între „cum a fost azi la școală“ și „puișor, nu te cert, vreau doar să discutăm“, părinții de astăzi lovesc aprig în stilul de parenting al anilor ’80 și privesc blând către un viitor pe care îl construiesc zilnic alături de „puișorii“ din dotare. (Guliver Getty Images)

Când un omuleţ de cinci ani jumate te întreabă serios „Tati, Dumnezeu s-a născut înaintea dinozaurilor?” nu ai cale de scăpare. (Guliver Getty Images)

Un copil care s-a jucat la timp, a visat la timp, s-a cățărat în copaci la timp, a construit la timp, a exerimentat la timp şi nu a fost forțat să înghită informație sau să îşi formeze deprinderi anacronic are, probabil, o mie de şanse în plus să crească academic la standarde înalte, dacă este croit pentru ele. (Foto: Guliver Getty Images)

Cu toate acestea, în mod paradoxal, avem lângă noi o generație de tineri care pare să caute numai plăcerea. Ni se par de neîngăduit lejeritatea lor, amânările lor, starea lor de „cool”, „chill” sau nevoia de „distracție la maxim”. (Guliver/Getty Images)

Îşi liniştesc soţiile când acestea disperă, iar ei îşi trăiesc disperarea pe ascuns, departe de ochii tuturor. Sunt oameni sensibili, dar care nu au nevoie de mila celorlalţi. Nu îi onorează şi nu le oferă alinare o astfel de atitudine. Ei vor doar să demonstreze că sunt nişte oameni buni, profesionişti buni. (Foto Guliver/Getty Images)

„Mi-am dat seama că sistemul de învățământ, acesta organizat pe grupuri de oameni care trebuie să demonstreze în fața altora că și cât știu, că și cât au învățat, este depășit de vremurile pe care le trăim”, spune Dana Nălbaru. (Foto: Facebook Dana Nălbaru)

Copiii care se reîntorc la școală după vacanța de vară se tem, adesea, de două feluri de separare. Prima este despărțirea fizică de părinți, cu care vor ajunge, în multe dintre cazuri, să petreacă și mai puțin timp decât înainte. Cea de-a doua este separarea emoțională.

Una din greșelile unui părinte este să gândească la persoana I plural: ”mâine avem test”, ”marți avem teză”, ”trebuie să învățăm, să scriem”. Nu. Copilul are test, nu noi avem test. (Foto: Cornel Putan/Inquam Photos)

Copiii care au alături părinți mereu îndoiți, neliniștiți, în căutare și cântărire comparativă cu restul lumii par mereu să-și epuizeze bateriile înainte de vreme. (Foto: Guliver Getty Images)

Încă din clasele primare, devine vizibilă neputința lor de a sta în echilibru, liniște și atenție, de a-și concentra energia minții în sarcinile de lucru. Până la adolescență, mulți dezvoltă deja probleme de atitudine și reflexe de abandon și contestare a autorității formale. (Foto: Guliver Getty Images)

„Eu nu vreau să duc o luptă. Sunt nevoită să o fac (...) Le-am simțit mișcările, am plâns când le-am văzut prima oară bătăile inimii, nu pot să îi iubesc mai puțin acum”

Pentru a înţelege ce li se întâmplă copiilor gândiți-vă la următorul scenariu. Vă luaţi concediu, dar şeful dvs. nu vă permite să plecaţi fără să vă asumaţi că va trebui să lucraţi cel puţin o oră din timpul dvs. liber pentru serviciu. Cum credeţi că ar arăta concediul dvs.? Cât de uşor v-ar fi să vă deconectaţi? Cât de relaxaţi aţi fi?

Câteva zeci de mii de tineri nu s-au înscris la bacalaureat. Alte câteva zeci de mii nu vor lua examenul. Un oraș întreg de creiere și de potențial uman se pierde pe drum, anual, sau, dimpotrivă, hotărăște că drumul, în sine, nu merită. (FOTO: Guliver Getty Images)

În sălile de clasă am văzut copii care, pur și simplu, adoră să învețe când sunt în fața un iPad, de exemplu. Există nenumărate instrumente pe care profesioniștii în educație le pot folosi și copiii sunt entuziasmați să învețe dacă stau în fața unui calculator - și învață repede! (Foto: Guliver Getty Images)

Școala este primul contact al oricărui copil cu societatea, iar pentru copiii supradotați de cele mai multe ori reprezintă prima experiență de marginalizare. Orice copil supradotat trebuie să facă față unei contradicții greu de gestionat pe cont propriu, fără sprijin specializat. (Foto: Centrul Gifted Education)

Nemulțumirea nu pune stăpânire pe un individ, familie sau cultură peste noapte. Iluzia perfecțiunii se construiește în timp și în culisele acesteia se ascunde multă rușine, subjugare emoțională, suferință, neîncredere și lipsă de speranță. (Foto: Guliver Getty Images)

Fiecare experienţă „de a fi împreună” pe care i-o oferim copilului nostru este ca o picătură de ceară. Împreună, toate aceste picături vor forma lumânarea care îi va oferi copilului lumina de care are nevoie pentru a se descurca în viaţa de adult.

„Îl iau acasă la Brașov. L-am lăsat săptămâna trecută la bunici, a stat tot timpul în casă și s-a plictisit. Nu sunt parcuri în Sighișoara, n-are ce face copilul aici.” Aceste vorbe pe care mi le-a strecurat o veche prietenă vara trecută pe strada copilăriei noastre purtau în ele amărăciunea blasfemiei. (FOTO: Niculae Ardelean)

Nu poți face carte adevărată cu bățul lângă tine și cu frica dezamăgirilor. Nu poți face carte nici cocolit, ținut de mână, împins ușor de la spate și îmbrăcând fiecare provocare în glazură dulce. De cele mai multe ori, cunoașterea înseamnă tensiune, frustrare, efort, transpirație. (Foto: Guliver Getty Images)

Avem, fiecare, în noi un copil invizibil, spune psihologul Gaspar Gyorgy. Este o parte a sinelui care a suferit în perioada copilăriei de pe urma unor neajunsuri, a unor nevoi nesatisfăcute, a unor părinți care n-au putut să fie cu adevărat prezenți atunci când a fost nevoie de ei

“- Să nu încercați să vă găsiți dumneavoastră mama și nici să umblați prin spitale după una care vrea să își lase copilul. Nu e cazul știți, că dăm în alte alea – e infracțiune, e trafic de persoane, e răpire. Să așteptați, faceți-vă dosarul. Nici nu știți ce înseamnă un copil. Uite, fetele lui tata”. O îmbrățișare imaginară merge de la interlocutorul nostru către rama din care zâmbesc știrb două cârlionțate. „- Adoptate”, întreb? „ - Nu, nu.” (FOTO: Guliver Getty Images)

„A fost foarte dezamăgitor și a fost greu faptul că s-a întâmplat înainte să nasc și am trăit în direct toată problema asta”

Înstrăinarea copilului de unul dintre părinţi, în special de cel care pleacă din casă, reprezintă unul dintre factorii de risc care afectează foarte profund şi pe termen lung dezvoltarea copiilor.

Am auzit prima dată acum 10 ani că fac parte din generația X și că nu trebuie să îmi fac griji, e normal să nu mă prea înțeleg cu generația Y. (Foto: Guliver Getty Images)

Martorii bullying-ului, care sunt de obicei ceilalţi copii, se simt în secret uşuraţi că nu sunt ei ţinta şi tind să evite agresorul, nefiind dispuşi să intervină (Foto: Guliver Getty Images)

Acesta este limbajul lor extraterestru către niște bădărani de adulți care nu văd dimensiunea din care au coborât. Nu le înțeleg nevoia de libertate, de acceptare, de sens și relevanță. (Foto Ovidiu Micsik / Inquam Photos)

Winston Churchill spunea că nu ar trebui să irosim o criză bună, iar în unele cercuri politice şi economice asta a devenit o regulă de aur pentru cei care doresc să pună pe agenda publică o anumită tematică. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Jurnalista Gabriela Lupu a spus sâmbătă povestea abuzurilor pe care le-a suferit în copilărie din partea propriilor părinți. Mărturia sa le-a dat curaj și altora să vorbească despre rănile neînchise încă ale unei copilării traumatizante (Foto: Guliver Getty Images)

Pentru că din cauza faptului că orice aş face tot „un rahat” sunt m-a făcut să îmi doresc cu disperare să fiu iubită până acolo încât am acceptat nedrept de multă vreme în viaţa mea un bărbat abuziv. (Inquam Photos/ Marius Dumbrăveanu)

„Sunt părinți care și-au pălmuit copilul o dată sau de două ori, care au o toleranță mai redusă la frustrare. Aceștia ar trebui să primească îndrumare pentru a oferi grijă într-un fel care răspunde nevoilor copilului. Cred că un număr uriaș de părinți vor să facă ce este mai bun pentru copiii lor, dar unii nu reușesc”

În generală, am asistat de nenumărate ori la pedepsele fizice aplicate de doamnă dirigintă: 20 de linii la palmă date cu muchia şi cu mare sete. Aţi văzut vreodată cum arată mâinile unui copil bătut la palmă? (Foto: Guliver Getty Images)

Steinar Lone: „Nici părinții mei, nici eu nu am primit niciodată o pedeapsă fizică. Bunicul meu din partea tatălui s-a născut în anul 1875, iar bunica, în 1877, și ei nu au pedepsit niciodată copiii fizic” (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Avem o cultură educaţională care promovează un stil de educaţie bazat pe pedepsă şi pe critică. În România zilelor noastre, copiii încă sunt loviţi de către părinţi atunci când se comportă nepotrivit. Patru din zece părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor şi 6 din 10 copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor (Foto: Guliver Getty Images)

Mi-e greu să accept că nu îmi pot înțelege copiii. Ei fac parte dintr-o altă lume, necunoscută, stranie

Câteodată, destinul te pune în fața unor alegeri. Mergi mai departe sau rămâi pe loc? Ce faci dacă în drumul tău pe munte zărești, dintr-o dată, o casă dărăpănată, cu patru copii palizi care te privesc prin geam?

Un filtru care ar trebui să îi împiedice pe profesorii cu probleme psihologice sau de comportament să predea este testul psihologic. „Suntem întrebați dacă ne este frică să dormim noaptea dacă ne place culoarea roșu, ce am simți dacă ne-am plimba într-o câmpie cu maci. Nu cred că sunt relevante” (FOTO: Dragoș Savu)

Trăim într-o Românie însăilată de oameni care gândesc puțin. Una care e încă hrănită – și la scară mică, în sala de clasă, și la scara mesajelor politice, cu ideea de liniște. O liniște extrem de periculoasă, care potolește efervescența creierelor și îi învață pe oameni că, dacă iau atitudine, sigur deranjează pe cineva. (FOTO: Guliver Getty Images)

Când profesorii sunt cei înjurați, împinși, bătuți, știrile nasc o revoltă cât un foc de paie. Cei care îl sting sunt înșiși dascălii, care se simt rușinați să își spună povestea în public. (Fotografii de Dragoș Savu)

Republica vă oferă, în următoarele șapte zile, o analiză a sistemului de învățământ din România care pleacă de la cea mai importantă resursă în materie de educație: oamenii. Vă veți întâlni marți cu un caz extrem, care a stârnit o uriașă emoție în spațiul public. Un caz care vorbește despre neputința unui sistem. (Fotografii de Dragoș Savu)

Dacă atunci când ne vedem copilul exprimăm în cuvinte bucurie, contribuim în mod direct la formarea convingerilor copilului că el este o persoană valoroasă şi demnă de a fi iubită