Aveam nevoie doar ca întrebarea să mă lase în pace.

Probabil că sunt eu mai bătut în cap și nu pricep.

Simt că fug de la un copil la altul, că strâng micul dejun, apoi o culc pe bebe, apoi calmez fetița mijlocie, apoi pregătesc sandvișuri pentru parc, în timp ce sunt întreruptă ca să o asist pe fetiță de trei ori pe minut.

Robert Fulghum a spus-o de mult: nu te îngrijora că nu te ascultă copiii. Îngrijorează-te că te privesc mereu.

Se întȃmplă uneori ca anumiţi oameni să nu reuşească (drept urmare a unor situaţii conjuncturale sau a propriei lor incapacități) să îşi construiască o viaţă aşa cum şi-o doreau, şi să nu poată să se acomodeze cu viaţa pe care o au. Unii dintre aceştia continuă să facă eforturi pentru a schimba lucrurile, în timp ce alţii renunţă … dar îşi explică situaţia prezentă în mod îngust, prin lipsa unor elemente pe care, dacă le-ar fi avut, le-ar fi permis să fie fericiţi. foto Profimedia

Cu sare în păr, nisip prin mașină, urme de bronz și piele arsă ne apropiam de București cu cei 3 copii pe bancheta din spate, după 5 zile la mare. Drumul a fost liniștit, băiețelul (5 ani) a ascultat muzică cu noi, iar fetele (3 ani, respectiv bebe de 10 luni) au dormit majoritatea drumului.

De aceea, pe mine astfel de scene mă tulbură foarte tare. Pentru că nu văd doar un copil rănit și o mamă pierdută. Văd un lanț cauzal și o istorie care se repetă dintr-o generație în alta. Și nevoia urgentă de a rupe acest lanț.

„- Da, ce are, tu, doamna de-i supărată?” (Foto: Inquam Photos)

Eram de 12 ani împreună și credeam că am învățat să comunicăm foarte bine unul cu altul. Apoi au apărut copiii.

La 7 ne începem ziua, unii mai obosiți decât alții, dar suntem obișnuiți. Urmează o zi plină, cu multă familie și prieteni, la botezul lui bebe. La petrecere, cineva mă întreabă: „Și cum dorm copiii? Încă dorm cu voi? Când o să învețe să doarmă singur, măcar băiatul?!”