Când mergi pe stradă în marile orașe ale României, te lovești deseori de mesajul „Atenție, cade tencuiala!”. Un avertisment care aduce în concret un sentiment pe care îl ai nu de puține ori trăind în România: acela că riști ca, la un moment dat, să îți cadă țara în cap. E o lume în care suferă clădirile, suferă mediul înconjurător, suferă sistemul sanitar, suferă sistemul de educație, dar cel mai mult suferă oamenii. Cum poți să repari lucrurile?
„Orice leu investit în educație aduce statului înapoi 8 lei, prin taxe și impozite”, spune, Eugen Vaida, Director Executiv pentru România al The Prince’s Foundation și Ashoka Fellow. „Personal, mi-ar plăcea să văd tot mai mulți cetățeni implicați în diversele organizații sau iniţiative. Oricine poate face voluntariat, poate fi membru într-o asociație, să facă parte dintr-o organizație profesională sau chiar dintr-o asociație de locatari. Oriunde contribuția personală poate schimba ceva, consider că ea e binevenită”, crede Ovidiu Ana, Director Executiv Fundația Orange.
Eugen Vaida și Ovidiu Ana sunt doi dintre jurații secțiunii Impact Social din cadrul Gala Societății Civile, dezvoltate alături de Ashoka România, care premiază proiectele cu impact pozitiv asupra comunităților. Festivitatea de premiere a Galei Societății Civile are loc pe 28 septembrie 2022, de la 19:30, la Ateneul Român din București, și este prezentată de Răsvan Exarhu.
Eugen Vaida: Suntem puțin înainte de un colaps generalizat al patrimoniului
Trăim într-o țară plină de mesaje „Atenție, cade tencuiala!”. Ce pot face cetățenii și organizațiile, pentru clădirile din orașe și sate, astfel încât să nu le mai cadă țara în cap?
Paradoxal, tencuiala reprezintă cea mai mică problemă. Treci prin Veneția și vezi clădiri scorojite, care nu au nicio problemă structurală și care ne plac tuturor așa cum sunt, având un aspect autentic. Noi am trecut de stadiul de tencuială scorojită. Suntem puțin înainte de un colaps generalizat al patrimoniului. Ne cad acoperișurile peste participanții la evenimente, zidurile peste trecători. Nu voi pica în capcana de a da vina exclusiv pe stat. Să te îngrijești de clădirile de patrimoniu ține de cel mai înalt rafinament al unei societăți sănătoase, deci, până la urmă, de o societate conștientă și educată peste care se suprapune și o oarecare bunăstare. Patrimoniul e un fel de “final destination” al societății cunoașterii. Deși există un interes crescând pentru patrimoniu și în România, născut în principal pe seama valului redescoperirii lumii rurale idilice de către cei din mediul urban și, de ce să nu o spun, prin promovarea patrimoniului de către Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, sunt încă prea puține inițiative structurate care să facă diferența. Mă refer la ONG-uri, bineînțeles. Deși activitatea celor mai prezente organizații e recunoscută de ani de zile în plan internațional sunt încă foarte puține, mai ales în afara Transilvaniei. Este într-adevăr un domeniu al specializării aprofundate și, poate că, acest lucru îi sperie pe mulți. Multe persoane au început să sesizeze ONG-urilor intervențiile de distrugere a patrimoniului, ceea ce reprezintă un prim pas spre dezmorțirea unei conștiințe naționale a apartenenței. Din păcate, din lipsa de personal și resurse organizațiile nu reușesc să reacționeze pe măsură iar exemplele de succes legate de salvarea unor clădiri din mâinile unor dezvoltatori imobiliari hrăpăreți sau din mâinile vremii nemiloase sunt puține. Așadar, ar fi util ca acești oameni cu intenții bune dar cu puține cunoștințe de specialitate să adere ca membri simpatizanți la unele ONG-uri. În Marea Britanie o singură organizație care se preocupă de patrimoniul natural și construit are 6 milioane de membri și se îngrijește de peste 1000 de monumente istorice. Mă refer la National Trust. Este greu de imaginat că vom ajunge la acest nivel în viitorul apropiat. Cred că ar fi de asemenea nevoie de o cooperare mai strânsă între ONG-uri pentru a-și crește impactul și șansele de reușită. Spre exemplu, avem în România probabil cel mai mare număr de școli de vară de arhitectură și care contribuie într-un mod susținut la formarea profesională a multor profesioniști tineri din acest domeniu și din domeniile conexe, dar este nevoie de o corelare a activitățile acestora și de cooperare între organizațiile care le desfășoară.
Care este legătura dintre bunăstarea mediului construit și bunăstarea unei țări?
Dacă consumerismul înseamnă bunăstare atunci, sigur, nu e nicio legătură, cel puțin nu una sustenabilă, dar dacă vorbim de redescoperirea și valorificarea patrimoniului ca marcă identitară și dezvoltarea unor afaceri profitabile care să educe publicul larg, atunci putem vorbi despre o influență evidentă în ambele sensuri. Citeam chiar într-unul dintre proiectele participante la competiția premiilor GSC că orice leu investit în educație aduce statului înapoi 8 lei, prin taxe și impozite. Acesta este un exemplu de legătură directă. Patrimoniul și mediul construit în general, reprezintă nici mai mult, nici mai puțin decât infrastructura educației. Dacă ne referim însă la construcțiile noi nesustenabile pot să spun că acestea încep să devină principala problemă a calității locuirii și a patrimoniului. De ce? Pentru că cei ca noi se vor zbate să protejeze și să salveze peste 200 de ani BCA-urile și betoanele inutile pe care le ridică unii antreprenori și proprietari astăzi; dacă vor rezista, desigur. Experiența ne spune că mai toate vor deveni monumente istorice însă în locul lor ar putea să apară o arhitectură de calitate care de asemenea va fi protejată la un moment dat. Așa cum avem o demografie încărcată așa avem și un fond construit încărcat pe care planeta asta nu-l mai suportă iar noi nu mai suntem în stare să ne îngrijim de el. Industria betonului a ajuns cel mai mare poluant de pe glob. Este într-un fel și rolul nostru, al arhitecților să utilizăm cu precauție ceea ce am învățat.
Vedem atâtea clădiri noi care stau goale, de la birouri la centre culturale. Atunci întreb: n-ar fi mai bine să construim în primul rând o infrastructură care să ne permită să reutilizăm aceste clădiri istorice în loc să construim altele noi, poluante? Mă refer la reînvățarea meșteșugurilor tradiționale, a confecționării și producerii de materiale sustenabile, a utilizării resursei de muncă locale.
Când știi să construiești e tentant să o faci dar tocmai aceasta e provocarea. Discuțiile mele din ultimii ani cu potențialii beneficiari s-au soldat adesea cu verdictul: “n-aveți nevoie să construiți, e o himeră, faceți altfel”. Când avem atâtea clădiri care așteaptă să fie îngrijite, reutilizate, readaptate la nevoile actuale de locuire avem tot atâția beneficiari (constructori, soți, primari, expați) pe care-i mănâncă palmele și a căror instincte de zămislire dau pe dinafară de inițiativă. Vorba aia, “să se vadă ceva după tine”. Vedem atâtea clădiri noi care stau goale, de la birouri la centre culturale. Atunci întreb: n-ar fi mai bine să construim în primul rând o infrastructură care să ne permită să reutilizăm aceste clădiri istorice în loc să construim altele noi, poluante? Mă refer la reînvățarea meșteșugurilor tradiționale, a confecționării și producerii de materiale sustenabile, a utilizării resursei de muncă locale. Dacă am avea toate aceste lucruri ar scădea substanțial și costurile pentru restaurarea și amenajarea clădirilor istorice.
„Din perspectiva impactului social am văzut proiecte deosebit de puternice, iar diferența de punctaj a fost extrem de mică”
Ce fel de proiecte cu impact social ați dori să vedeți mai des?
Sunt încă prea puține proiecte care se autosusțin și care în continuare funcționează exclusiv din donații, granturi și sponsorizări. Dacă vorbim de antreprenoriat social ar trebui să avem mai multe activități de formare și producție pentru grupurile cărora se adresează. Aș vrea să văd proiecte care crează locuri de muncă în comunități, care aduc plus-valoare și care formează oameni care vor deveni la un moment dat independenți. Puțini donatori vor să direcționeze banii către cheltuielile administrative ale unei organizații; aproape întotdeauna aceștia preferă să susțină activitățile concrete de implementare ale unui proiect considerând că este mai important să rezolve punctual o problemă decât să susțină o organizație la modul general. În acest sens realizarea unor produse specifice poate duce la construcția unei capacități de funcționare la standarde normale ale unei organizații. Vorbim de ONG-uri care derulează proiecte mari cu 2-3 oameni pasionați și dispuși să facă aproape exclusiv voluntariat. Acest lucru ar trebui să se schimbe, în sensul în care un fond de endowment ar putea să aducă ulterior un profit care să poată fi reinvestit în organizație. Orice se poate produce și vinde dacă îți educi publicul și dacă îți creezi propria bulă. Aici spațiul virtual va juca un rol hotărâtor în viitor.
Cum vi s-au părut proiectele pe care le-ați jurizat în acest an?
Din perspectiva impactului social am văzut proiecte deosebit de puternice, iar diferența de punctaj a fost extrem de mică. Sunt ONG-uri care participă an de an în competiție și care-și îmbunătățesc proiectele vizibil, dar am încercat să oferim o șansă echitabilă și celor care sunt încă la început și care nu au încă un pedigree consolidat. Sunt multe proiecte care implică comunitățiile locale, nu doar în activități, ci și în decizii după principiul nothing about us without us, ceea ce e o atitudine onestă. Am văzut însă și câteva categorii de proiecte clișeu care nu mai rezolvă în aceeași măsură problema ca în trecut pentru că și societatea și comunității cărora li se adresează au făcut un salt de valori și au alte așteptări. În orice caz se observă o creștere a componentei transversală a educației în toate domeniile, de la sănătate la cultură, de la mediu la dezvoltare economică.
Care au fost proiectele care v-au impresionat cel mai tare?
Cele mai de succes proiecte sunt în general cele care pleacă de la inițiativa unor membri ai comunităților locale care sunt proiecte la scară mică, dar care au un potential extraordinar de multiplicare pentru că răspund unor nevoi similare. Acestea reușesc să coaguleze repede în jurul lor administrațiile locale, antreprenorii, dar și publicul larg care empatizează puternic cu rezolvarea unor probleme cotidiene recurente, implementate cu resurse puține, dar cu pasiunea, energia și ambiția celor care le-au inițiat. Acestea sunt proiectele care m-au convins. În general nu lucrează cu cifre și statistici sofisticate ci încearcă o schimbare unu la unu, om cu om, comunitate cu comunitate iar inițiatorii devin ei înșiși modele pentru mulțe persoane care încă stăruie în a trece la acțiune și a-și realiza propriul vis.
Ovidiu Ana: Organizațiile care au impact social sunt cele care au o abordare sistemică și privesc către cauza primă a problemei
Cum au evoluat inițiativele societății civile din România din perspectiva impactului social în ultimii ani?
Lucrez în sectorul ONG de aproape 20 de ani și pot spune că modul în care societatea civilă abordează implementarea proiectelor a evoluat vizibil. Această schimbare de paradigmă a fost determinată, cred eu, de maturizarea societății civile, dar și din regulile pe care le impun finanțatorii și donatorii. Observ că sunt din ce în ce mai puține organizații care sunt orientate spre contracararea efectelor problemelor și tot mai multe cele care merg către rezolvarea cauzelor, care au o abordare sistemică și gândesc proiectele pentru a le asigura sustenabilitatea.
Când ești tânăr, crezi că poți muta munții din loc și poți cuceri lumea numaidecât. Cam așa a fost și cu lucrătorii din societatea civilă și cu cele mai multe ONG-uri la începuturile democratizării societății noastre. Problemele pe atunci aveau un puternic impact emoțional și proiectele erau scrise sub imboldul acestor emoții. Am revăzut această abordare cu ocazia izbucnirii crizei sanitare și a crizei refugiaților. A fost o mobilizare extraordinară însă s-au consumat și foarte multe resurse fără a ne gândi la un plan pe termen lung.
Totuși, comparativ cu începuturile anilor 2000, organizațiile conștientizează ce fac și încep să vină și cu intervenții menite să schimbe sistemul.
Dincolo de raportări, ce înseamnă, ca organizație, să ai impact social? Cum poți să îl crești?
Organizațiile care au impact social sunt cele care au o abordare sistemică și privesc către cauza primă a problemei. Și spui că ai impact atunci când repari sistemul, iar cauza care a creat problema dispare. Este destul de dificil să ajungi în acel punct însă poate fi și un factor motivator pentru echipele din ONG-uri. Una este să alergi după beneficiari pentru a-ți îndeplini indicatorii, alta este să lucrezi pentru a schimba un sistem, iar indicatorii îi îndeplinești doar pentru că lucrezi pentru a schimba sistemul.
Mergând și mai în profunzime, aș putea spune că organizațiile care au impact social sunt cele care au o strategie pe termen lung, care au niște obiective clare și urmăresc să îndeplinească acea viziune despre lume pe care o au ca organizație. Iar pentru a crește acest impact, nu este neapărat nevoie să ajungi la un număr foarte mare de beneficiari, să te extinzi la nivel național sau să ai un buget foarte mare. Ci să găsești acea rețetă care să îți producă schimbări de comportament și atitudine la cei mai importanți actori din sistemul în care intervii.
De-a lungul timpului am intrat în contact și cu organizații neguvernamentale din afara României și, dacă ne comparăm cu Vestul, în țara noastră societatea civilă este subdezvoltată. Nevoia unei implicări mai mari a tuturor cetățenilor este aproape palpabilă.
Care este domeniul cel mai bine reprezentat din perspectiva implicării civice în România și unde ar fi nevoie de mai multă implicare sau de o implicare mai cu sens?
Mi-e teamă să spun ca există un domeniu mai bine reprezentat din perspectiva implicării civice deoarece nevoile societății sunt foarte mari și au o dinamică rapidă. Acum 5 ani, după o simplă ordonanță, am constatat că avem nevoie de mai multe inițiative în zona participării publice, sau în pandemie și post pandemie am văzut limitele sistemelor de învățământ și ale serviciilor sociale.
De-a lungul timpului am intrat în contact și cu organizații neguvernamentale din afara României și, dacă ne comparăm cu Vestul, în țara noastră societatea civilă este subdezvoltată. Nevoia unei implicări mai mari a tuturor cetățenilor este aproape palpabilă.
Personal, mi-ar plăcea să văd tot mai mulți cetățeni implicați în diversele organizații sau iniţiative. Oricine poate face voluntariat, poate fi membru într-o asociație, să facă parte dintr-o organizație profesională sau chiar dintr-o asociație de locatari. Oriunde contribuția personală poate schimba ceva, consider că ea e binevenită.
Dacă ne raportăm la bugetele organizațiilor, vedem o creștere a investițiilor în zona noilor tehnologii, a aplicațiilor și a platformelor. Cred că este o direcție potrivită pentru toate domeniile unde societatea civilă acționează. Iar dacă aș vedea un loc unde ar trebui să depunem mai mult efort, ar fi zona de educație. Mă refer, desigur, la educație la toate nivelurile, pentru toate grupurile sociale și cât mai variată. Nu ar trebui să ne limităm doar la sistemul formal de învățământ ci să ne propunem să adresăm chiar și persoanele pe care nu le-am avut până acum în vedere.
Cum vi s-au părut proiectele pe care le-ați jurizat în acest an?
An de an, Gala Societății Civile aduce în atenția publicului cele mai bune proiecte ale sectorului ONG și, trebuie să recunosc, este foarte dificil să jurizezi inițiativele care ajung în această etapă. Unele dintre ele au adus inovație și o abordare diferită, altele arată efortul organizațiilor de a rezolva anumite probleme. Cel mai important, însă, este faptul că toate arată dorința societății civile de a construi un prezent mai bun și un viitor mai luminos pentru cei care ne vor călca pe urme.
Care au fost proiectele care v-au impresionat cel mai tare?
Proiectele care au avut un impact puternic asupra mea au fost cele care m-au făcut să mă întreb cum de am ajuns în situația aceasta? De ce noi, ca societate, suntem atât de orbi și nu vedem aceste probleme care afectează viața unui număr atât de mare de oameni? De ce nu avem o reacție din partea întregii societăți pentru rezolvarea acestor probleme?
Sunt oameni și grupuri sociale afectate pentru totdeauna pentru că sistemul este construit greșit sau pentru că nu funcționează cum trebuie. Iar proiectele care scot în evidență aceste lucruri și propun o rezolvare a lor îmi dau încrederea că putem să mai reparăm ceva și nu vom fi judecați de istorie că am asistat impasibili la necazurile unor oameni care au avut mai puțină șansă decât noi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.