Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Cum vede un copil de șapte ani școala românească: „Am și momente în care nu mă simt așa de rău, atunci când doamna nu țipă. Și e liniște”

Băiat cu ghiozdan în spate

Foto: Guliver Getty Images

Acum se termină semestrul I, o bucată semnificativă din primul an al familiei noastre în contact cu școală românească, cu bune și rele. Cu trezit la 6 jumătate și cu ajuns acasă la 6 seara, cu o toamnă în care ne-am adaptat cu greu la noul ritm de alfabetizare, dar, mai presus de toate, cu un copil care nu mai e deloc curios să învețe.

Am scris în septembrie un text manifest despre așteptările cu care ne-am prezentat în primele zile de înscriere în sistem, sperând că poate realitatea de pe teren o să ni se pară blândă, ușoară. Și așa a și fost, dintr-o perspectivă: din fericire am nimerit într-o școală de centru de oraș fără fițe, cu profesori fără pretenții că le știu pe toate, cu părinți din clasă medie socială bună, cu copii bine îngrijiți și încurajați să meargă la școală,  

Am nimerit, deci, într-un mediu școlar de nivel mediu. Și nu aș avea nicio problemă dacă acest mediu nu ar însemna: competiții școlare inutile încurajate de părinți, desigur, fișe peste fișe, stat în bancă patru ore (în pauze nu se iese), niște copii parcă electrocutați atunci când îi iei din școală (cu foarte multă energie), lipsă de receptivitate la metode creative de a-i ține interesați de ceea ce învață, cu clasamente zilnice de copii cuminți și liniștiți (niște roboți) și cu condiționări penibile (nu mai facem bradul mâine, dacă nu sunteți cuminți).

O să spuneți: Da, sunteți cu nasul pe sus, ce credeați că veți găsi într-un sistem învechit de peste 50 de ani, cu ore care încep la ora 8 și se termină la 11.30? Așa e. Suntem. Ne dorim mai mult de la acest sistem la care cotizăm și în care vrem să fim întrebați de omul care stă zilnic cu copilul nostru dacă acesta se simte bine, dacă îi place, dacă crede că e pasionat de ceva și are nevoie de mai multă inspirație în acea direcție. Dar pentru că nu sunt abuzuri psihice și fizice, îl mai ținem aici. Pentru că, nu-i așa, doar nu ni s-a urât cu binele (expresie învățată de mine în anii ‘90, în școală primară).

Nu-i nimic. L-am întrebat eu, i-am luat un interviu lui Luca, de aproape 7 ani, în care am vrut să aflu ce îi place la șoala la care nu-i place să meargă și ce schimbări ar propune el pentru următoarea perioadă.

Delia: De ce crezi tu că trebuie să mergi la școală?

Luca: Trebuie să învăț să citesc, să scriu, deși știam deja înainte să încep școală.

Delia: Și până acum cum ți se pare la școală?

Luca: Mega-plictisitor. Repetăm aceleași exerciții de pe fișe de o mie de ori, doamna ne repetă același exercițiu de trei ori, câteodată chiar înnebunesc, pentru că un exercițiu simplu durează cam 10 minute, când eu zic că ar trebui 5. Sau, chiar, o etapă de la un exercițiu în loc să dureze 5 minute, la ea durează foarte mult. E o nebunie școala asta.

Delia: De ce crezi că durează așa de mult să faceți un exercițiu?

Luca: Pentru că suntem mulți copii, 27 de copii. Și, dacă colegii ar fi mai atenți, ar merge mai repede treaba. 

Delia: Ce ar putea doamna să facă altfel că să dureze mai puțin și să predea altfel?

Luca: I-aș spune direct să nu mai țipe, să nu mai repete același lucru de o sută de ori și să nu se mai supere pe copiii care nu știu să rezolve. Și să ne dea fișe mai grele de rezolvat, pentru că acum sunt foarte ușoare. Și să ne lase să gândim.

Delia: De ce zici că nu va lasă să gândiți?

Luca: Păi ea ne zice mereu ce să scriem în fișe, nu ne lasă să facem noi singuri.

Delia: Păi poate va explică la început cerința și apoi voi știți ce aveți de făcut.

Luca: Nuu, ea ne dă soluția. Nu ne întreabă, ea chiar ne zice cum să facem. Ne zice cum să complet[m. Și ar putea să explice doar celor care nu știu cum să rezolve, nu întregii clase. Așa ne și deranjează, poate unii vor să gândească. E mega-plictisitor asta.

Delia: E ceva ce-ți place, totuși, la școală?

Luca: Îmi place în pauză de masă, uneori când e zăpada afară și prima pauză, că mă uit pe geam și tot timpul îmi place plecarea de la școală.

Delia: E ceva ce ai învățat nou la școală până acum?

Luca: Da, engleză, foarte puțină. Matematică, iar foarte puțină. Cuvinte noi, ca de exemplu cuvântul cârn. Adică, un nas care e ridicat, așa în vânt. Mai sunt lucruri noi, dar nu știu acum exact.

Delia: Ce nu-ți place la școală?

Luca: Că doamna ne zice că suntem cuminți sau obraznici. Iar eu cred că nu există cuvintele astea, copiii nu sunt nici cuminți, nici obraznici. Știu asta de la grădiniță. Dar doamna le folosește des și asta nu îmi place. Și că avem pauze scurte, când ne jucăm cu câteva jucării urâte și stricate. Și că nu învățam mai jucăuș, nu așa serios cu stat în bancă tot timpul, copil-model. Adică aș vrea să învățam prin joc.

Delia: Tu cum îți imaginai școală acum un an?

Luca: Mi-o imaginăm mult mai rea, și acum e rea, dar nu așa de grav. Am și momente în care nu mă simt așa de rău, atunci când doamna nu țipă. Și e liniște.

Delia: Dar cum îții imaginezi ca arată școală din viitor?

Luca: Să fie doamne mai bune, fără bănci și să stăm cu toții pe un covoraș și să învățam mai ușor, să ne lase să gândim și să ne zică soluția abia după ce avem timp de gândire, nu din prima. Că poate un copil știe răspunsul din prima. Școala să fie pictată cu culori multe, să nu fie scorojită, cu toalete murdare, as vrea chiar să nu mai avem geam la toaletă ca să avem intimitate și să se închidă ușă la baie.

Delia: Ce oră îți place cel mai mult?

Luca: Sportul îmi place, că jucăm rațele și vânătorii.

Delia: E ceva ce ai vrea să înveți mai mult la școală?

Luca: Muzică, fiindcă asta e pasiunea mea. Să am oră de muzică unde să învățam notele muzicale, pentru că eu vreau să fiu solist. Și mai e ceva important: aș vrea că doamna să ne întrebe pe fiecare ce știe și ce nu știe și să ne învețe exact lucrurile pe care nu le știm, nu și pe cele care le știm. Să vorbească cu fiecare din noi.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Copilul își dorește învățare diferențiată, centrată pe elev, axată pe experiența anterioară și pe interesele acestuia, își dorește învățare prin joc, interactivă, își dorește liniște și un spațiu școlar primitor, decent, jucăuș. Toate dorințele lui sunt legitime.
    Pornind de la dorințele lui, doamna ar trebui să îi ia un interviu învățătoarei ca să descopere de ce dorințele copilului nu pot deveni realitate. Asta așa, ca să se întâmple și ceva constructiv.
    Chiar copilul a spus la un moment dat că sunt prea mulți copii în clasă, iar 27 e chiar un număr rezonabil, când numărul maxim de elevi, legal, este 25, iar, în realitate, sunt clase cu peste 30 de elevi. Nu pot fi de acord cu etichetele de orice fel, cu clasamentele și cu scurtarea recreațiilor. Ele au niște cauze. Ce-ar fi să existe un profesor asistent la clasă?! Poate prezența acestuia ar mai scădea din presiune...
    Să învețe notele muzicale la clasa pregătitoare sau la clasa I e un vis, atâta vreme cât programa școlară cere cu totul altceva. Mie mi s-ar părea ideal ca, măcar la liceu, elevii să poată alege ceea ce să învețe....
    Liniștea aceea și-o dorește și învățătoarea, cu siguranță! Îi privesc pe copii zi de zi. Stau unul lângă celălalt, își povestesc tot felul de lucruri. Țipând. Imaginați-vă o lume fără TV, radio, computere și telefoane mobile. N-ar fi mai liniște?! Ați putea să stați de vorbă cu copilul despre câte în lume și în stele și el ar învăța să își regleze înălțimea tonului...
    Spațiul școlar se construiește și se întreține. Cu bani. Ca să existe curățenie, covoraș și jucării noi și frumoase nu e suficientă bunăvoința învățătoarei, ci e nevoie de bani. Și pentru profesorul asistent tot de bani este nevoie. Mijloace și materiale didactice care să sprijine învățarea interactivă și centrată pe elev tot cu bani se procură. Uneori se implică părinții, alteori, chiar (sau numai) învățătoarea, alteori nimeni. Greșit în toate cele trei cazuri. Ce-ar fi ca 6% din PIB (cum zice legea...) să ajugă în educație?!
    Eu zic că, dacă investim în educație, cu siguranță școala nu va mai fi un loc mega-plictisitor. Poate va fi tot o nebunie, dar una frumoasă, care să valorifice potențialul fiecărui copil, chiar și pe al celor care, atunci când vin la școală, nu știu încă să citească și să scrie...
    • Like 1
    • @ Corina Diana
      Anon check icon
      Un profesor asistent pe langa invatator? De ce ar fi nevoie de inca un cadru didactic?
      • Like 0
    • @ Anon
      Profesorul asistent are sarcini variate. De exemplu, îi îndrumă în realizarea sarcinilor de lucru pe copiii care au dificultăți de învățare, în sistem de lucru unu la unu sau în grup mic, dacă sunt mai mulți elevi de acest fel în clasa respectivă. De ce face asta?! Pentru ca profesorul principal să se ocupe de copii precum Luca și să nu mai repete de 10 ori aceeași explicație.
      O altă situație în care este nevoie de profesor asistent este aceea când un copil cu tulburări de comportament își agresează colegii sau chiar pe cadrele didactice. Profesorul asistent îl scoate din sala respectivă și merge cu el într-o altă sală destinată acestor momente și unde îl ajută pe acesta să se liniștească.
      Cunosc o situație concretă când, într-o clasă de liceu, când un elev i s-a adresat profesoarei de matematică într-un mod inadecvat cu privire la naționalitatea ei, profesorul asistent a raportat acest lucru directorului, iar elevul a fost suspendat temporar și i-a cerut scuze profesoarei în fața clasei, deși aceasta nu se simțise neapărat jignită.
      Accesând link-ul de mai jos, puteți afla mai multe despre atribuțiile profesorului asistent.
      https://www.prospects.ac.uk/job-profiles/teaching-assistant
      • Like 1
  • Analizând maturitatea ideilor exprimate, gradul elevat de expunere şi vârsta copilului, am ceva dubii legate de existența acestui dialog... subiectul, însă, cât şi dezbaterea generată pe această temă, sunt foarte importante. Propun şi eu câteva întrebări:
    1. Cât de bine sunt instruiți educatorii, învățătorii, profii de gimnaziu, de liceu şi chiar de facultate, în legătură cu stadiile de dezvoltare a celor pe care îi îndrumă?
    2. Care este gradul de preocupare a părinților, pe această temă?
    3. Cum îşi construiesc părinții din România anului 2018, obiectivele pentru copiii lor?
    4. Există nişte obiective, bine conturate şi corect adaptate vremurilor în care trăim, la nivelul Ministerului Educației? Cine, de-acolo face planurile pentru copiii noştri? Şi, dacă nu sunt prea insistent, ce îl/îi recomandă? Ar fi f. bine să fie cunoscut/ți şi să avem şi noi încredere că ştie/ştiu ce face/fac... eu am mari îndoieli aici.
    5. Cum se armonizează aceste obiective cu visele copiilor, cu emoțiile lor, cu furtunile interioare specifice diferitelor vârste?
    6. Câtă presiune este bine să punem pe copii, pentru a răspunde cerințelor şcolii?
    7. Cum analizăm, pornind de la subiectele legate de şcoală şi părinți, incidența tot mai crescută a tulburărilor emoționale, care duc la tulburări comportamentale şi la probleme de integrare si de funcționalitate în familie şi în societate?
    • Like 4
  • Mie imi place Luca pentru maturitatea cu care gandeste, de parca nici n-ar fi copil! Gandul lui este la invatatura, chiar atunci cand spune ca i-ar placea mai multa joaca! Dar nu o joaca pentru a se distra ci pentru a invata mai mult si mai bine! Pacat insa ca nu toti copiii gandesc ca Luca! Pacat ca in clasele primare nu se pun note pentru a nu se face distinctie intre elevi, incurajandu-se lenea! Ca daca imi amintesc de vremea mea, multi dintre noi invatam din mandrie. Nu neaparat sa fim primii, sa ne si jucam, dar sa nu ne facem de rusine si sa fim si noi undeva intre cei din frunte. Notele ne departajau si daca era unul mai bun la citire, incercai sa fii si tu la mate sau la desen, geografie, gramatica, ... Acum uitati-va la aprecierile acelea, nu stiu daca asta e termenul corect. Toti au "f. bine", daca nu s-a inventat intre timp "extrem de bine". E clar pentru orice copil ca nu mai are pentru ce sa invete! Si apar "teleormanii" extrem de competenti! Cu scrisul si vorbitul le e mai greu! Deci nu, invatatului sarind sotronul si da, invatatului cinstit in care fiecare este rasplatit dupa cunostintele dobandite, Si eventual organizarea invatamantului pe scoli cu nivele de competenta diferite! Sa poata si un cetatean mai putin dotat intelectual sau mai "dezinteresat" de scoala, sa atinga un grad elementar de cunostinte strict necesare in viata! Iar cei performanti sa poata evolua si sa ajunga elita tarii! Ei sa duca tara mai departe spre excelenta in toate domeniile! Cred ca fara un invatamant concurential, dar corect, nu avem nicio sansa! O fi spus Pierre de Coubertin "totul e sa participi", dar toti se bat pentru medalii, iar vorbele francezului suna bine doar in urechile perdantilor orgoliosi!
    • Like 2
  • Vasile check icon
    Mie, din povestea aceasta, cel mai mult îmi place de Luca. Un copil inteligent, care are idei personale și nu se teme să și le spună. Și are și capacitate de analiză. Bravo Luca, bravo părinți pentru educația dată!
    • Like 1
  • ....Ministerul, Inspectorii, Personalul didactic și bineînțeles părinții uită că primii ani de școală se fac într-o importantă etapă a viații ..copilăria, care de cele mai multe ori le este confiscată!!! Ora de trezire...6 , picii sunt nevoiți să facă pe halterofilii cărând ghiozdane grele pline de manuale & auxiliare nefolositoare, Ajungând la școală dau peste o atmosferă sumbră cu dascăli bătrâni, unii dintre ei pensionați de ani buni care fac pe învățătorii în silă, dezamăgiți de statutul pe care îl au datorită mediului economic-politic-social... temele și sarcinile (proiecte) primite pentru acasă le umple restul de timp liber iar activitățile extra-școlare precum înot, șah, dansuri... ce ar trebui considerate recreative... devin o corvoadă . Nu în ultimul rând, competiția îl va supune pe cel mic unui program infernal prin introducerea de meditații de la o vărstă fragedă, pentru a face față olimpiadelor, certificărilor și așteptărilor părinților.....Evident toată agitația este făcută cu un singur scop....să plece din țară!
    • Like 1
  • Și eu am visat, mai întâi pentru mine, apoi pentru copiii mei și acum pentru nepoții mei o școală în care să mergi cu plăcere. Dar cred că va rămâne doar un vis și pentru generațiile viitoare. Școala nu s-a schimbat din păcate, aceeași înghesuială în clase, aceeași învățătoare care țipă, aceeași elevi extrem de diferiți din toate punctele de vedere dar tratați ca și cum ar fi la fel doar pentru că au aceeași vârstă și aceeași uniformă. Pe mine mă deranja teribil în școală profesorii care țipau, vorbeau urât sau băteau elevii. Dar asta a fost cu multe decenii în urmă. Pe copiii mei i-a deranjat însă aceleași lucruri, profesorii care țipă, vorbesc urât cu elevii și lovesc dar și asta a fost tot cu decenii în urmă. Dar ce surpriză, și pe nepoții mei, la fel ca și pe Luca, îi deranjează profesorii care țipă și amenință. Uneori vorbesc și urât. Cred că de aici ar trebui să înceapă schimbarea. Pentru că este o constantă de multe generații și chiar nu costă nici un ban să schimbi comportamentul cadrului didactic. Nu are voie să țipe în clasă. Nici să spună cuvinte urâte elevului. Dacă sunt probleme există direcțiunea școlii, părinții elevului, psihologul școlii sau recomandarea de a merge la un psiholog cu precizarea că dacă nu o va face se va apela la protecția copilului. Țipetele nu rezolvă nimic. Trebuie dat viață legilor existente.Trebuie obligate instituțiile statului să funcționeze în favoarea celor pentru care au fost create. Dacă nu vream să facem asta atunci să ne învățăm copiii să fie rezistenți, să nu acorde importanță țipetelor, să nu le fie milă de cei înjurați, să ii învățăm să se apere și să aibă încredere în capacitatea lor de a se adapta. Cum au făcut-o străbunicii, bunicii, părinții înaintea lor.
    • Like 0
  • Da e foarte trist. Din '90 si pana acum nici nu s-a imbunatati. Ba mai mult, cladirile s-au mai degradat intre timp. Vai, la ce distanta suntem de sistemul de invatamant din Suedia sau Norvegia.
    • Like 0
    • @ JohnKelheim
      Victor66 check icon
      Tu ne compari cu Suedia și Norvegia? Asta e o glumă?! Stai să o luăm mai de jos: cum e școala în Zimbabue comparativ cu a noastră?
      • Like 0
    • @ Victor66
      sa inteleg ca e mai bine sa ne comparam cu cei mai slabi ca noi, ca sa ne iasa ok diferenta ? Sau sa vedem ce e de remediat in invatamant abia atunci cand Zimbabue o sa ajunga la nivelul nostru?
      • Like 0
    • @ JohnKelheim
      Se poate compara România cu Suedia și cu Norvegia și la capitolul investiții în educație?
      • Like 0
    • @ JohnKelheim
      Iată o informație care tocmai mi s-a invit în cale! · Norvegia cheltuiește 15.500 de dolari pe an pe elev, fiind pe locul 3 că suma alocata educației pe elev, după Luxemburg și Elveția și pe locul 2 în clasamentele mondiale de literație. În România, tocmai a crescut costul standard per elev de la 3740 lei la 4413 lei pe an.
      • Like 0
  • Anon check icon
    Se pare ca ati dat de o invatatoare usor incapabila (partea cu datul rezolvarilor din prima e cel putin bizara), sau nivelul scolii nu e mediu, ci scazut (nivelul nu e neaparat dat de pozitia geografica: eu am invatat la o scoala oarecare de cartier de pe la periferie si se facea treaba mult mai serios decat ce e descris in articol). Nu stiu daca madam invatatoarea e reprezentativa pentru intreg sistemul de invatamant, sper ca nu. Toalete murdare aveam si eu la scoala si da, problema asta ar trebui rezolvata, alaturi de cea a scolilor in paragina, absolut de acord.

    In rest am cateva nedumeriri. Spuneti ca trezitul e la 6 jumatate cu ajuns acasa la 6 seara (inteleg ca asta intra la "rele"), in conditiile in care programul la scoala e de la 8 la 11:30. De ce se ajunge acasa la 6 seara atunci? De ce dureaza drumul pana la scoala o ora jumatate? Nu se gaseau scoli mai aproape de casa?

    " cu clasamente zilnice de copii cuminți și liniștiți (niște roboți)" - deci daca dau dovada de mai mult autocontrol, sunt buni de luat la misto? Parca bullying-ul era o problema.

    "Ne dorim mai mult de la acest sistem la care cotizăm " - da, dvs. cotizati, insa banii nu prea ajung la acel sistem. Problema e mai sus pe lantul trofic.

    In rest inteleg ca fiul dvs. se plictiseste la scoala. Pentru asta sunt bune concursurile scolare, printre altele. Sunt scoli si profesori care se ocupa de treaba asta.
    • Like 2
    • @
      Anon check icon
      Ridic eu mana, nici o problema. Problema, din cate spuneti pare sa fie mai degraba cu parintii. De unde reiese ca majoritatea psihologilor si psihopedagogilor impartasesc acea parere?
      • Like 0
    • @
      Anon check icon
      Depinde de ce anume vreti sa masurati. Din anumite puncte de vedere probabil ca nu fac parte din esantionul reprezentativ. Cum arata insa esantionul reprezentativ, oricare ar fi variabila masurata, stim? Stim ceva legat de notele luate la examene, un alt contributor a facut o analiza aici pe republica acum ceva vreme. In afara de asta... cam nimic, din cate stiu.
      • Like 2
    • @
      Anon check icon
      Nu am spus ca am fi o natie de olimpici. Nu vad ce treaba are PISA cu competitivitatea sau lipsa ei. Numarul de olimpici pe tara mai depinde si de populatia tarii. Si Rusia si China au multi olimpici, probabil mai multi ca Romania. Ceva imi spune ca nu sunteti nici in China, nici in Rusia. In afara de asta nu am facut aici nici o presupunere legata de sistemul in care invata copiii dvs., pentru ca nu stiu exact la care sistem va referiti.
      • Like 0
    • @
      Anon check icon
      Presupunerea mea este ca influenta parintilor si a profesorilor e de vina in principal si am sa va spun si de ce. Si eu in scoala am observat comportamentul asta de tip "bunii cu bunii" (de tigani nu a fost vreodata vorba in cazul meu). De ce se intampla insa chestia asta? Pentru ca acasa parintii celor slabi sau mediocri le faceau copiilor capul calendar "ca uite ala cum poate sa ia 10 si tu nu, stai toata ziua si bati mingea" etc. etc. Drept urmare cei cu note mari erau marginalizati de ceilalti.

      Fast forward un numar de ani la o facultate in afara Romaniei. Ca in sistemul descris de dvs. nici aici notele nu se spuneau public, fiecare si-o stia pe a lui. Ce se intampla? Se intrebau studentii reciproc cat luasera la...nota din tema daca era cazul, examen etc. Si asta nu era un obicei al esticilor, sau romanilor, era al tuturor. Cam fiecare stia deci ce facusera ceilalti. Competitie clar exista: care mai de care isi lua cate un curs mai greu, se tinteau facultati de top pentru masterate/doctorate, locuri ca lumea pentru internship etc. Dar surpriza, nu existau animozitati sau bisericute formate. Nu, eram prieteni si ne respectam reciproc. Mediul era competitiv, ne motiva si nu erau probleme pentru ca nici profesorii nu incurajau comportamente nasoale si nici nu erau parinti cicalitori in ecuatie. Asa ca am dubii in ceea ce priveste corelarea performantei (sau eficientei) unui sistem de invatamant cu incurajarea/descurajarea competitivitatii, mai ales ca e loc pentru alte cauze: banii investiti, stresul parintilor de la munca sau de la diversele probleme din societate, pregatirea profesorilor etc.
      • Like 1
    • @
      Anon check icon
      Am incercat sa caut pe google scholar niste lucrari in care apare limita asta de 12 ani, nu mi-a iesit.
      Cat despre competitivitate, da in acel grup ca si in multe altele de altfel se munceste in echipa. Pana sa ajungeti insa acolo ati aplicat la acel program doctoral. Credeti ca pentru locul acela nu a fost competitie? Sau mai departe pentru joburi de teaching nu e competitie?
      Din cate am vazut in cazul meu si al altor romani si din ce imi spuneti dvs., vad ca putem lucra in echipa chiar daca am iesit dintr-un sistem mai axat pe competitie decat altele. Se mai si exagereaza? Da, clar uneori se sare gardul si de catre parinti si de catre profi, dar ideea de competitie in sine nu mi se pare ucigatoare.
      • Like 0
    • @
      Anon check icon
      Nu era vorba neaparat de un examen, putea sa fie si selectie de CV-uri si atat (sau cu interviu, nu stiu). Ideea e ca pentru astfel de locuri se face cumva o selectie si implicit exista si un fel de competitie. Ziceam de teaching ca un exemplu pentru ca acolo mai ales pentru pozitii de prof universitar (cu tenure) competitia e acerba.

      Nu compar judecata unui copil de 7 ani cu cea a unui adult, dar recunosc in cazul meu ca diversele competitii (inclusiv cea pentru note) de pe parcursul scolii m-au calit, m-au facut mai zdravan mental. Nu stiu daca asta e regula dar pe parcurs am observat ca in general studentii romani se controlau mai bine in situatiile de stres ridicat din perioada examenelor, fie ca era vorba de cursuri, GRE-uri sau mai stiu eu ce. Diferenta parea sa o faca experienta.

      Cat despre 5 intr-o cariera... nu stiu ce sa zic, competitie mai e si in cazul avansarilor, mai e si intre companii/departamente. Nu sunt toate examene propriu-zise, probabil de foarte putine ori e vorba de asa ceva, dar totusi...
      • Like 0
    • @
      Anon check icon
      Faptul ca la conducere au ajuns fosti securisti e vina modului competitiv in care se desfasoara scoala? Sigur? Asta e problema?

      Am dat si de bastinasi medii si de bastinasi foarte, foarte buni. Bastinasii foarte buni fusesera olimpici internationali. Dupa facultate unul a ajuns la Google, una la Harvard. In plus, e greu de zis ce insemna "medii" in contextul respectiv, pentru ca si la intrarea in facultate exista un proces de selectie, ajungeau acolo cei oarecum peste media elevilor de liceu din tara respectiva. Cat despre cei din Ro., nu eram toti super-olimpici, dar veneam toti din sistemul de stat.

      Deosebit de buni la limbile straine nu cred ca suntem neaparat, observ insa ca fata de alti vorbitori de engleza ne-nativi tindem sa avem o pronuntie mai apropiata de original. Drept e ca asta poate sa aiba legatura si cu alte lucruri, nu neaparat ceva legat de scoala.

      Cat despre relocare, venisera mai de la vest si americani, unii foarte competitivi care n-aveau probleme (si care tot asa dadusera devreme cu nasul de competitie) si altii care au dat de greu si s-au cam mutat imediat pe domenii mai usoare decat cel la care aplicasera la inceput.
      • Like 0
    • @
      Anon check icon
      Securistii romani sunt fie formati in vremea comunismului (cand ajungeau securisti nu pe baza de competente ci pe lins partidul in partea dorsala), fie mandrii urmasi ai securistilor din acea perioada (am pornit totusi discutia de la specimenele din politica si administratie, impostorii de la varf; probabil ca in SRI sunt si oameni capabili, nu cred ca le vine sa riste cu partea de IT de exemplu). Nu vad sa aiba asta legatura cu competitia din scoala.
      Cei care vor sa devina agenti CIA banuiesc ca sunt selectati foarte foarte atent. Ma astept sa fie o competitie destul de dura pentru posturile alea.
      • Like 0
    • @
      La 6 ani sunt deja batrani. Competitia se incepe din ziua in care ne nastem. Nu spun ca-mi place sau ca as fi de acord. Tari ca Japonia sau Coreea s-au dezvoltat pe baza competitiei. Daca opersoana nu este competitiva este respinsa de catre propria familie. Un tata japonez care nu are performante devine ronin.
      Am avut ocazia sa lucrez atat cu japonezi cat si cu coreeni. Sunt sublimi. Un amic american afirma: astia sunt de doua ori mai mici dar lucreaza de trei ori mai rapede decat noi.
      Cei care sunt competitivi nu plagiaza.

      Incepe vizionarea de la minutul 21. O idee despre sistemul de invatamant coreean.

      http://ici.radio-canada.ca/tele/1001-VIES/site/episodes/398108/natalie-chung-la-coree-de-monpere-georges-amar
      • Like 1
    • @
      Anon check icon
      Criteriile intr-adevar sunt discutabile in conditiile in care pot diferi de la profesor la profesor. Tocmai pentru ca sunt competitivi in mod natural poate e o idee buna sa fie invatati cum sa se foloseasca de asta.

      Cu legatura dintre competitia din scoala si cei care ajung la varf + votantii lor m-ati pierdut. Securistii romani au ajuns cum au ajuns (lingai in comunism si apoi la varf) pentru ca erau pusi sa concureze la 7 ani?
      • Like 0


Îți recomandăm

Maria Culescu

R. era în clasa întâi atunci când medicii au descoperit că are leucemie. A mers la o clinică din Italia pentru transplant. Acolo a stat mai bine de un an, s-a însănătoșit și s-a întors în România. Copila era în remisie totală, dar urma cure de citostatice de întreținere. Îi căzuse părul. Părinții au trimis-o la școală cu o bandană pe cap. (Sursa foto: Asociația M.A.M.E)

Citește mai mult

Fetiță deschizând ușa

Culorile aprinse suprastimulează, iar copiii sunt suficient stimulați în viața lor: la grădiniță, la școală, la sport, în parc, la cursuri și așa mai departe. Măcar acasă le putem oferi un mediu calm, liniștitor în care să se concentreze și să se deconecteze cu ușurință. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Viorica Vasilica Dăncilă - Liviu Dragnea - Foto George Călin

După 2 ani de guvernare PSD-ALDE, partide care au câștigat alegerile cu un scor zdrobitor, România arată ca pe timp de război. Trage toată lumea în toată lumea și o stare de tensiune extraordinar de puternică domină societatea. În fața unui raport MCV catastrofal pentru guvernarea de la București și la câteva ore de la votarea Rezoluției privind statul de drept în Parlamentul European- se naște o întrebare de bun simț: în ce măsură mai are coaliția PSD-ALDE legitimitate pentru a exercita puterea? (Inquam Photos)

Citește mai mult

Adrian Despot

Un artist care urcă pe scenă nu ar trebui să-i mulțumească niciodată „domnului primar” sau altui politician. „Eu mulțumesc publicului”, spune Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie. (Credit foto: Vlad Bâscă)

Citește mai mult