Câți dintre noi schimbăm ceva în jurul nostru, imediat după ce ne plângem că nu ne merge așa cum ar trebui? Câți oameni își suflecă mânecile, dau telefoane și email-uri și se apucă să facă ei înșiși ceva legat de ce nu le merge în viață de zi cu zi?
După ceva ani în organizații non-profit unde am avut șansa să lucrez și să observ sute de voluntari, mii de donatori, și acum într-un program educațional inițiat în mod voluntar tot de o mână de oameni, îmi permit să formulez ideea asta: suntem încă puțini și nu se vede nici măcar la scară medie.
Tot puțini sunt cei care își iau viața în propriile mâini și au curajul să schimbe lumea lor mare. Precum cei din povestea noastră, tineri până în 30 de ani, care aleg să muncească și să creeze altfel decât generațiile dinaintea lor.
Diana (23), Paul (21) și Claudiu (27) sunt trei tineri, care în momentul în care citești acest text, sunt plecați într-o călătorie până în Mongolia și înapoi. Cu mașina, în 12 țări, timp de 39 de zile, parcurgând 13.425 km. Learnmads este o călătorie caritabilă, despre proiectul video “Schimbălume”, un proiect despre oamenii care fac lucrurile altfel, care inovează, care văd România altfel.
După călătoria pe drumul mătăsii, cei trei vor călători din toamnă în mai multe orașe din România unde vor cunoaște, descoperi, promova alți “schimbălume” ca ei. Câte 5 schimbălume din fiecare oraș vor fi promovați de cei trei în mass-media.
Au făcut o treime din drum până acum, au trăit peripeții la graniță cu Ucraina, au dormit în mașină pe autostradă în Rusia, li s-a stricat mașină, au dat peste provocări pe care nu le-au pus pe hârtie atunci când și-au planificat călătoria și nu renunță.
De ce nebunia asta? Nu mai bine va stătea vouă pe la festivaluri urbane vara asta?
Claudiu, șeful tribului: Ideea mi-a încolțit în 2012 când eram în Camp-ul de la Universitatea Alternativă, un loc care îți dă idei și te provoacă să faci ceva cu viața ta. Vreo doi ani m-am chinuit să găsesc alți oameni interesați, dar nu era nimeni care să se înhame la un drum așa lung. În 2014, Paul, Cătălina și Adi (colegi la Universitatea Alternativă) au zis din prima DA, iar Diana a stat cam o lună pe lângă noi și ne auzea cum ne facem planuri, însă nu îndrăznea să ne întrebe: băi, mă luați și pe mine?
Nu ne-a ieșit în 2015, așa cum planificasem, a fost foarte greu să verbalizăm după patru luni că nu suntem, de fapt, pregătiți. Clar, a fost un moment dificil, dar foarte important pentru călătoria asta. Așa că am zis că în 2016 ne organizăm mai bine. Plecăm în Mongolia ca să vedem cum fac alții în locul de unde provin, cum schimbă lumea lor și să ducem acest proiect mai departe.
Schimbări multiple de plan, același scop
Între timp, Cătălina și Adi au decis că anul 2016 nu se potrivea cu planurile lor, așa că au renunțat, în locul lor a venit Iulian Văcărean (fondatorul festivalului urban Femei pe Mătăsari) și mai aveau nevoie de încă un om în echipă. Au făcut casting pe bune la care s-au înscris în doar câteva zile peste 60 de oameni care ar fi vrut să vina cu ei în Mongolia. După interviuri, au rămas 8 finaliști schimbălume, iar câștigătoarea era Andreea. Proiectul își urmă cursul, își planificau campania de fundraising pe Indiegogo, însă, undeva prin primăvară, Iulian a decis că proiectele din București au nevoie de el fizic și că nu poate merge mai departe. Și Andreea a ieșit din proiect la începutul verii, așa că, pe 22 iulie, au plecat doar Claudiu, Paul și Diana. Doi băieți și o fată. Vorba ceea, nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine se potrivește.
Te duci tu singura fată într-o mașina cu doi băieți, aproape două luni? N-ai emoții că o să vă certați?
Diana: Daaa, mă duc. Și da, o să ne certăm, dar pentru că ne cunoaștem bine, cred că o să ne ajute mult, pe fiecare dintre noi, să ne vedem limitele: de spațiu personal, de comunicare, de gen. Călătoria asta este și despre curiozitatea despre ce se întâmplă cu oamenii din Est? Că despre cei din Vest știm, am tot fost în zona lor, dar oamenii din Orient nu sunt atât de bine cunoscuți, nu știm cum trăiesc, ce vise au, cum fac școală, de unde vin și unde vor să ajungă. Cum sunt alții schimbălume din Est? Care e povestea lor? Eu de asta merg în călătoria asta.
De ce sunteți voi schimbălume?
Paul: Eu sunt un om care vrea să facă lucrurile altfel și cu pasiune, cred că asta e definiția cea mai simplă pe care o pot da. Eu sunt un schimbălume, pentru că de doi ani, împreună cu colegă mea, Silvia, am creat o comunitate de învățare pentru liceeni, Learnity. Pentru că eram și noi mai apropiați de vârstă lor și ne era mai ușor să lucrăm cu ei, decât cu elevi de școală gimnazială, de exemplu.
Learnity este un program de învățare socială în comunitate, bazat pe colaborare, oferindu-le elevilor de liceu atât ocazia de a invăta de la ceilalți, cât și de a-i invăta pe alții. Trainerii, colegii lor și evenimentele sociale reprezintă resurse valoroase pe care le folosesc în dezvoltarea lor.
Voi aveți un stil de muncă diferit de generația părinților voștri, sunt curioasă, și nu numai eu, cum l-ați dobândit? Și dacă mai apucați să va bucurați de timpul liber?
Claudiu: Eu consider că tot ce fac e timpul meu e liber și aleg să fac ce vreau și cum vreau. Nu sunt deloc stresat că nu am timp liber în care să nu fac nimic.
Diana: Eu mai am momente în care, când ajung târziu acasă, mă gândesc la cum mi-a fost, am avut întâlniri, proiecte, poze, dar niciodată nu am senzația că e greu, așa cum o au părinții noștri. Iar faptul că muncesc cu prietenii mei e un motiv de relaxare. Așa sunt din liceu, am vrut mereu sa fiu la curent cu tot, iar în facultate am asimilat tot ce am putut timpul când nu eram la ore, sunt un așa zis achiever. Nu aș fi putut să trăiesc la facultate fără să îmi valorific timpul liber. E un stil care mă definește.
Paul: Eu mi-am văzut părinții nefericiți că trebuie să meargă într-un loc de muncă pentru că au de plătit facturi. Timp de 12 ani m-am dus la școală unde nu am fost fericit, nu vreau să fac asta toată viața mea.
Claudiu: Eu, de mai bine de 6 ani, am descoperit voluntariatul, iar ai mei nu au înțeles mult timp de ce mă implic în proiecte fără să fiu plătit. Până nu i-am adus în locul în care învățam și lucram, nu au înțeles, acum sunt foarte ok cu asta, și mă susțin. După ce am avut ceva momente de introspecție, mi-am dat seama că vreau să schimb modelul văzut acasă, să nu muncesc într-un loc unde poate nu îmi place, dar nu am cum să schimb lucrul acesta. Ce e foarte interesant e că acest model nu e deloc perfect, e dinamic, e modelul generației noastre, are hibe, dar e cel care ne reprezintă cel mai bine. Acum învățăm și noi cum să ne valorizăm munca, ce înseamnă să pui prețul corect pe cum muncim.
Poți încă să-i susții aici să-și continue călătoria în Mongolia alegând una din variantele de mai jos sau comunicându-le proiectul Schimbălume.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu vreau sa intru in dezbateri gramaticale si sintatice. Insa prefer sa primesc lectii despre limba romana de la cineva. Nu de la un anonim. Iar acel profesor atat de pretentios cu limba romana sa foloseasca diacritice. Stiu ca poate fi greu. Am avut instalat pe diverse dispozitive si tastatura RO insa, prin natura comunicarilor de serviciu, sunt nevoit sa folosesc tastatura/corectorul EN. Si, dom' profesor, sa stiti ca atunci cand nu sunt sigur de o formulare prefer sa mai deschid un tab pe browser pentru a gasi forma corecta.