Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Nu e perfect, dar e modelul generației noastre. Ai mei n-au înțeles mult timp ce fac, așa că i-am adus să vadă”. Sub 30: joburile, călătoriile, lumea

Câți dintre noi schimbăm ceva în jurul nostru, imediat după ce ne plângem că nu ne merge așa cum ar trebui? Câți oameni își suflecă mânecile, dau telefoane și email-uri și se apucă să facă ei înșiși ceva legat de ce nu le merge în viață de zi cu zi?

După ceva ani în organizații non-profit unde am avut șansa să lucrez și să observ sute de voluntari, mii de donatori, și acum într-un program educațional inițiat în mod voluntar tot de o mână de oameni, îmi permit să formulez ideea asta: suntem încă puțini și nu se vede nici măcar la scară medie. 

Tot puțini sunt cei care își iau viața în propriile mâini și au curajul să schimbe lumea lor mare. Precum cei din povestea noastră, tineri până în 30 de ani, care aleg să muncească și să creeze altfel decât generațiile dinaintea lor.  

Diana (23), Paul (21) și Claudiu (27) sunt trei tineri, care în momentul în care citești acest text, sunt plecați într-o călătorie până în Mongolia și înapoi. Cu mașina, în 12 țări, timp de 39 de zile, parcurgând 13.425 km. Learnmads este o călătorie caritabilă, despre proiectul video “Schimbălume”, un proiect despre oamenii care fac lucrurile altfel, care inovează, care văd România altfel.

După călătoria pe drumul mătăsii, cei trei vor călători din toamnă în mai multe orașe din România unde vor cunoaște, descoperi, promova alți “schimbălume” ca ei. Câte 5 schimbălume din fiecare oraș vor fi promovați de cei trei în mass-media.

Au făcut o treime din drum până acum, au trăit peripeții la graniță cu Ucraina, au dormit în mașină pe autostradă în Rusia, li s-a stricat mașină, au dat peste provocări pe care nu le-au pus pe hârtie atunci când și-au planificat călătoria și nu renunță.

De ce nebunia asta? Nu mai bine va stătea vouă pe la festivaluri urbane vara asta?

Claudiu, șeful tribului: Ideea mi-a încolțit în 2012 când eram în Camp-ul de la Universitatea Alternativă, un loc care îți dă idei și te provoacă să faci ceva cu viața ta. Vreo doi ani m-am chinuit să găsesc alți oameni interesați, dar nu era nimeni care să se înhame la un drum așa lung. În 2014, Paul, Cătălina și Adi (colegi la Universitatea Alternativă) au zis din prima DA, iar Diana a stat cam o lună pe lângă noi și ne auzea cum ne facem planuri, însă nu îndrăznea să ne întrebe: băi, mă luați și pe mine?

Nu ne-a ieșit în 2015, așa cum planificasem, a fost foarte greu să verbalizăm după patru luni că nu suntem, de fapt, pregătiți. Clar, a fost un moment dificil, dar foarte important pentru călătoria asta. Așa că am zis că în 2016 ne organizăm mai bine. Plecăm în Mongolia ca să vedem cum fac alții în locul de unde provin, cum schimbă lumea lor și să ducem acest proiect mai departe.

Schimbări multiple de plan, același scop

Între timp, Cătălina și Adi au decis că anul 2016 nu se potrivea cu planurile lor, așa că au renunțat, în locul lor a venit Iulian Văcărean (fondatorul festivalului urban Femei pe Mătăsari) și mai aveau nevoie de încă un om în echipă. Au făcut casting pe bune la care s-au înscris în doar câteva zile peste 60 de oameni care ar fi vrut să vina cu ei în Mongolia. După interviuri, au rămas 8 finaliști schimbălume, iar câștigătoarea era Andreea. Proiectul își urmă cursul, își planificau campania de fundraising pe Indiegogo, însă, undeva prin primăvară, Iulian a decis că proiectele din București au nevoie de el fizic și că nu poate merge mai departe. Și Andreea a ieșit din proiect la începutul verii, așa că, pe 22 iulie, au plecat doar Claudiu, Paul și Diana. Doi băieți și o fată. Vorba ceea, nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine se potrivește.

Te duci tu singura fată într-o mașina cu doi băieți, aproape două luni? N-ai emoții că o să vă certați?

Diana: Daaa, mă duc. Și da, o să ne certăm, dar pentru că ne cunoaștem bine, cred că o să ne ajute mult, pe fiecare dintre noi, să ne vedem limitele: de spațiu personal, de comunicare, de gen. Călătoria asta este și despre curiozitatea despre ce se întâmplă cu oamenii din Est? Că despre cei din Vest știm, am tot fost în zona lor, dar oamenii din Orient nu sunt atât de bine cunoscuți, nu știm cum trăiesc, ce vise au, cum fac școală, de unde vin și unde vor să ajungă. Cum sunt alții schimbălume din Est? Care e povestea lor? Eu de asta merg în călătoria asta.

De ce sunteți voi schimbălume?

Paul: Eu sunt un om care vrea să facă lucrurile altfel și cu pasiune, cred că asta e definiția cea mai simplă pe care o pot da. Eu sunt un schimbălume, pentru că de doi ani, împreună cu colegă mea, Silvia, am creat o comunitate de învățare pentru liceeni, Learnity. Pentru că eram și noi mai apropiați de vârstă lor și ne era mai ușor să lucrăm cu ei, decât cu elevi de școală gimnazială, de exemplu.

Learnity este un program de învățare socială în comunitate, bazat pe colaborare, oferindu-le elevilor de liceu atât ocazia de a invăta de la ceilalți, cât și de a-i invăta pe alții. Trainerii, colegii lor și evenimentele sociale reprezintă resurse valoroase pe care le folosesc în dezvoltarea lor.

Voi aveți un stil de muncă diferit de generația părinților voștri, sunt curioasă, și nu numai eu, cum l-ați dobândit? Și dacă mai apucați să va bucurați de timpul liber?

Claudiu: Eu consider că tot ce fac e timpul meu e liber și aleg să fac ce vreau și cum vreau. Nu sunt deloc stresat că nu am timp liber în care să nu fac nimic.

Diana: Eu mai am momente în care, când ajung târziu acasă, mă gândesc la cum mi-a fost, am avut întâlniri, proiecte, poze, dar niciodată nu am senzația că e greu, așa cum o au părinții noștri. Iar faptul că muncesc cu prietenii mei e un motiv de relaxare. Așa sunt din liceu, am vrut mereu sa fiu la curent cu tot, iar în facultate am asimilat tot ce am putut timpul când nu eram la ore, sunt un așa zis achiever. Nu aș fi putut să trăiesc la facultate fără să îmi valorific timpul liber. E un stil care mă definește.

Paul: Eu mi-am văzut părinții nefericiți că trebuie să meargă într-un loc de muncă pentru că au de plătit facturi. Timp de 12 ani m-am dus la școală unde nu am fost fericit, nu vreau să fac asta toată viața mea.

Claudiu: Eu, de mai bine de 6 ani, am descoperit voluntariatul, iar ai mei nu au înțeles mult timp de ce mă implic în proiecte fără să fiu plătit. Până nu i-am adus în locul în care învățam și lucram, nu au înțeles, acum sunt foarte ok cu asta, și mă susțin. După ce am avut ceva momente de introspecție, mi-am dat seama că vreau să schimb modelul văzut acasă, să nu muncesc într-un loc unde poate nu îmi place, dar nu am cum să schimb lucrul acesta. Ce e foarte interesant e că acest model nu e deloc perfect, e dinamic, e modelul generației noastre, are hibe, dar e cel care ne reprezintă cel mai bine. Acum învățăm și noi cum să ne valorizăm munca, ce înseamnă să pui prețul corect pe cum muncim.

Poți încă să-i susții aici să-și continue călătoria în Mongolia alegând una din variantele de mai jos sau comunicându-le proiectul Schimbălume.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Și eu proiectez de mult o călătorie transsiberiană ori transeuropeană pe teme culturale, dar nu pot, nu am banii necesari. Poate mă sfătuiți cum să fac, deși nu mai sunt tânăr demult. De ex. un itinerar precum București-Cluj-Košice-Cracovia-Varșovia-Talinn-Narva-St. Petersburg-Tartu și apoi retur pe un alt traseu, să nu repet pe unde am fost. Ce ziceți? Se finanțează? Puțini români știu, de ex., despre castelele medievale din nordul Europei (Estonia, de-o pildă). Facem un reportaj și cu mine?
    • Like 0
  • Foarte interesant. Deloc. A devenit o moda calatoriile in Mongolia. Toti hipsterii pleaca in "aventuri". Pe banii altora e usor. Mai apar momente cand au mici caderi nervoase de "nimeni nu intelege ce vreau eu sa fac" dar trece la momentul in care ajunge la bancomat. Macar baietii de la Free Miorita au participat la un raliu ce presupunea donarea masinii in Mongolia. Apoi, la intoarcere, s-au implicat in proiecte aici, acasa. Sa duca lumina in catune. Sa electrifice si doteze scoli in acele comunitati razletite. Dar ei? Tinerii frumosi ce vor face?
    • Like 3
    • @ Daniel Stanescu
      Zic să le dam timp, abia au plecat. Iar cei de la Free Miorita sunt modelul lor, așadar au valori puternice. O să scriu peste jumătate de an și despre ce au făcut la întoarcere, promit! Mulțumesc pentru imbold.
      • Like 0
    • @ Delia Grigoroiu
      eu zic ca nu-si permit luxul unui timp care, in cazul lor, trece cu mult mai repede decat a trecut pentru parintii lor... am citit de doua ori acest material si nu am vazut nicio urma de progres real in activitatea lor, nici macar cu beneficiu personal. cand vor fi capabili sa „miste muntii din loc” intr-un sens de descoperire, de productivitate aducatoare de nou total ori macar clasica, atunci s-ar putea sa vreau sa invat de la ei. pana una alta nimic din activitatea acestor copilandrii cu veleitati de maturi de trend (li se tot spune in presa ca sunt nu stiu ce caca maca de generatie, iar ei naivii, cred, precum pionierii pe vremuri...) nu ma convinge ca fac ceva si ca au un rost. dimpotriva, parca au dat nastere unui sistem de somaj tehnico-visator (bazat pe o combinatie uluitoare de ajutar parental plus sponsorizare ca este la moda), care le si merge pe durate mai mari de timp. ce simplu este, pe banii altora, sa ai aspiratii dojenitoare la adresa celor care, prin prostia noastra perseverenta, echilibram sistemul actual de a trai prin profit versus plata facturi. cand oricare apartenent din asta la nu stiu ce generatie scornita fortat prin cuvinte de marketing publicitar va fi in stare sa creeze pentru macar 6 luni o leafa pentru un alt om, atunci sa mi-i prezentati pentru elogii. pana atunci, mai bine ma scutiti
      • Like 0
    • @
      Consider ca exigenta acestei remarci mai degraba da valabilitate opiniei admonestate. Acolo putea fi un accident de tastare, sau au fost omise niste ghilimele care sa evidentieze mode si trend-uri inutile din prezent... De exemplu, cand tatstez vocal de pe mobil, Google are o sumedenie de transpuneri ad-hoc desi dictionarul de situatii fata de limba romana pare sa fie complet. Oricum, eroarea de orice natura a fost ea, incultura, mancatul unui caracter sau omisiunea unei punctuatii speciale, nu a redus defel impactul comentariului pentru care nu ati gasit alta cale (alt argument) sa-l atacati sau sa-l combateti. Este o trasatura a generatiilor botezate simplist in litere...
      • Like 2
    • @
      intelegi numai ce poti si ce vrei conform cu limitele (implicit ovationate) intelectuale ale generatiei din care faci parte...
      • Like 1
    • @ Eugen Cristian Chiticariu
      @ alt Popescu

      Nu vreau sa intru in dezbateri gramaticale si sintatice. Insa prefer sa primesc lectii despre limba romana de la cineva. Nu de la un anonim. Iar acel profesor atat de pretentios cu limba romana sa foloseasca diacritice. Stiu ca poate fi greu. Am avut instalat pe diverse dispozitive si tastatura RO insa, prin natura comunicarilor de serviciu, sunt nevoit sa folosesc tastatura/corectorul EN. Si, dom' profesor, sa stiti ca atunci cand nu sunt sigur de o formulare prefer sa mai deschid un tab pe browser pentru a gasi forma corecta.
      • Like 1
    • @
      Razvan check icon
      Inca de la primul tau comentariu afirmi clar ca nu vrei sa comentezi tema articolului, ci ataci direct greseala gramaticala a unui alt comentator, asta desi e evident ca in acel caz este vorba de tastare si nu altceva. Cu alte cuvinte o spui raspicat: nu ma intereseaza tema, nu vreau sa discut despre asta ci vreau sa judec si sa comentez aparentele erori gramaticale ale altcuiva. Iar comentariul final in care iei in vizor cravata roz a lui Daniel, arata nivelul discutiei in care te simti confortabil. Mult succes in a arunca cu rahat in continuare, insa retine ca sunt multe alte site-uri de acest nivel pe care o poti face, ce e drept, acolo ai o concurenta foarte mare. Bafta!
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult