Cum vorbește un extremist în epoca rețelelor sociale

foto: Mikalai Sayevich / imageBROKER / Profimedia

Pentru a construi trainic şi temeinic ai nevoie de răbdare, de studiu, de aprofundare, ajungi în fundături din care ţi se pare că nu mai ştii cum să ieşi la liman. E valabil pentru orice domeniu, de la o profesie, la construirea unei case şi până la politică.

Dar noi, astăzi, mai avem răbdarea de a face toate cele necesare nu unei capodopere, ci unei realizări de care să fim mândri?

Am discutat cu prieteni care scriu (da, anacronic hobby…) şi mi-au mărturisit că în urmă cu un deceniu puteau citi cinci-şase ore continuu şi se puteau concentra să scrie două-trei. Astăzi, acest timp s-a redus drastic şi nu din cauza obligaţiilor profesionale ori familiale. Nu se mai pot concentra pe un singur lucru, ar mai face şi altceva în acelaşi timp, după un sfert de ceas ar scrola puţin pe telefon şi aşa mai departe. Personal, îi înţeleg, niciodată nu am reuşit să mă concentrez prea mult asupra unui singur subiect sau asupra unei singure munci. Mă întrerupeam mereu, puneam pe hold ceva, pentru a mă apuca de altele. Deşi eram conştient că aşa am mari riscuri de a greşi ori de a uita unele amănunte. Din fericire, de ani buni, multitaskingul era tot mai apreciat, mai ales în domeniul în care activez. Doar că managerii ori teoreticienii săi nu recunoşteau că vine la pachet cu erori.  

Dar acum nu este despre profesie, este despre felul în care ne raportăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi la discursul public.

La un moment dat, sper ca psihologi şi sociologi să realizeze un studiu exhaustiv despre cum ne-au schimbat comportamentul şi felul de a gândi reţelele sociale şi device-urile inteligente. Deşi mi-e teamă că până să avem concluziile sale, acestea nu vor mai fi importante fiindcă, între timp, lumea va fi fost deja re-modelată de inteligenţa artificială. Dar acesta e un alt cutremur social, în curs de desfăşurare, aşa că nu voi specula.

Să ne amintim, dacă mai e posibil, cum arăta o zi înainte de facebook, whatsapp, instagram sau tiktok. Sau, măcar, anii de început ai facebook-ului, când vedeam aici fotografii de-ale prietenilor (care, astăzi, ni se par din “epoca de piatră” a filmelor Kodak, fără filtre, în ipostaze banale şi zâmbind direct la cameră), sau, din când în când, distribuit vreun articol din mass-media al cărui link îl deschideam pentru a-l citi. Rapid, interesul s-a mutat dinspre imagini simple şi materiale care necesitau câteva minute pentru lectură înspre fotografii tot mai atrăgătoare, scurte clipuri, pentru a culmina cu reel-urile surprinzătoare şi explicite. Prea puţini mai citesc astăzi câteva fraze, dacă ai ceva de spus o faci filmându-te şi vorbind repede şi apăsând cuvintele-cheie, ca nu cumva atenţia auditoriului să dispară. Uneori pe un fond sonor antrenant.

Dacă aţi ajuns până aici cu lectura acestui articol, consideraţi-vă o excepţie (eufemism pentru “relicvă socială”). Personal, vă felicit şi vă mulţumesc. Dar nu voi uita că aproape nimeni nu mai trece de 1.000 de cuvinte scrise (noi suntem deja la jumătate), iar după 1.500 nu mai corectează nici măcar editorul, dacă îmi permiteţi gluma.

Or, toată această „fugă” după mesaje concise, clare şi surprinzătoare a transformat discursul public. Dorim certitudini, dorim vinovaţi şi soluţii rapide, nu mai avem chef să aşteptăm livrarea unor rezultate. În consecinţă, asta primim. Şi nu, nu e vorba doar de România. Priviţi discursul extremist din Marea Britanie, Italia ori Statele Unite. E suficient să urmăriţi discursul preşedintelui Trump şi veţi observa un vocabular redus, simplu, cuvinte sforăitoare şi fraze bombastice. Pseudo-realităţi sunt livrate drept adevăruri absolute („după cum ştim toţi…” ori „sunt mari interese la mijloc…”, mai pe româneşte) şi, de aici, orice concluzie este posibilă.

Pentru a construi asemenea discursuri simple, dar seducătoare pentru cei mai mulţi dintre noi, este recomandat să le construieşti pe o frică sau temere: homosexualii ne iau copiii şi ne distrug familia tradiţională, oculta evreiască ne-a distrus fabricile să ne ia bogăţiile, migranţii fură joburile şi otrăvesc americanii cu fentanil. Când „se ştie” măcar una dintre aceste probleme, soluţia vine imediat în ropotele de aplauze ale asistenţei. După ce Donald Trump anunţase intenţia anexării Groenlandei, un youtuber i-a întrebat pe câţiva fani MAGA ce ar trebui americanii să le spună locuitorilor de acolo pentru a-i convinge să se lase ocupaţi. „USA!” a venit prompt răspunsul. „Nu suntem noi cea mai măreaţă naţiune de pe Pământ?”

Prin 2013 râdea internetul de un tânăr român care, întrebat fiind la moartea lui Paul Walker de ce era fan al acestuia, a răspuns simplu: „Pentru că seria filmelor şi pentru că automobile.” A trecut mai bine de un deceniu pentru a înţelege că, de fapt, la fel se exprimă, dacă nu cumva chiar gândesc, prea mulţi dintre contemporanii noştri, fie români, europeni sau americani.

Încă din Antichitate se considera că un discurs trebuie să placă, să instruiască şi să convingă. Cu alte cuvinte, să nu se adreseze numai sentimentelor noastre, ci şi raţiunii. Şi, pe lângă acestea două, să ne înveţe măcar un lucru folositor.

Deschideţi tiktokul şi vedeţi câte dintre filmuleţele de acolo vă învaţă ceva sau, în cazul discursului public, dacă încearcă să vă convingă de ceva, nu doar să vă livreze „adevăruri”.

Iar orice discurs, dacă nu îndeplineşte cele trei condiţii de mai sus - dacă nu se adresează şi raţiunii, nu ne pune în mişcare rotiţele creierului - este manipulare. Dar asta vrem, asta ni se livrează.

Partea proastă este că acest discurs şi această asistenţă sunt victimele extremiştilor. Discursul de centru s-a axat întotdeauna pe argumente raţionale, a justificat soluţiile. Extremiştii nu s-au împiedicat niciodată de rigorile logicii. Au pornit de la „adevăruri” şi au venit cu soluţii. Consecinţele acestora le vedem de-a lungul istoriei şi întotdeauna au fost caracterizate cu un singur cuvânt: „tragedii”.

Bineînţeles că acesta este doar unul dintre motivele care au modificat discursul public. Însă ne apropiem şi noi de limita răbdării celor 1.000 de cuvinte. Aşa că nu vă voi mai pune la încercare atenţia. Celelalte motive pentru care extremiştii sunt astăzi pe val le vom analiza în alte (scurte) materiale viitoare.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp