A fost cât pe ce să ajung ginere la bulibașă. „- Adu fata aici, s-o văd, să vorbesc cu ea, că nu mă-nsor cu orice proastă...”

Într-o vreme de bulibășeală politică, de dispute pe teme de buget etc., să vă povestesc cum am trecut printr-o întâmplare în care am fost nevoit să port negocieri dure pentru a păstra neatins bugetul de transhumanță al cioporului de oi.

În toamna anului 2002, porniserăm cu turma 3 ciobani, de la Petrila, peste Șureanu, pentru a coborî în Țara Hațegului. Era Unchiu Culiță, era Doru Matei și eram eu, în a doua mea transhumanță de toamnă. După 13 zile pe munți, am coborât, prin Luncani, Costești și Grid, la Călan, în Orașul Nou. Era spre 10 dimineața când am băgat cele 378 de oi pe stadionul de fotbal, le-am dat sare și am luat jos samarele de pe măgari. Stadionul era în ruină. Gazonul era de un lat de palmă, tribunele erau năpădite de volbură și tot felul de alte delicatețuri pentru oi. Unchiu estima că nu vom părăsi locația până a doua zi în zori „dacă nu ne-or scoate, dracu, golanii”.

M-am bucurat. Se profila, în sfârșit, o zi de relaxare. Nea Doru îmi șoptise ideea să îl lăsăm pe Unchiu Culiță singur și noi să mergem să golim niște beri, acoperiți de pretextul că vom telefona, de la poștă, acasă. De sunat am sunat, n-am mințit, dar am mai stat în plus cam o oră jumate, hotărâți să mințim că nu au reușit să stabilească legătura.

După 4 beri de căciulă, am ieșit dintre blocuri și am traversat spre stadion. Unchiu Culiță ieșea și el din incinta stadionului, cu oile înșirate între tribune, pe scări, cu un țigan mustăcios trăgându-l într-una de mânecă.

- Ei, da-l-ai dracu! a exclamat nea Doru.

Ușor pilit, mie mi-a venit să râd. Era prima dată când citeam, pe chipul Unchiului Culiță, disperarea. Deh, eram tânăr și mi se părea că pot dărâma munții.

De cum a pus ochii pe noi, țiganul s-a oprit în loc. Unchiu s-a grăbit să ne-ajungă și ne-a strigat de la câțiva pași:

- Haidaț, băăă, că ne omoară, dracu, țâganii!

Țâganii era singur. Unchiu făcuse ca Marcu lu Țui: - Sariț, mă, că vin urșî! – Da câț îs? – Deodată numa unu!

Am strâns bine de bâtă, mi-am petrecut-o pe după șale. Am trecut pe lângă Unchiu râzând, m-am apropiat de țigan. Nea Doru se oprise și l-am auzit pe bătrân îndemnându-l:

- Du-te, băă, șî tu, nu-l lasa sângur!

Nea Doru a venit în urma mea, șovăielnic. Țiganul a făcut un pas înapoi.

- Băă, nu carecumva să dai! mi-a strigat Unchiu.

Îndemnul lui a avut efect psihologic. Țiganul a dat să plece, dar s-a răzgândit. Probabil s-a temut că așa își arată slăbiciunea și riscă să ia bătaie. A trecut la atac:

- Ciobane, tu ești ăla cu banii?

Omul era ceea ce se cheamă gabor: îmbrăcat cu pantaloni de stofă, cămașă verde închis de mătase, vestă neagră de piele și o pălărie mare pe cap. Se vedea clar că nu era un terchea berchea.

- Da, io!

- Hai încoa, să stăm de afacere! Lasă bâta acolo, că stăm la vorbă, nu la războaie!

Eu știam de la Unchiu Culiță: „să nu lași boata din mână nici cân te caci!”

- N-ai tu treabă cu bâta mea! m-am răstit.

Gaborul nu s-a lăsat mai prejos:

- Ciobane, scoate iute la băiatu aicea două meleoane că m-ați mâncat iarba!

M-am proptit în bâtă și i-am adresat cel mai batjocoritor rânjet de care eram capabil.

- Nu două, tri! a plusat gaborul.

- Acte! i-am zis răspicat.

- Ce acte?

- Acte pe terenul unde ți-am mâncat iarba.

- Am acte de la primărie.

- Bun, să le văd!

- Nu le am la mine!

- Du-te după ele, noi nu plecăm nicăieri!

- Dacă mă duc, vin cu doișpe-trișpe țâgani de-a mei!

- Vino, că n-am omorât niciodată oameni, îs curios cum o fi!

Gaborul a făcut ochii mari. A dat iar să plece, iar s-a oprit. Nea Doru începuse să râdă.

- Zi-i la moșu ăla să vină să stau la vorbă cu el că cu tine nu ne-nțelegem.

- N-ai ce vorbi cu moșu! Îi ciobanul meu cu simbrie, io-s stăpânul aici.

- Și tu? s-a adresat lui Doru Matei, tot slugă ești?

- Mie mi să drapelează! i-a râs nea Doru.

- Văd că nu fac afacere cu voi. Mă duc după doișpe țâgani de-a mei.

- Du-te!

- Hai, fugi tare! i-a râs iar nea Doru.

Văzându-l pe gabor că dispare între blocuri, Unchiu ne-a strigat:

- Haidaț, băă, puneț pe magari să plecăm, că dăm, dracu, de nacaz!

În primăvara acelui an, lângă Tg. Jiu, pe un consătean aflat în transhumanță de primăvară l-au băgat țiganii în spital și i-au furat 13 oi.

Cum Unchiu era șeful, am prins măgarii și ne-am apucat de înșeuat. N-am terminat de pus samarele pe toți patru, că gaborul a apărut. Singur. Am mers în calea lui.

- Fii atent, hai să ne-nvoim la-nțălegere!

A venit lângă mine, mi-a petrecut o mână pe după umeri. Am observat că mirosea a cal. A întins cealaltă mână, descriind un arc de cer pe tot orizontul.

- Vezi, cât să vede cu ochii, până-n drum la Sângiorz, pe sub pădure, - așa, pân la oraș, îi tot a meu. Dai două meleoane și stai aici cât vrei, nu te scoate nime.

- Acte, pricepi? Acte!

- Lasă, mă, ce acte?! Că te văd om de cuvânt. Așa-s și io, ca tine!

- Fără acte la mână, mă scoate oricine!

- Lasă, mă, io mă știe aicea toți. Zici c-ai vorbit cu gaboru, nici meliția nu te-ntreabă! Înțălegi? Dă banu și gata!

- Omule, să-ți zic pe a dreaptă, noi astă sară plecăm, așteptăm să să-ntunece ca să trecem orașu, c-avem câmp luat la Hațeg. Fii sănătos!

Gaborul s-a uitat cum pregăteau cei doi samarele și a-nțeles că nu mințeam. M-a tras de mânecă.

- Fii atent, știu io că oile nu-i toate a tale. Dă-i dracu pe ăștia doi, că-i proști, nu știe, dă-mi o ștearpă și-un meleon și stai aici două săptămâni.

M-am prefăcut nervos.

- Omule, ce nu pricepi? Plecăm! Vamos! Andiamos! Noi gău! Pricepuși?

Și-a răsucit mustețele a dezamăgire.

- Văd că n-o fac afacerea cu tine. Uită, dă-mi o ștearpă și-ț dau un ghiul. Aur! N-are nime ce-ți dau io, ghiulu meu care merg io cu el la târg. O ștearpă și mai dai un meleon! Că dacă plec cu mâna goală, nu-i mai pot țâne pe țâgani și vine țâganii mei peste voi.

- Zău? Și câți vin? l-am luat peste picior.

- Doișpe. Și vă ia toți câte două oi, și nici ghiulu nu-l ai.

Nu i-am răspuns, că m-a strigat Unchiu Culiță.

- Ia hai, băă, pân-aci!

I-am zis țiganului să mă aștepte. Camarazii mei puseseră disagii pe măgari, eram gata de plecare.

- Ore ce măi dzâsă ahăla?

- Nimica, dă-l în amar! Îi gură goală, cum zici dumneata. Îi geambaș de cai.

- O fi neam cu Miclăuș...

Constandin al lu Miclăuș era din sat cu noi, geambaș de cai. Era însurat cu o etnică rromă din Ciopeia. Miclăuș, tatăl lui, a fost fierarul străbunicului meu. Mama lui Constandin fusese o femeie frumoasă foc și umbla vorba prin sat că nu făcuse băiatul cu Miclăuș, ci cu bunicu. Din acest motiv, Constandin se ținea ocoș, se purta îmbrăcat la sărbători în straie jienești și avea o simpatie deosebită pentru familia mea. Unchiu Culiță îmi ridicase mingea la fileu.

- Dați jos disagii de pe măgari, i-am sfătuit, că aranjez eu să nu plecăm.

- Dă-l, băă, dracu, nu carecumva să-i promiț ceva! Io la de-ahăștia nu dau nicion ban!

M-am întors la gabor în fugă, tot o veselie.

- Noa, nene, o rezolvăm!

- Vezi, așa-mi place de tine, să fii de cuvânt!

- Fii atent, îl cunoști pe Constandin? Pe Miclăuș, din Jieț?

- Care Miclăuș?

- Are nevastă din Ciopeia, o cheamă Brândușa.

- Da cum să nu! Îs văr primar cu Brândușa!

- Atuncea ț-o fi spus că el îi numa după mamă țigan?

- Da, da, știe toți țâganii...

- Noa, Constandin îi făcut cu bunicu-mio, îi frate cu tata.

Gaborul a căscat ochii, a vrut să spună ceva, dar s-a răzgândit. Și-a dat jos pălăria, a trântit-o de pământ între noi, s-a așezat în iarbă și a bătut cu palma lângă pălărie.

- Păi di ce n-ai zis așaaa, sărutu-ți mâna ta de cioban! Șezi aicea c-acuma ne-nțălegem noi ca oamenii!

Cu un gest teatral, mi-am dat clopul jos și l-am trântit lângă pălăria de gabor. M-am așezat turcește, mi-am aprins o țigară.

- Dragul meu, m-a abordat mieros, oare ești însurat?

- Nuuu! Caut o fată bună, de famelie, dacă mă-nțelegi.

- Vaaai, mâncaț-aș p... ta de cioban, cum ne-am întâlnit noi doi... Io am o fată de optâșpe ani, îi cuminteeee... un fir de păr din p.... ei nu s-o clintit. Și-i fainăăăă... Toți îi zice Zâna. Fii atent, sărutu-ți mâna ta, că poți să fi copilu meu: dai o ștearpă, io te duc la ea la apartament și te las cu ea până desară. Faci cu ea ce vrei, io nu te-ntreb. Și, dacă ț-o place, vii ginere la bulibașa!

- Păi și stearpa de ce s-o dau?

- De arvună, c-așa-i legea la noi, la țigani, să-l întrebi pe Costică. N-o iei de nevastă, io rămân cu ștearpa. O iei? Tăiem ștearpa și desară facem petrecere cu țâganii.

M-am prefăcut că mă gândesc.

- De acord! Da-ntâi adu fata aici, s-o văd, să vorbesc cu ea, că nu mă-nsor cu orice proastă. Nu trăbă să fie cu școală, da să-i meargă mintea!

- Vaaai, mâncu-ți p... ta, seamănă pe mine, îi deșteaptă foc.

- Atunci ad-o, noi mai învârtim oile pe aici.

- Păi cum adică s-o aduc? Păi ce, vrei s-o iei aici, în câmp, să să uite ăștia? Am apartament de lux, mobilă de Germania, treburi, faci și tu o baie, stai cu fata-n pat, să vezi cearșafu că-i fată mare, nu te mințesc. Lasă-i pe ăștia cu oile și haida cu mine! Nu, stai, mai întâi să văd ștearpa!

I-am făcut pe voie, curios să văd până unde e în stare să meargă. Am prins rapid o oaie mare, grasă, care trecea pe lângă mine. Era a unui vecin.

- Asta-i bună?

Țiganul a pipăit-o, a căutat-o în gură, a încercat s-o ridice.

- Îi bună, bună, ești de cuvânt.

Am eliberat oaia și m-am prefăcut că plec spre blocuri.

- Vaaai, sărutu-ți mâna ta, da di ce i-ai dat drumu?

- Păi mergem întâi să vedem fata, după aia venim și lom stearpa.

Din mieros, glasul țiganului deveni plângăreț:

- Of, of! cum vrei tu să mă junghii la inimă, când am prins mai mare dragu de tine!... Păi di ce mă jignești? Io-s om de cuvânt, fata mea îi Zâna, toți țâganii o cere s-o cumpere! Prinde iară ștearpa, da să fie aia! și hai!

M-am aplecat după clop, mi l-am îndesat în cap, cu mișcări furibunde.

- Fii atent! l-am luat dintr-o dată, aduci fata s-o văd, merg cu ea un pic la plimbare, să stăm la povești, nu pun mâna pe ea. Desară, dacă-mi place fata, tai stearpa și petrecem cu țâganii tăi. Da-mi aduci acte! Buletinele, să văd că e fata matale și are 18 ani. Dacă nu ai acte, să nu te-ntorci aici, m-ai înțeles? Dacă vii fără fată, ești mincinos, și la noi pe mincinoși îi udăm cu apă cu sare, îi legăm și dăm drumu la oi să să-ntărâte pe ei, c-așa-i legea noastră ciobănească!

Bietul om, nu-i venea să creadă! Tonul cu care mă adresasem, privirea, gesturile amenințătoare cu bâta, i-au dat de înțeles că nu mai e loc de discuții. Și-a ridicat, amărât, pălăria, și-a bătut-o de picior să o scuture. Mai că mă luase mila, văzându-l așa dezamăgit. S-a depărtat vreo 20 de metri și mi-a strigat:

- Să mă mânce viermii și canceru dacă nu vin io cu doișpe țâgani a mei! Toți vă ia câte-o oaie și nu vezi nici ghiulu, nici fata!

Unchiu Culiță s-a apropiat de mine.

- Noa dă-l dracu, că numa gura-i de el! Da putea, băă, să fie cum o dzâs, șî dam dracu de nacaz!

Am rămas cu oile lângă oraș până în noapte, când agitația citadină s-a mai estompat. Am traversat apoi printre blocuri și am dormit dincolo de Strei, lângă un gard, în incinta târgului de vite. Până am cinat, Unchiu Culiță și Doru Matei au rememorat pățanii mai șoade sau mai tragice pe care le-au avut, de-a lungul timpului, trecând prin sate de rromi. Cea mai tragică pentru țigani s-a petrecut în Ciopeia, când tot satul a ieșit în șosea și nu i-au lăsat să treacă dacă nu le dădeau 20 de oi. Era pe vremea lui Ceaușescu și mașini nu prea treceau. Tot negociind cu țiganii, s-a nimerit să treacă autobuzul cu rugbiștii de la Știința Petroșani. Enervați că oile blocau drumul, rugbiștii au coborît să vadă ce se petrece. Pe câți țigani i-au prins, i-au bătut de le-a sunat apa-n cap. Restul au fugit ca potârnichiile.

La Hațeg am ajuns după 3 zile.

În decembrie, când ciobani de rând erau Unchiu Niculaie și un alt bătrân, Ștefan a lu Vințălaș, câțiva săteni din Valea Ungurului, bărbați și femei, înarmați cu sape, coase și furci, le-au luat din turmă 2 oi. Ar fi luat mai multe dar nu le-au putut prinde. Ne-am dus la ei cu Poliția. Au mințit că le-am ars două căruțe de lemne din grădină. Poliția le-a ținut partea. Am recuperat oile doar după ce am plătit lemnele, fânul mâncat de oi pe durata ”găzduirii”, deranjul gazdelor cu hrănitul și adăpatul. Dacă valoarea unei oi era atunci un milion jumate, noi am plătit pe amândouă oile cinci milioane de lei. Erau ale unor oameni din sat și n-am avut de ales.

Eu am fost de părere să îi dăm în judecată. Unchiu Culiță și-a pus un Carpați în colțul gurii și-a zis:

- Mai dă-i, bă, dracu, că la cum îi treaba în România noastă, ne pun ahăștia să le plătim șî motorina la tractoru cu care-or dus oile cân le-or furat!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp