Sari la continut

Povestea ca viață: Adiet sau sărbătorile bătrânilor. „Îi rău de trăznet Precupu, Doamne feri...”

Spre sfârșitul lui iulie, încă nu plouase deloc. Satul era pârjolit. Până și din pomi, fructele căzuseră, stafidite, iar frunzele păreau că stau să se-aprindă. Oamenii se căinau, se rugau, blestemau temători că vine sfârșitul. Era în anul 2000 și lumea se aștepta ca Dumnezeu să piardă Pământul cu foc. Dar ploi veneau; ocoleau satele și se revărsau de jur împrejur, pe cercul de munți. În așezări ajungeau numai fulgere, tunete și întunericul.

Din miezul focului, eu renășteam. Mă mutasem din casa bunicii în rulota de lângă lac, iar la magazin mai vindeam doar seara, câteva ceasuri. Continuam, totuși, să mă trezesc la șase. În zori, era o ceață atât de densă și răcoroasă, încât arșița ce urma părea ireală. Apa lacului era caldă. Stăteam pe ponton, gol-goluț, până ce toată pielea mi se înfiora, apoi săream în apă și înotam, cu ochii închiși, până număram la 30. 

Atunci îi deschideam: eram doar eu, apa ușor vălurită, un abur fin și ceață de jur împrejur. Mă gândeam că așa trebuie să fie în uter. Când soarele începea să risipească ceața, ieșeam pe ponton și mă izbea, dureros, lumea. Îmi venea atunci, instinctiv, să mă arunc pe jos, să mă zvârcolesc și să țip. La fel ca un prunc nou-născut.

Pe Tușa Anuța o vizitam de două-trei ori pe săptămână și numai când știam că Unchiu e la oi sau la coasă. Îmi era rușine să-l întâlnesc, dar făceam eforturi imense să îmi transform rușinea în ranchiună, să proiectez propria-mi responsabilitate asupra lui.

Într-o dimineață, l-am găsit în grădină, tolănit sub pomi, pe Mitu, fratele Unchiului. Duhnea a lichior. S-a prefăcut bucuros să mă vadă și m-a invitat să iau loc lângă dânsul.

- Anuța să dusă cu vacile, trăbă să vină. Stau aci s-o aștept. Ar fi de lucru,dar nu mă apuc până nu vine ea. Poate dă Domnu de îi vreo sărbătoare de-ale ei, ce nu-s în calendar, și mă scăp. Eu am cu inima și nu-mi priește să mă zbat pe căldura asta, dar nici să nu vin nu pot, că de acia car brânză și miei și porc și gâște și ouă și lapte, noa! ce avem nevoie, că să dai banii pe ele de unde!?

M-am așezat.

- Ce sărbători?

- Dintr-ălea băbești. Numa ce-o fost Sântu Ilie și bag seamă că trăbă să fie Foca. Sfântu Foca îi în calendar, da nu știu cum îl țâne Anuța, numa ea știe, că ba le țâne pe nou, ba pe vechi, după capu ei.

Atunci a apărut Tușa, încruntând din ochi.

- Ori ce viniș az, că doar îi sarbatoare!

- Iar? Sântu Ilie o fost, Foca nu-i azi... ce sărbătoare?

- Precupu!

- Da Precupu n-o fost?

- Ore cum să nu fie, Mitule, da adzi îi Precupu pe veti!

Mitu s-a uitat la mine, șmecherește, mi-a tras cu ochiul și s-a întors imediat spre Tușa cu o expresie de om nevinovat.

- Îi bine că le mai știi... Dacă era după mine, lucram; norocu că nimeri băiatu ăsta și ne-am luat la povești. Și îi rău de trăznet Precupu, Doamne feri... Mă duc atunci... Dacă ai un bobot de lapte, un cășulete ceva, că tot am venit...

Tușa m-a fixat, clătinând capul.

- Eu... am venit să mai stăm de povești, m-am înroșit. Dacă nu îi deranj...

- Ba, nu-i bai, da o măi fi avân mamică-ta treabă cu tinie pe-acas, ce pot ieu ști...

A intrat în bucătărie. Mitu mi-a tras cu ochiul și mi-a șoptit:

- Vezi, zice lumea că-s bătrânii nărozi cu atâtea sărbători. Ba-s deștepți, că nu să omoară cu munca. Nici ei, da eu nici atât! Și nici nu trăbă, că n-am învățat carte să fiu domn ca să mor de muncă!

Tușa i-a înmânat o pereche de disăguți și l-am văzut plecând, radiind satisfacție. Un om împlinit.

- Pe tinie n-am cu ce te-omeni!

- Lasă, Tușă, că eu nu pentru aia am venit. Voiam să mai întreb una-alta, cum e cu sărbătorile ăstea, de pildă. Sunt oameni care zic că-s păgâne, că-s diavolești, că-i păcat să le ții...

- Da dă-i în bubă șî pe-ahăia, că nu-i treaba lor! Fiștecari să țână ce-o vre, că ieu din a lor nu-i smintesc. Io-mi văd de treaba me. Păi cum să fie de la satana? Nu Dumnedzău le-o fi lasat? Că-s toate cu rostu lor: unele răle de trăznet, altele de foc, altele de gadini, de șerpi, de pureci, de mană, de dială... Ahăia ce șciu iei? Că noi așe le-am pomenit din batrâni șî din moși stramoși! Șî să țâni minte de la minie că aheștea-s măi rele ca hele bisericești. Că pe hele din călindari dacă nu le țâni îi cu pacat, șî te spovedi șî te cumineci șî țî să iartă. Da dint-aheștea nu te scapă. Aheștea-s ale ceriului ș-ale pamântului șî cân te-o trazni ore ț-o loa lupu oaia, nu ț-o măi dă napoi nime șî nime nu te măi înviadză. Că numa să te spândzuri îi măi mare pacatu păntru om ca cân îi omu mort de trăznet, să șcii...

Am simțit că mă trece un fior pe șira spinării. M-am scuturat.

- Anume, noa! Că nu traznește pe fiecinie, numa așe. Nice oaia n-o ia lupu ore ursu fiecum, de capu lor, daca nu le-o fost numit. Toate să tâmplă cu rost, vedz c-așe-i! Șî rostu ceriului ș-al pamântului nu-l poate șcimba omu cum i să nazare lui. Oooho! Am lucrat odată de Precup ș-am facut o clanie de fân. Or fost tri clăni în țarc, pe dunga Arsurii, cu măi doauă de la vecini, toate una lânga halaltă, da numa pe-ahaia de Precup o traznit-o, restu nice una n-o ars... Ș-am mulțamit lu Dumnedzău că s-o pus pe clanie, nu s-o pus pe noi! Șî stăi, că câte helea nu s-or tâmplat, câț n-or pațât cu helea din batrâni!... Țî le-o dzâce io cân o fi, nu ti tieme, să vedz că nu-i numa așe. Da hăștia de-s acu domni, ce să măi șcie? Că iei vite n-au, oi nu, pamânt nu, la ce bun să le măi șî țână? Că îs care n-ai voie să lucri la pamânt, altu n-ai voie la vite, altu n-ai voie să lucri cu ață, altu cu lână, înt-altă dzî n-ai voie să scoț cenușa, alte dzâle n-ai voie să faci nimica...

- Am înțeles... (Oare? Ei, aș! băgasem doar la cap, să am ce rumega peste ani, mai târziu.) Dar cum e asta cu „pe vechi”? De ce să le ținem de două ori?

- O-ha-ho!.. Păi da să șcii că nu toate să țân de doauă ori. Să țân șî pe nou numa helea de-s trecute-n călindari cu cruce neagră ore roșie. De feliu lor, hele din batrâni pe veti să nimer că, vedz, cân s-o șcimbat atuncea, demult, călindariu, nu s-or măi nimerit cu vremea lor. Crecă ai audzât dzâcân lumea că „geaba, nu să măi potrive, s-o șcimbat mersu la toate helea!” Da nu-i așe! S-o șcimbat numa omu, că-n haia parte nu s-o șcimbat nimica. Socoata omului s-o șcimbat... Ai vadzut cum te-ntreabă Niculaie că la cât îi ceasu, pe nou ore pe veti?

- Da, chiar, de ce o țineți așa jumătate de an? Nu mai bine schimbați ora și gata?

- Păntru hăi de merg la șut (serviciu) o fi, da oile șî vitele șî hoarăle nu șciu de ceas! Iele au rostu lor, care îi mersu vremii dupa soare șî dupa lună șî dupa ceri șî dupa pamânt! Nu-i numa așe... Da care nu-i treaba lui, ce să șcie iel? Ierea măi demult că de Sântu Diordie să oprea ogrădzâle. Da, da atuncea ierea iarbă, că Sântu Diordie ierea pe veti cum ar fi acu la începutu lu mai. Că dzâce batrânii: „Mart le marțuiește șî april le belește”! Până nu-i gata april, îi bai! Păntru ahaia, noi țânem Sântu Diordie o dată dupa călindari, că-i popa în beserică, da-l țânem șî pe veti, cân îi vremea lui.

- Acuma, zic și eu, poate dacă s-ar muta și rostul... Până la urmă e vorba de credință, de încărcătura magico-religioasă, de consacrarea zilei de către oameni. Sau nu?

- Ba vedz că nu! C-aheștea nu le-o facut omu, ce nu pricepuș?! Sântu Diordie o omorât balaoru că facea nacadz la oamini. Noa, de Sântu Diordie să șcie că s-o gatat nacadzu omului cu vita, că-i iarba de-agiuns să să sature pe-aiurea șî nu măi trăbuie să-i deie omu din pod. Adietu nost îi așe: Anu începe la Sâmț (Sf. 40 de Mucenici, 9 martie), c-atuncea să-nviadză șerpii șî iasă din pamânt. Da pe nou, că-i tot pamântu îndiețat, ce șărpi să iasă? Amaru! De-aia pe veti să nimere. Da iarba șî frundza nu-și intră în direptu iei pâna nu-i Sântu Diordie pe veti, șî-ș pierde direptu cân îi de Sântu Dumitru pe veti. Ahăștia doi sâmți împart anu în doauă giumatăț: una caldă, una răce. Da dacă omu o strâcat socoata, cum să să măi nimeară? Daca rostu s-o facut păntru om șî omu să strâcă, să strâcă șî rostu, n-ai frică! Vedz cu arșița ahasta, dzâc toț că-i de la Dumnedzău. Nu-i de la Dumnedzău, îi de la oamini! Nu șciu daca pricepi...

Îți recomandăm

Au trecut 15 ani până să pricep. 15 ani de îndoieli, de experimente, de eșecuri, de împliniri, de gândiri și de răzgândiri.

Sărbătorile bătrânilor, „Adietul”, erau așezate pe Rânduiala Cosmică. De Sâmții pe vechi (22 martie pe calendarul actual), imediat după echinocțiul de primăvară, începea Anul. Noaptea (iarna), întruchipată de Dochia, îngheța, înșelată de zi (vară). Acum, la Sâmți, începeau să fete oile (după ce berbecii fuseseră introduși în turmă la Vinerea Mare pe vechi). De aici a rămas credința că, dacă în ziua de Anul Nou, primul om care îți calcă pragul e bărbat, îți merge bine tot anul: ciobanii credeau că, dacă primul om care îți trece pragul e bărbat, fată oile mulți berbeci; dacă e femeie, oile fată multe miele. (Mulți berbeci nu înseamnă doar un avantaj economic din sporul la carne al masculilor; când sunt multe miele, trebuie tăiat din ele și „îi pacat să le stângi”. În plus, mă avertiza Unchiu Culiță în fiecare primăvară, „cân îs multe miele, să stâng multe oi”; e un echilibru pe care natura îl menține după rostul său.) Într-o lume preponderent pastorală, mieii erau semn de viață nouă. La Sf. Gheorghe pe vechi, mieii erau deja maturi, buni de tăiat sau înțărcat. Oile intrau în sâmbră. Atunci strigoaicele făceau farmece de luarea manei laptelui, iar ciobanii efectuau ritualuri de contracarare a lor. O lună mai târziu, de Constantin și Elena pe vechi, oile puteau să iasă la munte: Anul își intra în drepturi și aici. Peste încă o lună, de Sâmziană, e solstițiul de vară, apogeul zilei, luminii. Vegetația dă în pârg. De acum se poate cosi fânul, căci plantele cu proprietăți magice ating apogeul.

Dintre toate sărbătorile bătrânești, doar Bunavestire, Sâmziana și Crăciunul se țin pe nou, după calendarul ortodox. De ce?

Sâmziana e zeitatea feminină. Solstițiul de vară întruchipează Luna, căldura, apropierea, voia bună, gingășia, farmecele, rodul ( sunt 3 zile de la echinocțiu la Bunavestire și 3 luni de la Bunavestire la Sâmziană: la 3 luni se considera că pruncul prinde viață în pântece. Fânul are deja sămânță; de acum, fructele de toamnă rămase în pomi nu mai cad și au toate șansele să se coacă) – principii feminine prin excelență.

Crăciunul e zeitatea masculină. El întruchipează Soarele, lumina rece, distanța, sobrietatea, sămânța – principii masculine.

Peste Crăciun și Sâmziană, Biserica a suprapus Nașterea Domnului, respectiv Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. „Este timpul ca Acesta să crească iar eu să mă micșorez”, afirma Ioan Botezătorul avându-l în vedere pe Iisus. Exact cum, de Sâmziană, ziua începe să scadă, iar noaptea (fătul din pântece, ferit de lumină) să crească pentru ca Soarele să renască de Crăciun.

Ce înseamnă astăzi o sărbătoare? Intrarea Domnului în Ierusalim. Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Sf. Petru și Pavel. Nașterea Maicii Domnului. Adormirea Maicii Domnului. Comemorări. Praznice. Zile în care nu muncim, că e păcat.

Dar oare nu spunea Iisus că „Dumnezeu a făcut sâmbăta pentru om, nu omul pentru sâmbătă”?

În creștinismul cosmic, în zilele de sărbătoare se sărbătorea. Și nu doar atât: toate sărbătorile aveau o însemnătate practică. În primul rând armonizau viața omului cu ritmurile cosmice. Apoi o organizau practic. Aveau rol spiritual, cultural, social. Aveau un impact uriaș asupra psihicului uman. Și aveau un sens religios. Era un întreg complex organizat de ceea ce se cheamă astăzi mit.

Dincolo de toate acestea, aveau încă ceva extraordinar: o încărcătură magică. Ce este magia? Magia este, în esență, capacitatea omului de a-și influența mediul și viața prin puterea cuvântului. Dar ce putere poate avea cuvântul dacă nu spune o poveste? Cu cât povestea este mai frumoasă, cu atât puterea cuvântului este mai mare. Ceva... magic.

„Am zărit Frumusețea zăcând în noroi la picioarele mele. Și am insultat-o.” Asta scria poetul A. Rimbaud. Este ceea ce a făcut Lumea. După ce a trântit Povestea în noroi, a insultat-o ca pe o mizerie. Dar a insultat însăși Viața. Ce-a venerat în schimb?

- Ore ce măi dzâc domnii de pe la televidzori, seceta măi țânie?

- Se pare că da...

- Nu șciu, că mă uit cum să suc ploile pista munț șî văd cu otii că-i mână de șoloimânar.

- Dar Tușă, nu-mi spui și mie ce e cu șoloimânarii?

- Ba ie, îț dzâc. Da nu acu, de-altdat, c-acu ț-o fi șî țâie vremea să meri pe-acas. Că mă vai că să mănie ai tăi șî nu te măi lasă să vini de tot.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • „Peste Crăciun și Sâmziană, Biserica a suprapus Nașterea Domnului, respectiv Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”-foarte interesantă observația.Slavona veche bisericeasca, imprumuta din valaha sud Dunăreană, crâciunu=bustean,de la vechiul albanez karcun. Gheorghe Musu sustine ca termenul "Craciun", numeste butucul care era aprins in noaptea dinaintea solstitiului de iarna si avea menirea sa "intareasca" soarele "amortit".Cand Hristos, numit "Soarele dreptatii", a luat locul "vechiului soare" , a fost preluata si denumirea "Craciun".O paralela interpretativa avem in Craciunul francezilor, Noël,cu semnificatia ascunsa de Noul soare , din grecul Néoshelios ,care straluceste in locul celui vehi si realizeaza o trecere subtila de la paganism la crestinism .
    • Like 0
    • Creștinismul cosmic. Rânduiala ceriului și-a pământului. Magia cuvântului povestit. Armonia vieții omului cu ritmurile cosmice. Rosturi. Rostul... Mulțumesc, Marcu Jura!
      • Like 1


      Îți recomandăm

      Roboți

      În urmă cu mai puțin de un an, niciunul dintre elevii de la Colegiul Tehnic „Petru Rareș” din Beclean, un orășel din Bistrița, nu și-ar fi imaginat că la ei în liceu se va construi un robot. Și totuși, iată-l, bătându-se, în alianță cu alți doi, în finala competiției BRD FIRST Tech Challenge powered by Vodafone pentru un loc la Campionatul Mondial de Robotică din SUA.

      Citește mai mult

      Salina Praid

      Spectaculoasă prin felul în care se prezintă turiștilor și specială pentru modul în care este amenajată, Salina de la Praid este vizitată de peste 200.000 de turiști în fiecare an. Pentru a ajunge în măruntaiele muntelui de sare, ei parcurg un kilometru și jumătate cu un autobuz special. Ei bine, numele acestui loc deosebit îl găsiți și dacă priviți cu atenție pe rafturile supermarketurilor din marile orașe, unde puteți vedea o brânză specială, care se inspiră de aici și împrumută savoarea locului.

      Citește mai mult