Numele meu nu a inspirat prea multe porecle. Îmi amintesc cu precizie una dintre ele, care, din fericire, nu poate fi expusă aici. Prin sonoritatea lui, numele meu, Lică, pare oricum o poreclă. (Foto: Guliver Getty Images)

Am‌ ‌participat‌ ‌recent‌ ‌la‌ ‌un‌ ‌eveniment‌ ‌important,‌ ‌vechi‌ ‌de‌ ‌mii‌ ‌de‌ ‌ani,‌ ‌dintr-o‌ ‌vreme‌ ‌în‌ ‌care‌ ‌armonia‌ ‌cu‌ ‌natura‌ ‌și‌ simbioza‌ ‌vieții‌ ‌omului‌ ‌cu‌ ‌animalele‌ ‌erau‌ ‌fundamentale,‌ ‌transhumanța.

Ai mâncat „Zacuscă pătimașă” la cină? Ai dat cu „Magiunaș de prune” pe pâine? Mergi la grătar? Nu uita „Vraja busuiocului” și „Sos la flacără”! Sunt doar câteva din produsele marca Pofta Focului din Iași!

Case mici din chirpici şi piatră, învelite în stuf, cu ferestre vopsite cel mai adesea în albastru, cu uşi şi ferestre împodobite cu motive florale şi zoomorfe. Acesta era tiparul pe care oamenii deltei l-au folosit sute de ani când şi-au ridicat locuinţele. Multe dintre ele sunt acum ruine. Au fost lăsate în urmă de lipovenii care au plecat în străinatate sau după moartea proprietarilor nu au mai fost găsiţi moştenitori. (Foto: casa-filip.ro)

Când tata s-a cunoscut cu soacră-mea, s-au plăcut imediat, fără să înţeleagă vreunul vreun cuvânt. Tata ştia să zică „Trăiască poporul!" în limba rusă, soacră-mea ştia să întrebe „Unde găsim cel mai scump restaurant din oraş?", în spaniolă. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Vintilă Mihăilescu: „Prin anii 1980, în plină Cântarea României, niște dascăli din satul respectiv, supărați că localitatea lor nu câștiga nici un premiu, s-au hotărât să readucă la viață Sânzienele, de care bătrânii satului își mai aduceau aminte. Drept care au recurs...la Cantemir! Au citit cu grijă relatarea sa de acum trei secole, au ales un grup de elevi din sat și le-au învățat pe fete vechiul obicei. În anul următor au câștigat un premiu județean.”

Turul Castelului se încheie în minute, ies pe unde am intrat, învăluit în aburul de porumb fiert ca-ntr-o ceață din care apar vampiri cu dinți de lapte. (Foto: Mircea Radu)

Sâmbătă seară am fost la concert la Grigore Leșe, la Ateneu. L-am ascultat de vreo câteva ori la TV și am auzit de proiectele lui muzicale realizate cu diverși artiști și mi se părea interesant și chiar curajos modul său de a aborda muzica românească veche. (Foto: Alexandra Pandrea / Inquam Photos)

„Dă-i la baba ceva să-ți dau leac să faci școală mare, domnu!” Am întors capul. Masivă, femeia ocupa întregul culoar. „Nu mai am niciun ban”. M-a privit fix în ochi, după care și-a coborât privirea și a oprit-o pe mijlocul meu. Mi-am imaginat, pentru o clipă, că-mi cere să fac sex cu ea. „Dă-m pachetu de țâgări!” (Foto: Guliver Getty Images)

Colindul s-a desacralizat atât de mult, încât a ajuns să semene mai puțin a ritual și mai mult a cerșetorie

În fața unui pahar de lichior, Ciungu a diagnosticat vremurile: ”Or să dispară oile, că s-or gătat nărozii!” Cum eram singurul din sat care voia să-și cumpere mioare, n-a fost greu să devin nărodul satului. Mai mult, cei care îmi considerau intenția doar o vorbă în vânt m-au poreclit Păcală

„Acest proiect a început ca o soluție reală de a-i face pe străini conștienți că existăm, că putem oferi o experiență de călătorie unică, într-un loc în care ne-am păstrat tradițiile și obiceiurile, unde mâncarea este sănătoasă, aerul este curat și peisajul o binecuvântare”, spune fondatoarea Discover Bucovina. (Foto: Flavius Paul)

„Este nevoie ca elevii să învețe meserii adaptate vremurilor, să știe să lucreze cu mâinile, să facă sport” (Alina Zară Prunean, fondator Mândra Chic)

Am reușit să-i tai gâtul din prima lovitură. Imaginea e una emblematică în propria memorie. (Foto: Justinel Stăvaru/Inquam Photos)

O imagine a cântăreței britanice Adele dintr-un pictorial apărut în revista Vogue, în 2012, în care poartă o bluză inspirată de o ie românească, dintr-o colecţie a lui Tom Ford, a fost declicul pentru startul micii afaceri a Antoanetei Mareș.

„Experiența ne-a învățat că dacă noi credem că ceva este posibil, atunci devine posibil”.

Spre sfârșitul lui iulie, încă nu plouase deloc. Satul era pârjolit. Până și din pomi, fructele căzuseră, stafidite, iar frunzele păreau că stau să se-aprindă. Oamenii se căinau, se rugau, blestemau temători că vine sfârșitul. Era în anul 2000 și lumea se aștepta ca Dumnezeu să piardă Pământul cu foc.

Miercuri, Muzeul Satului din București împlinește 80 de ani de existență, ocazie cu care a inaugurat o nouă aripă. Satul Nou are în jur de trei hectare și deschide pentru vizitatori porțile a 25 de obiective tradiționale.

Cum este posibil ca într-o țară privită cu atâta suspiciune să fiu primită cu atâta ospitalitate și căldură? Vorbesc despre cât de bine îi primesc românii pe oaspeți și pe străini în casa și în țara lor și despre cât de bine mă simt atunci când mă aflu în România sau printre românii din străinătate. (Guliver Getty Images)

Ouăle românești sunt unele dintre cele mai bune, dacă nu cele mai bune din lume. Sunt bogate și galbene, pline de gust. Sunt perfecte de mâncat fierte sau prăjite, dar sunt de asemenea perfecte pentru a găti cu ele la cuptor.

- Nu, n-am brichetă. - Cum, băăă, să n-ai? Ce om i-ahăla fara foc, fara brișcă șî fara ceas?

A reduce postirea doar la obiceiul alimentar, a strecura mărarul prin sita absurdității rigoriste produce orice altceva decât viață. (Guliver Getty Images)

Diana Zeyneb Alhindawi a purtat peste tot în lume amintirea colindătorilor îmbrăcați în urși, o tradiție aproape uitată în multe părți ale României. Anul trecut, pe când se afla în vizită la bunica ei, i-a fotografiat și a făcut un obicei pe cale de dispariție cunoscut în lumea întreagă. (FOTO: Diana Zeyneb Alhindawi)