Înainte de Paște, mamaia mea reușea să ne facă să ținem post pe mine și pe cei doi veri ai mei, fără să ne dăm seama. Gătea orice ierburi, învârtea ceapa și cartofii în fel și chip, de aveam mereu impresia că mâncăm mereu altceva, ceva extraordinar, cum astăzi se servește pe bani serioși la restaurante fine-dining cu specific românesc.

Bietul tata! Niciodată nu a putut spune telecomandă așa că a botezat-o cu un termen din lumea lui pe care îl cunoștea bine și cu care semăna. Cutea e o piatră lungă de aproximativ aceeași formă și dimensiune cu telecomanda cu care se ascute coasa. (Foto: Getty Images)

Mama ne învăța să cântăm colinde, în timp ce țesea la stative și pe noi, fetele mai mici, ne punea să depănăm sculuri de lână pe vârtelniță. Bătaia cea mare era cine să facă „țegi” cu sucala, căci toate am fi vrut să ne jucăm cu lădița aceea fermecată - o jucărie a copilăriei noastre - la care puneai o bucată de tulpină de soc, scobită de măduvă, pe un fel de fus, roteai rapid o roată de lemn și firul sfârâia adunându-se bogat pe țegea, pe care o lua mama apoi și o punea în suveică. (Foto: Getty Images)

Rămasă singură, în vârful muntelui, cu inima distrusă, Severina trebuia să ia o decizie: să vândă tot și să se întoarcă la oraș sau să reclădească pensiunile făcute cu bani puțini și să-și urmeze visul. A ales ultima variantă și a mers pe mâna destinului.

Numele meu nu a inspirat prea multe porecle. Îmi amintesc cu precizie una dintre ele, care, din fericire, nu poate fi expusă aici. Prin sonoritatea lui, numele meu, Lică, pare oricum o poreclă. (Foto: Guliver Getty Images)

Am‌ ‌participat‌ ‌recent‌ ‌la‌ ‌un‌ ‌eveniment‌ ‌important,‌ ‌vechi‌ ‌de‌ ‌mii‌ ‌de‌ ‌ani,‌ ‌dintr-o‌ ‌vreme‌ ‌în‌ ‌care‌ ‌armonia‌ ‌cu‌ ‌natura‌ ‌și‌ simbioza‌ ‌vieții‌ ‌omului‌ ‌cu‌ ‌animalele‌ ‌erau‌ ‌fundamentale,‌ ‌transhumanța.

Ai mâncat „Zacuscă pătimașă” la cină? Ai dat cu „Magiunaș de prune” pe pâine? Mergi la grătar? Nu uita „Vraja busuiocului” și „Sos la flacără”! Sunt doar câteva din produsele marca Pofta Focului din Iași!

Case mici din chirpici şi piatră, învelite în stuf, cu ferestre vopsite cel mai adesea în albastru, cu uşi şi ferestre împodobite cu motive florale şi zoomorfe. Acesta era tiparul pe care oamenii deltei l-au folosit sute de ani când şi-au ridicat locuinţele. Multe dintre ele sunt acum ruine. Au fost lăsate în urmă de lipovenii care au plecat în străinatate sau după moartea proprietarilor nu au mai fost găsiţi moştenitori. (Foto: casa-filip.ro)

Când tata s-a cunoscut cu soacră-mea, s-au plăcut imediat, fără să înţeleagă vreunul vreun cuvânt. Tata ştia să zică „Trăiască poporul!" în limba rusă, soacră-mea ştia să întrebe „Unde găsim cel mai scump restaurant din oraş?", în spaniolă. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Vintilă Mihăilescu: „Prin anii 1980, în plină Cântarea României, niște dascăli din satul respectiv, supărați că localitatea lor nu câștiga nici un premiu, s-au hotărât să readucă la viață Sânzienele, de care bătrânii satului își mai aduceau aminte. Drept care au recurs...la Cantemir! Au citit cu grijă relatarea sa de acum trei secole, au ales un grup de elevi din sat și le-au învățat pe fete vechiul obicei. În anul următor au câștigat un premiu județean.”