Spectacolul a atras toate privirile. Nu aveai cum să ocolești lumea tradițiilor maramureșene. Olarul din Baia Sprie, una dintre figurile iconice ale Maramuresului vechi, îi aștepta cu brațele deschise pe cei curioși să știe cum e să trăiești cu simplitate și rost.

O zi de vineri, zi sfântă de sărbătoare, Naşterea Maicii Domnului. Plecăm din oraş în căutarea tihnei, a ruperii de realitatea tot mai complicată şi greu de suportat a vremurilor în care trăim. Împachetăm, ne urcăm în maşină şi plecăm. Modestele noastre aşteptări de la scurta incursiune în viaţa de la ţară se dovedesc însă a ne da din nou peste cap întregul sistem de valori la care ne raportăm.

Când eram copil la Mălini, Moș Crăciun venea într-o singură noapte, după un post lung, în care ne pregăteam sufletul, nu să urce spre cer, ci să primească în el cerul venit pe pământ.

Înainte de Paște, mamaia mea reușea să ne facă să ținem post pe mine și pe cei doi veri ai mei, fără să ne dăm seama. Gătea orice ierburi, învârtea ceapa și cartofii în fel și chip, de aveam mereu impresia că mâncăm mereu altceva, ceva extraordinar, cum astăzi se servește pe bani serioși la restaurante fine-dining cu specific românesc.

Bietul tata! Niciodată nu a putut spune telecomandă așa că a botezat-o cu un termen din lumea lui pe care îl cunoștea bine și cu care semăna. Cutea e o piatră lungă de aproximativ aceeași formă și dimensiune cu telecomanda cu care se ascute coasa. (Foto: Getty Images)

Mama ne învăța să cântăm colinde, în timp ce țesea la stative și pe noi, fetele mai mici, ne punea să depănăm sculuri de lână pe vârtelniță. Bătaia cea mare era cine să facă „țegi” cu sucala, căci toate am fi vrut să ne jucăm cu lădița aceea fermecată - o jucărie a copilăriei noastre - la care puneai o bucată de tulpină de soc, scobită de măduvă, pe un fel de fus, roteai rapid o roată de lemn și firul sfârâia adunându-se bogat pe țegea, pe care o lua mama apoi și o punea în suveică. (Foto: Getty Images)

Rămasă singură, în vârful muntelui, cu inima distrusă, Severina trebuia să ia o decizie: să vândă tot și să se întoarcă la oraș sau să reclădească pensiunile făcute cu bani puțini și să-și urmeze visul. A ales ultima variantă și a mers pe mâna destinului.

Numele meu nu a inspirat prea multe porecle. Îmi amintesc cu precizie una dintre ele, care, din fericire, nu poate fi expusă aici. Prin sonoritatea lui, numele meu, Lică, pare oricum o poreclă. (Foto: Guliver Getty Images)

Am‌ ‌participat‌ ‌recent‌ ‌la‌ ‌un‌ ‌eveniment‌ ‌important,‌ ‌vechi‌ ‌de‌ ‌mii‌ ‌de‌ ‌ani,‌ ‌dintr-o‌ ‌vreme‌ ‌în‌ ‌care‌ ‌armonia‌ ‌cu‌ ‌natura‌ ‌și‌ simbioza‌ ‌vieții‌ ‌omului‌ ‌cu‌ ‌animalele‌ ‌erau‌ ‌fundamentale,‌ ‌transhumanța.

Ai mâncat „Zacuscă pătimașă” la cină? Ai dat cu „Magiunaș de prune” pe pâine? Mergi la grătar? Nu uita „Vraja busuiocului” și „Sos la flacără”! Sunt doar câteva din produsele marca Pofta Focului din Iași!