Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Miorița. Despre luptă între complot și resemnare

18 Ascultaţi deci ce înseamnă pilda semănătorului. 19 Când cineva aude Cuvântul Împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa care a fost semănată lângă drum. 

20 Sămânţa care a fost semănată în locuri stâncoase este cel care aude Cuvântul şi-l primeşte imediat cu bucurie, 21 dar nu are rădăcină în el, ci durează doar pentru o vreme. Şi când vine necazul sau persecuţia din pricina Cuvântului, el se poticneşte imediat. 22 Sămânţa care a fost semănată între spini este cel care aude Cuvântul, dar îngrijorările vieţii şi înşelăciunea bogăţiei sufocă Cuvântul şi acesta devine neroditor. 

23 Sămânţa care a fost semănată în pământ bun este cel care aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce într-adevăr rod: un grăunte dă o sută, altul – şaizeci, altul – treizeci. Evanghelia după Matei.

Se spune că balada Miorița este emblematică pentru poporul român: atitudinea ciobănașului în fața morții exprimă resemnarea poporului român în fața istoriei. Blestemul nostru ca nație.

E o viziune romantică.

Mircea Eliade justifică atitudinea resemnată ca soluție de supraviețuire a românului într-o lume în permanență ostilă. Căci nu este o resemnare pesimistă ci o reevaluare a istoriei vitrege în termenii unui destin cosmic. O transmigrație a sufletului românesc pe tărâmul tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte. Ca și cum românul, în loc să înfrunte istoria, ar trage un joint și s-ar refugia, astfel, într-o lume a fantasmelor.

Acest punct de vedere este valabil în plan religios. În lipsă de aliați, în lipsa unui Dumnezeu care să-i promită stăpânirea peste alte popoare, românul s-a înfrățit cu codrul, și-a înscris destinul în stele și s-a identificat cu Hristos cel urât de lume pentru că a mărturisit despre lucrurile ei că sunt rele. Hristos, fiul mereu pribeag al unei Maici care-l plânge, îl așteaptă și-l caută; căreia i se spune că fiul ei nu a murit ci este viu, s-a însurat cu mireasa sa, Biserica (definită nu ca instituție ci ca adunare a creștinilor) – fiică de crai pe-o gură de Rai.

În plan socio-politic, teoria resemnării se destramă. Ciobănașul spune așa: ”și de-a fi să mor”, adică doar în cazul în care complotul e încununat de succes, lasă un testament. Ceea ce nu înseamnă deloc că, gata, și-a acceptat moartea fără niciun fel de luptă. Din contră. Și spun ”din contră” având în vedere identitatea ciobănașului.

Poporul român nu se dezminte nici astăzi de destinul său. Urât de toate neamurile pământului, invidiat pentru bogățiile sale, sabotat de vecini, victimă a comploturilor internaționale, acceptat în tovărășie pe piciorul de plai numai ca să fie doborât mai ușor, românul trăiește mereu sfătuit de mintea năzdrăvană să se retragă la negrul zăvoi, unde turma sa are iarbă bună, umbră, și unde să îl păzească doar câinele său cel mai bărbătesc și frățesc, dictatorul. Acolo, cântă manele despre dușmani și despre o măicuță care bate drumurile de la o mănăstire la alta, zile și nopți la cozi, gata oricând să leșine ca să ajungă să se roage la sfintele moaște să îi aducă fiul din străinătățuri. În cele din urmă, maica află de la o ghicitoare că fiul ei s-a însurat c-o fată de baron, că are vilă cu turnulețe, gipan și bani fără număr, fără număr. Bucuroasă, dă un acatist și se prezintă cu evlavie la urne ca să iasă iar ăștia, că-s oameni cumsăcade, fură da mai dau și la biserică.

În plan socio-politic, teoria resemnării se destramă. Ciobănașul spune așa: ”și de-a fi să mor”, adică doar în cazul în care complotul e încununat de succes, lasă un testament. Ceea ce nu înseamnă deloc că, gata, și-a acceptat moartea fără niciun fel de luptă. Din contră. Și spun ”din contră” având în vedere identitatea ciobănașului.

Caracterizarea ciobănașului mioritic o aflăm, mai întâi, în raport cu cei doi tovarăși de transhumanță. Aceștia pun la cale să îl asasineze pentru că e destoinic, voinic, are oi mai multe, mândre și cornute, cai învățați și câini mai bărbați. Mobilul crimei nu este economic (însușirea avuției celui ucis), ci social. Prestigiul ciobănașului, statura sa, statutul social, îl fac de invidiat. Pe ceilalți doi nu îi oprește nimeni să țină mai multe oi, mai mândre și mai cornute, nici să-și învețe caii, nici să își selecteze câini bărbați. Problema este că nu au voința sau capacitatea să facă asta. Sau le lipsesc ambele. Ortacul lor, în schimb, și vrea, și poate. Așa că o face. Este genul omului care își vede de treabă, dă tot ce e mai bun din el, fără să-și piardă cumpătarea. E omul-motor al societății. Ceilalți doi sunt oamenii-frână.

Însă detaliul cel mai important este mioara năzdrăvană. Ea joacă rolul de ”spirit guide” (astfel de personaje apar ades în viața eroilor legendari ai folclorului românesc, fără să poarte un nume generic), duh îndrumător. E laie-bucălaie, adică neagră-cu obraz negru. Oaia neagră a turmei. Prin alăturare, stăpânul ei e oaia neagră a grupului, cel care iese în evidență, care se ridică deasupra societății.

Din descrierea măicuței bătrâne, aflăm că ciobănașul e mândru (nu în sens de înfumurat), cântă la fluier (în lumea vechilor păstori, cântatul la fluier era la mare cinste; ciobanii fluierași erau preferați și chiar plătiți mai bine) și e arătos. O figură charismatică.

Din modul în care își transfigurează moartea, ne dăm seama de capacitatea sa intelectuală, de harul și vocația sa de lider spiritual.

Însă detaliul cel mai important este mioara năzdrăvană. Ea joacă rolul de ”spirit guide” (astfel de personaje apar ades în viața eroilor legendari ai folclorului românesc, fără să poarte un nume generic), duh îndrumător. E laie-bucălaie, adică neagră-cu obraz negru. Oaia neagră a turmei. Prin alăturare, stăpânul ei e oaia neagră a grupului, cel care iese în evidență, care se ridică deasupra societății.

În comunitățile de păstori din Carpați, selecția s-a făcut mereu spre eliminarea oilor negre, seine sau tărcate, în favoarea celor albe. Motivul e securitatea și liniștea turmei. Pe timp de noapte, oile negre se diferențiază greu de prădători, în special de urși. Mai mult, dacă o oaie neagră se depărtează de turmă, când revine, turma se sperie de ea. Oile negre au supraviețuit în turme doar dacă au avut calități excepționale. Apoi, lâna lor era apreciată ca având proprietăți magico-medicinale. Bolnavii de răceală, gripă sau reumatism erau înveliți în lână neagră. Fire de lână neagră se dau oilor să înghită în diferite remedii. Lâna neagră mai era apreciată în confecționarea vestelor; pe lângă contrastul plăcut cu albul cămășii, oferea rezistență la murdărie.

Îți recomandăm

Așadar, stăpânul mioriței năzdrăvane este omul care ar putea face societatea să evolueze. Are însă de luptat cu tovarășii săi, a căror preocupare nu este să evolueze ci să nu lase pe alții să o facă. Lor le e bine așa cum se află, de ce să le tulbure cineva tihna, obiceiul? O fi rău cu rău, dar e mai rău fără rău. Prin simpla sa existență, prin faptul că demonstra că se poate mai bine, mai bun, mai altfel, ciobănașul reprezenta o amenințare la... stabilitate.

Așa stând lucrurile, ”conștiința” îl sfătuiește pe ciobănaș să se ”răscoale”. (În lumea ciobanilor, răscol înseamnă separare, ieșire din stână, din tovărășie, adică ruperea unei anumite rânduieli.) 

De data asta, pentru a se salva. Nu aflăm din baladă dacă o face sau nu, dacă scapă ori ba. Știm însă, din istorie, că rareori eșuează comploturile împotriva celor Aleși. Trăind într-o altă dimensiune, Aleșii au un nivel de conștiință superior celorlalți. De aceea, în ciuda riscurilor, nu se dau bătuți, nu abjură. Despre astfel de oameni, Goethe scria: ”Sie leben in eine Welt für sich”. ”Trăiesc într-o lume a lor” ca singură cale de a supra-viețui într-o lume schizoidă: pe de o parte, are nevoie imperioasă de ei; pe de alta, îi respinge, îi macină, îi seacă, îi ucide. Așa se explică asimilarea morții unei nunți cosmice. Pentru Ales, moartea nu e o înfrângere din partea lumii, ci o eliberare de lume; accesul la ”lumea fără dor” căreia, de fapt, îi aparține. O re-integrare.

În concluzie, nu atitudinea resemnată în fața vitregiilor face din poporul român un popor fără vocație istorică. Blestemul acestui popor este plafonarea, limitarea universului la propria lume, refuzul de a învăța, de a ieși din falsa siguranță a lui aici și acum a doi din trei ciobănei, complotul celor doi împotriva celui de-al treilea pe motiv că le arată că orizontul se mărește dacă urci mai sus.

”Copiii nu sunt ai noștri, ci ne-au fost împrumutați de Creator”, spune un proverb nativ-american. Fiecare din noi e trimis pe pământ să îmbunătățească ceva, să lase în urmă o lume ceva mai bună decât a găsit. Asta pentru că, ne spun miturile, așa au făcut Dumnezeu și Sf. Petru: au coborât pe pământ să îndrepte câte ceva. Doar că lumea funcționează ca în pilda cristică a semințelor care cad: unele în drum, altele în mărăcini, altele în loc sterp, unele în ogor. Doar ”Unii oameni își aud vocea interioară foarte clar. Ei trăiesc după ceea ce aud. Astfel de oameni ajung nebuni sau ajung legendă”, după cum ne spune eternul indian la începutul filmului ”Legendele toamnei”.

În concluzie, nu atitudinea resemnată în fața vitregiilor face din poporul român un popor fără vocație istorică. Blestemul acestui popor este plafonarea, limitarea universului la propria lume, refuzul de a învăța, de a ieși din falsa siguranță a lui aici și acum a doi din trei ciobănei, complotul celor doi împotriva celui de-al treilea pe motiv că le arată că orizontul se mărește dacă urci mai sus. Refuzul de a rămâne alături de cel care a fost mai sus și îi poate duce și pe ei acolo. Este refuzul oricărei provocări și nu doar refuzul: suprimarea oricărei provocări.

”Cân îmbla Dumniedzău cu Sânpietru pe pamânt, or tras la o casă de oamini nacajâț. Cât or fost de saraci, i-or omenit din ce-or avut. Cân să plece, o dzâs Sânpietru că să le-mplineasc-o dorință. Ș-o dzâs omu că are-o capră care-i dă on lităr de lapte la zî. Da vecinu lui are șî iel una, da a lui dă doauă lităre.

- Atuncea, o dzâs Dumniedzău, să deie ș-a te doauă lităre.

- Doamnie, o dzâs omu, io nu-s om lacom, îs mulțamit cu ce-mi dă acu. Da fă-o șî pe-a lu vecinu să deie ca ș-a me.

Ș-o plecat Dumniedzău cu Sânpietru amărîț că nu l-or putut rasplati pe om.”

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Analiza de manual.

    ”Cân îmbla Dumniedzău cu Sânpietru pe pamânt, or tras la o casă de oamini nacajâț. Cât or fost de saraci, i-or omenit din ce-or avut. Cân să plece, o dzâs Sânpietru că să le-mplineasc-o dorință. Ș-o dzâs omu că are-o capră care-i dă on lităr de lapte la zî. Da vecinu lui are șî iel una, da a lui dă doauă lităre.

    - Atuncea, o dzâs Dumniedzău, să deie ș-a te doauă lităre.

    - Doamnie, o dzâs omu, io nu-s om lacom, îs mulțamit cu ce-mi dă acu. Da fă-o șî pe-a lu vecinu să deie ca ș-a me.

    Ș-o plecat Dumniedzău cu Sânpietru amărîț că nu l-or putut rasplati pe om.”

    Un fel de balada Miorita condensata.

    • Like 0
  • Incantare si amaraciune! Prima pentru ca un roman a scris asa ceva (felicitari!) iar cea de a doua pentru ca sunt destui care nu inteleg esenta acestui articol, inca mai mult, altii il critica sau incearca sa-i bagatelizeze mesajul. Cum se spune intr-un comentariu, semnificatiile filozofice ale acestei balade sunt mult mai adanci si mai "stufoase" (in sens bun). Nu pot fi toate analizate intr-un articol pe Republica.ro. Nici nu cred ca a fost intentia autorului. Mai degraba a fost doar un pretext pentru a caracteriza/radiografia "starea natiei" acum, dar si in devenirea ei. Cred ca articolul este apreciat de cei ingrijorati (un eufemism) de drumul nostru in prezent, de faptul ca suntem condusi LA TOATE NIVELURILE de oameni cu "orizont limitat" (alt eufemism). In rest, o oglinda CORECTA, care ne arat asa cum suntem, fara imbunatatiri de photoshop in care ar trebui sa ne uitam fiecare dintre noi. Inca o data : Felicitari!!!
    • Like 0
  • check icon
    Un text care ar trebui să apară în manualele de literatura română, să înlocuiască analiza tâmpă în care ciobănaşul, vezi Doamne, îşi aşteaptă moartea. Excelentă analiză literară! Într-adevăr, acesta este spiritul "Mioriţei"! Felicitări!
    • Like 1
    • @
      Exagerati!
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      check icon
      Nicidecum! Exact aceasta era şi viziunea mea asupra baladei: vrânceanul nu se supune sorţii, luptă cu soarta, iar nunta cosmică este o posibilitate, nu o certitudine, aşa cum ni s-a predat la şcoală. Da, "Mioriţa" este un testament, nu un "lăsat cu gură de moarte" pentru îngropăciune. Conexiunile făcute de dl. Jura sunt interesante; dovadă că dumnealui cunaşte atât filosofie, cât şi tainele oieritului. O alăturare interesantă de meserii şi, probabil, pasiuni. Şi, încă o dată, susţin că acest text ar trebui să fie în manualele de literatura română (chiar dacă nu mă bagă nimeni în seamă :)) )!
      • Like 1
  • Venom check icon
    Până la urmă, ca spirit guide, capra vecinului a fost mai puternică decât oaia năzdrăvană. PS - De ce oare orice erou care se respectă nu are succes, la noi, decât cu cheat-uri? Uneori țineam cu Zmeul. Eram curios ce se întâmplă cu Ileana dacă nu e salvată. Și fix când era mai aproape acest deznodământ, Făt Frumos scoate tehnica militară de vârf, paloșul gros sau alte rachete balistice populare și își descăpățânează adversarul. Sau apare Sfânta Vineri cu Red Bull popular, Apa Vie... Sau corbul care se ducea la shopping la mall și se întâmpla să aibă în port bagaj fix trusa de prim ajutor pentru eroi. Mă lași?
    • Like 1
  • check icon
    Varianta uzuală a Mioriței este, într-adevăr, o variantă romantică, a lui Alecsandri. Alte variante nu sînt așa de șlefuite și nici așa de patetice. E mai lungă discuția. Și, stimată republica, parcă era vorba că respectăm normele ortografice ale românei, semnele citării sînt „citat”, nu "citat", pe englezește. O să-mi spuneți că nici eu nu le respect, că scriu sînt și cînd. Nu, greșiți, așa se scrie normal în română, adică așa ar trebui, dacă nu ar fi fost decizia aia nenorocită a academiei din 1992, care a condus la două norme ortografice, în România „pe stil nou” (și prost) și în Republica Moldova, „pe stil vechi” (și, în orice caz, nu mai prost ca în România).
    • Like 0
    • @
      Daca intr-adevar doriti corectitudine, semnele citarii sunt ca numeralul 66 -pentru deschiderea citarii, respectiv ca 99- inchidere.
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      check icon
      Wrong, madam: normele academice ale limbii române sunt 99...99, adică „citare” sau, dacă-s două, „citare1«citare2»”. Dacă nu mă credeți, consultați ce lucrare doriți dv. Al dv., Pan Rumburak.
      • Like 0
  • Foarte bun!
    • Like 1
  • Mă bucur pentru faptul că mitul mioritic este valorizat pozitiv, în condiţile în care foarte des auzim sau citim expresii ca: fatalismul mioritic al românilor, mârlănia mioritică a românilor, etc. Termenului ,,mioritic" i se asociază cele mai negative conotaţii, în special în ultimile două decenii. Situaţia este cu atât mai regretabilă, în condiţile în care chiar oameni de litere recurg cu prea multă uşurinţă la asemenea etichetări. Situaţia nu este cu totul nouă. Încă din perioada interbelică, omul de cultură C. Gh. Caracostea aprecia ca ,, spirite înguste" i-au făcut ciobanului mioritic un nedrept ,,proces de laşitate". În ultimele decenii a crescut mult numărul acestor spirite înguste, pe fondul tendinţelor tot mai insistente de persiflare a valorilor culturale româneşti. Deşi este un produs folcloric, această baladă nu respectă regula epicii folclorice potrivit căreia binele învinge răul. Totuşi, şi în acest caz, binele învinge răul dar nu cu sabia, ci cu frumuseţea morală, comportamentală şi umană a cărei personificare literar-folclorică este baciul moldovean. Marea răspândire şi perenitatea acestui produs folcloric pune în evidenţă ataşamentul statornic al poporului roman faţă de mesajul estetic şi socio-moral al unui erou exemplar. După câte îmi aduc aminte, şi scriitorul D.R. Popescu aprecia faptul că această baladă are la bază viziunea unui ,, creştinism cosmic".
    • Like 2
    • @ Gheorghe Anton
      Inca de la sfarsitul anilor ' 60 facea cariera, pana la epuizare, interpretarea pe text a "posibilitatii" neobligatorii a mortii ( "iar DE-O fi sa mor....").
      Echivalarea specificului poporului roman cu comportamentul mioritic in sens fatalist este probabil epuizata, iar opiniile " oamenilor de litere" este absurd sa fie vulgarizate ( daca sunt, nu este decat o forma de ignoranta).
      Specificul national este conturat de mai bine de o suta de ani(v. Radulescu- Motru) si beneficiaza actualmente de lucrari serioase de psihologie; este superfluu sa readucem pe tapet in acesta optica o expresie- chiar daca sclipitoare- a folclorului nostru literar.
      • Like 0
  • IM check icon
    ”Miorița” citită din perspectivă socio-politică ține. Cred că blestemul acestui popor e o combinație între cele două: resemnare (asta-i situația!) și suprimarea provocării, cum spuneți. Dumnezeu vrea să ne ajute și e tare mâhnit că nu poate pentru că noi îi cerem ce nu stă în puterea Lui, ci a celuilalt. Pe bună dreptate, spuneți că nu știm sfârșitul dar îl putem intui: a fost rău pentru ciobănaș. Asta pentru că așa se întâmplă în istorie cu cei Aleși. De acord, Aleșii sunt până la urmă suprimați dar nu înainte de a-și fi lăsat urma adânc întipărită în conștiința colectivă. Altfel, înaintarea, creșterea nu ar fi posibile deloc. Ele totuși există, chiar dacă greu discernabile (poate firave). Există datorită Aleșilor care primesc provocările, nu evită confruntarea dar au și precauția/înțelepciunea de a-și imagina că vor pierde. Semințele, fără îndoială, cad și pe ogor, pe pământ bun. De aceea, cred, blestemul de care vorbiți nu e un blestem. E doar un obstacol în plus pe care-l avem de depășit (ca societate) și care dă mai mare preț reușitei. Doamne ajută!
    P.S. Chiar acum, curând, vom vedea dacă am mai înaintat puțin spre ținta grea - spulberarea ”blestemului”, acum cu ghilimele.
    P.S. Mi-a plăcut mult textul dumneavoastră.
    • Like 3
  • Aș zice că este cea mai faină analiză a variantelor moderne de Miorița. Însă doar a variantelor moderne, nu atinge esențialul, venit încă de pân Neolitic. Vă recomand din toată inima să citiți cartea lui Victor Ravini: ”Miorița, Izvorul Nemuririi”. Analizează multe variante, vers cu vers, din punct de vedere sociologic, religios și cultural. Concluziile istorice sunt cele mai surprinzătoare: Balada vine din neolitic, Românii au în ea o continuitate culturală rar întâlnită și erau la început fericiți și profund spirituali. Decăderea poemului a început odată cu asuprirea oamenilor simplii. Nu prea-ți mai arde de filozofat și misticism când ai clacă de făcut. Oricum, când am citit cartea primul om la care m-am gând a fost ”ciobanul ăla filosof cu articolele lui pe Republica”.
    • Like 3


Îți recomandăm

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult