O să încep acest articol cu trei poveşti, din trei zone diferite ale ţării.
Prin iarna trecută, o prietenă care locuieşte într-un judeţ din nordul ţării decide să dea concurs pentru un post la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). După o îndelungată activitate în cadrul unui ONG local, prietena mea simţea că ar putea să facă un pic mai mult pentru copii dintr-o poziţie de funcţionar public. Toţi prietenii i-au spus să o lase baltă. Se aflase că postul era cu dedicaţie. Prietena mea a decis să meargă înainte, a învăţat tonele de materiale din bibliografie, s-a pregătit cum a ştiut mai bine, a dat concursul şi – surpriză! – a luat nota cea mai mare. Bucurie mare, dar scurtă, respectiv până la prima întrevedere cu directoarea, care i-a spus pe şleau că ei aveau alte planuri şi că dacă nu pleacă de bună voie o să facă ea tot ce poate ca să o dea afară. Prietena mea nu numai că nu a plecat, dar a început imediat să îşi facă treaba aşa de bine, încât cetăţenii (prieteni şi nu numai, oameni din judeţ şi din-afara judeţului) au început să îi susţină acţiunile în beneficiul celor mai săraci copii.
Copii săraci lipiţi, care trăiau cu familiile lor pe groapa de gunoi a oraşului, care nu mergeau la grădiniţă şi la şcoală, care muşcau din foame în fiecare zi. Acum mulţi dintre acei copii sunt la grădiniţă şi la şcoală, deşi nu a fost uşor să convingă sistemul şcolar că aceşti copii, mulţi fără acte de identitate, chiar există şi chiar trebuie şcolarizaţi.
Pe la sfârşitul verii, o rudă asistent social m-a sunat să îmi ceară un sfat. Luase, cu notă mare, un concurs la un spital din centrul ţării. De altfel singura persoană care s-a prezentat la concurs. Ruda mea, absolventă de studii de specialitate, la o facultate bună făcută pe vremea când diplomele nu se dădeau cu una cu două. Directoarea foc şi pară, că postul era pentru altă persoană, că nu o doreşte, că e o intrigantă care a intimidat toţi ceilalţi candidaţi, care de teama ei au evitat să se prezinte la concurs (!). Că să plece, pentru că altfel o să îi facă viaţa amară, o să îi desfacă contractul de muncă în condiţii după care nimeni nu o să o mai angajeze.
Mai prin toamnă, în încercarea de a ajuta o persoană care în trecut a fost victimă a abuzului în familie şi apoi a traficului de fiinţe umane, am apelat la asistentul social dintr-un sat din sudul ţării. Doamna nu doar că nu a ajutat, dar a ameninţat victima că o să îi facă şi o să îi dreagă, pentru că ştie ea ce a făcut în Franţa (ţara în care fusese traficată). Încercând să înţeleg situaţia am fost informată că doamna asistent social are relaţii mari la partid (PSD) şi că împreună cu primarul face şi desface.
În România sunt circa 60.000 de copii în sistemul de protecţie a copilului. Copii în grija statului, cu alte cuvinte, de care se ocupă aceste DGASPC-uri din fiecare judeţ. Aceşti 60.000 de copii au poveşti triste şi extrem de triste. Ca să te ia statul în grijă trebuie să îţi fi murit părinţii, să fi fost abandonat sau să fi fost bătut. Dar nu orice bătaie se califică (aşa cum e cazul în alte ţări), ci doar bătăile cu bestialitate. Copiii din familii sunt mai degrabă omorâţi în bătaie înainte de a fi luaţi în vizor de către autorităţi. Aceşti 60.000 sunt nenorociţi rău de două ori. O dată pentru motivele pentru care ajung în sistem şi o dată pentru ce le face sistemul în momentul în care ajung în interiorul său. Există mulţi oameni care au crescut în sistem şi au ajuns bine, dar pentru fiecare caz de succes există sute de cazuri de suicid, de rele tratamente (bătaie luată de la copiii mai mari sau de la îngrijitori), de abuz sexual (de la cei mai mari sau îngrijitori), de copii puşi pe tratamente psihiatrice ca să stea cuminţi, de tineri care la 18 ani merg direct sub poduri, în prostituţie sau în închisori.
Aceşti 60.000 sunt doar vârful unui iceberg. Aproape jumătate din copiii din România trăiesc în săracie sau la limita ei. Unul din opt copii merge flămând la culcare (în 2017!). Sute de mii de copii abandonează şcoala pentru că părinţii nu îşi permit costurile ascunse ale educaţiei aşa-zis „gratuite”. Zeci de mii de copii sunt puşi la muncă grea şi foarte grea. Unii, precum cei de la Argeş, sunt sclavi în toată puterea cuvântului. Mii de copii sunt trimişi la cerşit – lumea mai miloasă întoarce capul, alţii îi bat pentru că oricum sunt ai nimănui. Unii sunt trimişi în străinatate la produs.
De toţi aceştia ar trebui să se ocupe aceste DGASPC-urile, care în fiecare judeţ sunt unul din cei mai mari angajatori.
31 ianuarie este ziua în care se judecă cel de-al doilea dosar al domnului Dragnea. Martorii din procesul acesta au arătat cum, la Teleorman, domnul Dragnea a creat în cadrul Direcţiei de Protecţia Copilului din cadrul DGASPC un serviciu fictiv, în care erau angajate persoane care, de fapt, lucrau la partid. Pentru faptele sale, domnul Dragnea riscă o pedeapsă de 10 ani de închisoare.
Ce a făcut domnul Dragnea poate părea extrem de cinic, dar cele trei anecdote de mai sus şi diferite cercetări arată că angajarea de neprofesionişti e cutumă în sistem: domnul Dragnea doar a dus la extrem un lucru care se practică frecvent şi pentru care nimeni altcineva nu a plătit până acum. În 2015 Colegiul Asistenţilor Sociali atrăgea atenţia că, pentru a funcţiona, sistemul de asistenţă socială ar trebui să mai angajeze încă 11.000 de specialişti, în condiţiile în care mulţi din cei care ocupă posturi de asistenţi sociali sunt de fapt horticultori, bibliotecari, geologi şi orice altceva. Oameni a căror calitate principală este probabil faptul că sunt ruda sau relaţia unei persoane politice, aşa cum a fost demonstrat explicit la Teleorman.
La protestele de acum câteva zile, strada a strigat: „Dragnea, nu uita! Aşteptăm şi cartea ta!”. Dacă e ca judecătorii să stea strâmb, ar fi foarte utilă o carte pentru copii. De fapt, despre ei. În lume există exemplele a mii de oameni care, odată ce au înţeles grozăvia faptelor săvârşite, s-au căit şi apoi au dat o mână de ajutor pentru rezolvarea acelor probleme pe care le-au creat. Aşa de exemplu, criminalitatea din Chicago (care era la cote uriaşe) a fost redusă nu de oameni fără pată, ci de foştii puşcăriaşi care au fost ajutaţi să îşi folosească energia pentru o cauză mai bună. Au fost numiţi „întrerupătorii” (pentru că au întrerupt cercul violenţei) şi pot fi văzuţi în acest documentar.
Expertiza domnului Dragnea ar putea să fie extrem de folositoare pentru rezolvarea problemelor unui sector care în loc să ajute, distruge şi mai mult vieţile copiilor, prin ineficienţa, nepotismul şi corupţia sa. Acest ultim paragraf poate părea ironic. Dar nu e. Eu însămi (şi nu doar eu) l-aş ajuta pe domnul Dragnea să scrie un best seller despre cum sistemul e abuzat şi despre felul în care am putea să întrerupem aceste abuzuri. Copiii năpăstuiţi ai României au mare nevoie de acest gen de informaţii, pentru ca adulţii care le vor binele să îi poată ajuta cu adevărat, dincolo de interesele de moment ale celor lipsiţi de scrupule.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Din 1999-2010 am fost "dată" în asistență maternală, deoarece eram " foarte bună"( vorbele educatorilor din centru) .
Am trecut foarte greu peste sentimentele, amintirile, bătăile la palme, cap, picioare(tălpi) cu bețe de la paturile celor mici, unghii tăiate din carne, statul trenulețului pe covor ore intregi, etc. crezând că voi scăpa și voi avea o copilărie fericită, mergând in familie.
11 ani de chin , foarte grav. Comuna Pastraveni, din Neamț este comună cu numărul cel mai mare de copiii luați în asistență maternală. Este un business, dragii mei. Acești copii sunt luați doar pentru bani și pentru sclavie. Mi-a fost distrusă cea mai importantă parte din viața mea, de aceasta asistenta maternală " profesionistă" . Și acum îmi trec fiori prin spate, numai când mă gândesc. Am dormit sub pat și pe afară , să nu mă mai trezesc cu băiatul lor în patul meu. Când faceam baie, intra peste mine.
Bătăile , înjurăturile , țipetele existau în fiecare zi, timp de 11 ani. Locul meu de salvare a fost școala. Când veneam " acasă" de la școală, eram cu morcovul in .... .Trebuia să mă aștept la orice să să am tot corpul vânăt, din nou.
Când de făceau controale , totul era aranjat, anunțat, discutat de către primăria comunei și familie maternale.
După finalizarea liceului, s-a umplut paharul pentru mine, și am luat decizia de a fugi, efectiv , la centru. Am plecat doar cu un rand de haine pe mine.
La cămin, am cerut ajutor Șefului de Centru pentru recuperarea actelor personale să mă pot duce la facultate. Mi-a întors spatele și mi-a spus: "Te descurci, ești mare, faci ce vrei. Te poți duce și singura să-ți iei actele".
Nu am spus nimănui ceea ce mi s-a întâmplat și de ce am luat decizia de a mă întoarce pentru că am o inima prea bună. Nu pot face rău oamenilor. Consider că suntem lăsați de Dumnezeu și toți suntem egali în fața Lui. Judecata este a Lui, războiul este numai a Lui.
Am reușit foarte greu să îmi recapăt buletinul și am plecat la facultate, doar cum numai eu știu. Timp de 6 ani nu am vrut sa dorm in centru și asta am și făcut. Trimiteam semestrial adeverințe precum că am absolvit examenele și că sunt în continuare studentă. În această perioadă de timp nu am primit un telefon de la Șeful de Centru, Ioan Panțiru, să mă întrebe dacă sunt bine, dacă am unde sa stau, dacă am nevoie de produse igienico-sanitare, sau să mă cheme sa-mi iau drepturile. Să primesc in luna ianuarie 2014 suma de 250 RON ( bani de alimente) , plus că luam banii de cazarmament in octombrie, dar banii pe alimente , în acea lună , nu ii mai primeam. Printre angajații Complexului de Servicii Ion Creangă exista acele persoane care mi-au distrus copilăria. Încă mai lucrează. Sunt birocrați, comuniști, bătrâni care refuza sa iese la pensie , doar doar sa mai distrugă o viață de copil nevinovat. Toți sunt mână ii nu mână și nimeni nu vrea să facă nimic.
În timpul facultății am cunoscut o familie de americani care m-au adoptat spiritual și m-au primit în familia lor. Am incercat împreună să ajutăm copiii din cele două centre de plasament din Neamț.
Avem împreună o asociație non-profit, și am colaborat cu D.G.A.S.P.C., Neamț timp de 3 ani. Toate bune și frumoase deoarece am angajat în echipă noastră fostul șef de centru , ieșit la pensie , crezând că mai există cineva bun care să dorească binele copilului. Dar s-a dovedit că am greșit complet, din nou, luam un birocrat care dorește doar sa fie importantă și văzută, care forța copiii sa vina la activitățile de Voluntariat, etc. Pe de asupra, mai este și cea mai buna prietena și Directorul General, și altele personalități de la direcție. Un an de zile a fost foarte bine, cat a lucrat cu noi, dar al doilea an, a fost îngrozitor. Lua salariu mare, și nu doare am sa facă nimic, decât să fie o bunicuța grozava pentru acești tineri. În schimb, ea nu lucra pentru noi. ....Și era mult mai clar, timpul trecea și ne durea mâna când îi transferăm banii pe contul ei. Am platit-o din banii mei personali, doar că să fie alături de copiii. Am inclus-o în familia noastră, etc.
Și-a dat demisia anul trecut și din clipa aceea totul s-a schimbat. Nu mai puteam sa facem nici o activitate, nici un curs de engleza, nimic. Toată lumea complota împreună. Pe primul loc sunt angajații din centru. Educatorii sunt frica cea mai mare a copiilor. Ei făceau reguli, ei interziceau sa se iese din casă, ei pedepseau copiii să facă curățenie, doar că să nu participe la un curs sau o activitate, etc.
Contractul de parteneriat cu direcția expirase, și toți au tatonat și au așteptat și nu au semnat contractul pe care noi l-am prezentat în fața direcției. În schimb, au transformat contractul în ceea ce noi considerăm ridicol. Nu pot sa scot un grup de copii în parc că să fie supravegheați de "profesioniștii din centru" care nu fac altceva decât să perturbe starea copilului și să il facă să se simtă stânjenit. Nu am mai dorit să semnăm contractul pentru că nu vrem sa fim parteneri cu Direcția ,că să ordone și să controleze activitățile noastre doamna Vivi și doamna Irina ( educatori care au doar bârfit, înjurat, etc. ). Se pare că ele sunt cele mai importante persoane in centru. Toți angajații trec peste directorul centrului și ajung direct " sus" pentru că au pile și pentru că Pavaluta ( Directorul General) este de partea lor.
Cel mai dureros este faptul că totul se sparge în capul copilului. Ei sunt singurii care au de suferit.
Există in centru , printre personal, cineva cu HIV SIDA. Copiii sunt expuși pericolului, "dar cum putem noi sa îndrăznim sa vorbim despre așa ceva. Nu trebuie să o implicam in discuție pe aceasta persoana" , spune Directorul General Cristina Pavaluta.
"Nu mă interesează părerile copiilor", " nici un copil mic plecat în asistență maternală nu se va mai întoarce înapoi" , " dacă nu scrii adresa asta in jumătate de oră schimb foaia cu tine", etc. sunt câteva din cuvintele Directorul General.
In centru , șeful parca nici nu există. Nu I se aprova nimic, nu se semnează nimic, este pusă tot timpul să facă note explicative, în loc să i se permita sa rezolve problemele copiilor. La început, cat timp Felicia (fostul șef de centru) lucra cu noi, totul era superb. Noul șef de centru a introdus meniu de restaurant, a schimbat echipamentul copiilor ( de calitate) , a schimbat mobilier, draperii, covoare. După plecarea Feliciei din asociația noastră, nimic nu mai era posibil. Felicia a dat în noul director, spunând: "Asta, asta nu știe nimic". Toată lumea era proastă in ochii ei, doar ea știa totul. Totul îi era permis, făcea ce vroia , când vroia, cu cine vroia. Motivul : " pentru că are experiență". Are, este adevărat.....Distruge pe toată lumea.
Acești copii vor să învețe, și nu sunt lăsați. Își bat joc de ei. Dau in ei ,și la propriu și la figurat.
Oamenii care lovesc direct și indirect copiii, nu au nici o valoare în ochii mei.
Dar cum purem ajuta când toată lumea este mână în mână? Te duci la consiliul județean și aflii că persoana cu care discuții este mâna dreaptă a Directorului General, etc.....
Până nu se schimba complet personalul comunist și birocrat din centrele de plasament, nimic nu se va schimba.
Angajările sunt rezolvate, rezervate, plănuite. Se știe exact cine intră și cine nu intra.
Acestor copii le este frica să vorbească, i-au transformat în legume. Nici bilete de voie nu le semnează, în cazul în care acești copii vor să iasă la o plimbare in parc, sau la mall. Dar alți copiii, care au fost scăpați de sub control, pot face ce vor ei. Și mai este o categorie de copii care știu sa manipuleze angajații, se dau după ei, aduc "informații suplimentare despre oameni buni" , că să știe ce să mai facă și ce să mai vorbească prin centru.
Cum putem schimba sistemul? Cum putem ajuta acești copiii? Unde le sunt drepturile? Am nevoie de ajutor. Acești copii au nevoie de ajutor.
https://www.petitieonline.com/motiune-romania
marius
.
In cazul firmelor private functioneaza metoda, ar trebui sa inceapa sa functioneze si la stat.
Glumești, cu siguranță glumești!
Dacă după ultimele hotărâri ale unor curți de apel din țară (venite după semnalul OUG 13) mai poți crede că tanti aia cu decimalul nu trage cu ochiu` pe sub cârpa cu care-i legată la ochi, te înșeli amarnic!
Urmarea: prietenii lui o știu deja - dă Doamne să greșesc!