Foto: Getty Images
Saga participării lui Novak Djokovic la Australian Open luna aceasta nu a fost niciodată despre vaccin, deși aceasta a fost fațada sub care a fost subînțeleasă și de o parte, și de cealaltă a baricadei. Am putea spune, ca rabinul din poveste, că și o parte, și cealaltă au dreptate – este foarte adevărat și general valabil pentru toată lumea că regulile trebuie respectate de către toți, dar este la fel de adevărat că „viața este complexă și are multe aspecte”, cum ar spune Nae Caranfil, iar regulile fără nicio excepție sunt posibile doar într-o utopie totalitară.
Ceea ce trebuie să se înțeleagă de către cei din ambele părți ale „fileului” este că excepțiile trebuie să fie prevăzute de lege și să fie de strictă interpretare, cum frumos au postulat pretorii romani (a nu se confunda cu pretorienii!)
În tot acest context, faptul că disputa între numărul 1 ATP și guvernul australian cu privire la viza de intrare și participarea la Australian Open a ajuns în fața unui judecător nu este de mirare, ci este parcursul firesc care dă măsura faptului că Australia este încă stat de drept. Arbitrar și de mirare ar fi fost dacă jucătorul sârb ar fi fost întors direct de la frontieră și îmbarcat într-o aeronavă fără nicio explicație, doar pentru că polițistul (nu aș zice vameșul, că are conotații prea păcătos – spirituale în imaginarul național) nu a primit dovada vaccinării.
O primă concluzie pe care ar trebui să o tragem din toată această tărășenie este că judecata „la cald”, doar pe baza informațiilor prezentate în mass-media, trebuie evitată cu orice preț, deoarece informațiile sunt inevitabil parțiale (dacă nu și partizane), hrănindu-ne doar narativul pe care deja îl avem și îl susținem. Astfel, nu mai are loc o judecată, ci o prejudecată, o confirmare a ceea ce credeam dintru început, fără probe.
O a doua concluzie și cea mai importantă ar fi aceea că judecata se face în sala de judecată și nu la televizor/ pe internet/ social media. Pentru că este vorba despre viața/ cariera unui om, pentru că trebuie să-i fie respectate drepturile, pentru că numai așa încrederea în actul de justiție se menține/ sporește. Altfel, ce diferență ar fi între articolele de demascare din Scânteia urmate de condamnări ale tribunalelor poporului din perioada anilor 50 și talk-show-urile/ breaking news-urile de astăzi, dacă hotărârile judecătorești s-ar pleca acestor presiuni publice. Este valabil nu numai în materie de vize, dar și penal sau în orice materie de drept public, care ar trebui să protejeze cetățeanul de ingerința statului.
În mitologia greacă, Procust era un tâlhar care prindea călătorii și-i lega de patul lui, urmând a-i ajusta în funcție de lungimea acestuia – dacă erau mai lungi îi tăia, dacă erau mai scurți trăgea de ei pentru a-i alungi. În ambele cazuri îi mutila, rare fiind cazurile când călătorii măsurau fix cât patul său. Este o alegorie a faptului că trebuie să măsurăm cu măsuri diferite în funcție de oameni, prezumția fiind că aceștia sunt diferiți, fizic, dar mai ales psihologic și intelectual. Și legea trebuie să cuprindă această diferență, altfel este nedreaptă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dacă până ieri se putea aplica prezumția de nevinovăție, astăzi lucrurile stau altfel. Document fals, încălcarea normelor sanitare, astea deja nu mai sunt fantezii ale mass media sau de pe rețelele sociale.
Hai să așteptăm verdictul, oricum o parte a fileului va fi nemulțumită.