Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Cum am descoperit jazzul. Și cum m-am îndrăgostit de el, într-o zi, în parc

Jazz in the park 2017

La noi în familie muzica nu era tare prezentă. Ai mei nu mergeau la concerte, nu făceau audiții sau seri de muzică în familie, nici nu se prea asculta muzică acasă. Nici bună, nici proastă. Nu aveam vreun influencer printre prieteni sau rude care să mă facă să prind drag de vreun stil muzical. Eram pasionată de radio (studiam jurnalismul), așadar ascultam multe posturi de radio, tocmai pentru a deprinde esența știrii, intonația, vocea și gravitatea știristului. Care atunci îmi lipseau, toate, cu desăvârșire.

Cum nu aveam neapărat un stil muzical preferat, eram ceea ce se numește un ascultător de “toate genurile”. Dar fără să mă dau în vânt după vreunul. Dacă ar fi trebuit să aleg piesele favorite și să le pun într-o listă, ar fi reieșit atunci că îmi place rock-ul, dar în mod cert nu eram o rockeriță.

Jazzul l-am descoperit cu adevărat mulți ani mai târziu, într-o zi în parc. Era ediția a doua a festivalului Jazz in the Park, la Cluj. Eu eram deja jurnalist radio și făceam reportaje despre festival. Și mă pierdeam prin mulțime, printre hamace, beanbaguri, scene, acorduri, muzică, artiști, oameni veseli și zâmbitori.

Toți veneau să descopere muzica (jazz, dar și alte stiluri), să asculte artiști – mulți dintre ei pe care nu aveau unde să-i audă live la noi în țară – și toate astea în parc, printre copaci, iarbă și multă culoare. Și la un eveniment cu intrare liberă. A fost prima revelație muzicală pe care am avut-o, căci jazz mai ascultasem și înainte, dar fără să mă prindă în așa hal. 

Ascultasem jazz în săli de concerte, pe net sau la diverse evenimente. Niciodată însă până atunci nu am putut să spun că înțeleg stilul ăsta, că l-aș asculta oricând și că, da, îmi produce o stare pe care vreau să o repet oricând, și când nu sunt în parc, și când nu e festival.

Era ceva mai mult decât muzica, era tot contextul în care ascultam trupele acelea, atmosfera creată și toată bucuria din jur care mă făcea să…să mă îndrăgostesc. Să iubesc un stil muzical care mustea de improvizație și creativitate, dar să mă îndrăgostesc și un concept de eveniment care mă ajuta să descopăr și să mă descopăr. De atunci mi-a rămas dorința asta de a-i face și pe alții să descopere muzica așa cum am făcut-o eu, într-o zi de vară, în parc, la Cluj. Venisem să fac un reportaj, dar am plecat acasă cu mult mai mult decât un reportaj. Și cred că nu întâmplător sunt azi parte din echipa de organizare a festivalului.

De atunci și până acum am devenit o adevărată “exploratoare” de muzică. Și am început să înțeleg tot mai bine ce îmi place și de ce, am continuat să caut și să-mi doresc mai mult. 

N-am putut niciodată iubi ceva ce nu cunoșteam, ce nu înțelegeam sau ceva ce nu mă reprezenta. Tocmai de aceea scoaterea culturii, a muzicii și, în mod particular, a jazzului în stradă, în parcuri și în alte locuri unde oricine are acces mi se părea atunci și mi se pare și acum o idee excelentă. Și așa pare să fie de câțiva ani buni, căci oamenii care te ascultă în parc, la un eveniment cu intrare liberă, sunt cei care mâine pot fi pasionați de stilul pe care l-au descoperit cu ajutorul tău. Pe ei îi vei regăsi, mai apoi, și la concerte fancy în săli de spectacole. N-aș fi ajuns să iubesc jazzul dacă el nu-mi era prezentat într-o formă extrem de prietenoasă, neconvențională, deschisă și fără restricții. Acum da, acum sunt pregătită și pentru concerte la care “’ținuta e obligatorie”, în care trebuie să fiu atentă să stau picior peste picior și să răspund cuviincios dacă cineva mă întreabă dacă e liber locul de lângă mine.

30 aprilie e Ziua Internațională a Jazzului și, deși eu am descoperit jazzul în iunie, sărbătoresc ziua asta pentru că e legată de ceva ce mă reprezintă. Din acea zi de iunie descopăr jazzul în fiecare zi, iar de doi ani sunt în program intensiv și nu doar în descopăr, ci îl și promovez. În toată țara, cu fiecare ocazie cu care pot. Vara asta te aștept printre hamace, scene, copaci, pături, zone de joacă și de relaxare împreună cu peste 100 de artiști ce merită (re)descoperiți, la 7 zile de Jazz in the Park (26 iunie-2 iulie 2017). Cu badge-ul de staff la gât, o să te salut și o să mă bucur să-ți văd reacțiile de bucurie la concertele din parc, de pe malul Someșului, din săli și de pe străzile din oraș.

La mulți ani, iubitori ai muzicii jazz! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Poate
    pentru ca acolo, in parc,oamenii percep altfel muzica de jazz.Ca pe o mina a naturii care se intinde si le mingiie sufletul.
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult