Treceam aproape zilnic prin părculeţul unde era amplasat monumentul şi mă apropiam cu inima cât un purice. Vandalizarea și profanarea la români

În mai 2014, imediat după inaugurarea Monumentului Memorial al Martirilor Holocaustului din Cluj, treceam aproape zilnic prin părculeţul unde era amplasat şi mă apropiam de monument cu inima cât un purice, aşteptându-mă să-l văd mâzgălit cu vopsea sau deteriorat, mai ales că şi la Cluj fuseseră descoperite destule inscripţii antisemite şi xenofobe pe ziduri. De fiecare dată când revedeam monumentul neatins, înconjurat de verdeaţă, de clujenii paşnici care se plimbau sau se fotografiau lângă el, îmi cădea o piatră de pe inimă.

Au trecut anii şi teama de vandalizarea monumentului s-a diminuat considerabil, în schimb sunt îngrijorată în privinţa Templului Memorial al Deportaţilor Evrei, ale cărui ziduri fuseseră profanate cu puţin timp înainte de începerea lucrărilor de renovare. Nu pot decât să sper că edificiul care şi-a recăpătat strălucirea de odinioară nu va fi ţinta unor profanatori.

De fapt, nu mi-era frică atât de deteriorarea granitului sau a zidurilor proaspăt renovate (care pot fi curăţate, revopsite şi reparate), cât de sentimentul crunt al dezamăgirii provocate de concitadinii mei actuali.

Din păcate, vandalizările şi profanările obiectivelor evreieşti continuă. Cea mai recentă faptă de acest fel s-a petrecut în 28 iunie 2021 la Orăştie, unde au fost sparte – cu pietre cubice de caldarâm – toate ferestrele sinagogii construite în 1896, care de o bună bucată de vreme nici nu mai funcţionează ca lăcaş de cult, ci ca un spaţiu cultural administrat de primărie. Atunci am putea spune că nu e vorba de o faptă cu caracter antisemit, nu-i aşa?

De fapt, de fiecare dată, în urma anchetei poliţiei se dovedeşte că făptaşii sunt nişte derbedei – îndeobşte adolescenţi (cei de la Orăştie au între 9 şi 12 ani – care fac stricăciuni din lipsă de educaţie şi nu din antisemitism. Aş fi înclinată să cred aceste argumente, însă mă contrazice realitatea. Din câte ştiu, zidurile bisericilor nu sunt profanate cu mâzgăleli, iar vandalizările cimitirelor creştine (fapte la fel de grave) sunt – Slavă Domnului – rarissime.

Ce se poate întreprinde pentru stoparea acestor acţiuni ostile?! Mă tem că pe termen scurt, din păcate, nu se poate face prea mult… Totuşi, cred că ar putea da rezultate amplasarea unor avertizoare – după modelul celor rutiere – de pildă „Nu vadalizaţi! Antisemitismul ucide!” sau organizarea de campanii anti-vandalizare cu participarea unor vedete şi influenceri.

Pe termen mediu şi lung, s-ar putea elabora un program coerent de educaţie şi acţiune pentru combaterea antisemitismului, în colaborare cu şcoala, biserica, societatea civilă şi organele de ordine publică. Nu cred că acţionând concertat şi vizând toate straturile societăţii, nu s-ar putea ajunge şi la „derbedeii adolescenţi”…

Articol preluat de pe baabel,ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp