Colac de salvare pentru clasa de mijloc. Am scris, lunea trecută, despre credit – un bun public ce trebuie apărat cu strășnicie și bine administrat. Pentru că redistribuie resursele disponibile din economie, cu prim criteriu - eficiența, și astfel produce avuție. În mai puțin de două decenii, din 1990 și până la criza ce a izbucnit în 2008, câteva sute de milioane de ființe umane de pe întreaga planetă au fost scoase de credit din ghearele sărăciei și plasate în clasa de mijloc. Iar acum, după ce criza a făcut ravagii cu deosebire în rândurile clasei de mijloc, tot creditul este colacul de salvare. Creditul – acest bun public ce este înrudit cu viața și își are matca în genele noastre, dăinuind de când lumea și urmând să dăinuie cât va fi lumea.
Voi dezvolta acest subiect lunea viitoare. Acum s-ar lungi prea mult această analiză, care oricum ocupă destul de mult spațiu. Nu am însă de ales, am primit multe întrebări și reproșuri legate de afirmația mea (creditul – un bun public) și concluzia este că nu m-am făcut bine înțeles. Iar vina nu poate fi decât a mea.
Așa îmi și explic o întrebare-reproș, repetată, care nu are nicidecum un sens general, ci unul punctual, cu referire la obsedanta dare în plată: „Creditul făcut de cineva și neplătit – sunt întrebat – devine o sarcină publică, a noastră, a cetățenilor?”…Ei bine, nu! Nici măcar legea dării în plată, căreia i s-a făcut o îndreptare prin introducerea plafonului de 150.000 de euro, dar mai are nevoie de multe îndreptări sub aspectul regulilor construcției unei legi, nu are în vedere, cel puțin explicit, ca un credit neonorat să devină o obligație de plată pentru cei fără credite.
Să judecăm. Curentul electric este un bun public? Eu cred că da! Accesul oricui la acest bun public, în esență liber, presupune totuși o serie de acte private: să aibă, în proprietate sau cu chirie, un spațiu (un imobil, o curte, o grădină) unde să primească curent electric, să asigure o instalație specială, să facă un contract cu o companie furnizoare și să dispună de bani ca să plătească lumina. Este cunoscut faptul că datoria celor care nu plătesc, după ce au consumat curent electric, nu devine o sarcină publică. Vine compania furnizoare și taie curentul.
La fel și în cazul creditului. Mie, de exemplu, nu-mi dă credit nicio bancă, deși am nevoie. Nu mă calific. Dar câteva milioane de cetățeni se califică. Aceste aspecte au caracter privat… dar sunt și ele de importanță publică. Așadar, această condiție – calificarea – fiind îndeplinită, mai departe intervin alte aspecte de ordin privat: un contract, primirea creditului, cumpărarea unui bun (mobil ori imobil) și rambursarea, lună de lună, a ratei, dobânzii și comisioanelor, operațiuni de asemenea de importanță publică.
Or, legea dării în plată, care își înscrie prevederi cu referire la credite ca bunuri private, ar putea lovi creditul ca bun public. Tocmai în acest sens Parlamentul a primit recomandări de îmbunătățire a legii în cauză de la Președintele României, de la Ministerul Justiției, de la Consiliul Superior al Magistraturii, de la Comisia Europeană și de la Banca Centrală Europeană. De asemenea, în zilele din urmă, în dezbaterea publică de la noi au fost evidențiate numeroase idei valoroase ce ar putea să contribuie la îmbunătățirea aceste legi.
N-am uitat de „darea în plată”. E adevărat, e acum pe drum legea „dării în plată”, Senatul a votat-o în unanimitate, urmează acum să se pronunțe Camera Deputaților, iar legea presupune tăierea unei părți din datoria pe care s-o suporte banca împrumutătoare… ce s-ar putea să se îndestuleze de la ceilalți clienți. Dar să nu ne grăbim …dezbaterea continuă.
Oricum, una este eventualul credit privat al domnului X, care ar însemna un contract semnat, o sumă de bani, un bun cumpărat și o creanță… și alta creditul generic, ca act de comerț cu bani, care a făcut ca în lumea întreagă modelul de consum, chiar stilul de viață să parcurgă schimbări radicale. După ce, începând din secolul al XIX-lea cu deosebire și până în prezent, sute şi sute de milioane de familii s-au mutat în case pe care şi le-au cumpărat ori le-au construit cu credite bancare. Şi mai mulţi fiind cei care s-au împrumutat la instituţii financiare pentru a-şi îmbunătăţi confortul familial sau individual.
Creditul a ars etape. În România, unei bune părţi a populaţiei i se păruse, începând din anul 2000, cu deosebire în anii 2004-2008, că trăieşte momente de exuberanţă. Fiindcă, adeseori, ţara noastră s-a confruntat cu situaţii ce ne trezesc, astăzi, stări nostalgice. Se adunau mulţi bani, chiar prea mulţi uneori, băncile ofereau credite, mai departe cererea de consum copleşea oferta, iar o bună parte a populației consuma, consuma… În jur de 400.000 de familii, care au primit împrumuturi pentru case, ori peste 7 milioane de familii, ce au primit împrumuturi bancare pentru consum, au văzut pe viu în credit o legătură cu timpul, ca într-o funcţie matematică; o legătură care i-a obligat să gândească în viitor. Creditul a ars etape, nenumărate tinere familii nu au mai luat-o „de la lingură”, au cumpărat mai întâi casa. De fapt, și-au început viaţa cu viitorul exersând bunăstarea pe datorie.
Creditele de consum şi creditele imobiliare intraseră, în lumea întreagă, într-un proces avansat de democratizare. Trenul alerga repede şi fosta zonă comunistă (Europa de Est) urcase în tren, chiar dacă la clasa a treia. Diferenţele continuau să fie însă mari de la ţară la ţară. Dar conlucrarea între populații şi instituţiile din piaţa financiară, verigă de bază a marelui transfer de resurse din prezent în viitor şi din viitor în prezent, se generaliza. Începuse să capete contur un nou model cultural. De fapt, se dezvolta noua cultură a creditelor, a dobânzilor, a calificării pentru împrumuturi. În toată Europa de Est, inclusiv în România, clientela băncilor începea să înţeleagă – chiar dacă se poticnea dramatic – ce se întâmplă în instituţiile care mişcă banii. Printr-un firav început de cultură financiară.
Creditul ipotecar şi creditele de consum au găsit un teren fertil şi s-au extins. Ţările din Europa de Est, ce promovau intensiv economia de piaţă, se despărţeau definitiv de vechile tipuri de economisire şi de creditare, restrânse; prindea cheag un nou stil, fundamental schimbat, corespunzător vremurilor noi. Capitalismul obţinând astfel două efecte puternice dintr-o singură lovitură. Creditele bancare, contribuind la extensiunea susţinută a cererii de consum, au împins lucrurile către creştere economică. Şi, deci, către amplificarea şi diversificarea ofertei de bunuri şi de servicii. Şi prin aceleaşi credite, mase critice de salariaţi, cu deosebire din categoriile cu meserii sigure, au fost legate mai puternic de muncă, de performanţă.
Așadar, eu gândesc că nu creditul lui x sau cel al lui y ori creditul dat de banca x sau de banca y sunt bunuri publice. Dimpotrivă, ele sunt bunuri private. Dar creditul ca instituție, ca valoare socială, ca șansă de creștere economică și de bunăstare este un bun public. Un credit care e finanțat din banii publicului adunați în depozite bancare. Or, legea dării în plată, care își înscrie prevederi cu referire la credite ca bunuri private, ar putea lovi creditul ca bun public. Tocmai în acest sens Parlamentul a primit recomandări de îmbunătățire a legii în cauză de la președintele României, de la Ministerul Justiției, de la Consiliul Superior al Magistraturii, de la Comisia Europeană și de la Banca Centrală Europeană. De asemenea, în zilele din urmă, în dezbaterea publică de la noi au fost evidențiate numeroase idei valoroase ce ar putea să contribuie la îmbunătățirea aceste legi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Apropo si la electricitate, pierderea e suportata de catre toti clientii iar domnul abereaza cand spune mai sus ca datoria unuia nu devine sarcina publica. Piata energiei e un monopol in Romania astfel ca orice firma jucatoare beneficiaza de un sistem protectiv si astfel orice pierdere se transforma in costuri mai mari pentru toti clientii.
Dar cum ziceam as vrea sa vad si eu argumente clare contra legii darii in plata.
Cat despre aplicarea legii retroactiv, pot sa inteleg ca in principiu nu e ok, decat daca contractele se considera ca au fost abuzive si ca in principiu garantia depusa este cea care te absolva de responsabilitatea platii datoriei catre banca.
Este normal ca pentru un imprumut ipotecar sa raspunzi cu ipoteca si nu cu altceva ca doar de asta a cerut banca asigurarea garantarii cu imobilul ipotecat. ASA E IN TOATA LUMEA!!!! Noi suntem anormali cand jupuim omul pana la a 5 -a generatie.
Problema e altundeva. Bancile au dat navala sa dea credit cand apartamentul facea 130.000 euro stiind FOARTE BINE doua lucruri:
1) pretul apartamentului si deci si valoarea garantiei sunt nesimtit unflate, in fapt cotetele comuniste valorand maxim 50 - 60 de mii de euro;
2) clientii care dadeau navala la cumparat apartamente nu isi permiteau sa sustina aceasta cheltuiala SI BALUL SE VA TERMINA URAT.
Fiind profesionisti in domeniu bancile sunt prezumate ca aveau cunostinta sau trebuiau sa cunoasca aceste realitati insa, in calicia lor, bancile au dat credite cu basculanta stiind ca la o adica vor executa abuziv pe langa garantii si cenusa din soba datornicului. Cu alte cuvinte au adoptat o pozitie abuziva din care sa nu poata sa piarda indiferent de evolutiile economice. Adica 0 riscuri pe banca toate riscurile pe client. Daca asta e normal si corect atunci traim in Siria. Asta este camatarie.
Rolul statului, domnule Vasilescu, este de a proteja populatia in fata unor hoti precum bancherii. Si legea asta face asta. E prerogativul si dreptul statului. Punct.
Acum vine Parlamentul, care ne place sau nu, este autoritatea suprema de decizie in cadrul unei democratii si spune, prin lege, ca nu se mai poate asa. Va convine sau nu ne doare fix acolo unde le durea pe banci cand evacuau in criza someri din casa pentru neplata.
Bancile trebuie sa acopere si ele o parte din riscul prostiei sau al caliciei de a da credite nesustenabile. Este foarte corect, debitorul pierde casa, banca pierde profitul baban pe care urma sa-l traga din creditul respectiv adica cca. 80.000 euro la 150.000 euro imprumutati. Se cheama capitalism si comert, in care mai si pierzi.
E scandalos si de nepermis ca in tara care proclama prin DNA suprematia legii sa avem discutii de genul, bancile nu sunt de acord cu legea.
Atunci sa plece in alte tari.
Unde era BNR cand se dadeau credite de 130.000 euro pe un apartament de 3 camere din Berceni? De ce nu a oprit BNR bancile din exacerbarea bulei imobiliare care a permis ca un nenorocit de apartament cu valoare reala de 60.000 euro sa fie creditat cu 130.000 de euro si evaluat la 130.000 de euro de chiar evaluatorul bancii.
In definitiv criza economica a venit tot din vina bancilor, deci e 100% just ca si bancile sa sufere cot la cot cu miliardele de cetatenui ai lumii.
Evaluoatorul bancii a evaluat apartamentul domnule Vasilescu. BNR a tinut de sase bancilor care furau si fura nestingherite de la clienti. Acestea sunt adevarurile.
Legea e Lege stimate domn si puteti sa-i transmiteti asta si domnului Isarescu si celor 2000 de salariati ai BNR care nu este foarte clar ce naiba fac de au ajuns mai multi decat muncitorii din uzina Dacia.
Speranta mea nu este numai ca aceasta lege a darii in plata sa treaca, cat si promulgarea unei legi care sa introduca niste reguli atat de corecte si echilibrate incat bancile si BNR sa nu mai aiba alternativa decat aceea a unor practici comerciale oneste si echilibrate.
Cu toater tegiversarile unei administratii mai mult apropiate de interesele bancilor decat de cele ale cetateanului o sa intre in vigoare si legea falimentului personal.
Atunci cred ca o sa plangeti de mila bietilor bancheri. Ma ofer sa cumpar batiste de matase pentru toata industria bancara.
Pana una alta aveti grija ca actiunile recente ale BNR au inceput sa irite opinia publica care a inceput sa inteleaga in sfarsit ce ,,stat in stat" este BNR si cum patroneaza el din urma clica bancilor. Sa nu ajunga populatia sa inteleaga utilitatea egala cu 0 a BNR pentru interesele poporului. Daca trecem la euro cred ca se poate inchide si BNR.
Si pentru o minima decenta nu-l mai lasati pe fumuselul ala de Olteanu sa vorbeasca pe la televizor ca la cat de disperat e sa acopere bancile da pe fata intentiile reale ale BNR.
Pentru bancheri situatie e simpla: nu va convine .... PLECATI!!!!! Dar nu vad sa plece cainele din fata macelariei! Dati faliment? Foarte bine! Acesta este capitalismul.
Pana una alta mai mult respect pentru clienti ca ei va platesc salariile!
Cat despre bancile care fura de la clienti, haideti sa facem un exercitiu de imaginatie: dumneavoastra ma imprumutati pe mine de 1000 de lei, semnam un contract in care eu sunt de acord sa va dau peste un an 1100 lei. Doar ca peste un an, eu vin si in loc de banii promisi va dau mere in valoare de 600 de lei. Care dintre noi este hotul in aceasta ipoteza? Dumneavoastra care ati dat cu bune credinta banii in cadrul unui contract acceptat de ambele parti in deplina cunostinta a conditiilor de creditare, sau eu care nu respect contractul si va dau ce am prin batatura in loc de bani?