Foto: Profimedia Images
Dacă este ceva ce mă sperie mai mult decât oamenii care nu citesc în general, atunci mă sperie oamenii care muncesc în aparatul de stat și nu citesc legislație, mai ales legislație din domeniul aflat în strânsă și directă legătură cu jobul și responsabilitățile funcției. Sunt acei funcționari care nu sunt nici la curent, nici interesați de ce se întâmplă la nivel european și/sau internațional în zona lor de responsabilitate.
Mă mai sperie oamenii care nu gândesc în termeni de impact și consecințe.
Și mă mai sperie instituțiile care pun presiuni suplimentare pe cei care respectă legea, încurajându-i pe cei care o încalcă să persiste în păcat.
Despre Codul român al sustenabilității am mai vorbit în public – să tot fie cinci-șase ani de la prima întâlnire pe subiect, organizată și găzduită de ASE București. Pe atunci era o idee, astăzi are tot atâtea șanse să devină o idee bună și bine implementată pe cât are factura noastră la energie șansa să scadă mâine la jumătate.
Dar să punem lucrurile în context.
Din 2013, la nivelul UE există o Directivă privind raportarea nefinanciară (NFRD), transpusă în legislația națională prin două Ordine ale Ministrului Finanțelor Publice (OMFP). La aceste OMFP-uri se adaugă, pentru anumite categorii de companii, norme ASF, norme BNR și Codul Bursei de Valori București. De exemplu, dacă o bancă este listată la bursă, are de întocmit rapoarte și de publicat date conform tuturor normelor amintite.
Pentru restul companiilor, în baza Directivei, respectiv a OMFP-urilor, toate firmele cu un număr mediu de 500 de angajați sunt obligate să publice anual o declarație nefinanciară sau un raport nefinanciar.
Ce s-a întâmplat până acum în cazul celor care nu au elaborat un astfel de document? Teoretic, au plătit o amendă. Mare? În jur de 3000 de lei. Atenție, vorbim despre companii cu 500 de angajați. A verificat cineva câte dintre companiile eligibile au depus aceste declarații sau rapoarte nefinanciare? Dacă a verificat, câte sancțiuni s-au aplicat? Sunt întrebări care trebuie puse și la care autoritățile ar trebui să răspundă.
Mergem mai departe. EFRAG este un organism mandatat de Uniunea Europeană să elaboreze standarde pentru raportarea de sustenabilitate. Acestea vor deveni normele de aplicare ale Directivei privind raportarea de sustenabilitate - CSRD, care urmează să fie aprobată în toamna aceasta de Parlamentul European). La începutul lunii august, EFRAG a încheiat seria de consultări pe marginea standardelor. A fost un proces consultativ ca la carte, cu evenimente organizate săptămânal, cu participarea tuturor segmentelor societății (sector public, sector privat, ONGuri, grupuri de experți, asociații profesionale, reprezentanți ai DGurilor europene).
În România nu a fost organizat nimic pe acest subiect. Nimic. Un dialog cu emisii zero. Ce șansă ar fi fost ca Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) să organizeze discuții pe această temă? Cum ar fi fost ca Ministerul Finanțelor Publice să păstorească un astfel de eveniment?
Mai facem un pas. Codul Român al Sustenabilității este construit pe o serie de metodologii internaționale larg utilizate la nivel internațional, dar folosite voluntar inclusiv de companii din România. Problema este că el, Codul, include o serie de cerințe care, la momentul intrării lui în vigoare, vor fi învechite. Motivul: metodologiile s-au schimbat deja și se schimbă în continuare. Este o dinamică firească și este o dinamică publică. Toate metodologiile și toate consultările sunt disponibile online. Gratuit. Oricine este interesat să le citească sau urmărească o poate face.
Vom avea o Directivă UE, vom avea standarde pentru raportarea de sustenabilitate (EFRAG), vom avea chiar astfel de standarde pentru IMMuri (EFRAG), vom avea un Cod. Cerințele vor fi în mare parte aceleași, din moment de Codul nu aduce nimic nou. Va fi o dublare, chiar o triplare a unui efort care nu va atrage după sine nici o responsabilizare mai mare a companiilor, nici o calitate mai bună a informațiilor publicate.
Și ar mai fi un necaz: la nivel de limbaj, cel puțin în varianta în care l-am citit eu, Codul e praf. Iată un singur exemplu: water withdrawal (captarea apei) este tradus ca retragerea apei. Nu râdeți, asta va cere DDD companiilor să raporteze: cum, câtă apă și de unde se retrage. Printre altele.
Spuneam mai sus că introducerea unui Cod al sustenabilității nu este doar inutilă, ci și lipsită de sens. Vom avea o Directivă UE, vom avea standarde pentru raportarea de sustenabilitate (EFRAG), vom avea chiar astfel de standarde pentru IMMuri (EFRAG), vom avea un Cod. Cerințele vor fi în mare parte aceleași, din moment de Codul nu aduce nimic nou. Va fi o dublare, chiar o triplare a unui efort care nu va atrage după sine nici o responsabilizare mai mare a companiilor, nici o calitate mai bună a informațiilor publicate. Vom avea mai mult zgomot.
Ce spune vocea oficială?
Recent am avut ocazia să particip la un eveniment online (Climate Innovation Day 2022), Am profitat de șansă pentru a o întreba pe reprezentanta Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă care este contextul constituțional în baza căruia DDD este mandatat să reglementeze.
Iată răspunsul: „DDD și-a asumat obiectivul realizării Codului Român al Sustenabilității cu obiectivul de a crește gradul de transparență și comparabilitate a datelor raportate de entitățile care intră sub influența prevederilor legale referitoare la raportarea nefinanciară. Și aici o să răspund la întrebare: este vorba despre Directiva europeană cunoscută sub denumirea de NFRD.”
HG 313 din 11 mai 2017, documentul care reglementează înființarea, organizarea și funcționarea DDD, spune cu totul altceva. Vezi cinci paragrafe mai jos sau click pe link.
Repetăm: Codul sustenabilității înseamnă o dublare, chiar triplare a unui efort care nu va atrage după sine nici o responsabilizare mai bună, nici o creștere a calității informațiilor publicate. Am văzut mai sus ce riscă cei care nu s-au conformat până acum obligației de a publica informații nefinanciare. Dar în viitor?
Reprezentanta DDD: „Noi ne dorim ca acest Cod să vină ca o completare a legislației care există deja. Noi dorim să fim un sprijin pentru companiile care nu au raportat până acum, deși au această obligativitate. Poate că nu știu, poate că nu au timp... Prin Codul nostru oferim exemple de bună practică din care se pot inspira firmele care nu au mai raportat până în prezent.”
Ne întoarcem la legislația europeană. Directiva privind raportarea de sustenabilitate urmează să treacă prin Parlamentul European în perioada imediat următoare. Standardele (metodologia de raportare) au ca termen limită pentru publicare vara anului viitor.
Dar Codul? Reprezentanta DDD: „Ca termen pentru finalizarea Codului, am prevăzut să îl terminăm în trimestrul IV 2022, iar din trimestrul 2 al anului 2023 dorim ca acest Cod să poată fi utilizat.”
Facem o ultimă buclă și revenim la mandatul Departamentului și HGul care îl definește. Rolul DDD este de a coordona modul în care este urmărită Agenda de dezvoltare durabilă 2030, de a colabora cu diferite ministere și agenții guvernamentale, inclusiv cu INS, pentru a colecta indicatori relevanți. DDD poate elabora studii și analize, nu poate reglementa. DDD poate informa și educa, dar nu poate reglementa. DDD poate contribui cu experți și cu expertiză la formularea politicilor publice, însă nu poate reglementa.
Ce afirmă reprezentanta Departamentului? „În CSRD, există o clauză specială pentru asigurarea acestor informații, care trebuie făcută de anumiți auditori. Cel mai probabil, după ce o să începem activitatea de verificare a acestor rapoarte, ne vom mări echipa și vom atrage și experți care pot verifica aceste rapoarte din punct de vedere al conținutului.”
Aș face un exercițiu de imaginație: dacă o companie responsabilă publică date despre captarea apei și despre tipul de apă cu care își alimentează activitatea, sau informații despre consumul de apă, despre cantitatea de apă canalizată și despre calitatea efluenților, dar nu răspunde la cerința Retragerea apei din Codul sustenabilității, ce riscă? Ce măsuri va lua DDD împotriva acestei companii și în ce bază?
Dialogul cu reprezentanta DDD poate fi urmărit aici.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Elitele europene ipocrite si incompetente au vrut si vor sa rezolve "sustenabilitatea" prin externalizarea tuturor industriilor si energiilor poluante in alte zone ale planetei. Iar acum aceasta politica a strutului se intoarce puternic impotriva noastra si o sa murim de pneumonie din cauza frigului, dar cu plamanii "curati".
Ce se va intampla daca razboiul va mai continua inca un an? Cum o sa putem sa reumplem depozitele de gaz cand nu o sa avem de unde sa primim gaz? Ce spun ecologistii de tastatura? Cum o sa rezolvam situatia in afara de becuri led, dusuri in familie, si sa stam toti intr-o singura camera ca sa nu pierdem caldura? Sincer, in aceasta perioada in care existenta continentului european este pusa puternic la incercare prin imigratie, razboiul din Ucraina unde platim o nota de plata foarte scumpa, mutarea electoratului spre dreapta extrema care poate duce la desfiintarea EU in cativa ani, a discuta de sustenabilitate este pur si simplu indecent si amoral.