Damian Drăghici, în turneu alături de James Brown, Joe Cocker și Shaggy / sursa foto: Facebook-ul artistului
Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, muzicianul Damian Drăghici a vorbit despre modul complet atipic în care a făcut „primul milion de dolari”, dar și cum a ajuns la Berklee College of Music și, mai apoi, să cânte pe aceeași scenă cu mari staruri internaționale.
Întrebat în legătură cu o declarație anterioară a sa, conform căreia la 19 ani cânta pe străzile Atenei și până la 31 de ani a făcut „primul milion de dolari”, Damian Drăghici a răspuns: „În primul rând, nu cântam, cerșeam - asta e chiar realitatea. Pentru că un an de zile chiar cerșeam, adică mergeam la mese și cerșeam. Nu e ceva de care să-mi fie rușine.
Momentul Grecia, Atena, cerșeală - înainte și după Revoluție - a fost momentul definitoriu. M-a învățat tot ce înseamnă viața și m-a învățat cum să nu mă las dărâmat de realitate și că pot să trăiesc într-o realitate, dar de fapt să-mi creez o altă realitate în mintea mea. Și ușor, ușor - pe vremea când nu existau cărți de manifestare, legea atracției - ușor, ușor să ajung la acele visuri. Dar în timp”.
Întrebat dacă „a stricat imaginea țării” prin faptul că cerșea, Damian Drăghici a răspuns amuzat: „Da. Nu am stricat-o că am fost primul, pot să spun că am fost pionierul. Eu am început, am dat trendul, vă spun sincer, nu era nimeni atunci. În afară de un tip din Craiova, nea Piculeață. Asta era în 1989, înainte de Revoluție. Eram singurul, cu nea Piculeață, care făcea asta de câțiva ani de zile.
Eu am început și am stricat imaginea (n.a. României). Eu sunt primul, îmi asum asta. Nu pot să spun că, după aceea, mii de oameni au făcut asta din cauza mea sau datorită mie. Atunci nu era de stricat imaginea, pentru că în primul rând grecii sunt foarte generoși și foarte mișto ca oameni.
Adică te primeau, te lăsau să cânți, adică era o treabă foarte faină (...) Cântam. Eu, în anul acela, am cunoscut și am început să colaborez cu cei mai mari artiști din Grecia: Haris Alexiou, Marinella, Yannis Markopoulos, George Dalaras, de la masă. Mă duceam cântând la masă și spuneau: „Wow, ești talentat, hai mâine, vino să cânți cu mine”.
Nu (n.a. nu știa cine sunt acei artiști), pur și simplu cântam la masă, de unde să știu eu? Ca și cum mă duceam acum la o masă și era Delia. Și eu, neștiind, cântam la masă și Delia mă invita să cânt cu ea”.
Întrebat câți bani primea pentru această activitate, Damian Drăghici a răspuns: „Am pornit de la 100 de drahme, 2-3 dolari, și am ajuns după aceea să pot să fac un living, adică puteam să câștig pe o zi și 80-100 de dolari. Asta după 8-9 luni de zile, primul an de zile a fost chiar foarte dificil”.
Artistul recunoaște că „era o diferență mare” față de cum ar fi putut trăi în România, unde salariul pe o lună, în anii '90, era în jur de 80-100 de dolari.
„Nu-mi imaginam vreodată că o să fiu student la cea mai bună școală de muzică din lume”
Întrebat ce s-a întâmplat apoi și cum a ajuns să primească bursa pentru a studia în SUA, Damian Drăghici a răspuns: „Au fost 6 ani de zile de Grecia, în sfârșit mi-am dat seama că nu am cum să ajung în America. M-am căsătorit, am rămas în Grecia. Și în Grecia, am învățat să cânt la orgă. Și am început să merg să cânt la cârciumi (...) și cântam la bouzoukia (n.a. cluburile grecești) în fiecare seară, de la ora 11 noaptea la 6 dimineața. Și acolo am învățat meserie.
Acum, dacă ar fi să vorbesc, să dau răspunsul acesta pentru tânăra generație, ar fi cam așa: sunt extrem de importanți cei 5 care te înconjoară. Cum știți - arată-mi cei 5 prieteni și îți arăt cine vei fi. Cei 5, cei 6-7, câți or fi în anturajul tău apropiat. Băieții, tipii, copiii cu care cântam eu în acea perioadă, între 21 și 25 de ani în Grecia, au fost extrem de importanți pentru următoarele alegeri ale mele.
Pentru că toți ascultau Chick Corea, Scott Henderson, Tribal Tech, Frank Gambale, numai lucruri foarte faine și foarte mișto. Și au început să vorbească despre Berklee, Berklee College of Music, Musician Institute, Michigan College. Eu de unde să știu de astea în România? Auzisem și eu de Miles Davis, Stephane Grappelli, jazz, George Nelson sau Al Jarreau, dar nu-mi imaginam eu vreodată că o să pot să ajung să fiu student la cea mai bună școală de muzică din lume”.
Întrebat cum a ajuns să studieze la Berklee, Damian Drăghici a spus: „Tocmai asta spun, ei (n.a. cei cu care cânta) m-au ajutat. Părinții unuia dintre copii au plătit pentru el să ajungă la Berklee și, cumva, a început să fie informația. Asta era înainte de internet, Google și toate restul. Am început să cochetez cu ideea și le spun prietenilor mei: „Mamă, aș vrea să merg și eu”.
Și ăștia: „Mă, Damiane, tu ești un țigan din România, ai și tu un album cu naiul, cânți cu orga, dar n-ai cum să ajungi acolo, e nevoie de milioane”. Ne imaginam că trebuie să ai foarte mulți bani. Toată lumea vorbea de Quincy Jones, de Pat Metheny, de George Benson...
Au trecut ani de zile și la un moment dat am ajuns în Atena să cânt într-un club. M-am înscris la un conservator care se numește Philippos Nakas, încă există în Atena, și profesorul de acolo mi-a spus: „Mamă, tu ar trebui să dai examen la Berklee”. Zic: păi cum să dau examen la Berklee? Și zice: „Păi în decembrie vin ăștia și poți să dai audiție”. Veneau ei, o echipă de 6 persoane.
M-am dus, am dat audiție, nu știam ce se va întâmpla, am cântat cu naiul - „Four” de la Miles Davis și „Confirmation” de la Charlie Parker - deci două piese. Am cântat și la pian puțin, le-am cântat și la tobe. Și, țin minte și acum, Steve Lipman, vice-președintele școlii, mi-a spus: „Bun, îți mulțumim, ne vedem în septembrie la anul”. Asta mi-au spus.
Și eu zic: „Sorry, no money, not possible”. Cu o engleză de o iei din Rambo, a anilor '80. Și am terminat. Trec vreo 20 de zile și primesc o scrisoare pe care scrie: „Felicitări, ați luat bursă integrală la Berklee College of Music”. Băieții din Grecia, prietenii mei, la fel ca în România, au un simț al umorului extrem de bine dezvoltat.
Și ăștia, noi vorbind lucruri între noi toți, spuneam: „Mamă, ce mișto ar fi să cânți cu Eric Clapton. Ai văzut cântarea aia cu nu-știu-cine, ai văzut cântarea aia cu Bruce Springsteen?”. Adică ne uitam la tot felul de lucruri, fiind tineri. Și ăștia dădeau telefoane și spuneau: „Hey, man, Damian, this is Eric Clapton, I would like you to come with me”. Și eu ziceam: „Oh, Mr. Eric Clapton, yeah, when?”. Și după aceea ei ziceau: „Nu, mă, eu sunt, Vasile”. Făceau glume.
Și m-am uitat pe hârtia asta (n.a. de la Berklee) și am zis că sigur e o glumă. Și am aruncat-o. Și după 3-4 zile, mă sună cei de la Philippos Nakas și mă întreabă: „Damian, ai primit cumva o hârtie, că e de la Berklee?”. Inclusiv telefonul ăla am crezut că e la mișto. Și m-am dus la școală, mi-au arătat scrisoarea și după aceea am intrat în legătură cu americanii. Deci atât de mult nu credeam în realitatea asta.
Am aplicat pentru ei, a fost un proces extrem, extrem, extrem de dificil, asta o spun pentru cei tineri, care în ziua de astăzi au oportunitatea să ajungă acolo mult mai ușor. Pentru că pe vremea aceea, aveai nevoie de Affidavit of Support, de un sponsor, de cineva care (n.a. să asigure statul american că) 100%, pentru următorii 4 ani, n-o să ceri bani Guvernului. Adică era un dosar uriaș.
Am tot ținut legătura cu profesorii de la Berklee și într-un final mi-au spus: „Damian, ia pașaportul și du-te la Consulatul american, du-te înăuntru și dă-le asta”. A ieșit afară consulul, a spus: „It seems we really need you badly in the United States” (Se pare că chiar avem nevoie de dvs. în SUA). Le-am dat aia, am așteptat afară și după 45 de minute: „Uitați aici, affidavit, viză, avion, transport, tot”.
Damian Drăghici: Cei de la Berklee au spus că sunt „natural God's given talent”. În 4-5 minute, mi-am schimbat viața
Apoi, Damian Drăghici a povestit că, în prima zi când a ajuns la Berklee, președintele școlii a ținut neapărat să-l cunoască. „Credeam că așa face la toată lumea. Și mi-a spus că a fost pentru prima oară când echipa lui a scris la cineva în recomandare, în loc să scrie „citește bine, aude bine, vede...”, ce trebuiau ei să scrie, au spus: „Natural God's given talent” (n.a. talent natural de la Dumezeu). Atât, acela a fost singurul lucru pe care l-au scris.
Și președintele mi-a spus: „Bine ai venit aici, poți să studiezi orice, te vrem să fii aici la noi”.
Întrebat, practic, în câte minute și-a schimbat viața, Damian Drăghici a răspuns: „Cred că în 4-5 minute, 10 minute maximum. Nu, cred că 5 minute maximum”.
Cum a ajuns să cânte pe aceeași scenă cu James Brown, Joe Cocker, Cyndi Lauper și Shaggy
Întrebat dacă au existat și alte momente de acest fel, care i-au schimbat destinul, Damian Drăghici și-a amintit cum a ajuns să cânte pe aceeași scenă cu James Brown, Joe Cocker, Cyndi Lauper și Shaggy.
„Tocmai făcusem concertul mare, „Damian's Fire”, s-a lansat în America, s-a lansat în Europa. După care am ajuns în Germania la cineva, printr-o coincidență, nimic nu e întâmplător (...) Și tipul acesta ia DVD-ul meu, cu Orchestra simfonică din România, și îl dă cuiva care se ocupa de un concert foarte mare, 50 de ani de rock'n'roll, în Frankfurt. Și spune: „Îl reprezint pe Damian Drăghici și aș vrea să-l promovezi”.
Și el zice: „Cineva care cântă cu naiul muzică rock? Nu, nu, nu, nu mă interesează”. Dar ia totuși DVD-ul, ei erau în turneu, iar la un moment dat soția lui (...) vine, se uită printre DVD-uri, cum se plictisea, și ia acest DVD. Zice: „Wow, băiatul ăsta seamănă cu Johnny Depp, ce-o fi asta?”. Și s-au uitat toți în bus-ul de turneu și au zis că vor să mă ia în turneu.
Și mă sună și îmi spune: „Damian, ai vrea să fii cap de afiș la anul? Tu, James Brown, Joe Cocker, Cyndi Lauper și Shaggy”. Deci tot într-un minut s-a schimbat ceva”.
Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, începând de la ora 14.00.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.