Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Dan Voiculescu, după eliberare: „Mi-au fost furați trei ani. Voi continua cu toate forțele mele să lupt cu abuzurile”

Dan Voiculescu a declarat marți, după ce a fost eliberat condiționat, că va continua să lupte „pe viață și pe moarte” împotriva abuzurilor celor puternici asupra celor care nu se pot apăra singuri. Întrebat de jurnaliști despre prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA, Voiculescu a spus: „Nu e nici un prejudiciu. Decizia 888 din 8 august va fi demontată”.

„Indiferent de vorbe mie mi-au fost furați trei ani din viață. Acești 3 ani nu mi-i mai dă nimeni înapoi chiar dacă intră Băsescu la închisoare sau dacă va plăti toată lumea pentru abuzurile făcute. În pușcărie am avut două sentimente care au ieșit în evidență. Primul era un sentiment de durere a pleoapelor. Motivul era că stăteam foarte mult cu ochii închiși. Ziua stăteam mai mult de jumătate de zi cu ochii închiși. Mi-am creat un fel de acvariu al meu în care să pot să trăiesc”, a spus Voiculescu. 

„Al doilea sentiment a fost regretul pentru că 12 familii au avut de suferit din cauza mea, oameni care au fost implicați în acest proces ca să pot eu să fiu adus la închisoare.

Acum am să vă rog să ne teleportăm din nou ca să vedem cauza pentru care am pierdut 3 ani din viață. Pentru asta să ne teleportăm la Băseescu în birou și să auzim cum spunea el: mâine luăm judecătorul X, mâine o băgăm pe Camelia Bogdan, cum știau cu câteva zile înainte, o să-i dăm 10 ani. Cât de mult regretă Camelia Bogdan că n-a putut să-mi dea 20 ani din cauza Codului Penal. 

Ultima abordare e legată de viitor. Am să vă rog să ținem ochii mari, să ne uităm către orizont.  Eu văd la orizont în continuare o luptă pe viață și pe moarte cu abuzurile celor puternici împotriva celor ce nu se pot apăra singuri. Voi continua cu toate forțele mele să lupt cu abuzurile”, a spus omul de afaceri.

Voiculescu a vorbit și despre motivul internării sale, vineri seara, la Spitalul Universitar.

„Am avut un sindrom de ocluzie intestinală mecanică, provocată de o strangulare a intestinului subțire. Aceste episoade sunt foarte periculoase pentru că dacă nu ești operat în șase ore se sparge intestinul și totul intră în organism. Mulțumesc doamnei doctor Petrescu de la Pușcăria Rahova și lui Sorin Oprescu. Doamna doctor aproape m-a obligat să vin la spital, iar domnul Oprescu a reușit printr-un cocktail de No-Spa să mă liniștească pentru câteva zile. Am avut un fel de preinfarct, dar pe intestin ”, a explicat Voiculescu, adăugând că „sigur” va fi operat.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis marţi că Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA, poate fi eliberat condiţionat.

Dan Voiculescu a fost internat de vineri sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. 

Voiculescu a executat aproape 3 ani din cei 10 ani de închisoare la care a fost condamnat în 2014 în dosarul privatizării frauduloase a ICA.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "Sentimentul" de durere a pleoapelor? M-a rupt!
    • Like 0
  • NOI TOȚI care avem puterea și simțul civic de a comenta în opoziție cu majoritatea din mass media, cu unele posturi de tembeliziune, contra puterii, de fapt, prin poziția noastră care NU DUCE LA NIMIC (asta-i adevărul), îi incurajăm și mai mult pe toți delincvenții (politicieni, guvernanți, parlamentari, oameni oneroși de afaceri la fel de oneroase, magistrați, angajați ai MAI, ai MApN, profesori, doctori, medici, înalte fețe bisericești, etc.) să nu se mai ferească în a face mizeriile și nemerniciile făcute dintotdeauna. ”Lătratul” nostru nu-l ia nimeni în serios, pentru că aproape nu mai există nimeni care să-l intereseze mai mult de propria persoană, de propriul confort, fleica la grătar și berea rece. După cum reacționează polonezii (de exemplu) și nu numai ei, pot să spun că nu greșesc în afirmațiile făcute până acum. Plecând de la definiția din DEX a cuvântului Magistrat : ””MAGISTRÁT (‹ fr., germ., lat.) s. m. 1. (Dr.) Denumire dată judecătorilor și procurorilor. În România, au calitatea de m. și fac parte din corpul m. judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și m. asistenți ai Curții Supreme de Justiție. Sunt asimilați m. ministrul Justiției, locțiitorii săi și personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, pe durată îndeplinirii funcției. Numirea și eliberarea din funcție a m. se face prin decret al președintelui țării. M. nu pot fi cercetați, reținuți sau arestați fără avizul ministrului Justiției. 2. Funcționar superior sau înalt demnitar””. După cum vedem, este o încărcare foarte mare și importantă de responsabilități pe umerii celor care sunt încadrați în această categorie. Dar cum spuneam, aceste persoane care se cred sau chiar unele dintre ele sunt inamovibile, exercită un tip de justiție în stilul celor care învață să cânte la...țambal, după ureche cum se spune. Nu mai au nici o fărâmă de rușine, de bun simț. Maimuțoiul de fasolică fost primar ales de multe ori cu rușine la Constanța, după ce a comis o serie de abuzuri și afaceri murdare, este condamnat cu suspendare. Niciodată nu am să înțeleg de ce mai este condamnat cineva care a comis fapte penale grave, cu suspendare. Ce-i asta cu suspendare ? Unde este întreruperea și, ce se suprimă ? În ce bază ? S-ar părea că viața noastră a românilor a rămas a se hotărî doar de Bunul Dumnezeu, singurul în gradul să ne ajute, care ține cu noi. Asta pentru că Justiția, Parlamentul, Armata, SRI, SIE, partidele, etc., sunt vorbiți între ei să ne îngroape de vii. În acest caz dacă concetățenii noștri sunt hotărâți să nu reacționeze pe măsura abuzurilor comise, nu ne rămâne decât să ne rugăm la Bunul Dumnezeu cum ne sfătuiește Dalai Lama, ca toți acești mișei să fie ridicați în Ceruri. Nu riscăm nimic să încercăm.
    • Like 0
  • Cri check icon
    Indiferent daca ne place ori ba Voiculescu, daca il consideram bandit sau credem ca omul a fost victima unui proces regizat politic, sunt trei aspecte care mie mi se par demne de a fi mentionate:
    1. Procurorul care a intocmit dosarul, Emilian Eva, este in puscarie pentru coruptie si activitati de tip mafiot;
    2. Judecatoarea Camelia Bogdan, care a pronuntat sentinta in acest dosar, este actualmente data afara din magistratura pentru ca a incasat bani de la partea "vatamata" din acest proces, adica de la Ministerul Agriculturii.
    3. Toate proprietatile lui Voiculescu au fost confiscate pentru a se recupara paguba stabilita de evaluatorul desemnat de procurori ( care evaluator nu are acreditare pentru acest tip de activitate ); numai ca pana acum nimeni nu a fost dispus sa cumpere aceste imobile la pretul stabilit evaluatorul procurorilor.
    In final, mai trebuie subliniat ca in tarile unde Justitia functioneaza la parametrii normalitatii, daca judecatorul si procurorul implicati intr-un anumit proces sunt dovediti a fi corupti, TOATE procesele patronate/ instrumentate de acestia sunt anulate si se reiau de la zero, cu alti magistrati. In Romania nu exista aceasta prevedere juridica.
    • Like 0
    • @ Cri
      miti check icon
      Dar ce te faci ca exista atatea cai de atac fata de o hotarare judecatoreasca?si judecatorii aia au fost cretini ori corupti?exista si cai de atac la instante internationale?si alea sunt cu Basescu? Nu sunt suficienti un procuror si un judecator ca sa bage la puscarie un multimilionar aparat de zeci de avocati..de fapt lucrurile s au intamplat invers..dupa condamnare, s a incercat si s a reusit atacarea celor implicati in dosar..tocmai ptr a pune la indoiala verdictul..e f simplu
      • Like 3
    • @ Cri
      miti check icon
      Dar ce te faci ca exista atatea cai de atac fata de o hotarare judecatoreasca?si judecatorii aia au fost cretini ori corupti?exista si cai de atac la instante internationale?si alea sunt cu Basescu? Nu sunt suficienti un procuror si un judecator ca sa bage la puscarie un multimilionar aparat de zeci de avocati..de fapt lucrurile s au intamplat invers..dupa condamnare, s a incercat si s a reusit atacarea celor implicati in dosar..tocmai ptr a pune la indoiala verdictul..e f simplu
      • Like 1
    • @ miti
      Cri check icon
      Caile numeroase prin care un condamnat poate contesta sau ataca verdictul instantei fac parte din mecanismele democratice ale tuturor natiunilor civilizate, in incercarea de a se evita o eroare judiciara sau o sentinta stramba. Sa nu uitam ca, spre deosebire de Romania, in tarile democratice judecatorul si procurorul raspund direct, in civil si penal, in cazul in care comit erori sau abuzuri judiciare.
      Daca dosarul Voiculescu era beton, iar procurorul care a instrumentat cazul n-ar fi fost bagat in puscarie pentru coruptie si activitati de tip mafiot, iar judecatoarea care a dat sentinta nu ar fi fost data afara din magistratura chiar de colegii ei din CSM pentru ca a luat bani de la partea "vatamata" din acest proces, poate ca dosarul "Telepatia" ar fi avut o alta turnura.
      • Like 0
    • @ Cri
      Ai strecurat in text cel putin un neadevar. Cel cu privire la evaluator. Intamplator stiu despre cine e vorba si te asigur ca are toate specializarile necesare, fiind unul din cei mai buni din domeniu. E usor sa aruncam cu noroi fara a dovedi ceva. Tipic antenelor.
      • Like 1
    • @ Cri
      miti check icon
      Exista si in Romania legea raspunderii magistratilor..folosesti fix sloganurile antena3..sunt numai minciuni sfruntate..dosarul e f simplu si clar..nu exista nici o legatura intre acuzatiile asupra judecatoarei,procurorului si probele administrate in dosar..voiculescu a avut toti avocatii din lumea asta si toate pisibilitatile sa se apere..cum poti sa fii atat de naiv sa crezi gogosile cum c ar fi nevinovat?
      • Like 0
    • @ Kitty Alexandra
      miti check icon
      Asa functioneaza manipularile..arunci cateva jumatati de adevaruri neimportante in mijlocul unor minciuni grosolane
      • Like 0
  • Si eu care credeam ca il dor pleoapele de la lucrarile stiintifice.
    • Like 3
  • check icon
    Hotul striga hotii!El nici n-a fost turnator,nici n-a furat banii...el a fost un geniu postdecembrist.
    Si cum o fi scris metrul cub de maculatura numita pretentios"lucrari stiintifice"-nu putine la numar ,daca-l dureau ochii de mult ce-i tinea inchisi?
    Cred c-ar fi o tortura pentru cineva sa citeasca elucubratiile sale la cat a aberat ieri in doar cateva minute...a distrus pina si mitul securiciului rau dar macar inteligent cu vaicareala sa .
    Si asa aflam cum alta lepra a politicii romanesti (s .oprescu) l-a tratat cu no-spa!Astia-s niste genii...iei un hap si te-ai calmat pentru cateva zile.
    Hai sictir!
    • Like 3
  • check icon
    Hotul striga hotii!El nici n-a fost turnator,nici n-a furat banii...el a fost un geniu postdecembrist.
    Si cum o fi scris metrul cub de maculatura numita pretentios"lucrari stiintifice"-nu putine la numar ,daca-l dureau ochii de mult ce-i tinea inchisi?
    Cred c-ar fi o tortura pentru cineva sa citeasca elucubratiile sale la cat a aberat ieri in doar cateva minute...a distrus pina si mitul securiciului rau dar macar inteligent cu vaicareala sa .

    • Like 0
  • check icon
    Din nou, jegurile sfideaza. Nu cred ca exista multe tari civilizate in care sa se petreaca asa ceva. Dar mare parte din vina este a mediei, care da buluc sa bage in seama asemenea jeguri. Singura atitudine potrivita este ignorarea, nu sa il vedem rasfirandu-si nesimtirea pe ecrane.
    In fine, Oprescu a dovedit inca o data ca e un excroc.
    Ce sa spun, nu mai am cuvinte. Nici macar celebrul cocktail de No-Spa nu imi amelioreaza greata.
    • Like 2
  • Nu era indeajuns ca il vad pe dragnea si tariceanu zilnic ... acum a mai aparut si asta. Pe zi ce trece ma felicit ca am luat o decizie buna sa plec din Romania macar pana ies astia de la guvernare, daca s-o intampla asta vreodata
    • Like 2
    • @ Radu Andrei Malica
      asa e cu balaurul, tai un cap si ies sapte in loc.
      • Like 1
  • Eu zic ca a venit momentul ca tovarașa cu , coasa sa te fure la ea . Nu de alta da poate au aia nevoie in iad de un turnător împuțit ca tine .
    • Like 4
  • Daca judeci "la rece", eliberarea asta si daca incerci sa o intelegi, te apuca asa, o stare de anxietate, de renuntare. Este clar ca tara asta-i controlata de un grup de oameni, care sunt mai presus decit popor si presedintele ales. Si atunci , nu mai stii daca adevaru-i adevar ,sau minciuna-i minciuna. Si incepi sa faci speculatii , cum altfel?...Dar cred ca in mod normal, intr-o societate normala , asa ceva nu s-ar fi putut intimpla. Pentru ca nu poti sa ai o lege, daca nu poti sa o aplici , sa o exerciti. Nu poti sa interzici unui om sa fure, daca nu poti sa-l prizi, sa-l judeci si sa-l faci sa plateasca , (daca se mai poate) .Ce rost au legile intr-o societeate , daca nu pot fi applicate si chiar mai mult, daca nu sunt destul de adecvate la nivelul de delicventa specifica acelei socitati? Cred ca exista oameni , un grup de oameni care l-au eliberat pe Dan Voiculescu contra cost. Cei care au pronuntat decizia ,judecatori,comisii , au facut ce li s-a spus , "de sus". Dar e clar ca Dan Voiculescu are de platit si ori a platit, ori urmeaza sa plateasca.Mai cred acum, ca daca acesti oameni at fi vrut sa-l elibereze mai demult , ar fi facut-o. Si cred ca daca aceiasi oameni ar vrea sa-l bage inapoi, la puscarie ar putea sa faca lucrul asta. Si fara colaborarea directa a marilor ofiteri din serviciile de informatii, nu cred ca s-ar putea intimpla lucrurile astea.
    • Like 4


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult