Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Daniel Jinga, managerul Operei Naționale București, despre cei care stau pe telefon în timpul spectacolului: „Ei pierd. Asta e o boală și o avem cu toții”

Daniel Jinga

Daniel Jinga, maestru dirijor și manager al Operei Naționale București, are de multe ori o misiune complicată: în era TikTok-ului și a gratificării imediat, trebuie să atragă categorii noi de public spre un gen de spectacole străin de sensibilitatea contemporană, pentru care e nevoie de răbdare și de un efort de cunoaștere. 

„E foarte greu să lupți cu TikTok-ul și cu social media, pentru că oamenii nu mai au posibilitatea să focuseze. Nu mai au aceeași sensibilitate și mai ales nu mai sunt dispuși să se concentreze pe spații largi de timp. E foarte greu să le propui o lucrare de 3 ore și jumătate, așa cum a fost ea scrisă într-o perioadă în care oamenii aveau răbdare. Era o perioadă în care opera era un stil de viață, intrai în operă, te duceai în pauză, povesteai, ciocneai un pahar de șampanie. Lucrul ăsta se întâmplă și acum și, din fericire pentru noi, există public, m-am străduit să ajung la acel acest public, cifrele sunt grăitoare. Dar bucuria noastră este dată de faptul că avem o sală mică, o sală de 960 de locuri, aproape 1000 de locuri dintr-un oraș atât mare”, a spus Daniel Jinga în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

A văzut că unii stau pe telefon în timpul spectacolului. „Deranjează vecinii, pentru că e luminozitatea prea mare, dar ei pierd. Vedeți, asta e boală și o avem toți. Eu, în raport cu ei sunt mai bine, dar nu sunt mai bine în raport cu maestrul meu, maestrul Olariu. care a murit, Dumnezeu să-l ierte!, și cu care am fost coleg de cabină. Vorbea cu mine și în timp ce vorbeam scoteam telefonul să mai răspund la un mesaj, iar el căuta contactul vizual pentru că era de altă școală. Și eu, rușinat, știam ce vrea și pe furiș mă uitam și mă uitam și el spunea: Mă, Daniele, da, voi aveți o problemă mare, mă, cu nenorocirile astea! Asta înțelegea el la 90 de ani, uitându-se la mine, că nu pot să mă stăpânesc și stau pe telefon în din 5 în 5 minute, în timp ce vorbesc cu el”, a mărturisit dirijorul.

În timpul spectacolului, el nu are cum să vadă luminile din public, însă poate simți starea spectatorilor. „Dirijorul are un mare defect pentru totdeauna, stă cu spatele la public. Nu văd, în schimb simt și cea mai mare dorință a oricărui dirijor sau a oricărui artist este să capteze publicul, să simtă aerul, să simtă respirația întretăiată și atunci știe că e bine. Și noi avem momente de genul ăsta și am avut foarte multe și am avut spectacole cu mare succes. Am avut spectacole care au ajuns la inima publicului, au râs, au plâns, au plecat, au povestit, au chemat prieteni. (...) Simți (n.r. publicul), pentru că în primul rând el se oglindește în ochii orchestrei și a artiștilor de pe scenă. E ca și cum te uiți în oglinda retrovizoare. Tu dirijezi, dar vezi de fapt ce se întâmplă acolo. E un flux se cheamă triunghiul semiotic în teoria dirijatului, e un flux ce se produce între ,ai mulți emițători și receptori, toți avem calitatea de emițător și receptor, în același timp”, crede Jinga.

Întrebat în timpul emisiunii dacă lui i-a sunat vreodată telefonul în timpul unui spectacol dirijorul a relatat un moment inedit. „Nu, dar mi s-a întâmplat să-mi intre GPS-ul, pentru că pusesem GPS-ul până acolo, eram într-o catedrală și n-am știut să închid aplicația. Am terminat de dirijat și s-a auzit din buzunar: Mergeți mai departe 3 kilometri”.

Emisiunea „În fața ta” este difuzată la Digi24 sâmbăta și duminica, de la ora 14:00. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult