
(Foto : Violeta Cincu)
„De ce am întârziat? M-au ţinut moaştele în trafic!”. E doar una dintre glumele întâlnite în 25 de ani de când sunt pelerin la Sfânta Parascheva. Una dintre multele glume făcute de cei care scriu sau spun că la pelerinajul religios vin „analfabeţii, asistaţii social şi masele de manevră”. Alţii vorbesc de barbaria obiceiului. „Cum să te închini la moaşte?!”.
Nu am lipsit niciodată în ultimii 25 de ani. Am stat mai mult decât un pelerin obişnuit. Ca jurnalist. Nu 20 de ore, ci uneori 48 de ore. E drept, în trei zile. De 25 de ani, ca jurnalist, îi întreb pe oameni pentru ce se roagă? De 25 de ani, văd cum, de la un an la altul, pe lângă bătrânelele de la ţară, vin şi tineri. Pe lângă oamenii săraci, sunt şi oameni cu stare. Mulţi copii. Tineri. Care nu înţeleg prea multe, dar se joacă. Ce i-au cerut Sfintei Parascheva de-a lungul timpului? S-au rugat să îşi ia pământurile înapoi, s-au rugat să-şi găsească o slujbă în ţară. Apoi s-au rugat să ajungă să-şi vadă măcar o dată pe an copiii plecaţi la muncă în străinătate.
Sunt multe peticele de hârtie pe care este scris numele persoanelor bolnave din familie. Sunt strecurate la baldachinul Sfintei. Toţi au pe cineva bolnav şi toţi vor o minune. Mă gândesc deseori că, poate dacă doctorii ar fi mai umani, mai doctori, Sfânta Parascheva nu ar trebui să facă atâtea minuni. Sau nu ar fi obligată să le facă. Că la ea ajunge toată lumea. Şi cei cu bani şi cei fără bani. Sfânta nu cere bani. Copiii vor note mari şi să fie cuminţi. Nu ar strica o păpuşă sau un căţel adevărat. Şi poate pentru prima dată, pelerinii mi-au spus că se roagă pentru poporul acesta. Pentru noi. „Că e prea multă ură. Și hoţie, doamnă”.

I-am mai întrebat ce le-ar spune celor care critică pelerinajul religios de Sfânta Parascheva de la Iaşi. Au răspuns repede: „Să vină să stea o oră la rând”.

Statistică. Duminică, 13 octombrie. Ora 12. Persoane trecute pe la raclă, 70.500. Persoane în culoarul unic, 42.000, persoane în Mitropolie şi în curte, 2.500. Autovehicule cu pelerini, 85 de autocare şi 92 de microbuze.

Iaşi, 11 octombrie. Încep să vină primii pelerini. Sunt cei care nu pot sau nu vor să stea mult la pelerinajul religios. Racla cu moaştele Sfintei Paraschiva e încă în Mitropolie. Bărbatul nebărbierit îşi ține băiatul în braţe. Îşi strigă soţia. O cheamă Parascheva. De fapt Paraschenia. E din Republica Moldova. Au fost la socri şi au trecut şi pe la Parascheva. Sunt din Bucureşti: „Speranţa ne-a rămas. Ca popor. Noi am lucrat şi afară. E altă viaţă, altă lume. Aşteptăm să vină mult mai bine. Stă în puterea noastră şi voinţa noastră să trăim mai bine. De ce nu o facem? Răspunsul la întrebarea asta îl caut şi eu de când am venit în ţară!”.
Florentina Buștei. E din Bucureşti. Împodobeşte de 16 ani cu flori baldachinul Sfintei Parascheva. 20 de oameni, membri ai familiei şi voluntari, s-au implicat activ în proiect. Timp de două zile, aceştia au creat aranjamentele în Bucureşti, apoi au venit la Iaşi. În 12 ore au împodobit baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane. Povestea ei?
„Sfânta face minuni tot timpul. Noi trebuie să le înţelegem. Totul a pornit de la un vis. Sfânta îşi dorea să vin la Iaşi şi să mă închin la ea. Am venit. Şi am revenit o dată la trei săptămâni. Era ca efectul unui medicament, iar noi deveniserăm dependenţi, ăsta e cuvântul. Sincer, soţul meu mi-a zis: Sunt atât de fericit, că la ziua ei vreau să-i îmbrac baldachinul cu flori. Am luat telefonul de la Mitropolie. Am sunat în septembrie. I-am zis că vreau să îmbrac suportul cu flori. Nici nu ştiam că se cheamă baldachin. Părintele mi-a zis să vin. Am încărcat un camion cu flori. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Am venit cu un decorator. Ne-am trezit aici cu un camion de flori. Era imposibil. Ce caut eu aici? Era imposibil ca o persoană să facă ceva aici. Mă sună Nicu Marin, şeful decorator. Sunt stresat, trebuie să îţi dau o comadă! Eu nu sunt Bucureşti. Tu ştii unde sunt? La Iaşi, am avut o nuntă la Palat şi sunt cu toată echipa. Nicule, unde eşti? În faţa Mitropoliei. Hai aici. De atunci venim toţi, de 16 ani”.

Pentru ce se roagă pelerinii?
- „Noi îi mulţumim şi îi dăm slavă. Ne ajută. Este pentru binecuvântarea casei. Pentru noi. Să avem o lume mai curată. Mai frumoasă. Să nu uităm de unde am plecat. Că nu haina îl face pe om. Îl face şi credinţa. Un hoţ ce face? Se uită în stânga, în dreapta ca să fure. Dar sus la Dumnezeu nu se uită nimeni. La Dumnezeu şi la poporul acesta”.
- „Cred că de la bani pleacă totul. Suntem aşa săraci şi ajungem invidioşi şi ne certăm. Dar dacă munceşti şi nu ai!”
- „Toată lumea e frumoasă astăzi. Trebuie să avem suflet frumos şi să ne gândim la bine. Pentru noi, pentru duşmani, pentru toţi din jur. Ştiu că trebuie să ajung. Se vede la tot pasul pe stradă, vedem tot felul de incidente care ne arată că ne-am îndepărtat de credinţă. Vedem şi la televizor”.
- „Pentru sănătate, famile, copilaşi. Să fie sănătoşi. E o linişte extraordinară. Nu mi s-a părut greu. Ne-am îndepărtat de credinţă. Numai când treci printr-un necaz, te apropii de Dumnezeu. Politicienii? Sunt departe de Dumnezeu şi de popor!”
- „Să am note bune! Să fiu cuminte”
- „Să mă ajute să sar cu paraşuta când o să fiu mare!”
- „E primul an când vin. La radio e altfel decât în realitate”.
- „Pentru fată, că e bolnăvicioasă. Pentru ţară”.

14 octombrie, e punctul culminant al pelerinajului. Liturghia de Hramul Cuvioasei Sfinte Parascheva. Anul acesta vor fi cifre record. Oamenii vor sta în genunchi peste 15 ore. Unii pe scăunele. Alţii vor dormi lungiţi direct pe trotuar. Vor mânca ce şi-au adus de acasă. Vor primi un pahar de ceai cald. BOR va contabiliza banii donaţi. Pelerinii vor deveni un eveniment care a fost. Până la anul. Când vor reveni cu hainele celor bolnavi rămaşi acasă. Să le atingă de Sfântă. Cu bileţele, necazuri şi... solicitări! Avem sau nu nevoie de minuni?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Dacă vreunul dintre voi, deștepții lu' pește prăjit care susțineți că Dumnezeu nu există, îmi demonstrează ce este materia, sunt gata să trec și eu de partea voastră! " - In primul rand daca intrebati ce este cereti o definitie, nu o demonstratie. In al doilea rand, care e legatura dintre cele doua? Bun, cineva stie sau nu stie sa va spuna ce e materia. Cum rezulta de aici existenta sau inexistenta lui Dumnezeu? Adica si daca ar putea sa va defineasca in mod corect materia, de ce ati trece de partea cealalta?
"Eu am făcut facultatea în perioda 1972-1977, când se făcea carte nu glumă!" - discutabil. In perioada comunista Romania era inca si mai izolata de restul lumii (in ceea ce priveste cercetarea si nu numai) decat este azi, si nici azi nu sta foarte bine la capitolul asta.
"Și cum naiba se face că românii școliți în țară când se mai făcea carte, afară sunt în top?" - nu sunt totdeauna in top, iar cei care sunt nu totdeauna din generatia scolita "cand se mai facea carte". Invatamantul preuniversitar la noi e construit pe o programa solida, de aceea de multe ori elevii romani care ajung sa studieze in afara au un avantaj fata de omologii lor din alte tari. In afara de asta IT-ul s-a dezvoltat destul de mult cu investitii din afara (Microsoft avea un laborator la Poli in Bucuresti la un moment dat, si sunt sigur ca nu e unicul exemplu). Cu cercetarea insa nu stam bine, a se vedea exemplul cu CERN. Bulgaria a devenit tara membra inca din anii 90, foarte repede dupa ce a aplicat, noi insa abia in 2016. Motivul l-ati exemplificat dvs.: avem oameni in cercetare care se cred foarte buni in baza cursurilor pe care le-au facut acum mai bine de 30 de ani, mai buni chiar decat omologi de la CERN (!), fara sa-si dea seama ca o buna parte din acel efort a fost irosit, pentru ca acele cursuri s-au concentrat foarte tare pe niste teme nu foarte relevante. Este vorba de un antrenament dur, da, dar pana la urma ineficient. Izolarea Romaniei de restul comunitatii stiintifice ne-a facut mult rau, iar atitudinea asta aroganta nu ajuta deloc. Cei de la CERN nu sunt "bembeluci", sunt unii din cei mai buni oameni de stiinta adunati intr-un singur loc, de la acea institutie au venit lucrari si rezultate cu impact real, dar cumva noi in Romania suntem mult mai cu mot. Daca vreti defecte de caracter, uitati aici unul.
Daca vorbim statistic, imi puteti prezenta un studiu sau niste date din care sa rezulte ca suntem o natie de lichele si secaturi?
II. Nu este nevoie de niciun studiu pentru această constatare a mea, cea mai bună dovadă în acest sens fiind tocmai halul în care am ajuns! Vrei ”studii”? Citește-i pe cronicarii moldoveni, mitropolitul Varlaam, frații Văcărești, Mihai Eminescu, Dumitru Drăghicescu, C. Rădulescu-Motru, Octavian Goga, Nicu Porsenna, Emil Cioran, Ernest Bernea, Marin Preda etc. Iată câteva citate:
1. Mihai Eminescu: ”Idealul rasei noastre a devenit câştigul fără muncă!”.
2. Dumitru Drăghicescu: ”Adevărul este că trecutul nostru atât de agitat și de nefericit n-a pus în joc și n-a desvoltat decât însușirile sufletești nefavorabile, slabe – defectele, adăogând pe lângă lipsurile noastre morale de la obârșie și alte defecte noui. / Dacă activitatea societății în care ne desvoltăm este sporadică, intermitentă, anarhică, incoerentă, tot astfel vor fi și sufletul, caracterul și mintalitatea noastră”.
3. Octavian Goga: ”Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de maturitate în faţa Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii cari s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contabandişti… Nu ne prăbuşim din cauza numărului duşmanului, nici din cauza armamentului său, boala o avem în suflet: este o înfricoşătoare epidemie de meningită morală! …Piramida noastră socială este morbidă: vârful – bolnav de sifilis, temelia – de pelagră”.
4. Constantin Rădulescu-Motru: ”Este în lumea politicienilor noştri o manie de a considera ţara ca un bun al lor propriu asupra căruia pot face tranzacţii. / Cel mai anonim dintre anonimi, intrat în politică, devine dintr-o dată “om mare”. Şi cum toţi românii au râvna să ajute şi să îndrume neamul, ţara este copleşită de “oameni mari”. Nu mai ştie neamul pe cine să urmeze. “Mare” a devenit şi Ion, “mare” a devenit şi Gheorghe, “mare” a devenit şi Petre... S-a zăpăcit aproape tot neamul, că prea are neamul “oameni mari”! / Voim să învingem pe străin în comerţ şi industrie, voim să trăim o viaţă politică cu regim parlamentar şi voim să avem o cultură a noastră origi- nală, păstrându-ne, cu toate acestea, deprinderile vechi de suflete gregare. În loc de a ne prezenta în lupta cea nouă ca individualităţi puternice, diferenţiate după aptitudini, ne prezentăm slabi şi cu aptitudini la fel. Suntem toţi meşteri la gură şi răi de faptă. / Caracterul ciocoismului politic: frenezia puterii, lipsa de ideal şi dispreţul pentru mulţime; armele ciocoiului în viaţa politică sunt: intriga şi calomnia; el nu admite niciodată importanţa adversa- rului; el nu vorbeşte niciodată cu stimă de partidul advers; nu au sentimentul realităţii; el vorbeşte peste capul tuturor; dispreţuieşte pe toată lumea crezând că astfel se impune tuturor; şi când este descusut mai de aproape de intenţiile sale, asupra programului său de guvernământ, atunci firea sa mai întâi se revoltă iar la sfârşit răspunde: dar scopul este că voi să fiu la putere şi să-mi aleg energia; el duşmăneşte exclusiv pe cel care i-a luat locul, fiindcă acesta deţine puterea şi din această cauză face o politică personală în vederea reobţinerii funcţiei pierdute”.
5. Petre Țuțea: ”Aflatul în treabă este metodă de lucru la români. / Bășcălia este metoda prin care românii transformă toate dramele în fleacuri”.
6. Emil Cioran: ”România? Un spaţiu al ratării!”.
7. Ernest Bernea: ”În România nu există decât două ipostaze ale existenţei umane: lichea ori câine bătut!”.
8. Marin Preda: ”Poporul acesta ar putea fi un popor mare dacă ar scăpa de lichele și lichelism”.
9. Nicu Porsenna: ”Pe ruinele interesului obştesc creşte tare, ca mărăcinele, interesul personal, egoismul omului întors la natura primitivă. E dispariţia dezinteresării eroice, e imoralitatea şi corupţia publică devenită sistem. / Regula în viaţa publică e resemnarea, slăbiciunea morală. Din această pasivitate,din iertarea pe toată linia, a rămas în psihologia românească pomana şi gratuitatea. ... Iertarea de datorii şi nicio răspundere. De aceea, spre deosebire de morala aspră şi neîndurătoare a Occidentului, mentalitatea românului este Protecţia şi Norocul; iar nu efortul, nu iniţiativa. «Românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar şi moare pensionar» (cf. P.P.Carp)”. ... Idealul rasei noastre a devenit câştigul fără muncă (M. Eminescu), superficialitatea, spoiala. Într-un cuvânt, lipsa de efort. / Românul este complet lipsit de mândrie omenească, cetăţenească şi naţională. Polonezul şi maghiarul împing orgoliul până la trufie; bulgarul, sârbul şi grecul duc mâna la cuţit, fac revoluţii. Singur românul rabdă, rabdă ca o piatră să fie călcat în picioare, pălmuit, scuipat, jefuit de oamenii politici, strivit de impozite, insultat în gândul şi simţirea lui. Şi toate acestea fără nicio tresărire de mânie mântuitoare. ... Nu. Românul rămâne pururi cu fruntea în ţărână, el nu are îndrăzneala să ţină pieptul înainte şi capul sus. E un sclav! ... În prima ţară din Europa, noi suntem ultimul popor din Europa! Concluzia se impune de la sine: dacă nu ne schimbăm, vom pieri! / Copiii de azi, şi oamenii care ies din ei, sunt o grozăvie. Desigur, nu din vina lor, ci din a acelora care i-au crescut. Părinţii au lăsat şi lasă libertate absolută ambelor sexe. Spectacolul corupţiei politice dezvoltă în sufletul copiilor o adevărată floră putrescentă de idei şi moravuri. La şcoală, profesori ignoranţi şi lipsiţi de interes îşi bat joc de cursuri; cărţile de şcoală ieşite din oficinele «democratice» sunt o ruşine şi un pericol; notele se dau pe hatâr şi nepăsare. Astfel, ajung la bacalaureat elevi agramaţi, necunoscând nici ortografia română. ...Tineretul nostru decade «în progresie geometrică», alunecând accelerat spre o nulitate absolută, spre descompunere şi pierzare! / Astăzi avem un român moale, tembel, superficial, uşuratic, indiferent la progres, egoist, incorect: un semi-barbar, numai cu aparenţele civilizaţiei. Acest om locuieşte şi conduce o ţară cu aspect general primitiv (de «ŢIGĂNIE»), o patrie ale cărei bogăţii nu ştie a le pune în valoare. Iar puţinele bogăţii valorificate îngraşă o oligarhie de conducători hrăpăreţi ..., care duc o existenţă de lux în mizeria generală.Lux şi mizerie: iată aspectul civilizaţiei româneşti. În ţara cea mai bogată din Europa, noi suntem cel mai înapoiat popor, din pricina lipsei de adevăraţi oameni... / Povaţa de căpetenie a Regelui Carol I către sfetnicii săi era: FORMAŢI CARACTERE. Personal, acest suveran a dat cel dintâi pilda caracterului, împingând virtutea până la ascetism... Pentru ca somnul de azi să nu devină în adevăr somnul morţii, e poruncitor să luăm hotărârea de a scutura negurile vieţii primitive, a ne freca pleoapele de amorţeala Orientului, a ne încorda pentru marele efort al Civilizaţiei, al Puterii!”.
În fine, citește și aici (și înjură-mă, habar n-ai cât de bine îmi faci!):
http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Marian+P%E3tra%BAcu
"Repet întrebarea: dacă dai pe din două bozonul, ”particula lui Dumnezeu”, după cei de la CERN, ce rezultă?" - mai cititi teorie de camp cuantizat si veti afla.
"Nu este nevoie de niciun studiu pentru această constatare a mea, cea mai bună dovadă în acest sens fiind tocmai halul în care am ajuns! "- poate majoritatea sunt asa cum spuneti, sau poate suntem in situatia asta din cauza unei minoritati (formata din lichele, de acord) care a preluat puterea si a schimbat regulile jocului incat sa se poata tine de ea. Citatele nu constituie o demonstratie, daca asta incercati sa faceti, desi sunt interesante,
De injurat nu cred ca v-am injurat pana acum, n-am vorbit nici despre organe genitale, nici despre rude decedate sau mai stiu eu ce. Daca va place sa fiti injurat, ceva cred ca nu e in regula.
La fel îmi pare situaţia şi cu pelerinajul de la Iaşi, luat în derîdere, numit "paraschiadă" şi primind ştampilele de "penibil", "grostesc", "patetic", "de ev mediu" etc. etc.
Comentariul lui Diomka era, bineînţeles, empatic cu bunicuţa şi, totodată, o ironie adresată ideologiei comuniste care demonizase şi interzisese şi cele mai elementare gesturi creştine. Comentariile la acest articol nu au mai nimic empatic ci par a demoniza ele însele creştinismul prin manifestările lui exterioare, pelerinajul şi cinstirea rămăşiţelor sfinţilor.
Care este, oare, marele rău pe care îl fac semenilor lor închinătorii pelerini? Menţin şi ei aşa cum pot un reper transcendental într-un cotidian adesea fără speranţă. Iar reperul acesta transcendental al credinţei creştine este, chiar dacă sună bombastic şi, de multe ori, fără acoperire în cotidian, iubirea. Creştinismul, cu toate lipsurile practicanţilor lui, are meritul de a avea iubirea de aproapele şi de Dumnezeu ca reper central, axiologic.
Iar acesta nu e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui popor. Istoria ne arată că acolo unde ideologia extremistă a luat locul religiei, rezulatatul a fost, fie un genocid contra propriului popor, cum a fost în URSS şi celelalte ţări comuniste, în numele urei de clasă, fie un măcel mondial în numele urei de rasă, precum a născut nazismul german. Comunismul, ca şi nazismul erau pătrunse de mitul ştiinţei atotputernice care va rezolva toate problemele şi va da la iveală omul nou. Pavlik Morozov, copilul care şi-a turnat părinţii, trimiţându-i în puşcărie politică, a fost în URSS pildă de "om nou", fără alt tată decât partidul şi fără altă mamă decât ideologia. "Ieniceri" de soi asemănător îşi propuneau să crească şi naziştii. De aceea, cu mare respect vă spun, vouă, tuturor celor ce criticaţi creştinismul şi practicanţii lui (uneori, cu argumente pertinente): Biserica, aşa imperfectă cum e ea, pentru că lucrează prin oameni imperfecţi, se străduieşte, cel puţin prin acei preoţi de treabă şi simpli credincioşi, câţi or mai fi fiind şi ei, să ofere omului o dimensiune transcendentă a vieţii şi a morţii. Nu reuşeşte totdeauna, ca dovadă mesajele la acest articol dar, cel puţin dă nădejde, alină suferinţele şi întârzie avalanşa răului în lume. În fine, cel puţin asta este ceea ce nădăjduieşte ea.
Îmi îngădui un ultim argument în numele "dreptului de cetate", dacă nu minimei deferenţe pe care s-ar cuveni să o avem faţă de creştinism. Preoţii aceştia care "ţin poporul în ignoranţă ca să-şi umple ei buzunarele", au măcar meritul (alături de alţii) că, de-a lungul istoriei românilor, nu au lăsat ca semiluna să fie pusă în locul crucii. Dacă s-ar fi întâmplat asta, nu ne-am mai fi gândit acum la noul laptop pe care l-am cumpăra ci la noul covoraş de rugăciune care să-l înlocuiască pe cel vechi, deja tocit. Iar pelerinajul nu ar fi fost la Iaşi ci, la Meca. În plus, poate că cei mai vehemenţi dintre noi s-ar fi radicalizat şi şi-ar fi împrăştiat măruntaiele printre cuie, dinamită şi măruntaiele "infidelilor" europeni.
Aşa că, wake up, people! Nu stăm chiar aşa de rău.
"Istoria ne arată că acolo unde ideologia extremistă a luat locul religiei, [..]" - ok, 2 lucruri aici: 1) Ideolgie extremista/ religie nu sunt singurele 2 optiuni. si 2) Nazistii nu erau atei. Aveau inscriptionat "Gott mit uns" pe uniforme.
Ca de obicei ateismul si comunismul sunt puse in aceeasi oala. Cele doua nu sunt acelasi lucru, Comunistii erau atei, dar nu toti ateii sunt comunisti. Zilele astea probabil foarte putini sunt.
"Preoţii aceştia care "ţin poporul în ignoranţă ca să-şi umple ei buzunarele", au măcar meritul (alături de alţii) că, de-a lungul istoriei românilor, nu au lăsat ca semiluna să fie pusă în locul crucii. " - pardon? Preotii au luat sabia in mana sa mearga la razboi? Parca nu. Preotii au mentinut vie o ideologie care in final le-a folosit din plin. Da, crestinismul e mai permisiv si mai bun decat islamul din multe puncte de vedere, dar tot se bazeaza pe ceva in mod fundamental ilogic.
Si da, stam destul de rau, si indoctrinarea religioasa nu ajuta cu asta. Si daca pelerinii fac ceva rau este ca indoctrineaza copii in acelasi cult. Este dreptul lor, desigur, nu interzice nimeni religia, face parte din dreptul lor la libera exprimare. Dar tot asa am si eu dreptul sa critic.
Sper că nu v-aţi lăsat păcălit de o cusătură pe uniforma nazistă şi aţi crezut că rachetele V2 propovăduiau creştinismul în Londra. O anume relaxare a persecuţiilor religioase a permis-o şi Stalin după invadarea URSS de către nemţi. Se folosea de orice, inclusiv de sentimentul religios pentru a stimula eroismul apărătorilor. În privinţa opţiunii între ideologie extremistă / religie, e adevărat că m-am referit la cele două extreme extrem de sângeroase ale ultimului secol. Secolul actual ne-ar putea aduce şi opţiunea „religie extremistă”. Emil Cioran „profeţea” acum câteva zeci de ani că „în cincizeci de ani catedrala Notre Dame va fi moschee”. Iar nu demult, Erdogan declara: „Vom cuceri Europa cu uterele femeilor noastre!”.
Nu m-am referit decât la lupta spirituală a preoţilor, aceea de a oferi poporului reperele etice creştine. Părerea mea e că a contat şi ea, cel puţin la capitolul morală de luptă. Au fost, totuşi, cazuri excepţionale când au luptat efectiv. Iată un caz: „Preotul Justin Șerbănescu, călugăr la Mănăstirea Cernica, a luat parte cu Regimentul 21 Infanterie „Feldioara“, al cărui confesor a fost, la luptele din Transilvania. În ziua de 21 octombrie 1916, văzând că regimentul a pierdut în luptă majoritatea ofițerilor, iar comandantul a fost rănit, a luat comanda unității, ținând piept inamicului timp de o zi și o noapte și împiedicându-l să ocupe orașul Azuga” (https://once.mapn.ro/pages/view/136)
Creştinismul nu e „logic”, aveţi dreptate. Iubirea nu e nici ea „logică”. Iar iubirea de vrăjmaşi este absolută nebunie. Creştinismul este un pariu nebunesc pe Fiinţă, în genul pariului lui Pascal. Aici ar putea să aibă, totuşi, logică: pariul pe Fiinţă pare mai promiţător decât pariul pe neant.
Cu mare respect, domnule Jonzz, chiar credeţi că putem numi îndoctrinare religioasă reperele acelea minimale oferite copiilor în familii creştine ortodoxe ? Una dintre cele mai cunoscute parabole evanghelice este cea a „fiului risipitor”, al cărui înţeles, printre altele este şi acela că omul e liber să-i spună nu chiar şi lui Dumnezeu. Care îi va respecta opţiunea. E drept că există habotnici şi înguşti (nu atât la minte cât la inimă) şi printre creştini, ortodocşi sau nu. Dar sunt cumva marginali şi „pe cont propriu”.
În încheiere, vă mai spun, cu titlu personal, că prefer oricând ateii de treabă şi cumsecade unor aşa zişi credincioşi, fie ei şi ortodocşi, fie ei şi preoţi, care s-ar crede buricul pământului şi şi-ar închipui că Absolutul e la degetul lor mic.
"Sper că nu v-aţi lăsat păcălit de o cusătură pe uniforma nazistă şi aţi crezut că rachetele V2 propovăduiau creştinismul în Londra." - cusatura si crucea cavalerilor teutoni. Ca se foloseau in mod grotesc de religie si denaturau mesajul e adevarat, nu ca ar fi fost primii sau singurii care sa faca asta.
Sigur, cazuri exceptionale au fost, dar cum bine spuneti acelea erau exceptia. Nu stiu daca observati dar biserica a supravietuit, si inca destul de bine in cam toate perioadele, de la cea medievala, la comunism, pana in zilele noastre. Da, crestinismul e o parte esentiala a istoriei noastre, doar ca imi vine greu sa ii vad pe preoti ca niste eroi, situatia mi se pare mai degraba una de business bun. Ei au avut finantare, biserici, terenuri si au fost in mare scutiti de violenta pentru ca in schimb sa promoveze cu mare succes o ideologie foarte utila in acele vremuri. Utila si pentru tarani, si pentru boieri, si pentru osteni. Toata lumea castiga.
"Aici ar putea să aibă, totuşi, logică: pariul pe Fiinţă pare mai promiţător decât pariul pe neant." - si aici am niste dubii - pare promitator nu pentru ca dovezile ar indica asta (ele indica mai degraba opusul, daca luam biblia ca suport pentru pariul pe Fiinta), ci pentru ca asta ar putea duce la o stare emotionala mai buna.
"Cu mare respect, domnule Jonzz, chiar credeţi că putem numi îndoctrinare religioasă reperele acelea minimale oferite copiilor în familii creştine ortodoxe ?" - daca ar fi doar niste repere minimale nu, dar de la un punct in colo nu mai vorbim doar de atat. Stat la coada cu orele pentru pupat moaste, ore de indoctrinare religioasa la scoala incepand de la varste mici (si da, e indoctrinare, pentru ca la acele ore doctrina nu este pusa niciodata sub semnul intrebarii) etc., astea cam trec pragul reperelor minimale si atat.
Multumesc si eu pentru raspuns si scuze daca am fost un pic cam acru.
Am vazut adeseori ateismul (sau chiar agnosticismul) pus in aceeasi oala cu nazismul sau comunismul. (ignorand faptul ca nazistii au fost deosebit de mistici, pana aproape la a crea o religie proprie)
Presupunem, deci, ca in absenta unui Dumnezeu care sa vegheze si sa ne "pedepseasca" (asa cum ii pedepseste pe copiii din Africa, de exemplu), omul se intoarce automat impotriva omului? Suntem fie credinciosi, fie fascisti? Fie religiosi, fie comunisti?
Ma indoiesc.
Mai presus de asta, religia, istoric vorbind, nu a facut decat sa separe popoarele. Acolo unde oamenii se intelegeau indiferent de limba sau de culoarea pielii, a venit religia sa le explice ca, de fapt, crestinii le sunt dusmani, musulmanii le sunt dusmani, evreii le sunt dusmani.
Sunt si eu de parere ca orice fel de indoctrinare religioasa (chiar si botezul) nu face decat sa contribuie la identitatea religioasa de grup, care duce automat la NOI vs. VOI si creeaza schisme in societate si in lume.
Pe scurt, religia duce la razboaie. De ce mai avem nevoie de e?
Comunismul este o maimuţăreală a creştinismului. O parodie demonică. Ura de clasă ia locul iubirii de aproapele. Şedinţele de partid, plenarele, congresele erau nişte „liturghii” omenesc / demonice care (la români) preaslăveau treimea ideologică: Partidul, Ceauşescu, România. Citeşte nişte volume ale congreselor şi ai să le vezi împănate de răspunsurile sălii. În mijlocul unui discurs al tovarăşului apare o paranteză (aplauze). După o vreme mai apare o paranteză (aplauze prelungite). Altă paranteză (se scandează: Ceauşescu Pace, Ceauşescu Pace). Erau ca nişte răspunsuri liturgice de strană, dirijate de securişti. Partidului i se mulţumea, i se făgăduia, partidul era „proniator”, el se îngrijea de soarta fiecărui cetăţean. Viaţa de apoi creştină era înlocuită cu proiecţia fericirii comuniste care va veni cândva, după câteva cincinale. Spovedania era înlocuită cu autocritica publică în şedinţe de partid. Icoanele înlocuite cu portretele dictatorului comunist şi prezente în fiecare spaţiu oficial, incusiv în sălile de clasă. Până şi procesiunile liturgice cu moaşte şi icoane, prilejuite de marile sărbători, îşi aveau un corespondent în mitinguri, demonstraţii şi defilări strict organizate. Unul dintre cele mai cumplite lucruri era faptul că partidul voia să fie nu doar proniator, ca Dumnezeu, ci şi atotştiutor ca Dumnezeu. Iar pentru asta, securiştii recrutau turnători. Chiar şi printre elevii de liceu.
Spiritul ceva mai raţional al românilor, combinat cu un anume lichelism, sau, să-i spunem, instinct de adaptare, de conservare, a născut la noi o duplicitate cotidiană, carageliană. Ca şi Pristanda, tot românul era conştient că „alta are el în sufletul lui”, nu varianta oficială a realităţii.
Firea mai mistică a ruşilor, a dus la un ataşament ceva mai genuin la "valorile" comunismului. În Arhipelagul Gulag, Soljeniţîn povesteşte cum nici după zeci de ani puşcărie politică, foşti activişti încarceraţi fără vină, doar pe bază de denunţ mincinos, aveau convingeri neschimbate, marxist-leniniste. Credeau că încarcerarea lor e o eroare pe care partidul o va repara negreşit, la un moment dat. Încă redactau memorii care începeau cam aşa: „Anii grei de temniţă nu m-au îndepărtate de idealurile ..." . Iar dacă partidul era Dumnezeu la modul general, Stalin era Tătucul cu numele căruia pe buze, mureau ruşii plecând la atac contra nemţilor (mărturia lui Soljeniţîn).
Zici: „Presupunem, deci, ca in absenta unui Dumnezeu care sa vegheze si sa ne "pedepseasca" (asa cum ii pedepseste pe copiii din Africa, de exemplu), omul se intoarce automat impotriva omului? Suntem fie credinciosi, fie fascisti? Fie religiosi, fie comunisti?”
Întrebare e incorect pusă, sper că ţi-ai dat seama între timp.
În lipsa Evangheliilor, a Noului Legământ, Vechiul Legământ nu ar fi găsit nicio aderenţă la mine. Nici nu îmi era adresat mie ci era adresat strict evreilor. Iisus Hristos vine cu mesaj universal. Iar toată materialitatea dură, războincă, a Vechiului Testament, este recuperată spiritual / simbolic în aşa numitul război nevăzut, duhovnicesc (un soi de, să zicem, dezvoltare personală evanghelică).
Îi vedeţi pe preoti ca pe oficianţii unui „business bun”. Spuneţi: „Ei au avut finantare, biserici, terenuri si au fost in mare scutiti de violenta pentru ca in schimb sa promoveze cu mare succes o ideologie foarte utila in acele vremuri. Utila si pentru tarani, si pentru boieri, si pentru osteni. Toata lumea castiga”. Alegeţi să vedeţi partea goală a paharului. S-or fi găsit, cu siguranţă, destui oploşiţi la căldurica unei îndeletniciri pe care o socoteau comodă dar în adevărul ei, slujirea preoţească nu e defel comodă. Mulţi dintre cei ce nu o socoteau comodă au plătit preţul la instaurarea comunismului în România. Potrivit unor statistici, peste 1700 de preoţi au făcut temniţă din motive de neafiliere ideologică. O bună parte au pierit în închisori din pricina bolilor şi a chinurilor fizice. Gherasim Iscu, stareţul mânăstirii Tismana, a murit în puşcărie, în noaptea de Crăciun a anului 1951, nu înainte de a-l fi asigurat de iertarea lui pe un anume Vasilescu, coleg de celulă cu el şi fostul lui torţionar. El şi cei ca el nu sunt doar excepţiile care confirmă regula, cum zice butada cinică ci şi excepţiile care salvează regula, care dau măsura a ceea ce ar trebui să fie regula.
Pariului lui Pascal îi găsiţi doar meritul de a furniza o stare emoţională mai bună. Mie îmi pare, din contră, un pariu foarte aspru şi solicitant, care îţi cere să pui ca miză nu ce ai ci mai ales ce eşti. Miză ontologică eternă într-un cotidian adesea nămolos. Din contră, mai liniştitor, mai dolce far niente îmi pare perspectiva unui neant care ar reseta totul la zero odată cu moartea mea. Aici nu este domeniul logicii ci al formei de nebunie calmă care se cheamă credinţă şi nu se predă, din păcate, la ora de religie (cel mai adesea un bla bla conceput prost şi predat tern, funcţionăreşte). Această nebunie, în formele ei mai acute, se tratează în mânăstiri, prin făgăduinţele monahale, considerate o formă de antimaterie a existenţei sociale. Credinţa, într-un sens mai aproape de adevăr, ţine de seducţie ontologică, după formula dostoievskiană: „Nu există nimic mai frumos, mai adânc, mai îmbietor, mai rezonabil, mai bărbătesc şi mai perfect decât Hristos, ba mai mult decât atât, dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afara adevărului şi că, de fapt, adevărul este în afara lui Hristos, mai bine aş rămâne atunci cu Hristos decât cu adevărul” (am citat după varianta dată de N.Steinhardt în Jurnalul Fericirii).
De aceea toti sunt de inteles. Acum cateva sute de ani o lanterna -iau un exemplu fortat- iti asigura la catolici rug-ul, la ortodocsi nu stiu, da' nu era de bine. Invatatii de acum 100-200 de ani erau convinsi ca trenul nu poate depasi 40km/h chiar daca ar putea, deoarece demonstrau ei, ar iesi aerul din vagoane si oamenii ar muri sufocati. Ideea de baza este ca fiecare gandeste cat il duce mintea, deseori chiar mai putin. Deci sa spui ca exista Dumnezeu este o absurditate -pentru unii- asa cum la fel de absurd este sa spui ca x^2+1=0 ( ics patrat plus unu egal cu zero :) ) are solutie.
Si, pur fer la bon bush, e mult mai comod si avantajos sa nu existe Dumnezeu: putem face totul dupa bunul nostru plac, fara obligatii. Apropo, chiar Sfantul Maxim Marturisitorul incepe o propozitie afirmand ca "Dumnezeu nu exista ..."; ca sa nu-l mai socotim pe Goedel cu teorema. Inchei parafrazand pe cel ce zicea prin anii '30 ca fizica a inceput sa fie grea pentru fizicieni, spunand ca, dupa spusele un specialist in domeniu "de 2000 de ani, spre disperarea teologilor Sfantul Duh sufla incotro vrea El". Adica credinta e foarte greu de inteles, dar mai ales de practicat si pentru credinciosi. Asa ca nu va mai bateti capul, sau dimpotriva. Cat despre pupat morti si schelete, depinde; depinde cat de draga iti este/era persoana; nu vreau sa dau exemple de la inmormantari, exhumari. Asa ca asta este: unora, fatuca asta de 27 de ani frumoasa si cuminte, cum este/era ea, le este foarte, foarte draga (marturisesc si mie). In plus e si foarte TARE. Dar asta e parerea unora printre care, mai la coada, ma enumar. Cat despre faptul ca vine doar prostimea iar restul 'telectualilor nu, depinde de 'telectual: e d'ala care stie ca ezista solutie, sau d'ala care stie ca nu ezista solutie. Ca cunoasterea e ca sabea: poti sa ei veata sau poti so aperi. Poti sa stii ca nu stii sau poti sa stii ca esti dastept foc.
Cu stima,
"ca sa nu-l mai socotim pe Goedel cu teorema." - Goedel nu demonstreaza crestinismul. Teorema lui se bazeaza pe niste ipoteze cel putin ciudate, nu prea merge ca argument.
"nu vreau sa dau exemple de la inmormantari, exhumari." - ma ingrijoreaza putin faptul ca stiti astfel de exemple, mai ales cand e vorba de exhumari.
"e d'ala care stie ca ezista solutie, sau d'ala care stie ca nu ezista solutie." - sau.. poti sa nu stii daca o solutie (sau mai multe) exista sau nu, dar sa poti sa demonstrezi ca o solutie propusa e gresita.
"Ca cunoasterea e ca sabea: poti sa ei veata sau poti so aperi." - ei, pe asta n-am inteles-o, ce ati vrut sa spuneti aici?
Sarbatoarea, in forma actuala, nu exista din mosi stramosi. A fost "inventata" de fostul primar Simirad care n-a facut-o pentru ca ar fi avut o revelatie divina.
Iar răspunsul meu a fost: ”prietenii adevărați nu mă deranjează niciodată, mă bucur să-i văd oricînd”.
Pînă la urmă s-a ajuns la o dezbatere irelevantă pentru cazul de față, concluzia fiind că e mai mișto să te viziteze prietenii cînd e ziua ta... :))
Ca să vă scurtez discursul, lista aia era cu "sau", nu cu "și", adica un pupător de moaște nu trebuie să se încadreze simultan în toate categoriile, poate fi în oricare dintre ele.
Și ca concluzie, ce ați reușit în viață cu siguranța n-a fost cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu există. A fost prin muncă proprie și prin voința proprie, chiar dacă ați folosit povestea religioasă pentru a vă automotiva.
Daca te nasteai in Anglia, erai Anglican. In Irlanda erai Catolic. In America erai fie Protestant fie Mormon fie Evreu fie un amestec.
In Asia erai fie Taoist fie Budist fie unul dintre enorm de multele culte care formeaza Hinduismum.
In Africa (aia originala, cata o mai fi ramas), erai Zoroastrist, iar in Arabia erai, desigur, Musulman, cu multele forme pe care le are, de la Shiiti si Sunniti pana la mai putin cunoscutele culte Ibadi si Sufi, si multe altele pe care nici nu le mai tin minte.
Nu cred ca te-a ajutat vreodata Dumnezeul ortodox, pentru ca el nu exista. Nu are cum sa existe, pentru ca daca ar exista el, ar exista toti. Sau, daca ar exista DOAR el, nu ar exista ceilalti. Sau, invers, daca ar exista Jahve sau Allah, nu ar mai exista El.
Pot sa accept cu usurinta ca o credinta puternica intr-o forta a binelui si a dragostei care ne permeaza pe toti ti-a facut bine in viata. Te-a ajutat dandu-ti serenitate si putere. Asta o accept.
Ca Dumnezeul ala ne "judeca" pacatele, ca exista "Rai" si "Iad", ca exista o "Sfanta Treime" sau "pacate", ca a fost candva un fiu care a murit si a inviat.. astea sunt, desigur, basme. Asa cum alte popoare au si ele basmele lor, de la Cele 12 Munci ale lui Hercule la Ramayana si Mahabharata. De la Torah la Coran si la Vedah si la mult uitatele Popol Vuh si Cartile lui Enoh.
Nu suntem o tara de lichele si de secaturi, dar asa parem, cel putin pana nu renuntam la superstitii medievale si incepem sa ne uitam catre viitor, nu catre trecut.
Pentru mine o minune ar fi ca biserica sa finanteze constructia unor spitale. Sau a unor universitati. Idei din astea rasuflate, puse de alte biserici in aplicare din evul mediu...
As intelege de exemplu ca daca esti persecutat pentru credinta, gen te alearga unii sa te arda pe rug, iar tu o tii pe a ta cu Batmat, asta s-ar incadra la "suferinta in numele religiei".
Insa sa-ti folosesti timpul , energia si resursele ca sa te auto-pedepsesti in loc sa iti iubesti vorba aia aproapele ma cam depaseste.
Mie mi-ar placea ca biserica sa se duca la moaste si sa zica. "Oameni buni, credeti in Mine". "Da, BOR-ule!". "Atunci ridicati-va si umblati! Mergeti sa ajutati un batran parasit, sau sa cititi o poveste unui orfan"
- Sutasul nu a fost rasplatit pentru ca i-a fost mila de robul lui, ci pentru ca a avut credinta ca Isus poate sa-l vindece pe rob si de la distanta.
- Zaheu e legitim, a facut acte de caritate.
- Slabanogul din Capernaum n-a facut nimic, doar a fost dus sa fie vindecat si apoi rasplatit pentru ca a crezut.
În cazul sutașului sunt două aspecte: credința în puterea lui Iisus dar și iubirea față de aproapele, fără de care nu ar fi bătut drumul aiurea ci ar fi așteptat ca sluga sa să se facă bine (sau nu), ori ar fi aruncat-o în drum.
Cât despre povestea slăbănogul ui, nu este câtuși de puțin despre el ci despre ipocrizia cărturarilor, pe de o parte și... iubirea de aproapele (sau credința) celor patru care l-au adus.
Nu poti sa nu faci o paralela intre religie si masele de manevra. Pe langa cei care au nevoie de sustinere morala si o cauta pe unde pot, inclusiv in dogme si deitati inventate de-a lungul timpului, restul nu prea inteleg ce li se intampla.
Religia este, in primul rand, o unealta. O unealta de manipulare a carei magnitudini, a carei vina la nivel istoric si global si a carei putere intrece cu MULT orice sistem politic, orice propaganda sau orice curent ideologic.
Religia este, in al doilea rand, o arma. Folosita de milenii de cei puternici impotriva celor slabi.
Asa ca, despre ce vorbim aici? Despre episodul 2019 al unui vechi, batran si puternic balaur. Balaurul ignorantei si al credintei oarbe.
Asta este, astia suntem, pe astia ii avem. Dar nu ma pune sa imi fie mila de ei sau sa empatizez cu ei.