Foto: George Călin/ Inquam Photos
E frumos că avem o zi națională și e – dincolo de orice îndoială – o înaltă virtute să îți iubești țara, să îți declari, cu anumită solemnitate, mândria apartenenței la un un neam. În cazul nostru mândria că suntem români. Ziua de 1 Decembrie declanșează în noi, aproape ca un reflex pavlovian, nevoia de a ne declara patriotismul și mândria. Nu spun asta cu niciun fel de răutate, însă mă întreb, cu bună credință, care ar fi temeiul real al mândriei noastre? Avem, cu toată onestitatea vorbind, motive de mândrie autentică sau, mai degrabă, ne manifestăm așa în virtutea, cum spuneam, a unui reflex exprimat mai zgomotos într-o singură zi. Este suficient triumful gloriei noastre trecute? Cum stăm azi, la 104 ani, de la momentul indiscutabil glorios al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia?
Vă propun să aruncăm, fie și fragmentar, o privire necomplezentă asupra realității României actuale. Se ridică politicienii noștri de azi la demnitatea momentului de atunci sau la înălțimea exigențelor stipulate – iubirea țării cu chiar sacrificiul de sine – de înfăptuitorii Unirii? Nu cred. Politica, când e bine făcută, se pune în slujba țării, a intereselor și al binelui comun. Eu nu am sentimentul că asta se întâmplă. În pofida celei mai largi și stabile majorități parlamentare, guvernanții noștri și-au dovedit incompetența politică. Iată de ce spun asta… Deși avem resurse naturale, cum au puține țări europene, importăm toate produsele de bază, tot ce este necesar viețuirii noastre decente, iar asta se traduce printr-un sold negativ al balanței comerciale, adică cifra importurilor este mai mare decât cifra exporturilor. Nu suntem, deci, în stare, să ne producem bunurile de strictă necesitate.
Plătim pe electricitate mai mult decât balticii, austriecii, ungurii sau slovacii care nu dețin (re)surse naturale de cărbune, țiței sau gaz. Gazul plătit de noi este mai mare decât prețul mediu plătit la nivelul spațiului comunitar. În țara asta cu care ne mândrim noi atât de mult trăiesc copiii cei mai expuși sărăciei și excluziunii sociale dintre toate națiunile europene. 4 din 10 copii se culcă flămânzi, 5 din 10 trăiesc la limita depravării materiale grave. Creșterea economică din ultimii 15 ani nu s-a tradus, cum era de așteptat, în dezvoltare și progres social. De ce? Pentru că banii au fost cheltuiți fără cap, iar gestiunea lor este lipsită de orice viziune pe termen lung. În ceea ce privește infrastructura rutieră și densitatea de autostrăzi și drumuri de mare viteză suntem pe ultimul loc in UE. Nu doar că nu există progres social urmare a creșterii economice, ci mai trist e faptul că statul român trăiește pe datorie, iar dobânda la care se împrumută a trecut de 9%.
Cele două mari axe care definesc sănătatea unei națiuni pe termen lung, educația și sănătatea publică, sunt vraiște. Procentul analfabetismului funcțional a trecut – vai! – de 45%. Legile educației, deși nu și-au produs încă efectele, sunt pe punctul de a compromite generații de elevi de acum înainte. Performanța școlară, acolo unde există, este mai curând expresia unui efort născut în afara sau chiar împotriva sistemului, nicidecum o rezultantă a acestuia. Cum credeți că va arăta România de mâine privind rezultatele slabe ale educației de azi? Sistemul nostru de sănătate este, de multă vreme, în zona patologică. Deficitul de medici este uriaș, mai ales în sectorul medicinei de familie și al medicinei de urgență. Sunt sute de localități în mediul rural unde nu există niciun medic. Dacă nu se vor lua măsuri, situația va deveni dramatică în următorii 20 ani.
Avem un singur domeniu în care să excelăm, unul în care performanța noastră este incontestabilă? Sectorul IT? Deși ne considerăm campioni europeni la viteza de internet realitatea IT-tehnologică nu este deloc flatantă. România ocupă ultima poziție în clasamentul DESI, cel care măsoară gradul de digitalizare economică si socială al țărilor europene. Ponderea capitalului uman cu competențe digitale de vârf este redusă, iar gradul de digitalizare al serviciilor publice este rușinos de-a dreptul. Suntem ultimii din spațiul comunitar la ponderea companiilor care folosesc tehnologii de inteligență artificială și tot ultimii suntem la ponderea companiilor care utilizează un software de planificare inteligentă a resurselor. Credeți că în privința politicii externe, stăm excelent. Foarte rău nu aș spune că suntem, însă riscăm să ratăm și de data aceasta aderarea la spațiul de liberă circulație Schengen. Mi-aș dori să nu am dreptate. Suntem sabotați de marile puteri sau de alte state care ne vor săraci și proști? Nici vorbă, ne sabotăm singuri prin propriile decizii și acțiuni anapoda. Suntem parte a unui club select numit UE și, spre binele și siguranța noastră, suntem parte a unei alianțe militare, NATO. Cele două mari apartenențe reprezintă cea mai importantă ispravă a politicii românești moderne. De aici depinde doar de noi felul în care știm să ne punem în valoare tradițiile și talentul.
Avem un președinte decuplat de realitatea socială. Un om fără empatie. O dezămagire și un rateu absolut. De proiectul lui de suflet - România educată - se va alege praful. Patriotismul politicienilor români este de o ipocrizie inimaginabilă. Vă dau, deși ar fi enorm de multe, un singur exemplu. Parlamentul a preferat să-și modernizeze flota auto, cumpărând mașini străine, nicidecum Dacia. Mulți politicieni, de o atitudine grosolană, sunt de un prost gust vecin cu barbaria. Patriotismul nu înseamnă să te îndrepți cu ură împotriva altor popoare, etnii sau tradiții, plasând orgolios, fără temei real, țara ta în centrul lumii. Resortul declanșator al iubirii de țară este, mai întâi, iubirea și respectul față de om.
Nu am scris cele de mai sus pentru că nu îmi iubesc țara. Iubirea, deși este îndelung răbdătoare, iertătoare și blândă, nu exclude onorabilitatea intransigenței și a privirii lucide.
Sunt adeptul acelui patriotism înțeles ca manifestare a unei iubiri discrete, zilnice, nu a aceluia care se consumă zgomotos, tăios și ostentativ într-o singură zi. În pofida metehnelor amintite, știu că sunt parte dintr-o țară cu o geografie de invidiat, știu că în jurul meu sunt oameni, neștiuți niciodată de nimeni, care își fac treaba, iubindu-și semenii și locurile în care s-au născut. Oameni care vorbesc frumos limba țării, oameni care își cresc copiii, îndemnându-i mereu să fie buni. Asta însemnă, în cele din urmă, patriotism.
Românie, țară frumoasă, suferindă de prea multă ipocrizie, te iubesc!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.