Ar trebui să privim cu seninătate apropierea zilei naționale a României. În acestă zi, noi, românii, în manieră sintagmatică, adică o dată în fiecare an, ne strângem în „jurul aceleiași povestiri”. În vecinătatea povestirii se pot plasa atât de tocitele noțiuni de narațiune și de narativă care sunt ventilate în gurile mondenității agresive și pe alocuri agramate. Azi, totul a devenit narațiune și narativă.

Astăzi este ziua în care mulți dintre noi, în ciuda frigului, ne adunăm de la mic la mare pentru a sărbători țara, pământul și istoria ce ne adăpostesc. Cântăm fericiți imnul, privim drapelul cu emoție și ne simțim mândri că suntem români, gândindu-ne la toți cei care ne-au făcut cinste și ne-au reprezentat exemplar, în țară sau în afara ei. Foto: Mihnea Păunescu / Alamy / Alamy / Profimedia

De ce nu trec pe sub Arc Simona Halep, David Popovici, Bernadette Szocs sau Cristina Neagu? De ce să nu defileze Mircea Cărtărescu, Cristian Mungiu sau fosta prim-solistă de la Royal Opera House, Alina Cojocaru? Foto - Inquam Photos/ Daniel Stoenciu

Între 2015-2023 România a devenit o cultură care se orientează tot mai mult pe legătura cu trecutul, care devine tot mai idealizat și normativ, iar în prezent favorizăm beneficiile care vin rapid și ușor, reducând rolul educației în succesul social pe termen lung și văzând provocările pe termen lung ca pericole, nu ca oportunități.

E însă posibil ca pe unii din cei aflați în Plenul Parlamentului să-i fi deranjat atunci când deputatul UDMR a reamintit că mulți „lideri care contribuiseră la realizarea Unirii au murit în anii ’50 în temnițele comuniste”. Doar unii dintre ei sunt fii sau nepoții celor care s-au ocupat de acești întemnițați, iar pentru asta beneficiază de pensii speciale.

Avem un președinte decuplat de realitatea socială. Un om fără empatie. O dezămagire și un rateu absolut. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Cum fac eu – cum facem noi toți - țară iar din miile de cioburi!? Cum le putem lipi la loc!? Pare imposibil, dar nu este. Ați auzit de arta japoneză kintsugi, prin care un vas de ceramică este lipit cu lac în care este pus aur!?Arta aceea ce repară, nu prin facerea invizibilă a crăpăturilor, ci prin scoaterea în evidență a rănilor. Vasul rezultat e mai valoros decât cel original. E nou și totuși vechi. (Foto: Getty Images)

„Mândru că sunt român!”. Dacă exclamația tradițională de 1 Decembrie ar fi urmată și de un semn de întrebare, aș răspunde: „Nu, domle, n-am de ce”.

Uneori, este frumoasă de nu-ți poți lua ochii de la ea, alteori este de-o hidoșenie care-mi zburlește părul pe ceafă. Acum e miere, în secunda următoare devine otravă. (Foto: Cornel Putan/ Inquam Photos)

„Mica Românie din Sudul Londrei”. Acesta este subiectul mesajului primit în urmă cu două zile de la Marius Ciobanu, un antreprenor român stabilit în Marea Britanie în toamna lui 2012: un video de câteva secunde cu români rezidenți în Regat, îmbrăcați în port național și cântând „Deșteaptă-te române”, într-o biserică din Sudul Londrei. Priviți filmarea. Și parcurgeți, preț de câteva minute, cu ochii și cu mintea, povestea suceveanului Marius Ciobanu.