Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

De ce fac românii treabă „de mântuială”

Lucrări

Foto: Guliver/Getty Images

Drumurile lungi sunt, cum știe toată lumea, prilej numai bun să dai drumul gândurilor. Să vă desenez contextul: eu, soția și nepoții, pe A2 către mare, soare și huzur. Grabă mare, nu-i timp de pierdut, lumea freamătă de nerăbdare. Eu mai temperat, le explic că drumul ăsta nu-i tocmai calificat să fie autostradă și, cum se vede, pe unele porțiuni ne bucură cu unele denivelări și spărturi. Adică nu-i tocmai răsfăț pentru suspensii și cauciucuri și de-aia o lăsăm mai moale ici-colo.

Știri la radio.

Ciulesc urechea și potolesc chirăielile din spate. Pare interesant ce spune crainica.

Compania Națională Aeroporturi București a semnat contract cu un antreprenor pentru refacerea pistei numărul nu-știu-care, lucrările vor dura...

Râd. Soția nu zice nimic, dar se uită la mine a mirare.

„Acu’ ceva ani am văzut pe unul dintre Discovere un filmuleț care avea exact aceeași temă” îi zic.

„Ce temă?” mă-ntreabă.

„Asta cu refacerea pistei, n-ai auzit?”

„Ei, că altă treabă n-am, zice. Ăștia spun multe, cine-i ascultă?”

Și-o pun la curent: „aeroportul din Frankfurt este, îți zic eu, al doilea ori al treilea ca mărime din Europa. Un monstru, ca să zic așa, zumzăie avioanele ca la stup, roind să aterizeze. Ei, și vine vremea să recondiționeze una dintre piste. Kilometri buni, că acolo vin și mastodonți nu numai avionașe de distracție.”

Soția cască ochii a interes, ăia micii își văd de-ale lor, doar și-au domolit nițel încăierarea, cât să nu mă rățoiesc la ei.

„Poți să-ți imaginezi cum vor fi stând lucrurile la ei când purced la o astfel de treabă. Sunt nemți, toată lumea știe cum se face o treabă nemțește. Parcă-i văd adunând la o masă inginerul cu săpatul și betonul, pe ăla cu asfaltul, unul de pe la uzina care le produce, unii de pe la circulație, că toate materialele astea vor fi venind de pe undeva. Setează oamenii transportul, semafoarele probabil, însoțitori de convoi, chestii d-astea.”

Tot nu știe unde bat.

„Nemții ăștia, dacă nu știi îți zic eu acum, știu bine că în orice aeroport pistele produc. Bani. Așa că nu-i rost s-o țină moartă, musai să termine repede ce au de recondiționat și s-o învie la repezeală. Refacerea asta nu se face cu plombe, mă gândesc că sparg cu totul pista veche și se reface integral, săpături, toarnă straturi și asfalturi, mă rog, treabă oablă, nu te joci cu așa ceva”.

„Așa, și?!” zice.

„Păi, după ce-au organizat tot filmul, au dat drumul la proces și în vreo 6 sau 8 ore, nu-mi mai aduc exact aminte, au terminat.”

„Așa, și?”

„Păi n-ai auzit? Ăștia de la noi au semnt cu un constructor un contract pentru o treabă similară și au fixat și un termen de execuție.”

Așteptam un alt „așa, și” da’ n-a mai venit. Doar a rotunjit ochii a întrebare.

„14 luni!”

Soția râde. În spate, nepoata îi trage-un ghiont lu’ nepotu’, ei le au pe-ale lor.

„Pe bune? 14 luni? Or face-o autostradă!” zice.

Dau din cap și trec pe banda-ntâi, din spate e unu cu un BMW care se urcă pe mine.

Cazul doi.

Ca să vedeți ce plajă largă de acțiune avem, azi la bal mâine...

Ieri un domn de la guvern, vicepremier, vezi bine, ne-a trezit interesul cu o știre despre stadiul lucrărilor la cele 3 stadioane. Alea pe care noi ne-am angajat că le dăm gata cel târziu în primăvara anului viitor pentru că ne-am băgat în seamă și am luat, mândri de noi, sarcina de a pune la dispoziție stadion (stadioane) numai bune ca să se dispute, la noi, 4 meciuri din cadrul Europenelor de fotbal „douăzezi-douăzeci”.

Oarecum interesat, acum vreun an și ceva am iscodit internetul ca să văd cam cu ce se mănâncă treaba asta cu construirea unui stadion la standarde UEFA. Nu vă plictisesc cu detalii, pot doar să vă spun că, pentru a fi cușer, timpul de execuție care pornește de la concept și se termină la dat la cheie ar fi de vreo 52 ori 54 de luni. Ai noștri, meseriași în a termina cincinalul în doar 4 ani jumate, au avut la dispoziție aproximativ doi ani. Timp în care au mai lălăit-o dintr-un motiv sau altul, că așa-i la noi.

La noi, în afară de fazele astea, se mai adaugă una: locul celor 3 nu-i chel, se pleacă de la demolarea stadioanelor existente. Nu-i greu de înțeles că și asta mâncă timp.

Ieri domnul de la guvern părea de-a dreptul entuziasmat. Treaba merge atât de repede, „extrem de rapid și de benefic”, încât mai au la un colț și-i gata. 95% e finalizat, ptiu să nu le fie de deochi!

Am stat nițel în cumpănă dacă ar fi „benefic” să deschid încă un subiect apendice, ăla despre bani. În documentul UEFA, cel despre care vă ziceam mai sus, am găsit și niște studii de caz despre unele stadioane de ici-colo, cu descrieri destul de relevante despre câte locuri au, ce facilități, ce costuri au presupus. Din câte-mi amintesc, printre stadioanele menționate se află cel de la Wolsburg și cel al echipei Espaniol Barcelona. Nu mai știu care a costat cel mai mult, dar suma era ceva în jurul a 62 de milioane de euro.

Evident că mă rodea curiozitatea să aflu cam cât a costat al nostru, Naționalul.

Nu vă spun, știu bine că „cititorii noștri sunt mai inteligenți decât ai lor”, nu mă-ndoiesc că dacă nu știți veți afla cu ușurință.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dimitris check icon
    Nici la nemti nu e totul perfect:
    Berlin Brandenburg: The airport with half a million faults
    https://www.bbc.com/news/world-48527308
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult