Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

De ce își pedepsesc românii copiii. Cazul Bodnariu deschide o discuție delicată pentru mulți părinți

Avem o cultură educaţională care promovează un stil de educaţie bazat pe pedepsă şi pe critică. În România zilelor noastre, copiii încă sunt loviţi de către părinţi atunci când se comportă nepotrivit. Patru din zece părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor şi 6 din 10 copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor. 

Sunt încă mulţi părinţi care solicită să primească informaţii despre metode severe de educare, de tip „reţetă”, care să genereze rezultate imediate şi stabile în timp pentru gestionarea comportamentelor problematice ale copilului (65%). 

Tot ei sunt cei care asociază atitudinile parentale calde, suportive şi atenţia la nevoile copilului, cu răsfăţul sau pierderea autorităţii parentale, afirmând că, deşi nu se simt bine certând sau lovind copilul, „la nevoie”, au mai multă încredere în aceste „măsuri educaţionale” (58%). (Salvaţi Copiii, 2013). 

De ce adoptă părinţii „soluţia de tip pedeapsă” în educaţia copiilor ?

Ei înşişi au primit acelaşi „tratament” când au fost copii. Folosirea pedepsei a fost şi este un comportament larg acceptat în cultura noastră educaţională, existând convingerea că, folosită „moderat, din când în când” nu are nici un efect negativ. O mare parte dintre noi, adulţii, am beneficiat de un model de educaţie care se baza pe dominare, ruşinare şi culpabilizare. De foarte multe ori am trăit teama de a nu pierde aprecierea adulţilor importanţi pentru noi sau anumite privilegii. Acestea au fost metodele prin care am fost constrânşi să ne supunem şi am primit educaţia pentru viaţă şi tot ele sunt cele care acum ne influenţează într-o măsură destul de mare comportamentul prezent.

Dorinţa de a corecta imediat comportamentul nepotrivit al copilului. Pedeapsa îi oferă imediat părintelui efectul magic (stoparea comportamentului nepotrivit), dar îl îndepărtează de ceea ce este mai important în rolul său de părinte. Concentrarea exclusivă pe momentul prezent (ex. acum trebuie să înceteze cu plânsul) îl îndepărtează pe părinte de scopul principal al educaţiei care presupune acţiuni cu focus pe termen lung. Ceea ce fac astăzi trebuie să fie un exerciţiu pentru ce aş dori să ştie copilul meu peste 20 de ani, când se va afla într-o situaţie similară.

Foto: Guliver Getty Images

Tendinţa de a amâna intervenţia în situaţiile în care copilul manifestă un comportament nepotrivit, până în momentul în care situaţia devine intolerabilă. În situaţiile de criză, creierul emoţional al părintelui preia controlul şi probabilitatea de a recurge atunci la pedeapsă este foarte mare. Când suntem stresaţi, răspundem la situaţii cu ajutorul creierului emoţional. El ajută corpul să se pregătească pentru a face faţă situaţiilor dificile. Reversul medaliei este faptul că această parte a creierului nostru acţionează pe principiul „rezolvării imediate a situaţiei dificile”. Cu alte cuvinte, atunci când creierul emoţional preia controlul, ne piedem abilitatea de a mai gândi logic, de a mai reflecta la consecinţele viitoare ale propriilor noastre comportamente deoarece creierul raţional este subcircuitat. Aşa se explică de ce în anumite momente când simţim ruşine, frică, furie, reacţionăm într-o manieră agresivă (lovim, ţipăm, etichetăm), spunem lucruri pe care, după ce intensitatea emoţiei scade, le regretăm.

Interpretează comportamentul nepotrivit al copilului ca pe un atac la persoană sau un afront la adresa autorităţii parentale (ex: „O face special să mă enerveze!”; „Nu mă respectă!”). În realitate comportamentul unui copil răspunde la o nevoie. Orice comportament nepotrivit arată nivelul achiziţiilor pe care copilul le are în momentul respectiv. De exemplu, faptul că trânteşte jucăriile pe care nu reuşeşte să le asambleze, nu înseamnă că vrea să îl înfurie pe părinte, ci doar că de acest tip de comportament dispune el în acel moment pentru că maniera asta de exprimare a furiei a exersat-o cel mai des. Interpretările personale nu-i permit părintelui să vadă care este nevoia de învăţare pe care o semnalează comportamentul copilului şi ce alternative de comportament ar trebui să încurajeze pentru a elimina trântitul jucăriilor (ex. exprimarea furiei prin cuvinte „sunt furios” şi adoptarea unor comportamente de liniştire - îndepărtarea de locul respectiv pentru câteva minute, respiraţia profundă, etc.).

Existenţa unui tipar de interacţiune. De exemplu, părintele solicită copilului să strângă jucăriile după ce s-a jucat cu ele, iar acesta refuză. După mai multe solicitări, adultul ridică tonul şi ameninţă copilul că îi va lua jucăriile. Abia în acel moment copilul face ceea ce i se cere. Din această situaţie, copilul învaţă să se supună solicitării adultului doar atunci când ameninţarea este prezentă, iar adultul învaţă să folosească pedeapsa (ridicarea tonului, ameninţarea) pentru a obţine complianţa copilului.

Este pedeapsa o soluţie? Categoric, NU! Un proces de educaţie eficient este cel care îi oferă copilului posibilitatea de a-şi exersa comportamentele responsabile de la o vârstă cât mai fragedă, de a face alegeri şi de a trăi consecinţele care rezultă din aceste alegeri. Acest tip de abordare poartă numele de disciplinare sau învăţare comportamentală.

Disciplinarea ca alternativă sănătoasă la pedeapsă

Disciplinarea este un antrenament pentru viaţă. Creează condiţiile optime pentru exersarea comportamentului responsabil: copilului i se oferă posibilitatea de a alege cum să se comporte, dar şi de a-şi asuma totodată consecinţele propriului comportament. Acest tip de educaţie oferă cadrul oportun pentru dezvoltarea abilităţilor de autocontrol şi în special a abilităţii de gândire la consecinţe pe care se sprijină autocontrolul la vârsta adultă – „Pentru că nu ne comportăm cum ne vine, ci aşa cum se cuvine!”

Pedeapsa se bazează pe puterea de care dispune părintele (care rezultă atât din statut cât şi din resurse) şi îl constrânge pe copil să îşi schimbe comportamentul.

Disciplinarea pune accent pe învăţare, pe obiectivele pe termen lung, pe ce ar avea nevoie copilul să înveţe într-o anumită situaţie, astfel încât, peste 20 de ani când părintele nu va mai fi alături de el, să aibă capacitatea să răspundă într-un mod adaptativ la situaţiile dificile din viaţă.

Pedeapsa se concentrează asupra a ceea ce a făcut greşit copilulul şi îl face să se simtă umilit pentru nereuşita lui.

Disciplinarea oferă un mediu structurat de învăţare care îi permite copilului să ştie de fiecare dată ce urmează să se întâmple sau ce se aşteaptă de la el. Instrumentele pe care le foloseşte disciplinarea (reguli, rutine, consecinţe logice) oferă predictibilitatea şi structura de care un copil are nevoie pentru a se simţi în siguranţă.

Pedeapsa alterează modul în care un copil percepe relaţia cu părinţii lui (relaţia este văzută ca fiind impredictibilă şi el este nevoit să consume multe resurse pentru a încerca să se simtă în siguranţă (devine hipervigilent la reacţiile emoţionale ale părinţilor, devine hipercompliant sau extrem de provocator).

În disciplinare, există o legătură logică între comportament şi consecinţă. De exemplu, dacă adolescentul întârzie şi nu respectă ora stabilită, o consecinţă logică ar fi să îi diminuaţi timpul alocat următoarei ieşiri cu atâtea minute cu cât a întârziat. („Ai întârziat 10 min. peste ora alocată, mâine vei sta cu 10 minute mai puţin!”).

Pedeapsa este arbitrară, se aplică după bunul plac al părintelui şi nu are nicio legătură logică cu comportamentul. („Pentru că ai întârziat, nu mai ai voie la calculator toată săptămâna!”).

Disciplinarea se adresează comportamentului şi nu persoanei copilului.

Pedeapsa nu face distincţia între comportamentul copilului şi persoana lui. Asta se întâmplă atunci când îl lovim, ţipăm la el, îl etichetăm sau îi retragem privilegiul de a face activitatea care îi place cel mai mult.

Bibliografie:

1. Abuzul şi neglijarea copiilor. Studiu sociologic la nivel national, 2013, Salvaţi Copiii, Direcţia Protecţia Copilului – Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice;

2. Ghid pentru dezvoltarea relaţiilor sănătoase între părinţi şi copii. O abordare pozitivă bazată pe respectarea drepturilor copiilor, Salvaţi Copiii România, 2012

3. Kamins, M., Dweck, C. (1999). Person versus process praise and criticism: Implications for contingent self-worth and coping. Developmental Psychology 30(3), 835-847.

4. Straus, M. A. (2003). Demystifying the defenses of corporal punishment. In: Straus M. A; (ed). The primordial violence: Corporal punishment by parents, cognitive development, and crime. Walnut Creek, C.A: Alta Mira Press, 19-33.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "Bataia e rupta din Rai"proverb romanesc.Îl vedeți pe Dzeu alegandu-l pe Isus prin Rai cu nuiaua ca a fumat iarba?Nu se descoperise tutunul când s-a înălțat la Cer,avea 33 de ani,sau batandu- l pe Arhanghelul Mihai ca joaca dar cu dracii pe haruvimi ca,cântă prea tare mă îndoiesc. Eu nu am luat niciodată o palma de la ai mei și n-am dat o palma copiilor mei Pedeapsa nu vorbeam cu ei.Urmarea:-mai bine îmi dădeai o palma decât sa nu Vorba ști cu noi,fiica mea 36 ani.
    • Like 1
    • @ Popescu Egabriela
      Deci tot o pedepseati cumva dar psihic, cea ce tot se bate cap in cap cu articolul
      • Like 1
  • Cum scrie și in bibilie "Nu cruța nuiaua de copiii tai", asta nu înseamnă ca îi bați până la sânge .....sunt contra violenței dar nu contra pedepsei .....
    • Like 3
    • @ Hercut Nicoleta
      otheh check icon
      Doamna, un gibon v-a furat poza de profil de pe facebook si o foloseste pe republica pentru a face comentarii! Sunati repede la 112!
      • Like 1
  • Eu am 17 ani acum si inca de la 15 ani am realizat aceste greseli care s-au facut in propria mea crestere. In ultimi doi ani ,pana sa ajung la varsta actuala , am observat acelas program de educare aplicat si sori mele vitrege , in varsta de 3 ani .Prin asta am realizat acelas lucru scris mai sus , adica, mai exact, parinti aplica aceleasi tratamente pe care le-au primit si ei la randul lor .Tin sa precizez ca situatia prezentata de mine , nu este un caz foarte grav, dar nu este nici cea mai placuta experienta.(revenind ) Exemple de genul acesta le puteti observa, in cateva ore de sedere in parcul din apropierea casei voastre .
    • Like 3
  • Salut, Foarte bine documentat articolul, felicitari. DIn punctul meu de vedere, parintii isi pedepsesc copii avand ca si scuza faptul ca "asa trebuie" sau "atfel nu asculta" sau "si pe mine m-a batut si uite ce destept am ajuns" dar motivul din spate e unul rusinos de fapt ... si anume "Nu pot altfel". Sunt slab, sunt condus de emotii, nu pot sa ma stapanesc. Refuz sa cred ca parintii intra in meeting 1 ora si se gandesc cum sa rezolve o problema de disciplina cu al lor copilas, dupa care ajung la conculzia ca bataia ar merge si pun la punct un plan despre cum cand cat sa se intample si eventual ce sa i se spuna in timpul bataii. In niciun caz. Este totul pe moment, nu este un moment in care suntem neaparat rationali ci pur si simplu purtati de un sentiment "intunecat" caruia ii gasim scuza dupa ce acesta se manifesta.
    Sunt si parinti care se consulta cu adevarat si se gandesc cum sa faca sa isi motiveze copilul sa faca ceva (sau sa nu mai faca ceva) dar solutia acestora nu va fi niciodata de tipul "eu il tin si tu ii dai, timp de 10 minute pe zi".
    De ce actionam asa? Acesta e subiectul unei alte discutii mai lungi si probabil cu tente religioase... dar reteta pe scurt as expune-o cam asa dupa cum a spus Sf. Siluan: "tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui". O minte "strunita", la care se munceste zilnic, va da in timp roade bune.

    O zi buna
    • Like 3
  • otheh check icon
    Imi taie unul fata in trafic il bag undeva. Lucru rau. Copilul, din spate, imi arde una dupa ceafa. Sunt nervos, imi aprind o tigara. Lucru rau. Copilul si imi mai da o palma peste moaca. Ajung acasa, e tarziu- imi pun o cafea. Vine copilul, ma trage de ureche: e a 3_a pe ziua de azi! Ma uit la un film. Vine copilul, imi inchide televizorul: hai, la culcare! Ma apuca dracii, dau in plans. Copilul, obosit si el, imi mai arde o scatoalca: gura, dorm vecinii! Ar fi cam nasol, nu?
    • Like 13
    • @ otheh
      Nasol cu siguranta, dar poate ca a doua zi ati fi mult mai atent la ce faceti.
      • Like 1
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      otheh check icon
      Din curiozitate, care considerati dvs. ca este scopul educatiei ?
      • Like 1
  • Sunt parinte de 4 ani. Am citit tot ce am apucat legat de cum trebuie sa incerci sa educi copilul. In teorie este foarte simplu. Atunci cand esti intr-un birou frumos in fata unui computer sau masini de scris este foarte usor sa vorbesti despre disciplina in loc de pedepse, despre eliminarea conditionalitatii si recompenselor din educatie, despre obligativitatea de a critica comportamente si nu persoana. Din pacate in viata reala lucrurile sunt mult mai complexe. Atunci cand copilul tau are o criza de nervi, te afli intr-un loc public, ii deranjeaza vadit pe toti cei din jur si toti se asteapta de la tine sa il potolesti cumva, e destul de dificil sa gasesti metode non punitive.
    Din pacate sau poate din fericire nu exista o solutie magica, iar cei care afirma ca un anumit tip de educatie a parintilor genereaza si la acestia acelasi tip de educatie au dreptate pana la un punct numai. Cred ca important este ca societatea sa nu se radicalizeze, nici in idei precum cea care spune ca bataia este rupta din Rai, dar nici in abuzuri ale unor institutii si a unor legi aberante precum cele din Norvegia.
    • Like 6
    • @ Razvan Florea
      Acum 9 ani, copila noastră de aproape doi ani s-a tăvălit, îmbrăcată în alb, timp de 20-30 de minute prin tot Aeroportul Otopeni. Pasagerii a 4-5 Boeing-uri 707 sau Airbus-uri s-au uitat lung, plini de reproș la noi. După ce și-a făcut „numărul”, văzând că este absolut degeaba tot circul, s-a calmat, și-a șters lacrimile și a venit senină spre noi. A fost ultima oară când a făcut asta. Tot ce trebuia să știe a fost că metoda asta nu servește la nimic. Recunosc, îți trebuie ceva presiune în instalație să reziști reproșurilor mute a sute de oameni. Dar funcționează, parol! LA 4 ani s-ar putea să fie nevoie de ceva mai multe reprize, că va trebui întâi să uite că odată metoda mergea.
      • Like 6
    • @ Octavian Ungureanu
      Samsara check icon
      Am văzut de multe ori scene din astea şi îmi amintesc acum în special de elveţieni, care-i lasă pe copiii lor să urle în locuri publice cât îi ţin plămânii - cel mai deranjant, în restaurante, unde sparg timpanele celorlalţi consumatori, îţi rămîne mâncarea în gât. Iar părinţii nonşalant, nici nu-i bagă în seamă, îi lasă să-şi facă mendrele cât poftesc, de parcă ar fi surdo-muţi şi orbi.
      • Like 1
    • @ Samsara
      Suferim de boala asta cu "restul lumii", "gura lumii", "ce zic ceilalti". Cine creste copii stie ca este mai usor sa ii lipesti una ca sa taca si este mai greu sa ramai surd la mendrele lor ca sa isi invete o anumita lectie.
      • Like 4
    • @ Octavian Ungureanu
      Ne intalnim din nou sa conversam si sincer imi face placere. Povestea cu fetita e buna si merge destul de bine la unul. Inmultiti asta cu 7 cati am eu sau cu o clasa de 20-30 si va garantez ca instalatia explodeaza.
      • Like 2
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      Păi când ai 7 poţi să nu-i baţi pe rând!
      • Like 0
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      Şi i-am dat şi fiicei mele să citească articolul. Senzaţional să schimbăm opinii pornind de la acest text!
      • Like 0
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      La cei 20, dacă fiecare ar veni din familii fără violenţă, cum o fi?
      • Like 0
  • Citind acest articol am recunoscut o mulțime de detalii ale copilăriei mele. Recunosc ceea ce numiți hipervigilența mea în relația cu ai mei, răspunsul meu ori hipercompliant, ori provocator. Pe de altă parte, ca părinte, văd cât de mult greșesc încă, prea mulțumit că nu ne folosim de palme sau urecheli, dar folosindu-ne încă mult prea des de „săptămâna fără electronice”. Mulțumesc pentru articol! Întotdeauna este o ușurare să vezi expus limpede ceea ce știi și intuiești. Știu însă că dacă o să reușim totuși să ne ținem de o astfel de „metodă”, să slăbesc vreo 20-30 de kilograme o să fie floare la ureche. Poate mă las și de fumat! Felicitări!
    • Like 3
    • @ Octavian Ungureanu
      Samsara check icon
      Îmi amintesc şi eu de singura scatoalcă peste ceafă primită de la tatăl meu pe când aveam vreo şapte ani. Nu voiam în ruptul capului să citesc, scoţându-l din sărite pe tatăl meu, care repara ceva la motorul maşinii. Şi acum păstrez cu sfinţenie acea carte (Poveştile Asiei) care poartă încă amprenta lui imprimată cu ulei de motor. Nu i-am păstrat nici un resentiment pentru asta, nu am devenit sociopată sau psihopată, ba din contra, a fost un impuls (cam dur) ca să citesc, pentru că de atunci am devenit o mare iubitoare de lectură.
      • Like 4
  • Nu este gresit sa iti pedepsesti copiii, ceea ce este gresit e sa-i umilesti. Pedeapsa trebuie sa ii faca sa gandeasca nu sa sufere. Copiii au nevoie de reguli si limite in interiorul carora sa se simta in siguranta. Asta nu inseamna ca nu vor testa in permanenta limitele. E ok si sa incalci regulile cu titlul de exceptie atat timp cat ei stiu sigur ca este o exceptie si ca dealtfel TOTI membri familiei respecta regulile. E ok sa ceri iertare copilului tau cand il nedreptatesti, e ok sa rogi frumos si sa il respecti. Numai exemplul tau il va convinge. Rabdare, atentie si iar rabdare. Sinceritate. Fara ipocrizie. Si iubire. Mama nu a reusit sa imi educe niste obiceiuri proaste dar copiii da. Pentru ei am devenit mai bun. Am sa fac cu bucurie un pas inapoi de cate ori ei vor fi gata sa fava un pas in fata in siguranta. Pentru ca eu nu vreau ca ei sa fie o copie a mea care sa imi realizeze visurile ratate. Vreau sa fie ei insisi cu visurile lor. Sa fie intregi si fericiti.
    • Like 3
    • @ Paul Schaler
      copilul meu face ce vede. Daca eu ma scobesc in nas... daca eu folosesc cuvinte urate... da, ma copie. Mai ales cand nu sunt consecventa
      • Like 0
  • La fel ca în alte articole, şi acesta este plin de bune intenţii, dar nu oferă nimic, niciun sfat pentru părinţii care nu au citit bibliografia înşirată, sau nu au timp să o facă, sau, chiar dacă mai parcurg din paginile ei, nu înţeleg mare lucru. Mă număr printre aceştia din urmă. DA, SUNT DE ACORD, VIOLENŢA NU ESTE O SOLUŢIE. VIOLENŢA NU DISCIPLINEAZĂ, VIOLENŢA NU ÎŢI ADUCE MAI MULTĂ AUTORITATE ÎN FAŢA COPIILOR. O spun în calitate de părinte şi în calitate de cadru didactic. Credeţi Dumneavoastră că acel adolescent nu va mai întârzia şi altă dată dacă îi diminuaţi timpul liber cu minutele întârziate? Eu nu cred. Regulile şi rutinele de care vorbiţi îl îndârjesc şi mai mult şi îl tentează să le ocolească. Va face tot posibilul pentru asta. Când oferi unui adolescent posibilitatea de a alege între un comportament conformist şi unul opus acestuia, ce spune statistica? Pe care îl va alege? Consecinţele de care vorbiţi, credeţi că sunt conştientizate între 13-18 ani? Am zi de zi reclamaţii de la colegii mei din cancelarie faţă de comportamentul unuia sau altuia dintre elevii din clasa al cărei diriginte sunt. Că sunt indisciplinaţi, că nu participă la ore, că îşi găsesc în timpul orei alte preocupări. Că să iau măsuri. Ce măsuri să iau? La orele mele participă, nu toţi, bineînţeles, dar nu am probleme de comportament din partea lor. Pur şi simplu, atunci când nu sunt atenţi, nu îi interesează subiectul adus în discuţie. Încerc să îl schimb, ca săi îi captez. Am vorbit cu părinţii lor, au dat dovadă de receptivitate. Au promis că vor avea discuţii cu copiii. Niciun rezultat. Am citi din cărţile de specialitate, am vorbit cu psihologi, pedagogi, nimic concret. Ca să-mi ajut colegii, să le dau sfaturi, să poată să ţină clasa în mână. Nimic concret, numai generalităţi, de cele înfăţişate de Dumneavoastră. Iertaţi-mă, nu vreau să fiu critic, dar ideile principale selectate pe baza unor lecturi nu vor schimba mentalităţi. Fac parte dintre cei care au primit palme şi scatoalce de la părinţi şi chiar de la profesori. Nu am devenit un om violent şi nu mi-am retras respectul şi dragostea faţă de părinţi sau preţuirea faţă de acei profesori. Unii dintre ei, nu toţi, evident.
    • Like 6
    • @ Constantin Craescu
      Samsara check icon
      Chiar astăzi am asistat la trei ore, mai întâi la o clasă de a VII a, apoi una de a VI a şi alta de a V a. La ultimele două mi-am spus în sinea mea că nici pentru tot aurul din lume nu aş accepta să fiu profesoară la un gimnaziu. Deşi au fost ore atractive, folosind metode interactive, cred că mai mult de jumătate din elevi suferă de sindromul cu deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). Este aproape imposibil să le captezi atenţia, iar mulţi dintre ei au şi un evident retard mintal. Poate i-am nimerit eu într-o zi proastă, fiind abia întorşi din vacanţă şi fără chef de învăţat, dar sincer, vă compătimesc pe voi profesorii.
      • Like 2
    • @ Samsara
      Nu cred că ați nimerit într-o zi proastă. Pur și simplu elevii de azi nu mai au răbdare, nu mai vor să gândească. E o lene de gândire caracteristică generației actuale de elevi. O oră atractivă pentru ei ar trebui să se desfășoare cu viteza jcurilor de browser de pe tabletă. Singurul lucru pe care ei ar dori să-l facă este să atingă ecranul. Atât. Nu vor să scrie, nu vor să citească, nu vor să se orienteze într-un text. Totul este pentru ei atât de... plictisitor.
      • Like 3
    • @ Samsara
      Cred ca nici elevii de gimnaziu nu ar vrea sa va aiba ca profesoara (numai ca eu nu-si aleg niciodata profesorii). Cu mai mult de jumatate dintre elevi cu ADHD si multi cu retard... Asa o fi peste tot?
      • Like 0
    • @ Constantin Craescu
      Am auzit de o metoda ce a functionat la multi, dar foarte putini ar fi dispusi sa o incerce:
      a. spovada si impartasirea tuturor celor din familie (inclusiv a copiilor)
      b. post
      c. rugaciune in acest sens
      d. continua lepadare de sine prin toate instrumentele ei (pocainta, iertarea celor din jur, primind cu drag si recunostinta provocarile vietii).

      Desigur, mai sunt si cei care atunci cand le spui de Spovada ei raspund cu "lasa ca stiu eu cum e cu biserica"... dar presupun ca mojoritatea romanilor stiu importanta acestor lucruri.
      • Like 0
  • Samsara check icon
    Sunt împotriva oricărei violenţe fizice sau psihice exercitate asupra copiiilor (şi nu numai), dar răspunsul la întrebarea din titlu este că probabil că din acelaşi motiv pentru care, deşi tinde să fie interzisă în şcolile occidentale, pedeapsa corporală continuă să fie legal acceptată în Anglia şi în 23 de state din SUA, pentru a menţiona doar câteva exemple frapante de ţări eficiente. Chiar Prinţul Charles se pare că a avut parte de un asemenea tratament când era elev.
    • Like 3
    • @ Samsara
      Prințul Charles a fost elev acum 40-50 de ani.
      • Like 1
    • @ Octavian Ungureanu
      Samsara check icon
      Am dat şi eu exemplul cel mai celebru. L-am uitat pe regele Harold al Norvegiei şi alte capete încoronate care şi-au făcut studiile acolo şi nu văd de ce ar fi fost scutiţi de ceva beţe la augustele lor funduri - aşa cum îmi amintesc că a păţit Charles. Asta nu desfiinţează realitatea din şcolile engleze şi cele 23 de state din SUA.
      • Like 0
    • @ Samsara
      40-50 de ani... adică sunt metode învechite, am dubii mari că la Eton mai bate cineva elevii....
      • Like 1
    • @ Octavian Ungureanu
      Pacat ca ati adus discutia de Eton deoarece din documentarea din internet pare chiar un loc sinistru. Intrebarea e cum se poate ca printr-o educatie atat de stricta sa educi capete incoronate, sa nu mai spunem ca inca de la intrarea in scoala sunt supusi torturii bisericesti. Cum de nu renunta nici in secolul 21 la prostiile bisericesti si indoctrineaza bietii copii. Pacat ca acolo nu e nimeni sa scrie un articol de genul celui de aici, sa-i invete pe cei de la Eton cum se face educatia
      • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult