Nu mă pot gândi la cuvântul „catedrală” fără să îmi vină în minte două chestiuni - imaginea cu Sagrada Familia și următoarea pildă: trei zidari lucrau la o biserică.
Întrebați „ce faceți voi aici”, ei răspund, pe rând.
Primul: „Ei, ce să fac, mut cărămizile astea de colo-colo”. Al doilea: „Uite, mi-a zis șefu’ să îi pregătesc niște ciment pentru altar”. Al treilea: „Construim o catedrală”.
Zilele astea societatea românescă și-a găsit, din nou, temă de dezbatere. Dacă aș fi scris eu acele versuri, s-ar fi amuzat sau, după caz, inflamat, o parte dintre prieteni și cunoscuți. Dar versurile respective au fost andosate de niște figuri publice; destul de eterogene, însă credibile pentru publicul lor țintă. Dar așa e arta. Pentru că, oameni buni, cântecul care ne-a împărțit iar în două este un act artistic, un pamflet. Îndrăzneț altminteri... Nu știu dacă așa se bate la Poarta Raiului. Eu în mod cert nu aș specula cu privire la preferințele lui Dumnezeu. Trag doar nădejde că e mulțumit cu ceea ce fac și că îmi dă judecata potrivită când o iau pe arătură. E bine că avem opinii divergente. Dezbaterea este un semn de însănătoșire civică. Modul cum se desfașoară ea îmi pare nesănătos, el reflectă lipsa de consens și transparența a proiectului în sine.
Sagrada Familia este un proiect început cu peste un secol în urmă (în 1882). Este viziunea organică a lăcașului unde oamenii pot sta de vorbă cu Dumnezeu. Chiar și neterminată, în plin șantier, te impresionează. În primul rând prin dimensiune. Apoi prin originalitate - stilul este un mix gotic și art nuoveau (deci progresist pe un fond sacru). Și, nu în ultimul rând, prin persistență. La moartea lui Gaudi (în 1926), mai puțin de un sfert din proiect era gata. Azi, termenul final de execuție este 2026, pentru a marca, astfel, centenarul decesului arhitectului care face Barcelona únică din punct de vedere arhitectural (da, da, Barcelona e Més que un club). Și, mă rog, construcția se bazează în proporție semnificativă pe donații private.
Vă imaginați că la peste 100 de ani de la prima cărămidă și prima mână de ciment generații întregi de constructori, arhitecți, artiști, preoți, enoriași continuă să contribuie la viziunea originală, păstrând spiritul marelui arhitect? Ce îi motivează pe acești oameni? Ce e în sângele lor catalan de le permite sa rămână uniți peste secole pentru desăvârșirea acestei opere? Și, pentru numele lui Dumnezeu, de unde le vine atâta răbdare?! Îndrăznesc și un răspuns cu mai multe opțiuni: din experiență. Din cunoașterea de sine. Din sentimentul de apartenență. Din motivația lucrului bine făcut.
Revenind puțin și la pilda de la început: dacă nu ai un consens social implicit, trebuie să îl construiești. Trebuie să ai o rațiune cuprinzătoare și un orizont realist și rezonabil care să genereze consens. Atenție, nu acord total, ci consens! Sunt două lucruri diferite (putem avea consens în a fi în dezacord). Proiectul va fi contestat la nesfârșit. Pentru că e încă în construcție consensul social. Când iei decizii fără consens larg (și relevant pentru public!) și construiești pe „repede înainte”, trebuie să accepți, în calitate de ctitor-fondator, aceste răbufniri. Să ți le asumi. Să fii pregătit ca oamenii să perceapă efortul tău ca pe mutatul cărămizilor de colo-colo.
Consensul ar fi adus apartenență. Și, atunci, am fi construit, împreună, o catedrală. Și în final poate găseam și un nume potrivit. Pentru că noi, ca neam, avem nevoie de încredere în noi și între noi.
De unitate, nu de mântuire.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cum spuneam si in text: punctele de vedere diferite nu sunt un capat de tara. Alte neamuri au competitii de dezbatere in scoli. Ele genereaza pasul inainte si "dau" oportunitatea, relevanta, originialitatea, sau momentul potrivit pentru orice initiativa. Dezbaterile schimba optiunile si in democratii sanatoase. Pentru ca de "turma" nu duce nimeni lipsa. Trebuie doar sa creezi oportunitatea pentru punctul de vedere diferit. In lumea in care traiesc, dupa ce ma contrazic cu cineva, iau pranzul sau beau o bere cu acel cineva.
Am fi putut face altceva cu banii respectivi? Da. A tinut in loc constructia acestui proiect alte lucruri - infrastructura, spitale, scoli? Nu. Resurse disponibile pentru tot ce ne trebuie si nu avem, vom fi avut. Dar le risipim.
In opinia mea, singurul lucru care ne lipseste este responsabilitatea. Suntem intarziati in acest domeniu. Si de aici... "napasta". Cred ca avem organ de unitate. Doar ca nu l-am mai dus la "sala".
primul: sfarm piatra
al doilea: imi castig painea
si al treilea: construiesc o catedrala
eu zic ca e o nuanta care schimba destul de mult din povestioara nu?
Adevarul e ca nu ne ajungea Casa Poporului, tintim la fel de sus: nu ucide prin opulenta? Atunci nu e suficient.
Imi cer scuze ca nu pot urca poze ca autorul de mai sus. Si ca nu va povestesc de istoria si eforturile depuse pentru fiecare din minunile de mai sus.
Duceti-va si o vizitati, e o experienta unica in viata.